Analiza minerala tisulara (AMT) si raporturile intre minerale
Ofera informatii despre raporturile intre principalele minerale nutritive si asupra unor fenomene biologice fundamentale ale organismului:
• Functionarea proceselor oxidative la nivel celular,
• Activitatea Sistemului Nervos Vegetativ, mai ales in legatura cu ansamblul de reactii adaptative la stres
Sistemul nervos vegetativ (SNV)
SNV, componenta a SN periferic, trimite la nivel cerebral impulsuri senzoriale provenite de la nivelul vaselor, cordului si tuturor organelor interne. Aceste impulsuri genereaza raspunsuri reflexe din partea SNC, care prin fibrele eferente determina reactii adecvate din partea organelor si tesuturilor.
Cele 2 componente ale SNV, distincte prin actiunile lor complementare, sunt simpaticul si parasimpaticul:
• Stimularea simpatica, generata de situatiile de pericol, pentru raspunsuri de tipul “fugi sau lupta” . Creierul stimuleaza suprarenalele, care cresc sinteza de catecolamine; acestea determina cresterea nivelului de glucoza circulanta, pe calea glicogenolizei.
• SNV parasimpatic este destinat conservarii si refacerii rezervelor energetice.
O zi din viata este marcata de alternante intre stimularea simpaticului si a parasimpaticului, care la randul or determina variatii in absorbtia si excretia mineralelor. Cu ajutorul mineralogramei putem afla daca a existat o dominanta simpatica sau parasimpatica in ultimele 2-3 luni.
Dominanta simpaticotonica
Raportul Ca/P < 2,6:1
Evoca modelul fazei de alarma a raspunsului la stres.
In fata unui stres acut, organismul raspunde prin cresterea stimularii suprarenale, medulara (catecolamine) si corticala (aldosteron, in prima faza, si mai apoi cortizol).
Stimularea suprarenalei
• Hipersecretia de adrenalina: are efecte cardiovasculare, metabolica (actiune hiperglicemianta (glicogenoliza) si lipolitica)
• Hipersecretia de aldosteron: creste retentia de Na si apa, iar pe AMT, cresterea Na atat in termeni absoluti, cat si relativ la K.
• Hipersecretie de cortizol: actiune hiperglicemianta (gluconeogeneza).
Hipofiza realizeaza o stimulare directa a SNV simpatic, prin care creste secretia de aldosteron, iar apoi, in faza urmatoare, creste secretia de cortizol. Stimularea de catre SNC a medulosuprarenalei determina o crestere imediata si directa a secretiei de adrenalina, si nu prin intermediul ACTH.
Stimularea tiroidei
• In timp ce hormonii suprarenalieni cresc disponibilul de combustibil, cei tiroidieni ajuta organismul sa optimizeze arderile, si astfel faciliteaza productia de ATP.
Dominanta parasimpaticotonica
Raportul Ca/P > 2,6:1.
In aceasta situatie, sistemul de productie energetica al organismului sufera o incetinire.
Predomina mecanismele de refacere, cu stimularea proceselor de digestie si de absorbtie.
Adesea dominanta parasimpatica indica epuizarea capacitatii de reactie a organismului, corespunzand fazei a 3-a de raspuns la stres.
Analiza minerala tisulara evalueaza fazele raspunsului la stres
Hans Selye, Md, PhD (1907-1982) este endocrinologul caruia ii datoram o mare parte a cunostintelor actuale asupra raspunsului organismului la stres. Selye a elaborat conceptul care astazi este definit drept G.A.S (“General Adaptation Syndrome”), sindromul adaptarii generale.
Nascut la Viena (1907), isi efectueaza studiile medicale la Praga, Paris si Roma, apoi se transfera in SUA, la Baltimore, la Universitatea “John Hopkins”. In 1932, la 25 de ani, este chemat ca si profesor asociat la Catedra de Histologie a Universitatii din Montreal, Canada.
In cursul experimentelor sale de laborator, Selye observa ca inoculand substante toxice la diverse animale, obtine de fiecare data un raspuns trifazic identic:
1. Marirea de volum a glandelor suprarenale
2. Tumefactia, urmata de regresiune, a ganglionilor limfatici si a altor structuri limfatice
3. sangerari gastrice si intestinale.
Selye ajunge la concluzia ca organismul, in fata unei agresiuni, raspunde intotdeauna cu aceeasi secventa de reactii, expresia unei incercari de adaptare. El elaboreaza teoria sindromului de adaptare generala a organismului, care raspunde conform unei scheme, intotdeauna aceeasi, bazata pe succcesiunea a trei faze.
G.A.S. (Sindromul de Adaptare Generala)
1. In faza de alarma organismul declanseaza o serie imediata de reactii pentru a neutraliza agentul stresor fizic sau psihic(stimulare suprarenaliana). Doarece initial sistemul imun este deprimat, nivelul normal de rezistenta la stres este diminuat si deci organismul este mai susceptibil la infectii si boala.
2. Faza de rezistenta. Daca reactia de alarma nu reuseste sa neutralizeze agentul stresor, organismul isi schimba atitudinea si incearca sa se adapteze. In aceasta faza sunt potentate mecanismele de rezistenta la boala, cu cresterea activitatii sistemului imunitar (adenopatii).
3. Faza de epuizare. Organismul este incapabil sa lupte impotriva stresului la infinit si datorita acestui fapt are loc, la un moment dat, o prabusire a sistemului de rezistenta imuna. Mecanismele de aparare sunt depasite si se instaureaza ceea ce Selye a definit “Boala de adaptare” (ulcer, astm, etc).
AMT si S.A.G.
Faza I: reactia de alarma.
Agentul stresor, la primul contact cu organismul genereaza o reactie de tip “lupta sau fugi”. Majoritatea studiilor actuale identifica in aceasta faza un raspuns simptaticotonic, cu o stimulare directa a medulosuprarenalei urmata de activarea zonei corticale mediata prin ACTH.
Raportul Na/K
Pe baza studiilor lui Paul Eck toate aceste fenomene biochimice sunt reflectate pe mineralograma de raportul Na/K.
Na (valori normale 24 mg/100) este expresia secretiei de aldosteron, in timp ce potasiu (valori normale 10 mg/100) reprezinta un semn al activitatii glucocorticoizilor.
Date caracteristice pentru AMT in faza I:
-hiperstimulare simpatica (raport Ca/P <2,6:1);
-cresterea vitezei de oxidare cu hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1, valori absolute ale Na si K crescute)
-raportul Na/K(valori normale 2,4:1) crescut cuprins intre 2,4:1 si 8:1. Cand acest raport devine foarte crescut (>8:1) probabil ca ne confruntam cu un stres supraacut sau cu o reactie inflamatorie
Faza II: Rezistenta
Daca reactia de alarma nu neutralizeaza agentul stresor, organismul se adapteaza la un “razboi de gherila” si incearca sa reziste. Are loc scaderea secretiei de adrenalina insa se mentine ridicata cea de cortizol cu hipertrofia stratului cortical intermediar a suprarenalelor, sau zona fasciculata.
Faza de rezistenta poate dura mai mult decat faza de alarma si astfel se instaleaza o stare de hipercorticism cronic. Aportul de glucoza la tesuturi ramane crescut, dar aceasta nu se mai realizeaza pe seama rezervelor de glicogen, ci pe seama proteinelor musculare prin gluconeogeneza.
Hipercortizolemia cronica conduce la depresia sistemului imunitar.
Date caracteristice pentru AMT in faza II:
-nivelul de Na tinde sa scada (in paralel cu scaderea nivelului de aldosteron), in timp ce cel de K (expresia secretiei de cortizol) ramane la valori ridicate. Rezulta modificarea raportului Na/K care tinde sa se apropie de valoarea ideala (2,4:1);
-raportul Ca/P, care in faza de alarma este intotdeauna mai mic decat valoarea ideala (2,6:1) datorita dominantei simpatice, in faza de rezistenta tinde sa stationeze intr-o pozitie intermediara cu dominanta simpatica sau parasimptica, chiar daca dominanta parasimpatica este prevalenta.
-viteza de oxidare scade, fiind posibil ca una dintre cele doua glande sa fie hipoactiva.
Faza III: Epuizarea
Organismul nu poate ramane la infinit in faza de rezistenta, de aceea, intr-un anumit moment se produce trecerea la a III a faza a S.A.G. in aceasta faza apare o “epuizare” suprarenaliana care nu mai reactioneaza la stimuli, nu mai secreta adrenalina, cortizol, cu prabusirea rezervelor energetice si a apararii imune.
Suprarenalele nu mai pot raspunde la stimularea simpatica si hipofizara, mecanismele de reglare ale metabolismului glucidic si energetic sunt blocate.
Disponibilitatea energetica minima reduce capacitatea defensiva a sistemului imunitar facand organismul mai susceptibil la boala, situatie pe care Selye o numea “boala de adaptare” (boala de stres): astm, ulcere, colite, aritmii si in final unele forme de cancer.
Date caracteristice pentru AMT in faza III:
-dominanta franc parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1);
-viteza de oxidare mult scazuta, cu activitate tiroidiana si suprarenala mult scazuta (Ca/P>> 4,2:1, Na/Mg<< 4:1);
-valorile Na si K sunt destul de scazute, mai ales cele ale Na, care poate sa ajunga la valori de 1-4 mg%, fata de valorile normale de 24 mg%;
-raportul Na/K scade foarte mult cu o inversiune neta.
AMT si metalele toxice
AMT a fost recunoscuta in 1980 de catre EPA ca metoda de monitorizare biologica a metalelor toxice in tesuturile organismului. Mineralele toxice odata ajunse in organism, tind sa se depoziteze in tesutul adipos si sa ramana la acest nivel pana cand nu este instituita o terapie chelatoare.
Clasificarea metabolica
Dominanta simpaticotonica (Ca/P<2,6:1) are patru subtipuri:
ST1:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-aceasta este situatia tipica a indiividului supus unui stres in faza acuta precum si in cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic crescut.
ST2:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
ST3
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
-reducerea functionalitatii suprarenalei poate sa prefigureze o epuizare iminenta
ST4
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, in care organismul nu mai este capabil sa raspunda la stimularea simpatica produsa de agentul stresor.
Dominanta parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1) are patru subtipuri:
PT1
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, sau cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic scazut.
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT2
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT3
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
-scaderea functionalitatii suprarenaliene poate sa prefigureze o epuizare iminenta.
PT4
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-situatie aparent contradictorie putand fi corelata cu fazele de rezistenta si de epuizarea a SAG.
DOMINANTA SIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Cresterea proceselor catabolice datorata hipersimpaticotoniei impune o compensare prin alimente anabolice.
Este indicata alegerea unei diete hipo/normocalorice, de 1500 – 1800 kcal.
• Introducere adecvata, dar nu in exces, de proteine (30%), furnizate de alimente bogate in purine (organe interne, sardine, stridii)
• Reducerea aportului de carbohidrati (40%), eliminandu-I pe cei simpli si rafinati (faina alba, dulciuri de cofetarie – acestea aduc calorii pure, fara minerale si stimuleaza in exces secretia insulinei)
• Cresterea semnificativa a procentului de grasimi (30%) introduse prin alimentatie (branza, dar mai ales grasimi mono- si polinesaturate). Grasimile saturate trebuie sa constituie mai putin de 10% din aportul lipidic, ideal fiind ca restul de 90% sa fie format din grasimi mono si polinesaturate. Acizii grasi polinesaturati Omega 3, continute de uleiul de peste, pestele oceanic (mai ales cel care se hraneste cu plancton) trebuie sa fie in echilibru cu cei Omega 6. Raportul ideal Omega 3 : Omega 6 este de 6 : 1. Alimentatia occidentala furnizeaza un raport de 35 : 1, acest dezechilibru stimuland sinteza acidului arahidonic si a eicosanoizilor proinflamatorii. Dietele prea bogate in Omega 6 (germeni), cum se intampla in tarile orientale, cresc mult riscul bolilor cardio-vasculare. Uleiurile polinesaturate (ulei de floarea soarelui, soia, masline) contin Omega 9 (uleiul de masline are cel mai crescut procent). Omega 9 nu interfera cu echilibrul Omega 3 / Omega 6 si permite mentinerea fluiditatii membranei celulare data de compozitia in acizi grasi nesaturati.
2. Strategia integrativa
A. Reechilibrarea metabolica, prin incetinirea vitezei de oxidare
Administrarea de:
• Ca, Mg, Cu - minerale sedative
• Vitaminele B12 si D3 - de asemenea sedative
Vit. B12 este bogata in Co – are efect antitiroidian
Vit. D3 favorizeaza absorbtia Ca care este sedativ
B. Optimizarea functionarii ciclului Krebs
Carenta relativa a acetilCoA poate fi contracarata fie favorizand sinteza directa( prin vitamina B5 sau acid pantotenic) sau prin cresterea biodisponibilitatii, prin imbunatatirea metabolismului lipidic ( biotina-vitamina H, vitamina B5, colina, carnitina).
C. Optimizarea metabolismului lipidic
In principal prin cresterea lipolizei, cu ajutorul nutrientilor specifici:
-vitamina H (biotina) care joaca rol de coenzima in reactiile de carboxilare, in special in cadru metabolismului lipidic
-vitamina B5 (acid pantotenic)
-carnitina
-colina (donatoare de grupare metil)
D. Mentinerea efiientei proceselor de metilare
-implicate in special in hipersimpaticotonie, prin mecanismul metabolizarii aminoacizilor pe calea gluconeogenezei, stimulata de cortizol;
-implicate de asemenea in metabolismul catecolaminelor
Vitamine implicate:
Vitamina B6, B12, acid folic, vitamina C.
E. Tamponarea excesului de radicali liberi
Prin intermediul stimularii proceselor oxidative
Substante nutritive antioxidante:
Vitaminele A-C-E, carnitina, metionina, polifenoli.
F. Stimularea raspunsului imun
Care rezulta secundar datorita hipersecretiei cronice de cortizol.
Vitamina D3 are activitate imunomodulatoare, contribuie la reglarea maturii si diferentierii celulelor sistemului imun (monocite, limfocite T si B) stimuland imunitatea mediata celular.
DOMINANTA PARASIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Se indica o dieta hipo/normocalorica.
Principii:
• Scaderea aportului de grasimi (pana la 15-20% din aportul caloric total), care scad si mai mult viteza de oxidare.
• Cresterea moderata a carbohidratilor (50%) complecsi si nerafinati
Pacientii care prezinta o dominanta a ramurii parasimpatice a sistemului nervos vegetativ au o glicoliza incetinita, deci au o disponibilitate crescuta de piruvat si oxalacetat in comparatie cu cantitatea de acetil coA rezultata din ciclul Krebs. Pentru cresterea eficientei se utilizeaza o cantitate sporita de carbohidrati complecsi nerafinati care sunt usor digerabili, precum si un suport vitaminic-mineral care sa le accelereze metabolismul glucidic.
• Introducerea la fiecare masa a alimentelor bogate in proteine provenite din carne slaba (peste, manzat, pui slab), dar si din legume, cereale, oua intr-o proportie de 30-35% din aportul caloric total.
2. Strategia integrativa
A. Administrarea de minerale stimulante
K, P, Mn, Se, I, Zn, Fe.
B. Cresterea vitezei de oxidare metabolica
Prin stimularea metabolismului glucidic in principal (Vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, H), dar si a celui proteic (B3, B6, H, acid folic) si a celui lipidic (B3, B5, B6, H, Inozitol, lecitina).
Substante nutritive utile pentru sustinerea metabolismului glucidic.
• Vitamina B1-participa la reactii fundamentale pentru productia energetica prin intermediul caii glicolitice pe calea suntului pentozofosfatilor din cadrul ciclului Krebs (decarboxilare oxidativa)
• Vitamina B2-cofactor pentru FMN si FAD care pe langa faptul ca actioneaza in cadrul catenei respiratorii, participa in multiple reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B3 (niacina)-constituie partea activa a NAD si NADP, coenzime esentiale pentru multe reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B5 indispensabila pentru formarea coenzimei A
• Vitamina B6 coenzima in multe reactii metabolice in special in metabolismul aminoacizilor, dar si glucidic si lipidic.
• Vitamina H (biotina) functioneaza ca si coenzima a multor enzime de carboxilare ale metabolismului glucidic (ex: piruvat carboxilaza care catalizeaza producerea de oxalacetat in cadrul gluconeogenezei.
C. Optimizarea productiei energetice
Daca ciclul Krebs isi creste activitatea este necesara cresterea cantitatii de substrat reducatoare care capteaza ionul de hidrogen si-l transporta in catena respiratorie mitocondrial: FMN, FAD si NAD furnizate de vitaminele B2 si B3.
D. Neutralizarea excesului de radicali liberi (prin cresterea proceselor oxidative)
Antioxidanti prezenti in formula integrativa:
-vitaminele A,C,E
-betacarotenul
-mineralele: Se, Fe, Mn, Zn
-extracte de plante
vineri, 11 noiembrie 2011
Mineralele si oligoelementele dintr-o alta perspectiva
CALCIU
Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN.
Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic.
Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati).
Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni).
Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza.
Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par.
Cromul este prezent in diverse alimente, chiar daca doar ca urme, in mod special in drojdia de bere, crusca, cereale integrale, oua, branza, carne slaba, carne de pasare.
COBALT
Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv).
Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei.
Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ.
Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative.
Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte).
Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice.
Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.
Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte.
Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii.
Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.
MAGNEZIU
Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti.
O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala.
Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului.
Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta).
Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac.
SODIU
Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului.
Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara.
E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular.
Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi.
POTASIU
Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P.
E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara.
Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA.
Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K.
Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.
Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.
CUPRU
E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun anti-bacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie.
Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru).
Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata.
ZINC
Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic).
Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu.
Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect.
Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere.
FIER
Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare).
Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru.
Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.
Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale.
FOSFOR
Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta.
Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare.
Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe).
Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului.
SELENIU
Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice.
Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale.
Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer.
Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic).
Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element.
Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba.
BOR
Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza.
Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara.
Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.
Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin.
MOLIBDEN
Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara.
Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian.
Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson).
Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume.
GERMANIU
Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante.
Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului.
Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma.
SILICIU
Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane.
Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta.
Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer.
Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate.
SULF
Este unul dintre mineralele –urma cel mai abundent din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica.
Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon).
Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles.
MANGAN
Acest mineral exercita numeroase functii in organism:
-contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara.
Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului.
Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice.
Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida.
Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi).
CROM
Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar.
Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului “factor de toleranta la glucoza” care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic.
VANADIU
Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa.
Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere.
Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala.
Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate.
Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici.
MINERALELE TOXICE
MERCURUL
Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut.
Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul.
Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie.
Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala.
Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni de-a lungul intregului lant alimentar.
Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele crème cosmetice.
CARNIU
Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice.
Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.
Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele.
Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu.
PLUMB
Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole.
Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie.
In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb.
Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic.
Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie.
Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun.
La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare.
BERILIU
Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute.
Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara.
Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta.
Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene.
Antagonisti: Calciul si Vitamina D.
ALUMINIU
Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic.
Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante.
Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral.
Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie).
Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante.
Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala.
ARSENIC
In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu.
Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului.
Arsenicul este antagonizat de seleniu.
Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN.
Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic.
Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati).
Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni).
Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza.
Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par.
Cromul este prezent in diverse alimente, chiar daca doar ca urme, in mod special in drojdia de bere, crusca, cereale integrale, oua, branza, carne slaba, carne de pasare.
COBALT
Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv).
Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei.
Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ.
Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative.
Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte).
Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice.
Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.
Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte.
Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii.
Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.
MAGNEZIU
Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti.
O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala.
Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului.
Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta).
Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac.
SODIU
Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului.
Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara.
E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular.
Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi.
POTASIU
Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P.
E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara.
Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA.
Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K.
Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.
Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.
CUPRU
E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun anti-bacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie.
Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru).
Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata.
ZINC
Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic).
Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu.
Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect.
Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere.
FIER
Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare).
Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru.
Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.
Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale.
FOSFOR
Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta.
Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare.
Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe).
Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului.
SELENIU
Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice.
Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale.
Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer.
Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic).
Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element.
Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba.
BOR
Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza.
Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara.
Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.
Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin.
MOLIBDEN
Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara.
Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian.
Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson).
Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume.
GERMANIU
Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante.
Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului.
Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma.
SILICIU
Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane.
Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta.
Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer.
Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate.
SULF
Este unul dintre mineralele –urma cel mai abundent din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica.
Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon).
Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles.
MANGAN
Acest mineral exercita numeroase functii in organism:
-contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara.
Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului.
Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice.
Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida.
Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi).
CROM
Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar.
Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului “factor de toleranta la glucoza” care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic.
VANADIU
Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa.
Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere.
Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala.
Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate.
Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici.
MINERALELE TOXICE
MERCURUL
Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut.
Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul.
Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie.
Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala.
Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni de-a lungul intregului lant alimentar.
Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele crème cosmetice.
CARNIU
Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice.
Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.
Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele.
Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu.
PLUMB
Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole.
Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie.
In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb.
Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic.
Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie.
Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun.
La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare.
BERILIU
Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute.
Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara.
Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta.
Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene.
Antagonisti: Calciul si Vitamina D.
ALUMINIU
Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic.
Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante.
Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral.
Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie).
Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante.
Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala.
ARSENIC
In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu.
Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului.
Arsenicul este antagonizat de seleniu.
Din nou despre analiza minerala tisulara
Analiza minerala tisulara reprezinta o investigatie de laborator efectuata pe un esantion de par, care:
-utilizata ca test screening
-permite aprecierea nivelului de minerale esentiale pentru sanatate (macrominerale sau electroliti si minerale-urina) si a principalelor metale toxice eventual depozitate in organism.
UTILIZAREA-M.M.T. pentru detectarea substantelor minerale toxice prezente in organism inca din anul 1979, a fost admisa drept acceptabila- stiintific de catre E.P.A.
Esantionul de par prelevat din zona occipitala sau latero-parietala (utilizarea parului din alte zone face analiza mai putin standardizata si intreruperea mai putin precisa) limitandu-se la 2-3 cm fata de pielea capului, este trimis la un laborator calificat.
Materialul de analizat este asezat intr-un pahar in care se introduc acid nitric si peroxid de hidrogen pentru a elimina orice urma de componente organice ale parului.
Paharele sunt introduse in recipiente inchise cu capac si asamblate in talonul tehnologiei, M.D.R. care asigura presiunea necesara si inchiderea ermetica.
Pentru topirea parului este utilizat un aparat mineralizator cu microunde-MIS – 1200.
Acest tratament permite completa distrugere a componentei organice si recuperarea concomitenta cantitativa a componentei minerale a parului, inclusiv a materialelor valabile (mercur, arsenic, seleniu).
Solutia apoasa acida obtinuta prin mineralizare este supusa unei analize spectrofotometrice in emisie de plasma.
Spectrofotometrul ICP-AES, in curent de organ genereaza un fascicol de plasma ce atinge o temperatura de 8000-10000ºC. In aceasta plasma este nebulizata solutia de analizat.
La aceasta temperatura fiecare element mineralizat emite o radiatie luminoasa cu o lungime de unda specifica care daca este masurata in mod corespunzator permite determinarea prezentei si cantitatii fiecarui element.
Valorile obtinute sunt elaborate si interpretate pe baza metodologiilor si schemelor concepute de cei mai importanti cercetatori in domeniu, printre care Paul Eck-L-Wilson si David Watts.
A.M.T. permite relevarea:
-nivelurilor absolute ale mineralelor nutritionale cele mai importante si abaterile acestora fata de normalitate.
-prezenta eventuala de minerale toxice.
-valoarea celor mai importante raporturi intre diversele minerale nutritionale care permit evaluarea unor fenomene biologice fundamentale, printre care:
1. Functionarea proceselor oxidative celulare ( viteza reactiilor de oxidare si producere de energie)
2. Activitatea sistemului nervos vegetativ raportat la rolul sau in gestionarea stresului prin intermediul reglarii sistemului endocrin.
A.T.M. ofera:
1. Individuarea tipologiei metabolico-oxidative (lenta sau rapida)
2. Evaluarea functionala a glandei tiroide in cadrul activitatii de reglare a productiei energetice.
3. Evaluarea functionala a suprarenalei ca raspuns la agentii stresogeni si in raport cu procesele oxidative.
4. Descrierea interventiei S.N.A. in gestionarea stresului si in definirea individualitatii metabolice (simpaticotonia-parasimpaticotonia)
5. Indicatia obtinerii nutritionale celei mai adecvate pentru pacientul in cauza
6. Elaborarea unei scheme de tratament cu integratori.
ANALIZA MINERALA TISULARA
A.M.T. permite cunoasterea cu buna aproximatie a nivelului mediu de minerale continute in celulele noastre in perioada de 2-3 luni precedente investigatiei. Ea prezinta intr-o maniera dinamica de investigare prin analiza nivelului unor elemente precum si studiul raporturilor intre mineralele cele mai semnificative, minerale ce permit elaborarea unei evaluari globale ale starii de sanatate si a proiectiei asupra tendintelor patologice.
Informatia principala se refera la tipologia metabolica. Este posibil cu ajutorul A.T.M. stabilirea careia dintre componentele SNA este prevalenta.
Clasificarea metabolica este ulterior definita prin testul mineralelor, grafic prin intermediul evaluarii vitezei oxidarii celulare (vitea cu care celulele organismelor ard substraturile alimentare pentru producerea de energie).
Viteza oxidativa reprezinta expresia directa a functionalitatii a doua glande endocrine implicate in productia de energie:
-tiroida si suprarenala. Este interesant de retinut ca nu intotdeauna eficienta periferica a activitatii unei glande endocrine se coreleaza cu nivelul hormonului circulant.
Niveluri normale sau ridicate de hormon tiroidian pot insoti o slaba stimulare a celulelor tinta, de exemplu datorita carentei de cofactori (precum potasiu care pare sa aiba un rol “permisiv” in mecanismele de transmisie a mesajului hormonal).
O alta importanta, evaluare pe care testul minerala grafica a firului de par ne-o permite, se refera la tipul de raspuns al organismului fata de stres.
HANS SELYE, un endocrinolog austriac incheie in anii ’30 o cercetare ce se refera la procesele prin care organismul incearca sa combata stresul.
El a realizat definitia “Sindromul de adaptare generala” pentru a indica manisfestarile chimice, evocate de catre diverse faze ale raspunsului organismului fata de agentii stresanti.
Raspunsul la stres debuteaza intotdeauna cu faza de reactie de alarma urmata-daca stimului persita-de faza de rezistenta, respectiv de epuizare.
Stabilirea cu certitudine a vitezei de oxidare celulara si gradul de functionalitate a tiroidei si suprarenalei permite personalizarea la maxim a strategiei terapeutice, cu tinte precise referitor la alimente, integratori, minerale si vitamine.
Un alt document de utilizare a A.M.T. este determinarea prezentei in organism a metalelor toxice provenite din mediu (hrana, aer, apa, expuneri profesionale).
Parul reprezinta tesutul de electie pentru depunerea acestor substante reprezentand deci un optim material de analiza.
Inca din anul 1980 utilizarea A.M.T. in acest domeniu a fost recunoscuta stiintific de catre E.P.A. ,Agentia americana ce supravegheaza mediul.
A.M.T. reprezinta o adevarata biopsie dintr-un tesut moale iar continutul mediu de minerale in firele de par reflecta destul de fidel valorile medii ale nivelului mineralelor in alte organe.
Diferentele intre dozarile de minerale din sange si cele obtinute mineralografic depind de faptul ca este vorba de metode complet diferite si deci rezultatele nu pot fi superpozabile.
Examenul sangelui surprinde cantitatea de mineral prezenta in sange intr-un anumit moment precis si intr-un anumit teritoriu vascular reglat de mecanisme homeostatice care garanteaza o anumita constanta a concentratiei.
A.M.T. masoara nivelul mediu de minerale din celule intr-o perioada de 2-3 luni.
Nivelul de minerale reprezinta acela care in mod efectiv se afla in tesuturi si care este implicat in mecanismele de constructie si reparare celulara precum si in procesele de productie de energie.
-utilizata ca test screening
-permite aprecierea nivelului de minerale esentiale pentru sanatate (macrominerale sau electroliti si minerale-urina) si a principalelor metale toxice eventual depozitate in organism.
UTILIZAREA-M.M.T. pentru detectarea substantelor minerale toxice prezente in organism inca din anul 1979, a fost admisa drept acceptabila- stiintific de catre E.P.A.
Esantionul de par prelevat din zona occipitala sau latero-parietala (utilizarea parului din alte zone face analiza mai putin standardizata si intreruperea mai putin precisa) limitandu-se la 2-3 cm fata de pielea capului, este trimis la un laborator calificat.
Materialul de analizat este asezat intr-un pahar in care se introduc acid nitric si peroxid de hidrogen pentru a elimina orice urma de componente organice ale parului.
Paharele sunt introduse in recipiente inchise cu capac si asamblate in talonul tehnologiei, M.D.R. care asigura presiunea necesara si inchiderea ermetica.
Pentru topirea parului este utilizat un aparat mineralizator cu microunde-MIS – 1200.
Acest tratament permite completa distrugere a componentei organice si recuperarea concomitenta cantitativa a componentei minerale a parului, inclusiv a materialelor valabile (mercur, arsenic, seleniu).
Solutia apoasa acida obtinuta prin mineralizare este supusa unei analize spectrofotometrice in emisie de plasma.
Spectrofotometrul ICP-AES, in curent de organ genereaza un fascicol de plasma ce atinge o temperatura de 8000-10000ºC. In aceasta plasma este nebulizata solutia de analizat.
La aceasta temperatura fiecare element mineralizat emite o radiatie luminoasa cu o lungime de unda specifica care daca este masurata in mod corespunzator permite determinarea prezentei si cantitatii fiecarui element.
Valorile obtinute sunt elaborate si interpretate pe baza metodologiilor si schemelor concepute de cei mai importanti cercetatori in domeniu, printre care Paul Eck-L-Wilson si David Watts.
A.M.T. permite relevarea:
-nivelurilor absolute ale mineralelor nutritionale cele mai importante si abaterile acestora fata de normalitate.
-prezenta eventuala de minerale toxice.
-valoarea celor mai importante raporturi intre diversele minerale nutritionale care permit evaluarea unor fenomene biologice fundamentale, printre care:
1. Functionarea proceselor oxidative celulare ( viteza reactiilor de oxidare si producere de energie)
2. Activitatea sistemului nervos vegetativ raportat la rolul sau in gestionarea stresului prin intermediul reglarii sistemului endocrin.
A.T.M. ofera:
1. Individuarea tipologiei metabolico-oxidative (lenta sau rapida)
2. Evaluarea functionala a glandei tiroide in cadrul activitatii de reglare a productiei energetice.
3. Evaluarea functionala a suprarenalei ca raspuns la agentii stresogeni si in raport cu procesele oxidative.
4. Descrierea interventiei S.N.A. in gestionarea stresului si in definirea individualitatii metabolice (simpaticotonia-parasimpaticotonia)
5. Indicatia obtinerii nutritionale celei mai adecvate pentru pacientul in cauza
6. Elaborarea unei scheme de tratament cu integratori.
ANALIZA MINERALA TISULARA
A.M.T. permite cunoasterea cu buna aproximatie a nivelului mediu de minerale continute in celulele noastre in perioada de 2-3 luni precedente investigatiei. Ea prezinta intr-o maniera dinamica de investigare prin analiza nivelului unor elemente precum si studiul raporturilor intre mineralele cele mai semnificative, minerale ce permit elaborarea unei evaluari globale ale starii de sanatate si a proiectiei asupra tendintelor patologice.
Informatia principala se refera la tipologia metabolica. Este posibil cu ajutorul A.T.M. stabilirea careia dintre componentele SNA este prevalenta.
Clasificarea metabolica este ulterior definita prin testul mineralelor, grafic prin intermediul evaluarii vitezei oxidarii celulare (vitea cu care celulele organismelor ard substraturile alimentare pentru producerea de energie).
Viteza oxidativa reprezinta expresia directa a functionalitatii a doua glande endocrine implicate in productia de energie:
-tiroida si suprarenala. Este interesant de retinut ca nu intotdeauna eficienta periferica a activitatii unei glande endocrine se coreleaza cu nivelul hormonului circulant.
Niveluri normale sau ridicate de hormon tiroidian pot insoti o slaba stimulare a celulelor tinta, de exemplu datorita carentei de cofactori (precum potasiu care pare sa aiba un rol “permisiv” in mecanismele de transmisie a mesajului hormonal).
O alta importanta, evaluare pe care testul minerala grafica a firului de par ne-o permite, se refera la tipul de raspuns al organismului fata de stres.
HANS SELYE, un endocrinolog austriac incheie in anii ’30 o cercetare ce se refera la procesele prin care organismul incearca sa combata stresul.
El a realizat definitia “Sindromul de adaptare generala” pentru a indica manisfestarile chimice, evocate de catre diverse faze ale raspunsului organismului fata de agentii stresanti.
Raspunsul la stres debuteaza intotdeauna cu faza de reactie de alarma urmata-daca stimului persita-de faza de rezistenta, respectiv de epuizare.
Stabilirea cu certitudine a vitezei de oxidare celulara si gradul de functionalitate a tiroidei si suprarenalei permite personalizarea la maxim a strategiei terapeutice, cu tinte precise referitor la alimente, integratori, minerale si vitamine.
Un alt document de utilizare a A.M.T. este determinarea prezentei in organism a metalelor toxice provenite din mediu (hrana, aer, apa, expuneri profesionale).
Parul reprezinta tesutul de electie pentru depunerea acestor substante reprezentand deci un optim material de analiza.
Inca din anul 1980 utilizarea A.M.T. in acest domeniu a fost recunoscuta stiintific de catre E.P.A. ,Agentia americana ce supravegheaza mediul.
A.M.T. reprezinta o adevarata biopsie dintr-un tesut moale iar continutul mediu de minerale in firele de par reflecta destul de fidel valorile medii ale nivelului mineralelor in alte organe.
Diferentele intre dozarile de minerale din sange si cele obtinute mineralografic depind de faptul ca este vorba de metode complet diferite si deci rezultatele nu pot fi superpozabile.
Examenul sangelui surprinde cantitatea de mineral prezenta in sange intr-un anumit moment precis si intr-un anumit teritoriu vascular reglat de mecanisme homeostatice care garanteaza o anumita constanta a concentratiei.
A.M.T. masoara nivelul mediu de minerale din celule intr-o perioada de 2-3 luni.
Nivelul de minerale reprezinta acela care in mod efectiv se afla in tesuturi si care este implicat in mecanismele de constructie si reparare celulara precum si in procesele de productie de energie.
Medicina functionala, o alta abordare
Medicina functionala este o ramura medicala ce utilizeaza un mod de abordare al problemelor de sanatate-“tintit pe pacient”.
Modul de abordare medical conventional e stabilit, in schimb, intr-o maniera complet diferita. El se concentreaza asupra entitatii boala, considerand-o independenta si autosuficienta; clasificabila dupa criteriu unei catalogari botanice fara a privi nici contextul in care se manifesta, nici individul care e afectat. Cel mai adesea pare aproape ca bolnavul tine locul de spectator in conflictul dintre patologie si medicamente, pentru care isi imprumuta pentru moment propriul corp.
Sa diagnostichezi inseamna sa pui o eticheta, sau chiar un nume, bolii. Dupa aceste concepte sanatatea nu este altceva decat lipsa unor boli diagnisticabile. Simptomele, prin forta lucrurilor, devin problema, si astfel a vindeca inseamna a le elimina. Pentru medicina functionala, lucrurile sunt altfel. Modul sau de abordare se adreseaza pacientului, si aceasta entitate unica (individualitate biochimica) este cea care trebuie reechilibrata pentru a ajunge la adevarata stare de sanatate, sau la o bunastare optima.
Boala este un fenomen foarte complex care se dezvolta in timp.Ea este rezultatul probabilistic final al multor evenimente stresante, care au venit toate in contact cu organismul in momente separate, si fiecare in masura sa declanseze o secventa bine precizata de reactii biologice.
Pentru a declansa o boala e necesar ca o intreaga serie de disfunctii individuale antecedente (DIATEZE), derivate dintr-o predispozitie genetica, sa interactioneze ori sa fie puse in contact cu un complex de cofactori negativi, in masura sa activeze un raspuns fenotipic patologic.Situatiile declansatoare cele mai comune, denumite TRIGGERS, sau evenimentele precipitante, sunt in masura sa activeze o intreaga serie de MEDIATORI biochimici ce rezulta din reactiile biochimice in masura sa provoace o patologie.
Concepte si filozofie
Punctele centrale ale Medicinei Functionale sunt diverse concepte fundamentale care servesc ca principii indrumatoare pentru abordarea clinica, diagnostic si tratament, precum si pentru dezvoltarea unor strategii de cercetare clinica si analize statistice. Principalele concepte teotetice sunt:
• Abordare holistica
• individualitate biochimica
• sanatatea ca vitalitate pozitiva
• functia ca homeodinamicitate
• luarea in considerare chiar si a simptomelor minore
Abordarea holistica. Corpul uman este mai bine evaluat daca e considerat dupa criteriu unui intreg holografic integrat. Orice specialitate medicala care are in vedere o singura parte a organismului nu este in masura sa inteleaga adevarata cauza a problemei. Specialitatile sunt importante pentru o medicina din ce in ce mai tehnologizata, mai profunda si mai constienta, cu conditia de a exista intruchiparea unui singur medic delegat sa sintetizeze datele specialistilor intr-un diagnostic unic si intr-un tratament unic care sa ia in considerare caracteristicile individuale ale pacientului. Din ce in ce mai des medicul specialist e atat de departe de realitatea-pacient (pe care nu o cunoaste), incata se limiteaza sa prescrie indicatii terapeutice care sunt foarte departe de realitatea olistica a cazului. Binenteles,teoretic, pe hartie, totul e perfect, dar nu se tine cont de caracteristicile individului. Doar niste cunostinte profunde si complexe sunt in masura sa prezica posibilele reactii, diferite de standardul mediu, si daca terapia protocolara este mai mult sau mai putin potrivita cu caracteristicile sale fiziologice. Din cauza predispozitiei genetice individuale, nu de fiecare data raspunsurile la tratamentul farmacologic sunt egale. Efectiv, eficacitatea terapeutica depinde de multiplele caracteristici si experiente de viata ale pacientului. Pentru un tratament eficient, e fundamental sa integrezi toate experientele disponibile.
Individualitatea biochimica. Punctul central al medicinei functionale se bazeaza pe postulatul ca fiecare individ prezinta caracteristici unice care administreaza nu doar activitatile voluntare, precum capacitatea de decizie, dezvoltarea personalitatii si raspunsurile emotionale, ci si activitatile involuntare, precum metabolismul principiilor nutritive, procesele celulare de informare si comunicare intre diferite aparate organice. Toate aspectele practicii medicale si cercetarii, inclusiv metode clinice, diagnostic si tratament, in medicina functionala sunt revazute ca bazandu-se pe un mod de abordare care ia in considerare caracteristicile individualitatii biochimice. Medicina functionala considera fiecare individ ca un purtator de caracteristici metabolice unice care afecteaza semnificativ nevoile nutritionale: spre exemplu se stie ca persoane cu acelasi nivel seric de vitamine din complexul B, pot atinge diferente de pana la 500% din nivelele intracelulare ale acelorasi vitamine. Aceasta metodica medicala recunoaste printre altele si importanta datelor acumulate de-a lungul cercetarilor, inerente caracteristicilor individuale de raspuns la toxinele din mediu, la aditivii alimentari si la medicamentele prescrise. De aici deriva nevoia de a crea un intreg terapeutic specific si unic pentru fiecare individ.
Sanatatea ca vitalitate pozitiva. Un al treilea postulat al medicinei functionale afirma ca sanatatea nu e caracterizata in mod primar de o stare de absenta a bolii: sanatatea este, mai degraba, prezenta unei vitalitati pozitive, unica si diferita pentru fiecare individ in parte.
Aceasta revizuire a conceptului de sanatate aduce cu sine un nou ansamblu de metode diagnostice in masura sa cuantifice starea de bine individuala, sa evalueze functia fiziologica, cognitiva/emotionala si fizica, in relatie cu vitalitatea. Din punct de vedere al medicinei functionale, un medic nu-si poate concentra atentia sa doar asupra evenimentelor principale ale vietii pacientului, asupra istoricului bolii sau a statusului patologic din acel moment. Medicul trebuie sa se intereseze chiar si despre perioadele de bunastare si asupra eventualelor posibile circumstante viitoare in care pacientul crede ca se simte cu adevarat bine in armonie cu el insusi si cu mediul inconjurator. Tocmai din aceste motive modul de abordare limitat la inlaturarea simptomelor si la prevenirea bolii nu este suficient. Obiectivele medicale trebuie sa includa si sustinerea vitalitatii si bunastarii inerente experientei de viata a pacientului.
Functia ca homeodinamicitate. Al patrulea postulat e corelat cu conceptul de homeostazie. In timp ce notiunea de homeostazie se bazeaza pe un sistem de control format din componente interconectate care functioneaza pentru a mentine o serie de parametri fizici si chimice corporali in limite cat mai constante, homeodinamicitatea considera astfel un sistem de control analog, dar care functioneaza pentru a mentine costanta individualitatea biochimica.
Termenul de homeodinamicitate e folosit in medicina functionala pentru a descrie un spectru amplu de activitati metabolice si fiziologice care se verifica continuu in organism si care sunt responsabile de capacitatea individuala de adaptare la circumstantele in schimbare, la stres si la diferitele experiente.
A sustine sanatatea la nivel homeodinamic inseamna a-si concentra atentia asupra proceselor celulare si asupra functiilor organice care, la prima vedere, ar putea sa para foarte indepartate si necorelate cu tulburarea pacientului si cu logici strategice diferite din punct de vedere conceptual inlaturate de medicul traditional.
Luarea in considerare chiar si a simptomelor minore. Chiar si dezechilibrele biochimice secundare sunt in masura, in anumite cazuri, sa genereze reactii care provoaca in timp probleme majore de sanatate.
Tocmai din acest motiv e fundamental sa putem utiliza o noua serie de teste si analize de laborator in masura sa investigheze domeniul functionalitatii biochimice umane. Sa reusesti sa intervii la acest nivel de dezechilibru, inseamna sa impiedici o cascada de evenimente succesive care vor activa orice mediator biologic capabil sa provoace o patologie. Asa cum se va vedea cand vom vorbi despre protocoale, unicul mod de a obtine un mod de abordare olistic, individual, precoce ( disfunctii biochimice subtile) e acela de a utiliza mai departe o vizita protocolara completa insotita de alegerea inteleapta a testelor celor mai potrivite pentru acel pacient.
Primul protocol: vizita
Prin prisma postulatelor teoretice ale medicinei functionale, vizita devine adevaratul si unicul protocol de baza. Evaluarea tuturor caracteristicilor individuale direct pe pacient e singurul mod de a pune in practica un mod de abordare tintit pe pacient care urmeaza criteriile olismo si individualitatii biochimice.
Vizita poate fi impartita in patru parti:
I-Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori.
III-Vizita practica adevarata si proprie, concentrandu-ne atentia in mod particular pe structura, biochimie si psihic.
IV-Alegerea analizelor functionale tintite.
I.Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
Pentru a standardiza si facilita aceasta sarcina, au fost puse la punct variate chestionare in masura sa furnizeze medicului functional, in scurt timp, un volum insemnat de date.
Chestionarele principale sunt acelea inerente anamnezei patologice indepartate care nu difera intr-o maniera substantiala de acelea traditionale. Chestionarul Health appraisal (HAQ) in schimb a fost studiat de catre Healthcomm din Seattle tocmai pentru medici functionali, exact la fel ca si chestionarul FDOSQ care se adreseaza mai mult functiei de detoxifiere hepatica (vezi capitolul 8). La acestea trebuie adaugat si chestionarul TMAQ util pentru a clasifica individul in Simpaticotonic sau Parasimpaticotonic. La aceste chestionare variate sunt anexate la sfarsitul capitolului, in detaliu, astfel incat medicul sa poata sa se foloseasca de ele cu regularitate in practica clinica de zi cu zi.
Odata compilate chestionarele, medicul va avea deja la dispozitie numeroase date, suficiente pentru a-l indruma in protocolul de intrebari, focalizandu-le asupra organelor si aparatelor specifice.
II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori. Anamneza patologica apropiata trebuie sa se axeze in primul rand pe investigarea tuturor posibilelor antecedente.
Antecendentele sunt toti acei factori, preexistenti bolii, in masura sa predispuna individul sa o dezvolte. Aceste caracteristici au fost definite de greci ca DIATEZE.
Foarte adesea antecedentele sunt congenitale, de aceea este important sa fie investigate predispozitiile familiale de a dezvolta diverse boli. Sexul e un factor important, in ceea de priveste barbatii si femeile sunt susceptibili in proportii diferite la diferite boli.
Alimentatia si igiena mediului sunt in mod particular de investigat, in special pentru a spulbera un eventual cerc vicios legat de o boala. In realitate e inutil sa-ti storci creierii in cautarea unor noi posibilitati terapeutice, daca pacientul persista in greselile sau in situatiile legate de dezvoltarea patologiei.
In antecedente este cuprinsa anamneza familiala, cea personala, evaluarea obiceiurilor alimentare, folosirea de medicamente si cercetarea biomarkerilor de functiune.
Anamneza familiala: este necesara pentru a evalua posibilele conexiuni genetice. E nevoie intotdeauna sa se investigheze daca in antecedentele heredocolaterale sunt prezente boli, ca neoplazii (si care anume), maladii cardiocirculatorii, diabet, artrita, dementa, osteoporoza, obezitate, alergie sau alcoolism. Cunoasterea predispozitiei catre un anume tip de patologie ingaduie sa concentreze efortul medicului, focalizandu-l asupra imbunatatirii expresiei genetice in acel sector dat.
Anamneza personala: raspunsul la o intrebare tintita, precum prezenta unui istoric de oboseala cronica, susceptibilitate pentru raceala sau gripa, apetit exagerat pentru anumite alimente, alergii si infectii recurente, permite evaluarea modului in care propriile gene sunt capabile sa se exprime fenotipic si care sunt eventualele predispozitii personale.
Obiceiuri alimentare: raspunsul la o serie de intrebari inerente dietei, indica in ce fel un individ raspunde la propriile alegeri alimentare si daca printre ele exista dezechilibre in masura sa provoace disfunctii metabolice. Este important sa ne concentram atentia asupra preferintelor calitative. Orice predispozitie indica ceva legat de propria unicitate genetica, si posibila prezenta a unor reactii de intoleranta intre diversele alimente.
Medicamente folosite: folosirea cu regularitate a unor medicamente indica faptul ca organismul nu se afla intr-o conditie de echilibru optim.
Biomarkeri de functiune: exista simptome masurabile care sunt expresia varstei biologice si care pot fi blocate sau facute reversibile odata identificate. Acestia sunt:
• deteriorarea vazului
• deteriorarea auzului
• cresterea timpului de reactie
• scaderea fortei musculare
• epuizarea dupa exercitiu fizic usor
• dificultati in digestie cu alimente care in trecut nu existau
• sensibilitate crescuta la alcool, parfumuri si poluare atmosferica
• rigiditate matinala majora
• durere cronica si inflamatie
• probleme in mentinerea greutatii
• cresterea sensibilitatii la reactiile alergice
• dificultati in amintirea detaliilor.
Ca o a doua investigatie ce trebuie dezvoltata, medicul functional trebuie sa cerceteze mediatorii inerenti afectiunii. Mediatorii sunt o serie de substante capabile sa provoace simptome si sa lezeze tesuturile. Ei nu sunt cauza unei boli ci intermediarii acesteia. Tabelul ne arata principalii mediatori.
In orice fel, din anamneza unui pacient trebuie sa se evidentieze evenimentul TRIGGER. Triggeri sunt toate acele situatii in masura sa activeze orice mediator inactiv. Aceasta explica de ce o boala incepe sau se intensifica mai ales dupa o gripa, o infectie sau un traumatism.
Frecvent triggerii nu sunt specifici pentru acea boala care nu rareori prezinta mai multi triggeri care interactioneaza intre ei.pana si sensibilitatea individuala prin comparatie unul variaza de la un individ la altul.
Una dintre primele sarcini ale medicului functional este acela de a-i recunoaste, astfel incat sa dezvolte impreuna cu pacientul strategii pentru a elimina sau a le reduce virulenta.
III. Vizita practica. Din punct de vedere practic, vizita consta intr-un ansamblu de metode semeiologice ( bazate in principal pe perceptele kineziologiei aplicate), necesare pentru o evaluare functionala completa, fie dintr-un punct de vedere nutritionalo-metabolic, cat si al diverselor organe si aparate.
De obicei, se tinde sa se subimparta vizita in doua parti principale: prima parte, structurala, a doua parte, biochimico-nutritionala.
Partea structurala: investigarea semeiotica cea mai atenta este aceea pusa la punct de tehnicile inerente chiropracticii. Ele ne-au invatat in principal sa cercetam legaturite marcate intre problematicile structurale functionale si intregul organism. In particular, e fundamental sa intelegem interconexiunile intre structuri, sistem nervos autonom si functii organice. Facem trimitere la carti de specialitate si supraspecializate pentru a aprofunda argumentele (tehnica S.O.T. sau sacro-occipitala, kineziologie aplicata).
Partea biochimico-nutritionala: este sectorul principal al aplicatiei medicinei functionale. Investigatia diagnostica se bazeaza pe cercetarea tuturor posibilelor disfunctii biochimice legate de dezechilibrul functional, in masura sa se exprime fenotipic. Pentru a obtine rezultatul maxim, medicul functional e sprijinit in acest efort de o intrega serie de noi si promitatoare analize funtionale de laborator pe care le vom descrie detaliat in cele ce urmeaza.
Modul de abordare medical conventional e stabilit, in schimb, intr-o maniera complet diferita. El se concentreaza asupra entitatii boala, considerand-o independenta si autosuficienta; clasificabila dupa criteriu unei catalogari botanice fara a privi nici contextul in care se manifesta, nici individul care e afectat. Cel mai adesea pare aproape ca bolnavul tine locul de spectator in conflictul dintre patologie si medicamente, pentru care isi imprumuta pentru moment propriul corp.
Sa diagnostichezi inseamna sa pui o eticheta, sau chiar un nume, bolii. Dupa aceste concepte sanatatea nu este altceva decat lipsa unor boli diagnisticabile. Simptomele, prin forta lucrurilor, devin problema, si astfel a vindeca inseamna a le elimina. Pentru medicina functionala, lucrurile sunt altfel. Modul sau de abordare se adreseaza pacientului, si aceasta entitate unica (individualitate biochimica) este cea care trebuie reechilibrata pentru a ajunge la adevarata stare de sanatate, sau la o bunastare optima.
Boala este un fenomen foarte complex care se dezvolta in timp.Ea este rezultatul probabilistic final al multor evenimente stresante, care au venit toate in contact cu organismul in momente separate, si fiecare in masura sa declanseze o secventa bine precizata de reactii biologice.
Pentru a declansa o boala e necesar ca o intreaga serie de disfunctii individuale antecedente (DIATEZE), derivate dintr-o predispozitie genetica, sa interactioneze ori sa fie puse in contact cu un complex de cofactori negativi, in masura sa activeze un raspuns fenotipic patologic.Situatiile declansatoare cele mai comune, denumite TRIGGERS, sau evenimentele precipitante, sunt in masura sa activeze o intreaga serie de MEDIATORI biochimici ce rezulta din reactiile biochimice in masura sa provoace o patologie.
Concepte si filozofie
Punctele centrale ale Medicinei Functionale sunt diverse concepte fundamentale care servesc ca principii indrumatoare pentru abordarea clinica, diagnostic si tratament, precum si pentru dezvoltarea unor strategii de cercetare clinica si analize statistice. Principalele concepte teotetice sunt:
• Abordare holistica
• individualitate biochimica
• sanatatea ca vitalitate pozitiva
• functia ca homeodinamicitate
• luarea in considerare chiar si a simptomelor minore
Abordarea holistica. Corpul uman este mai bine evaluat daca e considerat dupa criteriu unui intreg holografic integrat. Orice specialitate medicala care are in vedere o singura parte a organismului nu este in masura sa inteleaga adevarata cauza a problemei. Specialitatile sunt importante pentru o medicina din ce in ce mai tehnologizata, mai profunda si mai constienta, cu conditia de a exista intruchiparea unui singur medic delegat sa sintetizeze datele specialistilor intr-un diagnostic unic si intr-un tratament unic care sa ia in considerare caracteristicile individuale ale pacientului. Din ce in ce mai des medicul specialist e atat de departe de realitatea-pacient (pe care nu o cunoaste), incata se limiteaza sa prescrie indicatii terapeutice care sunt foarte departe de realitatea olistica a cazului. Binenteles,teoretic, pe hartie, totul e perfect, dar nu se tine cont de caracteristicile individului. Doar niste cunostinte profunde si complexe sunt in masura sa prezica posibilele reactii, diferite de standardul mediu, si daca terapia protocolara este mai mult sau mai putin potrivita cu caracteristicile sale fiziologice. Din cauza predispozitiei genetice individuale, nu de fiecare data raspunsurile la tratamentul farmacologic sunt egale. Efectiv, eficacitatea terapeutica depinde de multiplele caracteristici si experiente de viata ale pacientului. Pentru un tratament eficient, e fundamental sa integrezi toate experientele disponibile.
Individualitatea biochimica. Punctul central al medicinei functionale se bazeaza pe postulatul ca fiecare individ prezinta caracteristici unice care administreaza nu doar activitatile voluntare, precum capacitatea de decizie, dezvoltarea personalitatii si raspunsurile emotionale, ci si activitatile involuntare, precum metabolismul principiilor nutritive, procesele celulare de informare si comunicare intre diferite aparate organice. Toate aspectele practicii medicale si cercetarii, inclusiv metode clinice, diagnostic si tratament, in medicina functionala sunt revazute ca bazandu-se pe un mod de abordare care ia in considerare caracteristicile individualitatii biochimice. Medicina functionala considera fiecare individ ca un purtator de caracteristici metabolice unice care afecteaza semnificativ nevoile nutritionale: spre exemplu se stie ca persoane cu acelasi nivel seric de vitamine din complexul B, pot atinge diferente de pana la 500% din nivelele intracelulare ale acelorasi vitamine. Aceasta metodica medicala recunoaste printre altele si importanta datelor acumulate de-a lungul cercetarilor, inerente caracteristicilor individuale de raspuns la toxinele din mediu, la aditivii alimentari si la medicamentele prescrise. De aici deriva nevoia de a crea un intreg terapeutic specific si unic pentru fiecare individ.
Sanatatea ca vitalitate pozitiva. Un al treilea postulat al medicinei functionale afirma ca sanatatea nu e caracterizata in mod primar de o stare de absenta a bolii: sanatatea este, mai degraba, prezenta unei vitalitati pozitive, unica si diferita pentru fiecare individ in parte.
Aceasta revizuire a conceptului de sanatate aduce cu sine un nou ansamblu de metode diagnostice in masura sa cuantifice starea de bine individuala, sa evalueze functia fiziologica, cognitiva/emotionala si fizica, in relatie cu vitalitatea. Din punct de vedere al medicinei functionale, un medic nu-si poate concentra atentia sa doar asupra evenimentelor principale ale vietii pacientului, asupra istoricului bolii sau a statusului patologic din acel moment. Medicul trebuie sa se intereseze chiar si despre perioadele de bunastare si asupra eventualelor posibile circumstante viitoare in care pacientul crede ca se simte cu adevarat bine in armonie cu el insusi si cu mediul inconjurator. Tocmai din aceste motive modul de abordare limitat la inlaturarea simptomelor si la prevenirea bolii nu este suficient. Obiectivele medicale trebuie sa includa si sustinerea vitalitatii si bunastarii inerente experientei de viata a pacientului.
Functia ca homeodinamicitate. Al patrulea postulat e corelat cu conceptul de homeostazie. In timp ce notiunea de homeostazie se bazeaza pe un sistem de control format din componente interconectate care functioneaza pentru a mentine o serie de parametri fizici si chimice corporali in limite cat mai constante, homeodinamicitatea considera astfel un sistem de control analog, dar care functioneaza pentru a mentine costanta individualitatea biochimica.
Termenul de homeodinamicitate e folosit in medicina functionala pentru a descrie un spectru amplu de activitati metabolice si fiziologice care se verifica continuu in organism si care sunt responsabile de capacitatea individuala de adaptare la circumstantele in schimbare, la stres si la diferitele experiente.
A sustine sanatatea la nivel homeodinamic inseamna a-si concentra atentia asupra proceselor celulare si asupra functiilor organice care, la prima vedere, ar putea sa para foarte indepartate si necorelate cu tulburarea pacientului si cu logici strategice diferite din punct de vedere conceptual inlaturate de medicul traditional.
Luarea in considerare chiar si a simptomelor minore. Chiar si dezechilibrele biochimice secundare sunt in masura, in anumite cazuri, sa genereze reactii care provoaca in timp probleme majore de sanatate.
Tocmai din acest motiv e fundamental sa putem utiliza o noua serie de teste si analize de laborator in masura sa investigheze domeniul functionalitatii biochimice umane. Sa reusesti sa intervii la acest nivel de dezechilibru, inseamna sa impiedici o cascada de evenimente succesive care vor activa orice mediator biologic capabil sa provoace o patologie. Asa cum se va vedea cand vom vorbi despre protocoale, unicul mod de a obtine un mod de abordare olistic, individual, precoce ( disfunctii biochimice subtile) e acela de a utiliza mai departe o vizita protocolara completa insotita de alegerea inteleapta a testelor celor mai potrivite pentru acel pacient.
Primul protocol: vizita
Prin prisma postulatelor teoretice ale medicinei functionale, vizita devine adevaratul si unicul protocol de baza. Evaluarea tuturor caracteristicilor individuale direct pe pacient e singurul mod de a pune in practica un mod de abordare tintit pe pacient care urmeaza criteriile olismo si individualitatii biochimice.
Vizita poate fi impartita in patru parti:
I-Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori.
III-Vizita practica adevarata si proprie, concentrandu-ne atentia in mod particular pe structura, biochimie si psihic.
IV-Alegerea analizelor functionale tintite.
I.Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
Pentru a standardiza si facilita aceasta sarcina, au fost puse la punct variate chestionare in masura sa furnizeze medicului functional, in scurt timp, un volum insemnat de date.
Chestionarele principale sunt acelea inerente anamnezei patologice indepartate care nu difera intr-o maniera substantiala de acelea traditionale. Chestionarul Health appraisal (HAQ) in schimb a fost studiat de catre Healthcomm din Seattle tocmai pentru medici functionali, exact la fel ca si chestionarul FDOSQ care se adreseaza mai mult functiei de detoxifiere hepatica (vezi capitolul 8). La acestea trebuie adaugat si chestionarul TMAQ util pentru a clasifica individul in Simpaticotonic sau Parasimpaticotonic. La aceste chestionare variate sunt anexate la sfarsitul capitolului, in detaliu, astfel incat medicul sa poata sa se foloseasca de ele cu regularitate in practica clinica de zi cu zi.
Odata compilate chestionarele, medicul va avea deja la dispozitie numeroase date, suficiente pentru a-l indruma in protocolul de intrebari, focalizandu-le asupra organelor si aparatelor specifice.
II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori. Anamneza patologica apropiata trebuie sa se axeze in primul rand pe investigarea tuturor posibilelor antecedente.
Antecendentele sunt toti acei factori, preexistenti bolii, in masura sa predispuna individul sa o dezvolte. Aceste caracteristici au fost definite de greci ca DIATEZE.
Foarte adesea antecedentele sunt congenitale, de aceea este important sa fie investigate predispozitiile familiale de a dezvolta diverse boli. Sexul e un factor important, in ceea de priveste barbatii si femeile sunt susceptibili in proportii diferite la diferite boli.
Alimentatia si igiena mediului sunt in mod particular de investigat, in special pentru a spulbera un eventual cerc vicios legat de o boala. In realitate e inutil sa-ti storci creierii in cautarea unor noi posibilitati terapeutice, daca pacientul persista in greselile sau in situatiile legate de dezvoltarea patologiei.
In antecedente este cuprinsa anamneza familiala, cea personala, evaluarea obiceiurilor alimentare, folosirea de medicamente si cercetarea biomarkerilor de functiune.
Anamneza familiala: este necesara pentru a evalua posibilele conexiuni genetice. E nevoie intotdeauna sa se investigheze daca in antecedentele heredocolaterale sunt prezente boli, ca neoplazii (si care anume), maladii cardiocirculatorii, diabet, artrita, dementa, osteoporoza, obezitate, alergie sau alcoolism. Cunoasterea predispozitiei catre un anume tip de patologie ingaduie sa concentreze efortul medicului, focalizandu-l asupra imbunatatirii expresiei genetice in acel sector dat.
Anamneza personala: raspunsul la o intrebare tintita, precum prezenta unui istoric de oboseala cronica, susceptibilitate pentru raceala sau gripa, apetit exagerat pentru anumite alimente, alergii si infectii recurente, permite evaluarea modului in care propriile gene sunt capabile sa se exprime fenotipic si care sunt eventualele predispozitii personale.
Obiceiuri alimentare: raspunsul la o serie de intrebari inerente dietei, indica in ce fel un individ raspunde la propriile alegeri alimentare si daca printre ele exista dezechilibre in masura sa provoace disfunctii metabolice. Este important sa ne concentram atentia asupra preferintelor calitative. Orice predispozitie indica ceva legat de propria unicitate genetica, si posibila prezenta a unor reactii de intoleranta intre diversele alimente.
Medicamente folosite: folosirea cu regularitate a unor medicamente indica faptul ca organismul nu se afla intr-o conditie de echilibru optim.
Biomarkeri de functiune: exista simptome masurabile care sunt expresia varstei biologice si care pot fi blocate sau facute reversibile odata identificate. Acestia sunt:
• deteriorarea vazului
• deteriorarea auzului
• cresterea timpului de reactie
• scaderea fortei musculare
• epuizarea dupa exercitiu fizic usor
• dificultati in digestie cu alimente care in trecut nu existau
• sensibilitate crescuta la alcool, parfumuri si poluare atmosferica
• rigiditate matinala majora
• durere cronica si inflamatie
• probleme in mentinerea greutatii
• cresterea sensibilitatii la reactiile alergice
• dificultati in amintirea detaliilor.
Ca o a doua investigatie ce trebuie dezvoltata, medicul functional trebuie sa cerceteze mediatorii inerenti afectiunii. Mediatorii sunt o serie de substante capabile sa provoace simptome si sa lezeze tesuturile. Ei nu sunt cauza unei boli ci intermediarii acesteia. Tabelul ne arata principalii mediatori.
In orice fel, din anamneza unui pacient trebuie sa se evidentieze evenimentul TRIGGER. Triggeri sunt toate acele situatii in masura sa activeze orice mediator inactiv. Aceasta explica de ce o boala incepe sau se intensifica mai ales dupa o gripa, o infectie sau un traumatism.
Frecvent triggerii nu sunt specifici pentru acea boala care nu rareori prezinta mai multi triggeri care interactioneaza intre ei.pana si sensibilitatea individuala prin comparatie unul variaza de la un individ la altul.
Una dintre primele sarcini ale medicului functional este acela de a-i recunoaste, astfel incat sa dezvolte impreuna cu pacientul strategii pentru a elimina sau a le reduce virulenta.
III. Vizita practica. Din punct de vedere practic, vizita consta intr-un ansamblu de metode semeiologice ( bazate in principal pe perceptele kineziologiei aplicate), necesare pentru o evaluare functionala completa, fie dintr-un punct de vedere nutritionalo-metabolic, cat si al diverselor organe si aparate.
De obicei, se tinde sa se subimparta vizita in doua parti principale: prima parte, structurala, a doua parte, biochimico-nutritionala.
Partea structurala: investigarea semeiotica cea mai atenta este aceea pusa la punct de tehnicile inerente chiropracticii. Ele ne-au invatat in principal sa cercetam legaturite marcate intre problematicile structurale functionale si intregul organism. In particular, e fundamental sa intelegem interconexiunile intre structuri, sistem nervos autonom si functii organice. Facem trimitere la carti de specialitate si supraspecializate pentru a aprofunda argumentele (tehnica S.O.T. sau sacro-occipitala, kineziologie aplicata).
Partea biochimico-nutritionala: este sectorul principal al aplicatiei medicinei functionale. Investigatia diagnostica se bazeaza pe cercetarea tuturor posibilelor disfunctii biochimice legate de dezechilibrul functional, in masura sa se exprime fenotipic. Pentru a obtine rezultatul maxim, medicul functional e sprijinit in acest efort de o intrega serie de noi si promitatoare analize funtionale de laborator pe care le vom descrie detaliat in cele ce urmeaza.
MINERALELE SI SANATATEA
Mineralele si oligoelementele joaca in organismul nostru roluri cruciale. Practic de ele depind reactii vitale la nivel celular, ele reprezentant parte din enzimele care catalizeaza reactiile din celulele noastre. Dezechilibrele minerale nu pot fi monitorizate cu testele de sange obisnuite pentru ca in sange mineralele isi petrec putin timp, ele regasindu-se la nivel celular. Va prezint mai jos un material care va va face o imagine despre rolul mineralelor si oligoelementelor in organism, cum se manifesta dezechilibrele acestora si ce putem face pentru a le combate.
Singura analiza eficienta in monitorizarea tabloului mineralelor ramane de departe Analiza Minerala Tisulara prin metoda Hair Metabolic System (HMS) despre care am mai discutat prezentand-o intr-un articol anterior. Ea este disponibila in Romania si oricine este interesat ma poate contacta pentru a o efectua.
Iata cu ce se asociaza frecvent diferitele dezechilibre minerale:
- insomnie – Bor, Calciu
- palpitatii – Calciu
- boli cardiovasculare – Seleniu, Cupru, Magneziu
- senzatie de lipsa de aer – Calciu
- tulburari de respiratie si oboseala – Cupru
- stari depresive, apatie, irascibilitate – Calciu, Magneziu
- stare de oboseala – Bor, Crom, Magneziu
- artrita – Cupru
- amorteala sau de furnicaturi in membre si carcei – Calciu, Magneziu
- dereglari ciclu menstrual – Calciu
- menopauza – Seleniu, Bor
- fertilitate – Seleniu, Vanadiu
- potenta masculina - Zinc
- TIROIDA – Vanadiu
- cresterea colesterolului - tine sub control – Cupru
- colesterol rau – Crom
- colesterolul total şi trigliceride – Resveratrol
- diabet – Crom, Vanadiu, Resveratrol
- cataracta – Seleniu, Cupru
- Alzheimer – Resveratrol
- osteoporoza – Calciu, Bor, Cupru, Vanadiu, Magneziu, Resveratrol
- reducerea eliminarii calciului, magneziului si fosforului – Bor
- stralucirea/culoarea parului – Cupru, Seleniu
- intarzierea ridarii pielii – Cupru, Seleniu, Aur, Resveratrol
- celule canceroase – Seleniu, Zinc, Aur, Resveratrol
- bratari din Cupru - Cupru
- nuci – Bor, Cupru, Zinc, Crom, Vanadiu, Magneziu, Calciu
- gatit in vase de inox - Crom
- potenţator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele si vitaminele – Resveratrol pigmentul
din legumele si fructele de culoare neagra
FACTORI CARE FAVORIZEAZA DEZECHILIBRELE MINERALE
- Opteaza pentru alimente in stare cruda.
Cele prelucrate in exces isi pierd vitaminele si mineralele pe care corpul ar trebui sa le
primeasca zilnic. Incearca sa consumi alimente in stare naturala cat de des poti;
- Renunta la bauturile racoritoare carbogazoase.
Au un continut ridicat de fosfati care pot produce un dezechilibru al mineralelor esentiale;
- Minimalizeaza consumul de zahar, alcool si cafea.
Duc la scaderea potasiului din corp, urmat de scaderea nivelului de calciu, prin urina;
- Atentie la excesul de paine, prajituri si paste fainoase, reduc absorbtia calciului;
- Redu consumul de sare! Folosita in exces, duce la pierderea potasiului si a calciului;
- NU fugi de soare !. Are si efecte benefi ce, pentru ca expunerea insuficienta la soare
Reduce potentialul de asimilare a calciului;
- STRESUL, OBOSEALA PRELUNGITA SI LIPSA DE MISCARE
favorizeaza disfunctii in organism, inclusiv un metabolism deficitar al calciului.
1. Calciu
Lipsa de calciu este cea mai frecventa tulburare minerala a organismului si are manifestari diferite in functie de gravitatea sa. La persoanele cu o usoara lipsa de calciu apare o senzatie de amorteala sau de furnicaturi in membre (calciul raspunde de transmiterea influxurilor nervoase), contracturi musculare necontrolate (carcei), dereglari ale ciclului menstrual, osteoporoza, frecventa crescuta a cariei dentare, stari de melancolie, apatie.
In cazul lipsei severe de calciu apar insomnia, palpitatiile, vindecarea lenta a ranilor, starea de irascibilitate fara motiv aparent, starile depresive, durerile de cap intense, senzatia de lipsa de aer nemotivata; la copii apar rahitismul si tulburarile de crestere. Se constata, de asemenea, tulburari de dinamica sexuala, scaderea potentei la barbati si o inclinatie marcata spre frigiditate la femei.
Surse naturale de calciu: laptele si produsele lactate, galbenusul de ou, conopida, semintele de susan, soia, fasolea, mazarea, telina, anumite ape minerale, sardelele din conserve.
Prof. dr. Mencinicopschi ne spune care sunt cele mai importante minerale şi în ce alimente le găsim :
Calciu se absoarbe eficient în prezenţa magneziului, a vitaminei D şi K1. Alimente: busuioc, salvie, cimrişor, pătrunjel, mentă uscate, parmezan, scorţişoară, caşcaval, alge, sardine în ulei, urzici, broccoli fiert, spanac fiert, migdale, smochine uscate, păpădie crudă, fistic, gălbenuş de ou, gasole roşie fiartă, lapte degresat, curmale uscate, nuci, ou fiert.
http://www.eva.ro/dietafitness/nutritie/de-unde-ne-luam-mineralele-necesare-articol-32637-slide-1.html#article
2. Borul
Daca in ultima vreme te-ai simtit slabita si fara energie, s-ar putea ca "vina" sa o poarte borul, mai exact lipsa lui. O concentratie echilibrata de bor in organism ajuta la producerea de energie. Daca suferi de insomnii, tot o cantitate suficienta de bor in organism te ajuta sa-ti reglezi programul de somn. Tot borul este cel care stimuleaza sinteza si metabolismul glucidelor, proteinelor si acizilor nucleici. In plus, acest mineral este antrenat si in echilibrul fosforic. Studiile au aratat ca borul este cel care stimuleaza cantitatea de estrogen si progesteron in cazul femeilor aflate la menopauza (3 miligrame de bor pe zi au redus eliminarea prin urina a calciului, magneziului si fosforului, insa pentru tratamentul osteoporozei este nevoie de o cantitate tripla de bor).
Un alt efect al borului este acela ca stimuleaza sistemul imunitar. In cazul barbatilor, la cei care consuma alimente prea bogate in bor (1,8 miligrame pe zi), riscul de a face cancer la prostata este cu o treime mai mare fata de cei care consuma zilnic o cantitate mai mica de bor (0,9 miligrame).
Unele studii au aratat ca organismul are nevoie, zilnic, de 1,5 miligrame de bor. Pe de alta parte, nu exista inca studii care sa indice cu precizie aportul zilnic ideal. Specialistii sustin ca o alimentatie echilibrata, care contine cinci portii de fructe si legume, este suficienta pentru nevoile organismului si asigura un aport de 1,5 pana la 3 miligrame de bor. Nicio cantitate prea mare de bor nu este recomandata - cum spuneam si mai sus, in cazul barbatilor care consuma peste 1,5 grame de bor zilnic, riscul de cancer de prostata este mult mai ridicat. De asemenea, in cazul unor administrari de lunga durata a unor cantitati foarte mari de bor (mai mari de 10 miligrame pe zi) pot aparea stari de voma, dureri de stomac si transpiratii nocturne.
Cele mai bogate alimente in bor sunt strugurii, ciresele, merele, bananele, nucile, alunele, broccoli (in acest caz, absorbtia borului este de suta la suta), varza, soia, morcovii, fasolea, cartofii.
O cantitate suficient de mare de bor o contine si apa si, in plus, trebuie sa stii ca 89% din cantitatea de bor pe care o consumi este absorbita in organism.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/787/bor-pentru-oase-puternice.html
3. Cupru
Cuprul are un rol important in metabolizarea grasimilor si a proteinelor. Cuprul tine sub control cresterea colesterolului, fiind util in preventia bolilor cardiovasculare si arteriosclerozei.
Cuprul face parul sa straluceasca (influenteaza culoarea parului), amelioreaza crizele de artrita, are efecte terapeutice asupra bolilor de piele, cataractei, dar si a maladiilor venerice.
De asemenea, acest mineral este necesar pentru sanatatea oaselor si ia parte la formarea hemoglobinei si a celulelor rosii, deoarece faciliteaza absorbtia fierului si ajuta la oxidarea vitaminei C (impreuna cu aceasta, formeaza elastinul care se gaseste in fibrele musculare elastice ale corpului). Cuprul este indispensabil formarii tesutului conjunctiv, inclusiv a colagenului care se gaseste in piele si oase. Studiile au aratat ca fracturile osoase, malformatiile scheletului si osteoporoza sunt mai frecvente in momentul in care exista un deficit de cupru.
Pe langa proprietatile enumerate mai sus, cuprul are un rol important si in producerea enzimelor care protejeaza organismul impotriva anumitor substante toxice, precum radicalii liberi.
Practic, cuprul este cel care ajuta la transformarea fierului intr-o forma in care organismul o poate folosi. De asemenea, intra in component a unei enzime care transporta fierul catre si dinspre tesuturi. Lipsa acestui mineral nu face decat sa duca la anemie si la acumularea fierului in tesuturi.
In plus, deficitul de cupru duce la tulburari de respiratie si oboseala.
De obicei, deficitul de cupru este mai des intalnit in cazul copiilor, in special al celor nascuti prematur.
Doza zilnica recomandata este de 2-3 miligrame zilnic pentru adulti si de 0,05 miligrame/kilogram pentru copii.
In general, printr-o alimentatie normala se asigura necesarul de cupru al organismului. Din pacate, ingerat in cantitati prea mari, acesta devine toxic. Excesul de cupru provoaca varsaturi, insomnie, duce la caderea parului, ciclu menstrual neregulat, hipertensiune si, uneori, chiar depresie. De obicei, organismul elimina excesul de cupru � practic, ficatul excreta surplusul de cupru in bila, iar apoi este eliminat din corp prin urina sau materii fecale.
Persoanele care sunt predispuse la acumularea in exces sunt cele care au hepatita, ciroza sau boala Wilson. O alta modalitate prin care cuprul poate fi absorbit in organism este prin piele, deoarece acesta este un bun conductor termic. Este motivul pentru care bolnavilor de artrita li se recomanda purtarea unor bratari din cupru.
Din fericire, exista in multe alimente, iar cele mai bune surse sunt: fructele uscate (migdalele, nucile, alunele), graul integral, ciresele, merele, portocalele, strugurii, prunele, fasolea uscata, mazarea, crevetii si cam toate alimentele de origine marina. De asemenea, stridiile, peştii, cacaua, ficatul, rinichii, nucile de Brazilia, drojdia de bere, ceapa, sfecla rosie, prazul, napul, spanacul sunt si ele bogate in cupru.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/698/cuprul-face-parul-sa-straluceasca.html
4. Seleniu
previne formarea celulelor canceroase, incetineste procesul de imbatranire si curata organismul de substante toxice (precum mercurul, arsenicul sau cadmiul).
Practic, seleniul contribuie la mentinerea elasticitatii tesuturilor (incetineste imbatranirea, revigoreaza aspectul parului si al pielii), atenueaza simptomele menopauzei si face mai eficiente tratamentele aplicate in bolile cardiovasculare. De asemenea, are un rol important in buna functionare a ochilor (impiedica formarea cataractei).
Seleniul are si rol in cresterea fertilitatii - acesta este unul din motivele pentru care barbatii au nevoie de o cantitate mai mare de seleniu (aproape jumatate din intreaga cantitate de seleniu din organismul barbatilor este concen trata in testicule si, odata cu sperma, se pierde si o cantitate importanta de seleniu).
De asemenea, seleniul ajuta si la absorbtia si sporirea eficientei vitaminei E, un alt antioxidant. Ceea ce inseamna ca, atunci cand cei doi antioxidanti sunt administrati impreuna, acestia sunt mai eficienti decat daca sunt administrati separat, chiar daca in cantitate egala.
O femeie are nevoie de aproximativ 50 de micrograme de seleniu (pentru femeile insarcinate si cele care alapteaza, cantitatea de seleniu este mai mare, de 65, respectiv 75 de micrograme), in timp ce pentru un barbat cantitatea necesara este de 70-100 de micrograme.
Incearca sa nu iei suplimente de seleniu fara recomandarea medicului. Risti ca efectul sa fie contrar celui scontat: in cantitate prea mare, peste 400 micrograme/zi, timp indelungat, are efecte toxice asu pra organismului si poate duce, in cazuri extreme, la tulburari respiratorii sau de vedere si chiar la paralizia muschilor.
Cum iti dai seama ca ai consumat prea mult seleniu? Fii atenta la urmatoarele simptome: iti cade mai mult par decat de obicei, unghiile devin fragile si casabile, ametesti foarte usor, ai senzatii de voma si un gust metalic in gura.
Acesta se gaseste in produse de origine vegetala precum usturoiul, ceapa, germenii de grau, rosii, struguri rosii, nuci de Brazilia (se spune ca doua bucati sunt suficiente ca sa asigure necesarul zilnic de seleniu), broccoli, tarate, dar si oua, rinichi, ficat, fructele de mare (stridii, scoici), crustacee (langusta, crab), carne de peste (in special cea de ton), drojdie de bere.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/280/tine-batranetea-departe.html
5. Zinc
Primul simptom al insuficientei de Zinc in organism se manifesta prin pierderea simtului olfactiv si simtului gustativ
Lipsa acestuia permite acumularea excesiva a radicalilor liberi responsabili, printre altele, cu aparitia cancerului si a sterilitatii.
Cantitatea de zinc aflata in organism este de aproximativ 1,8 grame, iar necesarul zilnic este de 10-15 mg/zi. In mod normal, aceasta cantitate ar trebui sa poata fi luata din alimentatia zilnica. Din pacate, doar 30-50% din cantitatea de zinc pe care o primim din alimentele pe care le consumam de-a lungul zilei este absorbita de organism.
Organismul pierde zinc daca este bolnav (fie ca este vorba de o infectie, afectiuni ale ficatului, infarct sau anemie) sau atunci cand esti insarcinata, te afli la menstruatie ori urmezi un tratament cu antibiotice.
Un aport insuficient de zinc, chiar si pentru perioade foarte scurte de timp, de exemplu o saptamana, reduce ritmul de dezvoltare a musculaturii si capacitatea de raspuns a sistemului imunitar, iar rezultatul implica scaderea rezistentei organismului la infectii.
Pe de alta parte, nu este bine nici sa iei suplimente de zinc dupa ureche, fara supravegherea unui medic. Excesul de zinc poate provoca o crestere a colesterolului rau si poate duce la aparitia arterosclerozei.
Specialistii au demonstrat de curand ca, daca iei zinc atunci cand esti racita, scapi mai repede de boala, decat daca ai lua doar clasicele medicamente pentru raceala. Pentru ca efectele acestuia sa se vada cat mai repede, ia-l impreuna cu vitamina C.
Suplimentele de zinc trebuie luate pe stomacul gol, pentru ca, astfel, sunt asimilate mai usor de catre organism. Din totalul de zinc din organism, aproximativ 70% se afla in oase, iar restul se gaseste in sange, piele si par, dar in cantitati insuficiente, de aceea este necesara suplimentarea acestuia.
Activitatea glandelor sexuale creste sub influenta acestui oligoelement. S-a demonstrat stiintific ca, in unele cazuri de impotenta, se pot obtine imbunatatiri substantiale, daca pacientul introduce in alimentatie suplimente de zinc si vitamina B6. Nu degeaba stridiile sunt considerate un afrodisiac- contin o mare cantitate de zinc, care poate fi asimilata cu usurinta de catre organism.
Daca nu esti adepta medicamentelor din flacon, atunci este bine sa incluzi in dieta zilnica ficatul de porc care contine aproximativ 9 mg de zinc la suta de grame, carnea de vita sau de miel (aproximativ 4 mg), painea integrala (5 mg), galbenusul de ou, care contine 4 mg, soia (3 mg), drojdia de bere, semintele de dovleac, laptele degresat si mustarul. De asemenea, nici crustaceele nu sunt de neglijat, pentru ca o suta de grame de stridii, midii, homar sau chiar si alge de mare, furnizeaza aproape intreg necesarul pentru un adult. Zincul este continut, in cantitati mici, e adevarat, si de fructe si legume precum: pere, visine, cirese, nuci, sfecla rosie, vinete, fasole, linte si rosii.Trebuie, insa, sa stii ca alcoolul, cafeaua, ceaiul, tutunul, dar mai ales stresul, consuma din rezervele de zinc.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/427/tu-cat-zinc-consumi-zilnic.html
Întăreşte sistemul imunitar în lupta cu bacteriile, virusurile şi carcinogenii. În lipsa lui, corpul nu poate utiliza vitamina A.
6. Crom
Cromul este un mineral esential pentru producerea insulinei de catre pancreas, or insulina este cea care scade nivelul zaharului din sange. Practic, cromul este mineralul responsabil cu trecerea glucidelor din sange in celule, unde sunt transformate in energie. Daca acest mecanism nu functioneaza si se inregistreaza un nivel scazut al insulinei, creste nivelul zaharului din sange, lucru care duce la instalarea starii de oboseala, iritabilitate, nevoie incontrolabila de dulce si, in final, chiar la diabet.
De asemenea, lipsa cromului poate duce la cresterea colesterolului rau din organism.
De cealalta parte, prea mult crom (doar daca iei suplimente alimentare, pentru ca cromul din alimente este bine tolerat de organism) poate duce, in cazuri rare, e drept, la afectarea rinichilor, ficatului, inimii sau sistemului nervos.
Studiile au aratat ca necesarul zilnic de crom variaza in functie de greutate, efortul fizic sustinut, regimul de viata si de starea de sanatate a fiecaruia. Specialistii spun ca organismul are nevoie de o cantitate zilnica ce variaza intre 50 si 200 de micrograme.
Din pacate, se pare ca agricultura intensiva, poluarea si alti factori au dus la scaderea continutului de crom din alimente.
Alimentele cele mai bogate in crom sunt ouale, ficatul de vaca si cel de pui, broccoli, fasolea verde, cartoful, cerealele din seminte integrale, germenii de grau, prunele, ciupercile, sparan ghelul, carnea de vita si curcan, rinichiul de porc, faina de ovaz, drojdia de bere si berea, scoicile, branzeturile si nucile.
Trebuie sa stii, insa, ca nivelul cromului din alimente este variabil - cu cat sunt mai procesate zarzavaturile si fructele, cu atat este mai redusa cantitatea de crom.
De asemenea, este bine sa gatesti in vase de inox, pentru ca pastreaza cantitatea de crom din alimente.
Pentru suplimentele de crom trebuie sa consulti medicul specialist, care va stabili atat doza zilnica necesara, cat si durata tratamentului. Problema este ca, cu cat inaintam in varsta, organismul retine cantitati din ce in ce mai mici de crom. Din acest motiv persoanele in varsta sunt predispuse riscului de a se imbolnavi de diabet.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/208/cromul-nu-te-lasa-sa-te-ingrasi.html
7. Vanadiu
Vanadiul este un agent activ in ajutarea metabolismului corpului, concentrandu-se in acelasi timp pe cresterea oaselor, intarirea dintilor, functionarea adecvata a tiroidei , fertilitatea si productia de hormoni.
Majoritatea Vanadiului se elimina prin fecale, numai 5-10% fiind efectiv absorbit
In timp ce pe barbati nu-i afecteaza, lipsa acestui mineral poate afecta capacitatea unei femei de a ramane insarcinata.
Vanadiul este considerat a avea aceleasi efecte ca si insulina asupra organismului uman. In doze mici, s-a constatat ca opreste efectele diabetului.
Daca nu se ia sub o forma naturala, Vanadiul poate fi toxic.
Doza zilnica : 10-100 micrograme
Surse naturale de Vanadiu se pot gasi in fructe de mare, ridichi, paini din cereale integrale, cereale, legume, nuci, uleiuri si capsuni.
Alimentele procesate contin niveluri ridicate de Vanadiu deoarece acesta exista in metalul masinilor care fac alimentele respective. Destul de interesant, Vanadiul este si un mineral care se gaseste (purtat) in aer.
http://www.emedonline.ro/vitamine/view.article.php?34
8. Magneziu
Daca ai des stari de neliniste, crampe, te simti cam obosita ori ai moralul scazut, medicul iti va recomanda o cura de magneziu. Acest mineral este un echilibrant psihic, are efect antidepresiv si mentine constanta concentratia calciului din sange. Practic, acest mineral intervine ca un factor de protectie in fata reactiilor dizarmonice ale organismului la agresiunile la care este supus. El este cel care protejeaza toate celulele de substantele nocive, pentru ca impiedica patrunderea elementelor toxice in celule. De asemenea, tot magneziul este cel care este responsabil cu reflexele musculare si nervoase si mentine buna functionare cardiaca. Si, nu in ultimul rand, contribuie la mineralizarea oaselor.
Absenta acestuia se manifesta prin slabiciuni ale muschilor, stari de oboseala, nervozitate si mult stres. Culmea e ca stresul favorizeaza lipsa magneziului, iar lipsa magneziului duce la aparitia stresului. Carevasazica, ne invartim in cerc.
Si totusi, de ce apar carentele de magneziu? Specialistii au aratat ca responsabile pentru aceasta problema sunt gazele de esapament, de fapt poluarea in general, stresul, pilulele anticonceptionale, curele de slabire, excesul de alcool, mancarea prea grasa sau cea prea sarata.
Organismul uman, contine, in medie, 25 de grame de magneziu, iar necesarul zilnic de magneziu al unui adult este de 300-400 mg, in functie de sex, greutate si inaltime. Studiile arata ca majoritatea femeilor au un aport zilnic de magneziu inferior acestei valori, mai ales cele care urmeaza un regim de slabire hipocaloric. Explicatia consta in faptul ca alimentele bogate in magneziu au, de cele mai multe ori, si cele mai multe calorii. Daca mai adaugi la acest lucru si faptul ca prin gatirea acestor alimente se pierde intre 30 si 75 % din cantitatea de magneziu, intelegi de ce e indicat sa recurgi la suplimentele alimentare. O alta problema consta in faptul ca sunt foarte putine alimente bogate in magneziu - fasolea uscata, mazarea, ciocolata, germenii de grau, cacaoa, alunele si nucile, painea integrala, bananele si prunele, spanacul si patrunjelul.
Un alt motiv care poate duce la scaderea cantitatii de magneziu din organism o reprezinta si o alimentatie bogata in calciu, deoarece acesta scade absorbtia magneziului din intestin. Acelasi efect este produs si de consumul crescut al alimentelor bogate in fosfor - acesta face ca eliminarile renale de magneziu sa creasca. Deci, mare ATENTIE LA COCA-COLA
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/384/magneziu-iti-face-viata-mai-linistita.html
Magneziu se absoarbe eficient în prezenţa vitaminei B12. Se recomandă un aport zilnic de 2 g pentru adulţi. Alimente: sfeclă, spanac fiert, năut fiert, caise uscate, fasole albă şi roşie fiartă, porumb fiert, broccoli, păpădie crudă, cartofi copţi, nuci, seminţe de floarea-soarelui, migdale, smochine uscate, curmale uscate, prune uscate, banane.
http://www.eva.ro/dietafitness/nutritie/de-unde-ne-luam-mineralele-necesare-articol-32637-slide-2.html#article
9. Aurul
Aurul, prezent si in structura ADN-ului uman, este considerat in alchimie produsul final al evolutiei metalelor deoarece el reprezinta perfectiunea. Organismul femeii contine de 5-6 ori mai mult aur decat cel al barbatului.
Elixir medieval, numit "Aurum potabile" a fost considerat de Paracelsus ca fiind capabil sa vindece toate bolile, sa pastreze trupul indestructibil, avand proprietati regenerante si intineritoare.
Desi indicatiile privind prepararea acestuia au fost ocultate cu sfintenie, cercetatorii moderni au reusit sa creeze in laborator asa-numitul "aur coloidal".
Aurul coloidal se foloseste in chirurgie pentru repararea vaselor distruse, nervi, oase si membrane. Se mai foloseste si in tratarea a diferite forme de cancer. Injectarea de mici alice de aur ajuta la retragerea cancerului la prostata. Femeile atinse de cancerul ovarian sunt tratate cu aur coloidal si lasere cu vapori de aur pentru anihilarea celulelor bolnave si fara a le afecta pe cele sanatoase.
Aurul coloidal reda fermitatea pielii, amelioreaza ridurile, confera stralucire tenului, redefineste conturul fetei si inchide porii pielii. In combinatie cu magneziul si cuprul, aurul combate lipsa de vigoare a pielii, ajutand la refacerea colagenului.
Printre alimentele ce contin in mod natural elemente monoatomice precum aurul, argintul, platina, cuprul, paladiul, iridiul, rodiul se remarca morcovii crescuti pe soluri vulcanice.
10. RESVERATROL
Este cel mai puternic antioxidant si se gaseste in legumele si fructele de culoare neagra
Este SINGURUL anti-oxidant care actionează direct pe gena Matusalemică (sau ”gena longevitătii”) având capacitatea de a creste durata si calitatea vietii.
Are un efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva oricărui tip de localizare tumorală. Inhibă proliferarea celulelor maligne si le induce apoptoza (moartea)
Are si efect de potentator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele si vitaminele întâlnite în cale, amplificând efectele acestora de zeci-sute de ori !!!
Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc + de 14 ori activitatea izoenzimei Mn-SOD si de-asemenea cantitatea de glutation intraelulară
Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL-colesterolului
- ¯ nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor
- ¯ glicemia si previne aparitia diabetului zaharat
Este un vasodilatator arterial, actionând direct si stimulând enzima care produce NO (eNOS)
Stimuleaza sinteza fibrelor de colagen atât la nivel articular, cât si în piele (astfel având rol in elasticitatea articulaţiilor şi un rol cosmetic). Preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea
Are efect protectiv faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb, împiedicând astfel microglia să distrugă neuronii
Capac la toate, se mai comportă şi ca un hormon fito-estrogen, adică :
a) Reprezintă cel mai puternic fixator de Calciu în / din oase (alături de exerciţiul fizic), prevenind si combătând eficient osteoporoza
b) Conferă protecţie vasculară majoră, chiar şi la bărbaţi
c) Combate tulburările de climacteriu
d) Ajută la regularizarea ciclului menstrual şi se opune oricăror manifestări dismenoreice
e) Chiar în exces, conferă protecţie împotriva cancerului de sân şi col uterin şi nu induce cancer
f) Protejează celulele nervoase împotriva efectelor devastatoare ale stresului + măresc durata de viată a acestora + se opun apoptozei (mortii) acestora !
g) Creste eliminarea renală a acidului uric, prevenind acumularea sa si riscul de a dezvolta gută sau litiază urică
Un aspect interesant de remarcat este acela că japonezii fumează cele mai multe tigări din lume per cap de locuitor, dar au si cea mai redusă frecventă a cancerului pulmonar !?! ”Secretul” ? Japonezii au în dieta lor printre cele mai ridicate niveluri anti-oxidante din lume, tot pe cap de locuitor ! (Prin aceasta să nu credeti că doresc să încurajez fumatul în prezenta unei anti-oxidări atroce !).
Ani de zile s-a tot bătut monedă pe ”paradoxul francez”, afirmându-se că francezii ar trăi mai mult decât restul populatiilor datorită unui consum semnificativ de vin rosu în care s-ar găsi Resveratrol. De aici si până la dezastruoasa încurajare de a consuma zilnic vin rosu nu a mai fost decât un pas ! Însă s-a demonstrat ulterior că un consum de vin rosu zilnic este asociat cu efecte nocive în primul rând asupra ficatului si apoi asupra tuturor organelor întâlnite în cale de către acesta ! Efectele ”paradoxului francez” sunt date în primul rând consumului de ulei de măsline, legumelor si fructelor într-o cantitate net superioară comparativ cu a altor populatii si nu numai consumului de... vin rosu !
http://suntsanatos.ro/alimentatie-si-nutritie/legumele-si-fructele-negre-contin-cel-mai-puternic-antioxidant-resveratrol.html
Singura analiza eficienta in monitorizarea tabloului mineralelor ramane de departe Analiza Minerala Tisulara prin metoda Hair Metabolic System (HMS) despre care am mai discutat prezentand-o intr-un articol anterior. Ea este disponibila in Romania si oricine este interesat ma poate contacta pentru a o efectua.
Iata cu ce se asociaza frecvent diferitele dezechilibre minerale:
- insomnie – Bor, Calciu
- palpitatii – Calciu
- boli cardiovasculare – Seleniu, Cupru, Magneziu
- senzatie de lipsa de aer – Calciu
- tulburari de respiratie si oboseala – Cupru
- stari depresive, apatie, irascibilitate – Calciu, Magneziu
- stare de oboseala – Bor, Crom, Magneziu
- artrita – Cupru
- amorteala sau de furnicaturi in membre si carcei – Calciu, Magneziu
- dereglari ciclu menstrual – Calciu
- menopauza – Seleniu, Bor
- fertilitate – Seleniu, Vanadiu
- potenta masculina - Zinc
- TIROIDA – Vanadiu
- cresterea colesterolului - tine sub control – Cupru
- colesterol rau – Crom
- colesterolul total şi trigliceride – Resveratrol
- diabet – Crom, Vanadiu, Resveratrol
- cataracta – Seleniu, Cupru
- Alzheimer – Resveratrol
- osteoporoza – Calciu, Bor, Cupru, Vanadiu, Magneziu, Resveratrol
- reducerea eliminarii calciului, magneziului si fosforului – Bor
- stralucirea/culoarea parului – Cupru, Seleniu
- intarzierea ridarii pielii – Cupru, Seleniu, Aur, Resveratrol
- celule canceroase – Seleniu, Zinc, Aur, Resveratrol
- bratari din Cupru - Cupru
- nuci – Bor, Cupru, Zinc, Crom, Vanadiu, Magneziu, Calciu
- gatit in vase de inox - Crom
- potenţator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele si vitaminele – Resveratrol pigmentul
din legumele si fructele de culoare neagra
FACTORI CARE FAVORIZEAZA DEZECHILIBRELE MINERALE
- Opteaza pentru alimente in stare cruda.
Cele prelucrate in exces isi pierd vitaminele si mineralele pe care corpul ar trebui sa le
primeasca zilnic. Incearca sa consumi alimente in stare naturala cat de des poti;
- Renunta la bauturile racoritoare carbogazoase.
Au un continut ridicat de fosfati care pot produce un dezechilibru al mineralelor esentiale;
- Minimalizeaza consumul de zahar, alcool si cafea.
Duc la scaderea potasiului din corp, urmat de scaderea nivelului de calciu, prin urina;
- Atentie la excesul de paine, prajituri si paste fainoase, reduc absorbtia calciului;
- Redu consumul de sare! Folosita in exces, duce la pierderea potasiului si a calciului;
- NU fugi de soare !. Are si efecte benefi ce, pentru ca expunerea insuficienta la soare
Reduce potentialul de asimilare a calciului;
- STRESUL, OBOSEALA PRELUNGITA SI LIPSA DE MISCARE
favorizeaza disfunctii in organism, inclusiv un metabolism deficitar al calciului.
1. Calciu
Lipsa de calciu este cea mai frecventa tulburare minerala a organismului si are manifestari diferite in functie de gravitatea sa. La persoanele cu o usoara lipsa de calciu apare o senzatie de amorteala sau de furnicaturi in membre (calciul raspunde de transmiterea influxurilor nervoase), contracturi musculare necontrolate (carcei), dereglari ale ciclului menstrual, osteoporoza, frecventa crescuta a cariei dentare, stari de melancolie, apatie.
In cazul lipsei severe de calciu apar insomnia, palpitatiile, vindecarea lenta a ranilor, starea de irascibilitate fara motiv aparent, starile depresive, durerile de cap intense, senzatia de lipsa de aer nemotivata; la copii apar rahitismul si tulburarile de crestere. Se constata, de asemenea, tulburari de dinamica sexuala, scaderea potentei la barbati si o inclinatie marcata spre frigiditate la femei.
Surse naturale de calciu: laptele si produsele lactate, galbenusul de ou, conopida, semintele de susan, soia, fasolea, mazarea, telina, anumite ape minerale, sardelele din conserve.
Prof. dr. Mencinicopschi ne spune care sunt cele mai importante minerale şi în ce alimente le găsim :
Calciu se absoarbe eficient în prezenţa magneziului, a vitaminei D şi K1. Alimente: busuioc, salvie, cimrişor, pătrunjel, mentă uscate, parmezan, scorţişoară, caşcaval, alge, sardine în ulei, urzici, broccoli fiert, spanac fiert, migdale, smochine uscate, păpădie crudă, fistic, gălbenuş de ou, gasole roşie fiartă, lapte degresat, curmale uscate, nuci, ou fiert.
http://www.eva.ro/dietafitness/nutritie/de-unde-ne-luam-mineralele-necesare-articol-32637-slide-1.html#article
2. Borul
Daca in ultima vreme te-ai simtit slabita si fara energie, s-ar putea ca "vina" sa o poarte borul, mai exact lipsa lui. O concentratie echilibrata de bor in organism ajuta la producerea de energie. Daca suferi de insomnii, tot o cantitate suficienta de bor in organism te ajuta sa-ti reglezi programul de somn. Tot borul este cel care stimuleaza sinteza si metabolismul glucidelor, proteinelor si acizilor nucleici. In plus, acest mineral este antrenat si in echilibrul fosforic. Studiile au aratat ca borul este cel care stimuleaza cantitatea de estrogen si progesteron in cazul femeilor aflate la menopauza (3 miligrame de bor pe zi au redus eliminarea prin urina a calciului, magneziului si fosforului, insa pentru tratamentul osteoporozei este nevoie de o cantitate tripla de bor).
Un alt efect al borului este acela ca stimuleaza sistemul imunitar. In cazul barbatilor, la cei care consuma alimente prea bogate in bor (1,8 miligrame pe zi), riscul de a face cancer la prostata este cu o treime mai mare fata de cei care consuma zilnic o cantitate mai mica de bor (0,9 miligrame).
Unele studii au aratat ca organismul are nevoie, zilnic, de 1,5 miligrame de bor. Pe de alta parte, nu exista inca studii care sa indice cu precizie aportul zilnic ideal. Specialistii sustin ca o alimentatie echilibrata, care contine cinci portii de fructe si legume, este suficienta pentru nevoile organismului si asigura un aport de 1,5 pana la 3 miligrame de bor. Nicio cantitate prea mare de bor nu este recomandata - cum spuneam si mai sus, in cazul barbatilor care consuma peste 1,5 grame de bor zilnic, riscul de cancer de prostata este mult mai ridicat. De asemenea, in cazul unor administrari de lunga durata a unor cantitati foarte mari de bor (mai mari de 10 miligrame pe zi) pot aparea stari de voma, dureri de stomac si transpiratii nocturne.
Cele mai bogate alimente in bor sunt strugurii, ciresele, merele, bananele, nucile, alunele, broccoli (in acest caz, absorbtia borului este de suta la suta), varza, soia, morcovii, fasolea, cartofii.
O cantitate suficient de mare de bor o contine si apa si, in plus, trebuie sa stii ca 89% din cantitatea de bor pe care o consumi este absorbita in organism.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/787/bor-pentru-oase-puternice.html
3. Cupru
Cuprul are un rol important in metabolizarea grasimilor si a proteinelor. Cuprul tine sub control cresterea colesterolului, fiind util in preventia bolilor cardiovasculare si arteriosclerozei.
Cuprul face parul sa straluceasca (influenteaza culoarea parului), amelioreaza crizele de artrita, are efecte terapeutice asupra bolilor de piele, cataractei, dar si a maladiilor venerice.
De asemenea, acest mineral este necesar pentru sanatatea oaselor si ia parte la formarea hemoglobinei si a celulelor rosii, deoarece faciliteaza absorbtia fierului si ajuta la oxidarea vitaminei C (impreuna cu aceasta, formeaza elastinul care se gaseste in fibrele musculare elastice ale corpului). Cuprul este indispensabil formarii tesutului conjunctiv, inclusiv a colagenului care se gaseste in piele si oase. Studiile au aratat ca fracturile osoase, malformatiile scheletului si osteoporoza sunt mai frecvente in momentul in care exista un deficit de cupru.
Pe langa proprietatile enumerate mai sus, cuprul are un rol important si in producerea enzimelor care protejeaza organismul impotriva anumitor substante toxice, precum radicalii liberi.
Practic, cuprul este cel care ajuta la transformarea fierului intr-o forma in care organismul o poate folosi. De asemenea, intra in component a unei enzime care transporta fierul catre si dinspre tesuturi. Lipsa acestui mineral nu face decat sa duca la anemie si la acumularea fierului in tesuturi.
In plus, deficitul de cupru duce la tulburari de respiratie si oboseala.
De obicei, deficitul de cupru este mai des intalnit in cazul copiilor, in special al celor nascuti prematur.
Doza zilnica recomandata este de 2-3 miligrame zilnic pentru adulti si de 0,05 miligrame/kilogram pentru copii.
In general, printr-o alimentatie normala se asigura necesarul de cupru al organismului. Din pacate, ingerat in cantitati prea mari, acesta devine toxic. Excesul de cupru provoaca varsaturi, insomnie, duce la caderea parului, ciclu menstrual neregulat, hipertensiune si, uneori, chiar depresie. De obicei, organismul elimina excesul de cupru � practic, ficatul excreta surplusul de cupru in bila, iar apoi este eliminat din corp prin urina sau materii fecale.
Persoanele care sunt predispuse la acumularea in exces sunt cele care au hepatita, ciroza sau boala Wilson. O alta modalitate prin care cuprul poate fi absorbit in organism este prin piele, deoarece acesta este un bun conductor termic. Este motivul pentru care bolnavilor de artrita li se recomanda purtarea unor bratari din cupru.
Din fericire, exista in multe alimente, iar cele mai bune surse sunt: fructele uscate (migdalele, nucile, alunele), graul integral, ciresele, merele, portocalele, strugurii, prunele, fasolea uscata, mazarea, crevetii si cam toate alimentele de origine marina. De asemenea, stridiile, peştii, cacaua, ficatul, rinichii, nucile de Brazilia, drojdia de bere, ceapa, sfecla rosie, prazul, napul, spanacul sunt si ele bogate in cupru.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/698/cuprul-face-parul-sa-straluceasca.html
4. Seleniu
previne formarea celulelor canceroase, incetineste procesul de imbatranire si curata organismul de substante toxice (precum mercurul, arsenicul sau cadmiul).
Practic, seleniul contribuie la mentinerea elasticitatii tesuturilor (incetineste imbatranirea, revigoreaza aspectul parului si al pielii), atenueaza simptomele menopauzei si face mai eficiente tratamentele aplicate in bolile cardiovasculare. De asemenea, are un rol important in buna functionare a ochilor (impiedica formarea cataractei).
Seleniul are si rol in cresterea fertilitatii - acesta este unul din motivele pentru care barbatii au nevoie de o cantitate mai mare de seleniu (aproape jumatate din intreaga cantitate de seleniu din organismul barbatilor este concen trata in testicule si, odata cu sperma, se pierde si o cantitate importanta de seleniu).
De asemenea, seleniul ajuta si la absorbtia si sporirea eficientei vitaminei E, un alt antioxidant. Ceea ce inseamna ca, atunci cand cei doi antioxidanti sunt administrati impreuna, acestia sunt mai eficienti decat daca sunt administrati separat, chiar daca in cantitate egala.
O femeie are nevoie de aproximativ 50 de micrograme de seleniu (pentru femeile insarcinate si cele care alapteaza, cantitatea de seleniu este mai mare, de 65, respectiv 75 de micrograme), in timp ce pentru un barbat cantitatea necesara este de 70-100 de micrograme.
Incearca sa nu iei suplimente de seleniu fara recomandarea medicului. Risti ca efectul sa fie contrar celui scontat: in cantitate prea mare, peste 400 micrograme/zi, timp indelungat, are efecte toxice asu pra organismului si poate duce, in cazuri extreme, la tulburari respiratorii sau de vedere si chiar la paralizia muschilor.
Cum iti dai seama ca ai consumat prea mult seleniu? Fii atenta la urmatoarele simptome: iti cade mai mult par decat de obicei, unghiile devin fragile si casabile, ametesti foarte usor, ai senzatii de voma si un gust metalic in gura.
Acesta se gaseste in produse de origine vegetala precum usturoiul, ceapa, germenii de grau, rosii, struguri rosii, nuci de Brazilia (se spune ca doua bucati sunt suficiente ca sa asigure necesarul zilnic de seleniu), broccoli, tarate, dar si oua, rinichi, ficat, fructele de mare (stridii, scoici), crustacee (langusta, crab), carne de peste (in special cea de ton), drojdie de bere.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/280/tine-batranetea-departe.html
5. Zinc
Primul simptom al insuficientei de Zinc in organism se manifesta prin pierderea simtului olfactiv si simtului gustativ
Lipsa acestuia permite acumularea excesiva a radicalilor liberi responsabili, printre altele, cu aparitia cancerului si a sterilitatii.
Cantitatea de zinc aflata in organism este de aproximativ 1,8 grame, iar necesarul zilnic este de 10-15 mg/zi. In mod normal, aceasta cantitate ar trebui sa poata fi luata din alimentatia zilnica. Din pacate, doar 30-50% din cantitatea de zinc pe care o primim din alimentele pe care le consumam de-a lungul zilei este absorbita de organism.
Organismul pierde zinc daca este bolnav (fie ca este vorba de o infectie, afectiuni ale ficatului, infarct sau anemie) sau atunci cand esti insarcinata, te afli la menstruatie ori urmezi un tratament cu antibiotice.
Un aport insuficient de zinc, chiar si pentru perioade foarte scurte de timp, de exemplu o saptamana, reduce ritmul de dezvoltare a musculaturii si capacitatea de raspuns a sistemului imunitar, iar rezultatul implica scaderea rezistentei organismului la infectii.
Pe de alta parte, nu este bine nici sa iei suplimente de zinc dupa ureche, fara supravegherea unui medic. Excesul de zinc poate provoca o crestere a colesterolului rau si poate duce la aparitia arterosclerozei.
Specialistii au demonstrat de curand ca, daca iei zinc atunci cand esti racita, scapi mai repede de boala, decat daca ai lua doar clasicele medicamente pentru raceala. Pentru ca efectele acestuia sa se vada cat mai repede, ia-l impreuna cu vitamina C.
Suplimentele de zinc trebuie luate pe stomacul gol, pentru ca, astfel, sunt asimilate mai usor de catre organism. Din totalul de zinc din organism, aproximativ 70% se afla in oase, iar restul se gaseste in sange, piele si par, dar in cantitati insuficiente, de aceea este necesara suplimentarea acestuia.
Activitatea glandelor sexuale creste sub influenta acestui oligoelement. S-a demonstrat stiintific ca, in unele cazuri de impotenta, se pot obtine imbunatatiri substantiale, daca pacientul introduce in alimentatie suplimente de zinc si vitamina B6. Nu degeaba stridiile sunt considerate un afrodisiac- contin o mare cantitate de zinc, care poate fi asimilata cu usurinta de catre organism.
Daca nu esti adepta medicamentelor din flacon, atunci este bine sa incluzi in dieta zilnica ficatul de porc care contine aproximativ 9 mg de zinc la suta de grame, carnea de vita sau de miel (aproximativ 4 mg), painea integrala (5 mg), galbenusul de ou, care contine 4 mg, soia (3 mg), drojdia de bere, semintele de dovleac, laptele degresat si mustarul. De asemenea, nici crustaceele nu sunt de neglijat, pentru ca o suta de grame de stridii, midii, homar sau chiar si alge de mare, furnizeaza aproape intreg necesarul pentru un adult. Zincul este continut, in cantitati mici, e adevarat, si de fructe si legume precum: pere, visine, cirese, nuci, sfecla rosie, vinete, fasole, linte si rosii.Trebuie, insa, sa stii ca alcoolul, cafeaua, ceaiul, tutunul, dar mai ales stresul, consuma din rezervele de zinc.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/427/tu-cat-zinc-consumi-zilnic.html
Întăreşte sistemul imunitar în lupta cu bacteriile, virusurile şi carcinogenii. În lipsa lui, corpul nu poate utiliza vitamina A.
6. Crom
Cromul este un mineral esential pentru producerea insulinei de catre pancreas, or insulina este cea care scade nivelul zaharului din sange. Practic, cromul este mineralul responsabil cu trecerea glucidelor din sange in celule, unde sunt transformate in energie. Daca acest mecanism nu functioneaza si se inregistreaza un nivel scazut al insulinei, creste nivelul zaharului din sange, lucru care duce la instalarea starii de oboseala, iritabilitate, nevoie incontrolabila de dulce si, in final, chiar la diabet.
De asemenea, lipsa cromului poate duce la cresterea colesterolului rau din organism.
De cealalta parte, prea mult crom (doar daca iei suplimente alimentare, pentru ca cromul din alimente este bine tolerat de organism) poate duce, in cazuri rare, e drept, la afectarea rinichilor, ficatului, inimii sau sistemului nervos.
Studiile au aratat ca necesarul zilnic de crom variaza in functie de greutate, efortul fizic sustinut, regimul de viata si de starea de sanatate a fiecaruia. Specialistii spun ca organismul are nevoie de o cantitate zilnica ce variaza intre 50 si 200 de micrograme.
Din pacate, se pare ca agricultura intensiva, poluarea si alti factori au dus la scaderea continutului de crom din alimente.
Alimentele cele mai bogate in crom sunt ouale, ficatul de vaca si cel de pui, broccoli, fasolea verde, cartoful, cerealele din seminte integrale, germenii de grau, prunele, ciupercile, sparan ghelul, carnea de vita si curcan, rinichiul de porc, faina de ovaz, drojdia de bere si berea, scoicile, branzeturile si nucile.
Trebuie sa stii, insa, ca nivelul cromului din alimente este variabil - cu cat sunt mai procesate zarzavaturile si fructele, cu atat este mai redusa cantitatea de crom.
De asemenea, este bine sa gatesti in vase de inox, pentru ca pastreaza cantitatea de crom din alimente.
Pentru suplimentele de crom trebuie sa consulti medicul specialist, care va stabili atat doza zilnica necesara, cat si durata tratamentului. Problema este ca, cu cat inaintam in varsta, organismul retine cantitati din ce in ce mai mici de crom. Din acest motiv persoanele in varsta sunt predispuse riscului de a se imbolnavi de diabet.
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/208/cromul-nu-te-lasa-sa-te-ingrasi.html
7. Vanadiu
Vanadiul este un agent activ in ajutarea metabolismului corpului, concentrandu-se in acelasi timp pe cresterea oaselor, intarirea dintilor, functionarea adecvata a tiroidei , fertilitatea si productia de hormoni.
Majoritatea Vanadiului se elimina prin fecale, numai 5-10% fiind efectiv absorbit
In timp ce pe barbati nu-i afecteaza, lipsa acestui mineral poate afecta capacitatea unei femei de a ramane insarcinata.
Vanadiul este considerat a avea aceleasi efecte ca si insulina asupra organismului uman. In doze mici, s-a constatat ca opreste efectele diabetului.
Daca nu se ia sub o forma naturala, Vanadiul poate fi toxic.
Doza zilnica : 10-100 micrograme
Surse naturale de Vanadiu se pot gasi in fructe de mare, ridichi, paini din cereale integrale, cereale, legume, nuci, uleiuri si capsuni.
Alimentele procesate contin niveluri ridicate de Vanadiu deoarece acesta exista in metalul masinilor care fac alimentele respective. Destul de interesant, Vanadiul este si un mineral care se gaseste (purtat) in aer.
http://www.emedonline.ro/vitamine/view.article.php?34
8. Magneziu
Daca ai des stari de neliniste, crampe, te simti cam obosita ori ai moralul scazut, medicul iti va recomanda o cura de magneziu. Acest mineral este un echilibrant psihic, are efect antidepresiv si mentine constanta concentratia calciului din sange. Practic, acest mineral intervine ca un factor de protectie in fata reactiilor dizarmonice ale organismului la agresiunile la care este supus. El este cel care protejeaza toate celulele de substantele nocive, pentru ca impiedica patrunderea elementelor toxice in celule. De asemenea, tot magneziul este cel care este responsabil cu reflexele musculare si nervoase si mentine buna functionare cardiaca. Si, nu in ultimul rand, contribuie la mineralizarea oaselor.
Absenta acestuia se manifesta prin slabiciuni ale muschilor, stari de oboseala, nervozitate si mult stres. Culmea e ca stresul favorizeaza lipsa magneziului, iar lipsa magneziului duce la aparitia stresului. Carevasazica, ne invartim in cerc.
Si totusi, de ce apar carentele de magneziu? Specialistii au aratat ca responsabile pentru aceasta problema sunt gazele de esapament, de fapt poluarea in general, stresul, pilulele anticonceptionale, curele de slabire, excesul de alcool, mancarea prea grasa sau cea prea sarata.
Organismul uman, contine, in medie, 25 de grame de magneziu, iar necesarul zilnic de magneziu al unui adult este de 300-400 mg, in functie de sex, greutate si inaltime. Studiile arata ca majoritatea femeilor au un aport zilnic de magneziu inferior acestei valori, mai ales cele care urmeaza un regim de slabire hipocaloric. Explicatia consta in faptul ca alimentele bogate in magneziu au, de cele mai multe ori, si cele mai multe calorii. Daca mai adaugi la acest lucru si faptul ca prin gatirea acestor alimente se pierde intre 30 si 75 % din cantitatea de magneziu, intelegi de ce e indicat sa recurgi la suplimentele alimentare. O alta problema consta in faptul ca sunt foarte putine alimente bogate in magneziu - fasolea uscata, mazarea, ciocolata, germenii de grau, cacaoa, alunele si nucile, painea integrala, bananele si prunele, spanacul si patrunjelul.
Un alt motiv care poate duce la scaderea cantitatii de magneziu din organism o reprezinta si o alimentatie bogata in calciu, deoarece acesta scade absorbtia magneziului din intestin. Acelasi efect este produs si de consumul crescut al alimentelor bogate in fosfor - acesta face ca eliminarile renale de magneziu sa creasca. Deci, mare ATENTIE LA COCA-COLA
http://revistaplafar.ro/vitamine--minerale/384/magneziu-iti-face-viata-mai-linistita.html
Magneziu se absoarbe eficient în prezenţa vitaminei B12. Se recomandă un aport zilnic de 2 g pentru adulţi. Alimente: sfeclă, spanac fiert, năut fiert, caise uscate, fasole albă şi roşie fiartă, porumb fiert, broccoli, păpădie crudă, cartofi copţi, nuci, seminţe de floarea-soarelui, migdale, smochine uscate, curmale uscate, prune uscate, banane.
http://www.eva.ro/dietafitness/nutritie/de-unde-ne-luam-mineralele-necesare-articol-32637-slide-2.html#article
9. Aurul
Aurul, prezent si in structura ADN-ului uman, este considerat in alchimie produsul final al evolutiei metalelor deoarece el reprezinta perfectiunea. Organismul femeii contine de 5-6 ori mai mult aur decat cel al barbatului.
Elixir medieval, numit "Aurum potabile" a fost considerat de Paracelsus ca fiind capabil sa vindece toate bolile, sa pastreze trupul indestructibil, avand proprietati regenerante si intineritoare.
Desi indicatiile privind prepararea acestuia au fost ocultate cu sfintenie, cercetatorii moderni au reusit sa creeze in laborator asa-numitul "aur coloidal".
Aurul coloidal se foloseste in chirurgie pentru repararea vaselor distruse, nervi, oase si membrane. Se mai foloseste si in tratarea a diferite forme de cancer. Injectarea de mici alice de aur ajuta la retragerea cancerului la prostata. Femeile atinse de cancerul ovarian sunt tratate cu aur coloidal si lasere cu vapori de aur pentru anihilarea celulelor bolnave si fara a le afecta pe cele sanatoase.
Aurul coloidal reda fermitatea pielii, amelioreaza ridurile, confera stralucire tenului, redefineste conturul fetei si inchide porii pielii. In combinatie cu magneziul si cuprul, aurul combate lipsa de vigoare a pielii, ajutand la refacerea colagenului.
Printre alimentele ce contin in mod natural elemente monoatomice precum aurul, argintul, platina, cuprul, paladiul, iridiul, rodiul se remarca morcovii crescuti pe soluri vulcanice.
10. RESVERATROL
Este cel mai puternic antioxidant si se gaseste in legumele si fructele de culoare neagra
Este SINGURUL anti-oxidant care actionează direct pe gena Matusalemică (sau ”gena longevitătii”) având capacitatea de a creste durata si calitatea vietii.
Are un efect de distrugere tumorală directă, acţionând împotriva oricărui tip de localizare tumorală. Inhibă proliferarea celulelor maligne si le induce apoptoza (moartea)
Are si efect de potentator de efect (bioflavonoid) pentru toate mineralele si vitaminele întâlnite în cale, amplificând efectele acestora de zeci-sute de ori !!!
Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc + de 14 ori activitatea izoenzimei Mn-SOD si de-asemenea cantitatea de glutation intraelulară
Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL-colesterolului
- ¯ nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor
- ¯ glicemia si previne aparitia diabetului zaharat
Este un vasodilatator arterial, actionând direct si stimulând enzima care produce NO (eNOS)
Stimuleaza sinteza fibrelor de colagen atât la nivel articular, cât si în piele (astfel având rol in elasticitatea articulaţiilor şi un rol cosmetic). Preîntâmpină ridarea şi îmbătrânirea pielii, menţinându-i elasticitatea şi tinereţea
Are efect protectiv faţă de boala Alzheimer prin blocarea proteinei NF-Kb, împiedicând astfel microglia să distrugă neuronii
Capac la toate, se mai comportă şi ca un hormon fito-estrogen, adică :
a) Reprezintă cel mai puternic fixator de Calciu în / din oase (alături de exerciţiul fizic), prevenind si combătând eficient osteoporoza
b) Conferă protecţie vasculară majoră, chiar şi la bărbaţi
c) Combate tulburările de climacteriu
d) Ajută la regularizarea ciclului menstrual şi se opune oricăror manifestări dismenoreice
e) Chiar în exces, conferă protecţie împotriva cancerului de sân şi col uterin şi nu induce cancer
f) Protejează celulele nervoase împotriva efectelor devastatoare ale stresului + măresc durata de viată a acestora + se opun apoptozei (mortii) acestora !
g) Creste eliminarea renală a acidului uric, prevenind acumularea sa si riscul de a dezvolta gută sau litiază urică
Un aspect interesant de remarcat este acela că japonezii fumează cele mai multe tigări din lume per cap de locuitor, dar au si cea mai redusă frecventă a cancerului pulmonar !?! ”Secretul” ? Japonezii au în dieta lor printre cele mai ridicate niveluri anti-oxidante din lume, tot pe cap de locuitor ! (Prin aceasta să nu credeti că doresc să încurajez fumatul în prezenta unei anti-oxidări atroce !).
Ani de zile s-a tot bătut monedă pe ”paradoxul francez”, afirmându-se că francezii ar trăi mai mult decât restul populatiilor datorită unui consum semnificativ de vin rosu în care s-ar găsi Resveratrol. De aici si până la dezastruoasa încurajare de a consuma zilnic vin rosu nu a mai fost decât un pas ! Însă s-a demonstrat ulterior că un consum de vin rosu zilnic este asociat cu efecte nocive în primul rând asupra ficatului si apoi asupra tuturor organelor întâlnite în cale de către acesta ! Efectele ”paradoxului francez” sunt date în primul rând consumului de ulei de măsline, legumelor si fructelor într-o cantitate net superioară comparativ cu a altor populatii si nu numai consumului de... vin rosu !
http://suntsanatos.ro/alimentatie-si-nutritie/legumele-si-fructele-negre-contin-cel-mai-puternic-antioxidant-resveratrol.html
vineri, 4 noiembrie 2011
REŢETĂ MIRACULOASĂ CU USTUROI
Această reţetă a unui farmacist antic a fost găsită în 1972 într-o mănăstire budistă din Munţii Tibetului. Acest preparat din extract de usturoi curăţă organismul de grăsimi şi pietre, îmbunătăţeşte metabolismul şi astfel toate vasele sangvine (re)devin mai elastice. Reglează greutatea corpului, topeşte cheagurile de sânge, vindecă diafragma miocardică bolnavă, arterioscleroza, inapetenţa (lipsa poftei de mâncare), sinuzita, hipertensiunea, bolile bronho-pulmonare, face să dispară artritele, artrozele şi reumatismul. Vindecă gastritele, ulcerele de stomac şi hemoroizii, absoarbe orice fel de tumori externe şi interne, vindecă diferitele tulburări de vedere şi auz, impotenţA. Are efect benefic asupra întregului organism.
Reţeta "picături de macerat de usturoi"este ferm condiţionată de o unică şi importantă restricţie. Pe durata aplicării tratamentului conform schemei este total interzisă consumarea usturoiului sub orice altă formă. Tratamentul e de provenienţa budistă şi se aplică o dată la 5 ani.
Secretul curăţării, tăierii şi pisarii usturoiului, atât pentru reţeta cu alcool, cât şi pentru mujdei sau orice altceva: nu-l atingeţi de metal! Curăţaţi-l cu unghiile sau cu un cuţit de …lemn. Pisaţi-l în mojar de porţelan sau sticlă. Dacă nu aveţi, folosiţi clasicul „pisălog” din lemn. În nici un caz în piua de metal în care pisaţi nuci sau alte alimente! O ultimă precizare: pentru copiii mai mici de 14 ani, cura cu „usturoiul vindecător” se va face doar după o consultare a medicului.
Într-un borcan de sticlă se pun 350 grame de usturoi zdrobit într-o piuliţă de lemn, peste care se toarnă 220-250 grame alcool de 95-96°. Borcanul se închide ermetic şi se pune în frigider timp de 10 zile. Pe timpul păstrării amestecului de usturoi în alcool pentru macerare, timp de 10 zile, se recomandă omogenizarea zilnică a acestuia. În cea de-a 11-a zi se filtrează totul cu o strecurătoare foarte fină sau cu tifon. Lichidul obţinut se toarnă în acelaşi borcan şi se pune încă 2 zile în frigider. După această perioadă remediul este gata pentru tratament (picăturile se pot lua cu puţin lapte sau apă înainte de a începe să mâncăm), după cum urmează:
NUMĂR DE PICĂTURI
ZIUA MIC-DEJUN PRÂNZ CINĂ
1 1 2 3
2 4 5 6
3 7 8 9
4 10 11 12
5 13 14 15
6 16 17 18
7 12 11 10
8 9 8 7
9 6 5 4
10 3 2 1
11 15 25 25
12 25 25 25
Se va continua cu câte 25 picături, de 3 ori pe zi, până la terminarea întregii cantităţi.
CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME
Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub formă de aliment pur. În prezenţa sucului său germenii de răceli, gripe şi viroze nu au nici o şansă. Descompune flegma, combate infecţiile, degajează sinusurile, bronhiile şi plămânii. Omoară cei mai oribili microbi - chiar şi pe cei ai leprei, gonoreei şi cangrenei - în cinci minute fix! În testele de laborator, aceşti germeni au fost aruncaţi efectiv pe marginea unui platan de cultură! Un miligram de usturoi avea aceeaşi putere cu douăzeci şi cinci unităţi de penicilină.
Este o plantă atât de puternică, încât, când e frecată pe picioarele cuiva, intră rapid în sânge şi poate avea un efect benefic în plămâni. O cataplasmă cu usturoi pusă pe tălpile picioarelor este foarte bună pentru oprirea tusei şi alungarea răcelilor. Se face tocând câţiva căţei de usturoi, amestecându-i cu puţin untdelemn de măsline şi aplicând mixtura pe tălpi.
Oameni bolnavi de plămâni - ajunşi în pragul morţii - suferind de tot felul de maladii respiratorii (astm, emfizem şi oribilele bronşite, alergii şi abcese pulmonare) s-au întremat şi au plecat complet vindecaţi, lăudând această plantă miraculoasă.
ÎNVINGE GERMENI DE CARE PENICILINA NICI NU SE ATINGE
În 1948, după ani întregi de cercetări, oamenii de ştiinţă au confirmat, în sfârşit cu fermitate, „puterea de penicilină” a usturoiului, izolând diversele substanţe din el. Alliina, prima substanţă izolată, avea efect contra germenilor care cauzează intoxicaţia cu salmonella, dizenteria şi contra stafilococilor care provoacă furunculele şi ulceraţiile purulente ale pielii.
La fel de eficientă era şi împotriva streptococilor, care cauzează scarlatina, difteria, erizipelul, inflamarea învelişului inimii (febra reumatică). Allicina, un alt ingredient, înfruntă conjunctivita (infecţia ochilor), putrefacţia (descompunerea mâncării în alimente şi în intestine), febra tifoidă, holera şi TBC.-ul.
De atunci, în usturoi s-au găsit multe alte substanţe importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu şi seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inimă şi a multor forme de cancer). Ajoena este o substanţă care „diluează” sângele, astfel prevenind cheagurile potenţial periculoase. Când animalele de laborator au fost hrănite cu o singură doză din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au redus cu sută la sută, în timp de douăzeci şi patru ore. De asemenea, ajoena acţionează contra a două tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezentă în canalul extern al urechii, şi o altă care cauzează Candida şi vaginita.
Usturoiul are peste o sută de compuşi cunoscuţi ai sulfului. Aceşti compuşi ai sulfului sunt cei care-i conferă usturoiului puterea sa de a lupta contra bolilor, ajută la reducerea tensiunii şi a nivelului de zahăr din sânge, alungă astmul şi bronşita, îmbunătăţesc circulaţia şi funcţiile inimii, previn cancerul şi ajută organismul să se debaraseze de toxinele periculoase.
PREVENIREA ÎNFUNDĂRII ARTERELOR
Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale. Testele medicale au arătat că rădăcina cu aromă înţepătoare are „o acţiune protectoare foarte semnificativă" în limitarea efectelor coagulării sângelui gras. Conform doctorilor Arun Bordia şi H.C. Bansal de la R.N .T. Medical College, Udaipur, India, într-un articol din revista medicală britanică The Lancet, apărut în 29 decembrie 1973, medicii au spus că sângele a zece pacienţi s-a coagulat mai încet, când aceştia au mâncat usturoi cu alimente grase, decât atunci când le-au mâncat fără usturoi. După părerea lor, aceasta însemna că usturoiul putea încetini acumularea depunerilor de grăsime pe pereţii arterelor şi ajuta la prevenirea colmatării acestora. Concret, o sută de grame de unt s-au adăugat la o masă consumată de pacienţii testaţi. Peste trei ore, aceştia au prezentat un nivel mediu al colesterolului de 237,4 miligrame la sută. Când, după trei ore, mâncării identice i s-a adăugat sucul sau uleiul extras din cincizeci de grame de usturoi, colesterolul a ajuns doar la 212,7 miligrame la sută. S-a descoperit că uleiul de usturoi are şi singur acest efect - fie că e luat ca ulei pur, ca suc de usturoi sau în usturoiul integral. În plus, uleiul de usturoi a redus nivelul de fibrinogen (un factor coagulant din sânge). O masă care conţinea unt a rezultat într-un nivel de fibrogen ajuns la 320,9 miligrame la sută - în trei ore. Când în mâncare s-a adăugat usturoi, nivelul de fibrogen din sânge, trei ore mai târziu, era de 256,4 miligrame la sută. În ambele cazuri, usturoiul a coborât efectiv nivelurile de colesterol şl fibrogen sub valorile normale.
COBOARĂ HIPERTENSIUNEA
Se spune că sute de medici au găsit usturoiul ca fiind cel mai sigur şi mai de nădejde mod de a coborî hipertensiunea. Nimeni nu ştie exact din ce cauză. Unii doctori cred că usturoiul dilată (deschide) arterele, uşurând presiunea. Alţii citează puterea sa de a înlătura infecţiile de diverse feluri şi, prin urmare, de a reduce tensiunea crescută. Totuşi, e clar că tensiunea scade. Medicii raportează - în cazuri după cazuri - că simptome că slăbiciunea, ameţelile, pulsaţiile dureroase ale capului, ţiuitul din urechi, durerile pectorale de tipul anghinei, respiraţia scurtă, durerile de şale, amorţelile sau furnicăturile, dispar toate, rapid şi uşor.
De fapt, usturoiul pare să satisfacă toate cerinţele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sangvine:
1.Este absolut sigur.
2. Nu are efecte ulterioare negative; nu s-a găsit nici o limitare a dozajului.
3. Tensiunea sangvină se reduce treptat - într-o perioadă de timp - fără nici o cădere neaşteptată care ar putea şoca organismul!
4. Nu intervine asupra celorlalte medicamente pe care le ia eventual pacientul, sub îngrijirea medicului.
5. În aproape toate cazurile testate, a alungat slăbiciunile, ameţelile, durerile de cap, ţiuiturile din urechi, durerile de piept.
6. Se pot obţine rezultatebune , indiferent de vârstă sau de condiţie.
7. Este uşor de luat, sub formă de tablete fără miros.
Actualmente, tabletele şi capsulele cu usturoi, care se găsesc fără reţetă la plafarurile de pretutindeni, sunt folosite pe scară largă de medici pentru reducerea tensiunii şi alungarea simptomelor acesteia.
Hipertensiunea este extrem de periculoasă fiindcă, în primul rând, simptomele ei nu sunt întotdeauna prezente - mulţi suferinzi nici măcar nu ştiu că o au - şi în al doilea rând, aproape întotdeauna duce la probleme ale inimii, venelor şi arterelor, sub formă de crize, cheaguri, hemoragii, blocaje renale, atacuri de cord sau chiar la moartea subită, dacă nu e controlată.
Totuşi, un lucru ar trebui să fie clar - usturoiul nu este un leac pentru hipertensiune; nu face decât să coboare tensiunea şi efortul impus inimii, venelor şi arterelor, plus alte simptome neplăcute, care pot reveni când terapia cu usturoi încetează. Oricum, folosirea prelungită a usturoiului a tins, în multe cazuri, să coboare permanent hipertensiunea!
REMEDIU PENTRU DIABET
Folosirea usturoiului a redus nivelul de zahăr din sângele diabeticilor. Într-un caz, un om cu diabet avansat aflase de la doctori că era într-o situaţie fără speranţă şi a fost trimis să moară acasă, la vârsta de şaizeci ani. La nouăzeci ani, încă mai trăia, sănătos tun. Începuse să mănânce o combinaţie de usturoi, pătrunjel şi creson. Nivelul zahărului din sânge i-a coborât de la 200 şi ceva la 110. Şi a continuat să folosească fericit acest remediu, timp de ani de zile. Usturoiul nu vindecă diabetul şi nu trebuie folosit fără permisiunea medicului. Dar poate fi un mod util de a coborî nivelul zahărului şi, astfel, de a controla boala. Surprinzător şi interesant, însă, este faptul - consemnat de mai multe ori - că usturoiul poate reduce nivelul zahărului din sânge la diabetici.
UN ALIMENT TESTAT, COMPARATIV CU MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ
Usturoiul - deşi are o acţiune puţin mai înceată - este la fel de eficient ca tolbutamida (un medicament oral pentru diabetici) la eliminarea glucozei excesive din sânge. Doamna R.B., consumatoare de usturoi, spune: „Recent, mi s-a pus diagnosticul de diabet moderat. Medicul mi-a spus că, dacă nivelul zahărului din sânge nu-mi scădea, trebuia să iau un medicament oral. Citisem despre modul cum poate usturoiul să reducă nivelul zahărului din sânge, aşa că am început imediat să iau câte o capsulă de usturoi de 0,32 g, pe lângă vitamine şi drojdie de bere, după fiecare masă. Rezultatul: zaharul din sânge mi-a revenit la normal şi nu mi-a mai fost necesar sau prescris nici un medicament.
REÎNTINEREŞTE FICATUL
Principala valoare a usturoiului în tulburările hepatice constă în puterea sa de a detoxifia bacteriile putrefactive din intestine şi, astfel, de a ajuta ficatul să se odihnească. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice şi ajută la creşterea şi vigoarea circulaţiei sangvine prin ficat. Se susţine că o linguriţă de usturoi, în amestec cu o lingură de untdelemn de măsline sau ulei de soia, luată seara, înviorează ficatul şi îl reîntinereşte atât de mult, încât pielea de pe trup va străluci de activitate reînnoită. Utilizatorii spun că e într-adevăr o plantă miraculoasă.
Dacă usturoiul nu e tolerat, cauza constă într-o deficienţă a organelor digestive - mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare bună, spune ea, nu se va revolta niciodată împotriva unui element atât de natural şi benefic ca usturoiul.
REMEDIU PENTRU CISTITĂ
Infecţiile urinare pot fi dureroase şi handicapante. Doamna S.B.. povesteşte cum a folosit usturoiul pentru a combate o persistentă infecţie a vezicii: „Pentru aceia dintre dumneavoastră care suferă de cistită, usturoiul poate fi răspunsul. După ce m-am îmbolnăvit de câteva ori, am hotărât să-mi încerc propriul remediu. Am tocat câte trei căţei mari de usturoi, de trei ori pe zi, i-am pus într-o linguriţă şi i-am înghiţit cu apă. După cinci zile, cistita mi-a trecut. Atât de simplu (...)."
„Am mai avut cistită o singură dată, şi usturoiul şi-a făcut efectul din nou. Poate că merge şi pentru infecţiile rinichilor. Doctoriţa mea n-a fost deloc surprinsă, întrucât a avut o dată un pacient cu cancer la plămâni, care a trăit mai mult decât se aşteptase ea şi mânca usturoi. Medicamentul minune - chiar merge!"
LEAC PENTRU BOLILE DE STOMAC.
Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac şi intestine, afirmă un reputat cercetător şi expert în terapia cu usturoi. Se ştie că allicina din usturoi stimulează pereţii stomacului şi ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afecţiuni trebuie să fie diluat sau amestecat cu alte mâncăruri, precizează acelaşi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l găti, sau a-l combina cu ou şi lapte. Totuşi, usturoiul nici măcar nu e nevoie să fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau băi pentru picioare şi mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate declarată de nouăzeci şi cinci la sută.Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, usturoiul a fost lăudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor şi a simptomelor de inflamare.
TOATE SIMPTOMELE AU TRECUT
S-au înregistrat rezultate miraculoase, care au fost catalogate şi consemnate amănunţit, după cum urmează: îngreunarea de după masă a fost înlăturată complet în cincisprezece cazuri şi uşurată parţial în şase cazuri din douăzeci şi cinci – deci un total de 84% eficacitate! Râgâielile au dispărut complet în treisprezece cazuri, şi parţial în nouă - din douăzeci şi cinci - la un total de 88% eficacitate! Flatulenţa a dispărut complet în douăzeci de cazuri din douăzeci şi cinci - un total de 80% eficacitate! Colicile cu gaze au dispărut complet în treisprezece cazuri şi s-au uşurat parţial în opt - la un total de 84% eficacitate! Greţurile au dispărut complet în şase cazuri din opt - pentru un total de 75% eficacitate! Se raportează că usturoiul nu aduce numai o uşurare temporară, ci eliberarea permanentă de aceste dezordini gastrice. Cercetătorii au ajuns la concluzia că usturoiul e un carminativ care poate fi folosit în cazurile de flatulenţă şi colici, pentru a elimina gazele din stomac şi intestine şi a diminua crampele dureroase.
CUM SE POATE FOLOSI ACEST ALIMENT PENTRU A CALMA DIGESTIA
Ca uz extern, usturoiul se poate folosi în cataplasme sau băi de picioare şi de mâini. Intern, usturoiul mărunţit poate fi luat cu miere, înainte sau după mese (folosiţi o jumătate de căţel). De asemenea, usturoiul se poate folosi sub formă de tablete sau capsule.
LEAC PENTRU CONSTIPAŢIE
Un reputat cercetător şi expert în terapia cu usturoi declară că persoanele care suferă de constipaţie îşi pot găsi uşurarea mâncând cu regularitate cantităţi moderate de usturoi, amestecate cu ceapă, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirmă el, stimulează mişcările peristaltice ale pereţilor intestinali şi, în acest mod, produce mobilitatea scaunului.
LEAC PENTRU PROBLEMELE NASULUI ŞI ALE GÂTULUI
Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implică infecţii la ochi, urechi, nas şi gât. Dacă se ia o bucată de usturoi în gură, la începutul unei răceli, pe partea dintre dinţi şi obraz, răceala va dispărea în câteva ore sau cel mult o zi.
De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele - ceea ce e valabil şi pentru inflamaţiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare şi glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele şi laringitele grave şi alte boli. De exemplu: această miraculoasă plantă vindecătoare face ca dinţii slăbiţi să prindă din nou rădăcini şi înlătură tartrul! Are efect curativ asupra cataractei şi inflamării canalelor lacrimale! Vă doare urechea? Înfăşuraţi planta în puţin tifon şi introduceţi-o în canalul exterior al urechii! Vă doare capul? Usturoiul e aspirina naturii, dilatând venele şi arterele, pentru a elimina congestia. Stoarceţi puţin suc de usturoi într-o linguriţă de miere (este un vechi remediu al pieilor-roşii!). Strănutaţi, aveţi nasul înfundat sau vă chinuieşte alergia? Încercaţi puţin usturoi tocat, înghiţit cu apă. Se spune că, în asemenea cazuri, usturoiul face minuni!
ALUNGĂ IMEDIAT RĂCELILE ŞI DURERILE DE GÂT
Usturoiul acţionează mai repede decât vitamina C, la vindecarea răcelilor. Dacă se ţine un căţel de usturoi în gură, răceala va dispărea în câteva ore, maximum o jumătate de zi. Nu vă ustură deloc, dacă nu îl mestecaţi. Doar răzuiţi-l cu dinţii, din când în când, pentru a elibera câte puţin suc. (Dacă usturoiul e prea tare, încercaţi cu unul dintre verii săi mai blânzi, ca usturoi-dulce, Alium schoro-doprasum sau prazul.) În acest mod, o durere de gât se poate opri în câteva minute (merge chiar şi pentru temutele dureri de gât, care sunt simptome ale difteriei!). Am descoperit că reuşeşte de fiecare dată - şi e mult mai de nădejde decât vitamina C, care poate să dea rezultate sau nu şi, adeseori, nu face decât să amâne inevitabilul. Usturoiul asigură o vindecare permanentă, nu doar temporară.
LEAC PENTRU PROBLEMELE FEMEILOR
Bufeuri? Încercaţi usturoiul. Depresie? Puneţi puţin usturoi în salată. Iritabilitatea, anxietatea, greţurile, migrenele, oboseala sau agitaţia, balonajul abdominal, umflarea extremităţilor, ameţelile, tulburarea vederii, umflarea şi sensibilizarea dureroasă a sânilor, crampele, anemia, problemele tiroidiene - toate au fost rezolvate de usturoi sau de substanţele pe care le conţine usturoiul. Emenagog dovedit, stimulează menstruaţia. Este un remediu milenar pentru problemele femeilor.
Astăzi, ştim că posibilitatea usturoiului de a mari absorbţia de vitamină B1 în organism poate fi de o valoare extremă pentru alungarea greţurilor matinale, a tensiunilor premenstruale şi a multor altor probleme. Medici de renume au constatat că usturoiul combate febrele, iritabilitatea, insomnia, palpitaţiile, frisoanele, mâncărimile, obezitatea, leucoreea, artrita şi multe alte maladii. Desigur, usturoiul se găseşte şi sub formă de pudră, pastile sau capsule, la majoritatea plafarurilor şi a farmaciilor specializate în Plante medicinale. Ceaiul se prepară doar amestecând o linguriţă de praf într-o ceaşcă de apă fierbinte, adăugând miere după gust. Sau o cantitate mică, mărunţită într-o linguriţă de miere, poate fi înghiţită cu apă înainte de mese.
REMEDIU PENTRU EXCRESCENŢE DUREROASE ŞI SPASME LA COLON.
M.V., medic stomatolog, relatează că, timp de zece ani, şi-a făcut tratamente cu raze X şi radiu, pentru a eradica nişte excrescenţe urâte ale pielii, care-i tot reapăreau, cu toate că un medic îi spusese că erau benigne. La aplicarea uleiului din această plantă uluitoare, usturoiul - care-i vindecase spasmele la colon - umflaturile dureroase de pe faţă i-au dispărut complet. Prima oară a încercat formula pentru o excrescenţă de lângă ochi. A aplicat cu regularitate ulei de usturoi - din capsule - şi în circa o lună umflătura a dispărut. A doua oară, a încercat-o pentru o excrescenţă din plantaţia părului, care creştea rapid, atingând chiar mărimea unei monede de zece cenţi, când şi-a dat seama prima oară de existenţa ei.
Din nou, uleiul de usturoi a vindecat-o, văzând cu ochii. Aceste excrescenţe, spune el, erau cauzate de nişte arsuri solare grave, iar radiologul care i le-a diagnosticat l-a sfătuit să le usuce cu ajutorul alcoolului - pe care l-a încercat timp de două, trei luni, fără succes. „Şi să te mai miri", comentează el, „că ne interesează declaraţiile despre usturoi şi cancer? Chiar dacă nu erau maligne, aceste excrescenţe s-ar fi putut cu siguranţă dezvolta în acel sens, având în vedere antecedentele mele medicale. Şi, categoric, nu s-au vindecat până nu am aplicat usturoiul. Mai mult, erau urâte şi dureroase. Sperăm ca această experienţă a noastră să se dovedească utilă şi pentru alţii. Tratamentul e inofensiv şi, în cazul nostru, s-a dovedit cum nu se poate mai benefic.
LEAC PENTRU PICIORUL ATLETULUI.
Ani de zile, Sorin V. a suferit în tăcere din cauza unui parazit sau fungus pe care-l luase de pe duşumeaua udă a unui vestiar. Degetele de la picioare i se înroşiseră, se cojeau şi îl dureau. Călcâiul şi talpa erau înăsprite de mii de mici perforaţii uscate. Picioarele i se roşeau insuportabil şi se jena să se descalţe. Avea arsuri, mâncărimi şi dureri. Când toate medicamentele s-au vădit neputincioase, usturoiul s-a dovedit că e un leac sigur pentru piciorul pacietului.
Metoda de faţă constă în a întinde puţin usturoi proaspăt zdrobit peste zona afectată. Va da o senzaţie de căldură, timp de aprox. cinci minute. Trebuie să rămână pe piele timp de o jumătate de oră. Apoi, piciorul se spală cu apă simplă. Repetaţi procedeul o dată pe zi, timp de o săptămână şi adio afecţiune. (Dacă pielea arde, luaţi imediat usturoiul, spălaţi cu apă şi încercaţi din nou mai târziu, cu suc de usturoi diluat în apă, până găsiţi o mixtură care să nu ardă, întrucât excesul de usturoi poate agrava boala). Pentru a preveni reapariţia infecţiei, fierbeţi-vă ciorapii.
REMEDIU PENTRU ARTRITĂ, REUMATISM ŞI NEVRALGIE
Remediile cu usturoi pentru artrită includ folosirea lui ca tonic sau frecţii cu ulei vegetal obişnuit în care s-a prăjit usturoi. Se spune că un tonic simplu, preparat din usturoi mărunţit într-o lingură de miere, luat la masă pe o perioadă de timp, poate face minuni pentru a alunga durerile şi suferinţele, mai ales în cazuri de sciatică şi gută. Un om de ştiinţă indian declara că uleiul extras din usturoi a avut întotdeauna mare succes în bolile paralitice şi reumatice. Un alt medic afirma că durerea părţilor reumatice poate fi mult uşurată, frecându-le cu usturoi. „Dă rezultate excelente", susţine el. Un alt savant de frunte şi expert în terapia cu usturoi declara că, luat intern, usturoiul calmează rapid durerile reumatice şi nevralgiile.
Material trimis de domnul Cristi Bancila
Reţeta "picături de macerat de usturoi"este ferm condiţionată de o unică şi importantă restricţie. Pe durata aplicării tratamentului conform schemei este total interzisă consumarea usturoiului sub orice altă formă. Tratamentul e de provenienţa budistă şi se aplică o dată la 5 ani.
Secretul curăţării, tăierii şi pisarii usturoiului, atât pentru reţeta cu alcool, cât şi pentru mujdei sau orice altceva: nu-l atingeţi de metal! Curăţaţi-l cu unghiile sau cu un cuţit de …lemn. Pisaţi-l în mojar de porţelan sau sticlă. Dacă nu aveţi, folosiţi clasicul „pisălog” din lemn. În nici un caz în piua de metal în care pisaţi nuci sau alte alimente! O ultimă precizare: pentru copiii mai mici de 14 ani, cura cu „usturoiul vindecător” se va face doar după o consultare a medicului.
Într-un borcan de sticlă se pun 350 grame de usturoi zdrobit într-o piuliţă de lemn, peste care se toarnă 220-250 grame alcool de 95-96°. Borcanul se închide ermetic şi se pune în frigider timp de 10 zile. Pe timpul păstrării amestecului de usturoi în alcool pentru macerare, timp de 10 zile, se recomandă omogenizarea zilnică a acestuia. În cea de-a 11-a zi se filtrează totul cu o strecurătoare foarte fină sau cu tifon. Lichidul obţinut se toarnă în acelaşi borcan şi se pune încă 2 zile în frigider. După această perioadă remediul este gata pentru tratament (picăturile se pot lua cu puţin lapte sau apă înainte de a începe să mâncăm), după cum urmează:
NUMĂR DE PICĂTURI
ZIUA MIC-DEJUN PRÂNZ CINĂ
1 1 2 3
2 4 5 6
3 7 8 9
4 10 11 12
5 13 14 15
6 16 17 18
7 12 11 10
8 9 8 7
9 6 5 4
10 3 2 1
11 15 25 25
12 25 25 25
Se va continua cu câte 25 picături, de 3 ori pe zi, până la terminarea întregii cantităţi.
CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME
Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub formă de aliment pur. În prezenţa sucului său germenii de răceli, gripe şi viroze nu au nici o şansă. Descompune flegma, combate infecţiile, degajează sinusurile, bronhiile şi plămânii. Omoară cei mai oribili microbi - chiar şi pe cei ai leprei, gonoreei şi cangrenei - în cinci minute fix! În testele de laborator, aceşti germeni au fost aruncaţi efectiv pe marginea unui platan de cultură! Un miligram de usturoi avea aceeaşi putere cu douăzeci şi cinci unităţi de penicilină.
Este o plantă atât de puternică, încât, când e frecată pe picioarele cuiva, intră rapid în sânge şi poate avea un efect benefic în plămâni. O cataplasmă cu usturoi pusă pe tălpile picioarelor este foarte bună pentru oprirea tusei şi alungarea răcelilor. Se face tocând câţiva căţei de usturoi, amestecându-i cu puţin untdelemn de măsline şi aplicând mixtura pe tălpi.
Oameni bolnavi de plămâni - ajunşi în pragul morţii - suferind de tot felul de maladii respiratorii (astm, emfizem şi oribilele bronşite, alergii şi abcese pulmonare) s-au întremat şi au plecat complet vindecaţi, lăudând această plantă miraculoasă.
ÎNVINGE GERMENI DE CARE PENICILINA NICI NU SE ATINGE
În 1948, după ani întregi de cercetări, oamenii de ştiinţă au confirmat, în sfârşit cu fermitate, „puterea de penicilină” a usturoiului, izolând diversele substanţe din el. Alliina, prima substanţă izolată, avea efect contra germenilor care cauzează intoxicaţia cu salmonella, dizenteria şi contra stafilococilor care provoacă furunculele şi ulceraţiile purulente ale pielii.
La fel de eficientă era şi împotriva streptococilor, care cauzează scarlatina, difteria, erizipelul, inflamarea învelişului inimii (febra reumatică). Allicina, un alt ingredient, înfruntă conjunctivita (infecţia ochilor), putrefacţia (descompunerea mâncării în alimente şi în intestine), febra tifoidă, holera şi TBC.-ul.
De atunci, în usturoi s-au găsit multe alte substanţe importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu şi seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inimă şi a multor forme de cancer). Ajoena este o substanţă care „diluează” sângele, astfel prevenind cheagurile potenţial periculoase. Când animalele de laborator au fost hrănite cu o singură doză din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au redus cu sută la sută, în timp de douăzeci şi patru ore. De asemenea, ajoena acţionează contra a două tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezentă în canalul extern al urechii, şi o altă care cauzează Candida şi vaginita.
Usturoiul are peste o sută de compuşi cunoscuţi ai sulfului. Aceşti compuşi ai sulfului sunt cei care-i conferă usturoiului puterea sa de a lupta contra bolilor, ajută la reducerea tensiunii şi a nivelului de zahăr din sânge, alungă astmul şi bronşita, îmbunătăţesc circulaţia şi funcţiile inimii, previn cancerul şi ajută organismul să se debaraseze de toxinele periculoase.
PREVENIREA ÎNFUNDĂRII ARTERELOR
Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale. Testele medicale au arătat că rădăcina cu aromă înţepătoare are „o acţiune protectoare foarte semnificativă" în limitarea efectelor coagulării sângelui gras. Conform doctorilor Arun Bordia şi H.C. Bansal de la R.N .T. Medical College, Udaipur, India, într-un articol din revista medicală britanică The Lancet, apărut în 29 decembrie 1973, medicii au spus că sângele a zece pacienţi s-a coagulat mai încet, când aceştia au mâncat usturoi cu alimente grase, decât atunci când le-au mâncat fără usturoi. După părerea lor, aceasta însemna că usturoiul putea încetini acumularea depunerilor de grăsime pe pereţii arterelor şi ajuta la prevenirea colmatării acestora. Concret, o sută de grame de unt s-au adăugat la o masă consumată de pacienţii testaţi. Peste trei ore, aceştia au prezentat un nivel mediu al colesterolului de 237,4 miligrame la sută. Când, după trei ore, mâncării identice i s-a adăugat sucul sau uleiul extras din cincizeci de grame de usturoi, colesterolul a ajuns doar la 212,7 miligrame la sută. S-a descoperit că uleiul de usturoi are şi singur acest efect - fie că e luat ca ulei pur, ca suc de usturoi sau în usturoiul integral. În plus, uleiul de usturoi a redus nivelul de fibrinogen (un factor coagulant din sânge). O masă care conţinea unt a rezultat într-un nivel de fibrogen ajuns la 320,9 miligrame la sută - în trei ore. Când în mâncare s-a adăugat usturoi, nivelul de fibrogen din sânge, trei ore mai târziu, era de 256,4 miligrame la sută. În ambele cazuri, usturoiul a coborât efectiv nivelurile de colesterol şl fibrogen sub valorile normale.
COBOARĂ HIPERTENSIUNEA
Se spune că sute de medici au găsit usturoiul ca fiind cel mai sigur şi mai de nădejde mod de a coborî hipertensiunea. Nimeni nu ştie exact din ce cauză. Unii doctori cred că usturoiul dilată (deschide) arterele, uşurând presiunea. Alţii citează puterea sa de a înlătura infecţiile de diverse feluri şi, prin urmare, de a reduce tensiunea crescută. Totuşi, e clar că tensiunea scade. Medicii raportează - în cazuri după cazuri - că simptome că slăbiciunea, ameţelile, pulsaţiile dureroase ale capului, ţiuitul din urechi, durerile pectorale de tipul anghinei, respiraţia scurtă, durerile de şale, amorţelile sau furnicăturile, dispar toate, rapid şi uşor.
De fapt, usturoiul pare să satisfacă toate cerinţele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sangvine:
1.Este absolut sigur.
2. Nu are efecte ulterioare negative; nu s-a găsit nici o limitare a dozajului.
3. Tensiunea sangvină se reduce treptat - într-o perioadă de timp - fără nici o cădere neaşteptată care ar putea şoca organismul!
4. Nu intervine asupra celorlalte medicamente pe care le ia eventual pacientul, sub îngrijirea medicului.
5. În aproape toate cazurile testate, a alungat slăbiciunile, ameţelile, durerile de cap, ţiuiturile din urechi, durerile de piept.
6. Se pot obţine rezultatebune , indiferent de vârstă sau de condiţie.
7. Este uşor de luat, sub formă de tablete fără miros.
Actualmente, tabletele şi capsulele cu usturoi, care se găsesc fără reţetă la plafarurile de pretutindeni, sunt folosite pe scară largă de medici pentru reducerea tensiunii şi alungarea simptomelor acesteia.
Hipertensiunea este extrem de periculoasă fiindcă, în primul rând, simptomele ei nu sunt întotdeauna prezente - mulţi suferinzi nici măcar nu ştiu că o au - şi în al doilea rând, aproape întotdeauna duce la probleme ale inimii, venelor şi arterelor, sub formă de crize, cheaguri, hemoragii, blocaje renale, atacuri de cord sau chiar la moartea subită, dacă nu e controlată.
Totuşi, un lucru ar trebui să fie clar - usturoiul nu este un leac pentru hipertensiune; nu face decât să coboare tensiunea şi efortul impus inimii, venelor şi arterelor, plus alte simptome neplăcute, care pot reveni când terapia cu usturoi încetează. Oricum, folosirea prelungită a usturoiului a tins, în multe cazuri, să coboare permanent hipertensiunea!
REMEDIU PENTRU DIABET
Folosirea usturoiului a redus nivelul de zahăr din sângele diabeticilor. Într-un caz, un om cu diabet avansat aflase de la doctori că era într-o situaţie fără speranţă şi a fost trimis să moară acasă, la vârsta de şaizeci ani. La nouăzeci ani, încă mai trăia, sănătos tun. Începuse să mănânce o combinaţie de usturoi, pătrunjel şi creson. Nivelul zahărului din sânge i-a coborât de la 200 şi ceva la 110. Şi a continuat să folosească fericit acest remediu, timp de ani de zile. Usturoiul nu vindecă diabetul şi nu trebuie folosit fără permisiunea medicului. Dar poate fi un mod util de a coborî nivelul zahărului şi, astfel, de a controla boala. Surprinzător şi interesant, însă, este faptul - consemnat de mai multe ori - că usturoiul poate reduce nivelul zahărului din sânge la diabetici.
UN ALIMENT TESTAT, COMPARATIV CU MEDICAŢIA ANTIDIABETICĂ
Usturoiul - deşi are o acţiune puţin mai înceată - este la fel de eficient ca tolbutamida (un medicament oral pentru diabetici) la eliminarea glucozei excesive din sânge. Doamna R.B., consumatoare de usturoi, spune: „Recent, mi s-a pus diagnosticul de diabet moderat. Medicul mi-a spus că, dacă nivelul zahărului din sânge nu-mi scădea, trebuia să iau un medicament oral. Citisem despre modul cum poate usturoiul să reducă nivelul zahărului din sânge, aşa că am început imediat să iau câte o capsulă de usturoi de 0,32 g, pe lângă vitamine şi drojdie de bere, după fiecare masă. Rezultatul: zaharul din sânge mi-a revenit la normal şi nu mi-a mai fost necesar sau prescris nici un medicament.
REÎNTINEREŞTE FICATUL
Principala valoare a usturoiului în tulburările hepatice constă în puterea sa de a detoxifia bacteriile putrefactive din intestine şi, astfel, de a ajuta ficatul să se odihnească. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice şi ajută la creşterea şi vigoarea circulaţiei sangvine prin ficat. Se susţine că o linguriţă de usturoi, în amestec cu o lingură de untdelemn de măsline sau ulei de soia, luată seara, înviorează ficatul şi îl reîntinereşte atât de mult, încât pielea de pe trup va străluci de activitate reînnoită. Utilizatorii spun că e într-adevăr o plantă miraculoasă.
Dacă usturoiul nu e tolerat, cauza constă într-o deficienţă a organelor digestive - mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare bună, spune ea, nu se va revolta niciodată împotriva unui element atât de natural şi benefic ca usturoiul.
REMEDIU PENTRU CISTITĂ
Infecţiile urinare pot fi dureroase şi handicapante. Doamna S.B.. povesteşte cum a folosit usturoiul pentru a combate o persistentă infecţie a vezicii: „Pentru aceia dintre dumneavoastră care suferă de cistită, usturoiul poate fi răspunsul. După ce m-am îmbolnăvit de câteva ori, am hotărât să-mi încerc propriul remediu. Am tocat câte trei căţei mari de usturoi, de trei ori pe zi, i-am pus într-o linguriţă şi i-am înghiţit cu apă. După cinci zile, cistita mi-a trecut. Atât de simplu (...)."
„Am mai avut cistită o singură dată, şi usturoiul şi-a făcut efectul din nou. Poate că merge şi pentru infecţiile rinichilor. Doctoriţa mea n-a fost deloc surprinsă, întrucât a avut o dată un pacient cu cancer la plămâni, care a trăit mai mult decât se aşteptase ea şi mânca usturoi. Medicamentul minune - chiar merge!"
LEAC PENTRU BOLILE DE STOMAC.
Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac şi intestine, afirmă un reputat cercetător şi expert în terapia cu usturoi. Se ştie că allicina din usturoi stimulează pereţii stomacului şi ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afecţiuni trebuie să fie diluat sau amestecat cu alte mâncăruri, precizează acelaşi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l găti, sau a-l combina cu ou şi lapte. Totuşi, usturoiul nici măcar nu e nevoie să fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau băi pentru picioare şi mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate declarată de nouăzeci şi cinci la sută.Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, usturoiul a fost lăudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor şi a simptomelor de inflamare.
TOATE SIMPTOMELE AU TRECUT
S-au înregistrat rezultate miraculoase, care au fost catalogate şi consemnate amănunţit, după cum urmează: îngreunarea de după masă a fost înlăturată complet în cincisprezece cazuri şi uşurată parţial în şase cazuri din douăzeci şi cinci – deci un total de 84% eficacitate! Râgâielile au dispărut complet în treisprezece cazuri, şi parţial în nouă - din douăzeci şi cinci - la un total de 88% eficacitate! Flatulenţa a dispărut complet în douăzeci de cazuri din douăzeci şi cinci - un total de 80% eficacitate! Colicile cu gaze au dispărut complet în treisprezece cazuri şi s-au uşurat parţial în opt - la un total de 84% eficacitate! Greţurile au dispărut complet în şase cazuri din opt - pentru un total de 75% eficacitate! Se raportează că usturoiul nu aduce numai o uşurare temporară, ci eliberarea permanentă de aceste dezordini gastrice. Cercetătorii au ajuns la concluzia că usturoiul e un carminativ care poate fi folosit în cazurile de flatulenţă şi colici, pentru a elimina gazele din stomac şi intestine şi a diminua crampele dureroase.
CUM SE POATE FOLOSI ACEST ALIMENT PENTRU A CALMA DIGESTIA
Ca uz extern, usturoiul se poate folosi în cataplasme sau băi de picioare şi de mâini. Intern, usturoiul mărunţit poate fi luat cu miere, înainte sau după mese (folosiţi o jumătate de căţel). De asemenea, usturoiul se poate folosi sub formă de tablete sau capsule.
LEAC PENTRU CONSTIPAŢIE
Un reputat cercetător şi expert în terapia cu usturoi declară că persoanele care suferă de constipaţie îşi pot găsi uşurarea mâncând cu regularitate cantităţi moderate de usturoi, amestecate cu ceapă, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirmă el, stimulează mişcările peristaltice ale pereţilor intestinali şi, în acest mod, produce mobilitatea scaunului.
LEAC PENTRU PROBLEMELE NASULUI ŞI ALE GÂTULUI
Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implică infecţii la ochi, urechi, nas şi gât. Dacă se ia o bucată de usturoi în gură, la începutul unei răceli, pe partea dintre dinţi şi obraz, răceala va dispărea în câteva ore sau cel mult o zi.
De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele - ceea ce e valabil şi pentru inflamaţiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare şi glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele şi laringitele grave şi alte boli. De exemplu: această miraculoasă plantă vindecătoare face ca dinţii slăbiţi să prindă din nou rădăcini şi înlătură tartrul! Are efect curativ asupra cataractei şi inflamării canalelor lacrimale! Vă doare urechea? Înfăşuraţi planta în puţin tifon şi introduceţi-o în canalul exterior al urechii! Vă doare capul? Usturoiul e aspirina naturii, dilatând venele şi arterele, pentru a elimina congestia. Stoarceţi puţin suc de usturoi într-o linguriţă de miere (este un vechi remediu al pieilor-roşii!). Strănutaţi, aveţi nasul înfundat sau vă chinuieşte alergia? Încercaţi puţin usturoi tocat, înghiţit cu apă. Se spune că, în asemenea cazuri, usturoiul face minuni!
ALUNGĂ IMEDIAT RĂCELILE ŞI DURERILE DE GÂT
Usturoiul acţionează mai repede decât vitamina C, la vindecarea răcelilor. Dacă se ţine un căţel de usturoi în gură, răceala va dispărea în câteva ore, maximum o jumătate de zi. Nu vă ustură deloc, dacă nu îl mestecaţi. Doar răzuiţi-l cu dinţii, din când în când, pentru a elibera câte puţin suc. (Dacă usturoiul e prea tare, încercaţi cu unul dintre verii săi mai blânzi, ca usturoi-dulce, Alium schoro-doprasum sau prazul.) În acest mod, o durere de gât se poate opri în câteva minute (merge chiar şi pentru temutele dureri de gât, care sunt simptome ale difteriei!). Am descoperit că reuşeşte de fiecare dată - şi e mult mai de nădejde decât vitamina C, care poate să dea rezultate sau nu şi, adeseori, nu face decât să amâne inevitabilul. Usturoiul asigură o vindecare permanentă, nu doar temporară.
LEAC PENTRU PROBLEMELE FEMEILOR
Bufeuri? Încercaţi usturoiul. Depresie? Puneţi puţin usturoi în salată. Iritabilitatea, anxietatea, greţurile, migrenele, oboseala sau agitaţia, balonajul abdominal, umflarea extremităţilor, ameţelile, tulburarea vederii, umflarea şi sensibilizarea dureroasă a sânilor, crampele, anemia, problemele tiroidiene - toate au fost rezolvate de usturoi sau de substanţele pe care le conţine usturoiul. Emenagog dovedit, stimulează menstruaţia. Este un remediu milenar pentru problemele femeilor.
Astăzi, ştim că posibilitatea usturoiului de a mari absorbţia de vitamină B1 în organism poate fi de o valoare extremă pentru alungarea greţurilor matinale, a tensiunilor premenstruale şi a multor altor probleme. Medici de renume au constatat că usturoiul combate febrele, iritabilitatea, insomnia, palpitaţiile, frisoanele, mâncărimile, obezitatea, leucoreea, artrita şi multe alte maladii. Desigur, usturoiul se găseşte şi sub formă de pudră, pastile sau capsule, la majoritatea plafarurilor şi a farmaciilor specializate în Plante medicinale. Ceaiul se prepară doar amestecând o linguriţă de praf într-o ceaşcă de apă fierbinte, adăugând miere după gust. Sau o cantitate mică, mărunţită într-o linguriţă de miere, poate fi înghiţită cu apă înainte de mese.
REMEDIU PENTRU EXCRESCENŢE DUREROASE ŞI SPASME LA COLON.
M.V., medic stomatolog, relatează că, timp de zece ani, şi-a făcut tratamente cu raze X şi radiu, pentru a eradica nişte excrescenţe urâte ale pielii, care-i tot reapăreau, cu toate că un medic îi spusese că erau benigne. La aplicarea uleiului din această plantă uluitoare, usturoiul - care-i vindecase spasmele la colon - umflaturile dureroase de pe faţă i-au dispărut complet. Prima oară a încercat formula pentru o excrescenţă de lângă ochi. A aplicat cu regularitate ulei de usturoi - din capsule - şi în circa o lună umflătura a dispărut. A doua oară, a încercat-o pentru o excrescenţă din plantaţia părului, care creştea rapid, atingând chiar mărimea unei monede de zece cenţi, când şi-a dat seama prima oară de existenţa ei.
Din nou, uleiul de usturoi a vindecat-o, văzând cu ochii. Aceste excrescenţe, spune el, erau cauzate de nişte arsuri solare grave, iar radiologul care i le-a diagnosticat l-a sfătuit să le usuce cu ajutorul alcoolului - pe care l-a încercat timp de două, trei luni, fără succes. „Şi să te mai miri", comentează el, „că ne interesează declaraţiile despre usturoi şi cancer? Chiar dacă nu erau maligne, aceste excrescenţe s-ar fi putut cu siguranţă dezvolta în acel sens, având în vedere antecedentele mele medicale. Şi, categoric, nu s-au vindecat până nu am aplicat usturoiul. Mai mult, erau urâte şi dureroase. Sperăm ca această experienţă a noastră să se dovedească utilă şi pentru alţii. Tratamentul e inofensiv şi, în cazul nostru, s-a dovedit cum nu se poate mai benefic.
LEAC PENTRU PICIORUL ATLETULUI.
Ani de zile, Sorin V. a suferit în tăcere din cauza unui parazit sau fungus pe care-l luase de pe duşumeaua udă a unui vestiar. Degetele de la picioare i se înroşiseră, se cojeau şi îl dureau. Călcâiul şi talpa erau înăsprite de mii de mici perforaţii uscate. Picioarele i se roşeau insuportabil şi se jena să se descalţe. Avea arsuri, mâncărimi şi dureri. Când toate medicamentele s-au vădit neputincioase, usturoiul s-a dovedit că e un leac sigur pentru piciorul pacietului.
Metoda de faţă constă în a întinde puţin usturoi proaspăt zdrobit peste zona afectată. Va da o senzaţie de căldură, timp de aprox. cinci minute. Trebuie să rămână pe piele timp de o jumătate de oră. Apoi, piciorul se spală cu apă simplă. Repetaţi procedeul o dată pe zi, timp de o săptămână şi adio afecţiune. (Dacă pielea arde, luaţi imediat usturoiul, spălaţi cu apă şi încercaţi din nou mai târziu, cu suc de usturoi diluat în apă, până găsiţi o mixtură care să nu ardă, întrucât excesul de usturoi poate agrava boala). Pentru a preveni reapariţia infecţiei, fierbeţi-vă ciorapii.
REMEDIU PENTRU ARTRITĂ, REUMATISM ŞI NEVRALGIE
Remediile cu usturoi pentru artrită includ folosirea lui ca tonic sau frecţii cu ulei vegetal obişnuit în care s-a prăjit usturoi. Se spune că un tonic simplu, preparat din usturoi mărunţit într-o lingură de miere, luat la masă pe o perioadă de timp, poate face minuni pentru a alunga durerile şi suferinţele, mai ales în cazuri de sciatică şi gută. Un om de ştiinţă indian declara că uleiul extras din usturoi a avut întotdeauna mare succes în bolile paralitice şi reumatice. Un alt medic afirma că durerea părţilor reumatice poate fi mult uşurată, frecându-le cu usturoi. „Dă rezultate excelente", susţine el. Un alt savant de frunte şi expert în terapia cu usturoi declara că, luat intern, usturoiul calmează rapid durerile reumatice şi nevralgiile.
Material trimis de domnul Cristi Bancila
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
