Ieftine si la indemana oricui, taratele de grau sunt unul dintre cele mai importante "medicamente" ale naturii, cu rezultate uimitoare intr-o multime de boli. Cea mai importanta parte a bobului de grau se afla in invelisul lui, care se regaseste integral in tarate, dar nu si in faina cernuta pe care o consumam.
In urma cercetarilor de laborator, s-a stabilit ca cerealele integrale si inclusiv taratele din grau contin inhibitori de proteaze si antioxidanti care au un rol foarte important in inactivarea substantelor carcinogene. Un regim alimentar bazat pe cereale integrale, asociat medicatiei clasice, ajuta l a vindecarea cancerului. Dar lista afectiunilor in care se recomanda administrarea taratelor de grau este mult mai mare, ele avand proprietatea de a readuce echilibrul organismului, atunci cand acesta este dereglat. Taratele se macina, foarte fin, cu rasnita de cafea. Este indicat sa nu se puna in alimente care au temperaturi mai mari ca temperatura corpului. Se pot lua cu apa, lapte, ceai, inainte de mese sau dupa mese, in orice perioada a zilei, de preferinta in 5-6 prize pe zi. Taratele au mare eficienta si in curele de slabire, avand in vedere ca ele duc la scaderea colesterolului si a depunerii de grasimi. Totul depinde de cantitatea de tarate care se administreaza. Cu cat consumam mai multe, cu atat este mai rapida cura de slabire si rezultatele sunt mai vizibile.
Proprietati medicinale
Foarte bogate in grupul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6, B8, B9), in aminoacizi si minerale (sodiu, potasiu, magneziu, calciu etc.), taratele de grau au numeroase proprietati medicinale: regleaza digestia, sunt emoliente, in special pentru stomac si intestine, laxative, nutritive, reconfortante, remineralizante, tonic general.
Se indica in urmatoarele afectiuni: demineralizare, afectiuni endocrine (regleaza glandele datorita continutului mare in minerale, aminoacizi si vitamine), afectiuni ale ovarelor, afectiunile prostatei, ale sanilor, adenopatii, anemie, cancer, dermatoze diferite, diabet zaharat, epilepsie, obezitate, afectiuni neuro-musculare, afectiuni neurologice, afectiuni ale sistemului neuro-vegetativ, afectiuni cardiace, ateroscleroza (se ia si usturoi zilnic), afectiuni digestive, ale ficatului, colita, constipatie cronica, dispepsie, dureri epigastrice, hemoroizi, meteorism, adenom de prostata, fibrom uterin, impotenta sexuala, prostatita, sterilitate, afectiuni renale, cistita, retentie urinara, laringita, rahitism, depresie nervoasa, nevroze, psihastenie, sarcina, tumori cu diferite localizari, reumatism, afectiuni degenerative, convalescenta, majoritatea afectiunilor care sunt denumite cu "hipo" sau "hiper", pentru ca taratele contribuie la reglarea intregului organism.
Preparate din tarate de grau
Cea mai sanatoasa parte a bobului de grau se afla in coaja, care se indeparteaza cand se fabrica faina
Inainte de a fi consumate, e bine ca taratele sa fie cat mai fin maruntite, pentru a fi asimilate mai usor de organism. Pentru aceasta, se vor macina din nou, cu ajutorul rasnitei de cafea.
Pulberea de tarate - se adauga cate 1-2 linguri la mancare, de 3-5 ori pe zi. S-a demonstrat ca taratele de grau contin substante care fac digestia rapida si usoara. Luati tarate praf, in ciorbe, ceai sau orice alt lichid, principalul este sa nu aiba temperaturi mai mari de 40 grade, ca sa nu distruga vitaminele si enzimele pe care le contin.
Apa de tarate (mai putin eficienta la obezitate, dar utila pentru anemii si boli nervoase). Se pun 3-4 linguri de tarate intr-un litru de apa si se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara. Se consuma in locul apei, fiind mult imbogatita cu vitaminele din complexul B. Si ajuta mai ales pe cei care au probleme cu stresul sau au anumite dereglari la nivelul creierului. Este recomandata si celor care doresc sa-si imbunatateasca memoria sau se afla in fata unor examene. Persoanele varstnice care au avut sau au suferinte cronice prelungite pot sa foloseasca permanent aceasta apa. (Pentru a fi mai gustoasa si mai bogata in vitamine, in apa se pot adauga suc de lamaie si miere.) Exceptie fac diabeticii si alergicii la cele doua alimente. Important de stiut: mierea trebuie folosita cat mai proaspat scoasa din stup. Cu cat distanta dintre extragerea din stup si folosire este mai mare, cu atat mai mult scad efectele medicinale. Este bine ca oamenii sanatosi sa consume tarate, cel putin 1 lingurita de trei ori pe zi, taratele contribuind in toate cazurile la mentinerea unui echilibru corect al organismului.
Tarate amestecate cu prafuri din plante medicinale - se pun la 1 litru de apa 4-8 lingurite de praf de plante medicinale. Se lasa apoi timp de 8-12 ore, eventual de seara pana dimineata, si apoi se strecoara prin tifon. Se adauga 2-3 lingurite de pulbere de tarate si se consuma zilnic, cel putin 30 de zile, apoi se face o pauza de 7 zile, dupa care se poate relua acest tratament. Cei care nu au diabet zaharat, alergie sau obezitate pot sa adauge miere si lamaie dupa gust, obtinand in acest fel un suc foarte placut la gust si sanatos. Cateva sugestii: de exemplu, daca aveti o dereglare glandulara - puneti 4 lingurite de praf de obligeana (Acorus calamus); aveti o afectiune neurologica, cu nervi si agitatie mare, puneti 4 lingurite de radacina de ciubotica-cucului (Primula officinalis); anumite infectii: 4-8 lingurite de praf de cimbru (Saturneja hortensis) sau flori de galbenele (Calendula officinalis); afectiuni cardiace sau venoase - 4 lingurite de vasc (Viscum album); lipsa poftei de mancare - 3-4 lingurite de praf de tintaura (Centaurium umbellatum); afectiuni renale - 4 lingurite de osul-iepurelui (Ononis spinosa); afectiuni pancreatice - 4 lingurite de seminte macinate de schinduf (Trigonela foenum graecum); afectiuni ale ficatului - 4-8 lingurite de anghinare (Cynara scolymus); anemie, slabiciune - 4-8 lingurite de fructe macinate de catina (Tamarix ramosissima) sau coacaz negru (Ribes nigrum) sau macese (Rosa canina); diabet sau afectiuni digestive cu diaree - 4-8 lingurite de afine; cancer - 4-8 lingurite de fructe de coacaz negru (Ribes nigrum) si 2 lingurite de coaja de ulm (Ulmus campestre); obezitate - 4-8 lingurite de fructe de soc (Sambucus nigra) etc. Metoda se aplica si cu alte plante medicinale, in functie de afectiunea pe care o aveti.
Tarate cu ceaiuri medicinale - se prepara un ceai, in functie de afectiunea pe care o tratati, conform indicatiilor prezente pe pungile cu plante. Se face un litru de ceai, si dupa racire (nu inainte) si strecurare se adauga 5-8 linguri de tarate de grau. Se lasa apoi de seara pana dimineata, cand se poate strecura. Se adauga suc de lamaie si miere, in cazul cand bolnavii nu au alergie, obezitate sau diabet zaharat. Se consuma zilnic un litru de ceai imbogatit cu apa de tarate, timp de 30 de zile, apoi se face o pauza de 7 zile si cura se reia.
Apa de tarate si tincturi - in cazul cand aveti anumite afectiuni la care se indica tratamente cu tincturi, ele pot fi amestecate cu apa de tarate. Se adauga la un litru de apa de tarate strecurata, 4 lingurite de tinctura. Se agita bine inainte de a se administra. In acest fel, tratamentul devine mult mai eficient, pentru ca se adauga si substantele continute in taratele de grau.
Tarate cu lapte - se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de lapte proaspat nefiert (nu pasteurizat) si se lasa de seara pana dimineata. Se strecoara, se consuma pe tot parcursul unei zile, fiind util in special in bolile grave (cancer etc.). In cazul in care va aflati in convalescenta si va confruntati cu o slabiciune cauzata de o boala grava, se pot adauga 2-3 galbenusuri batute spuma, 1 lingurita de drojdie de bere si miere dupa gust.
Cateva tratamente curente cu tarate de grau
Constipatie cronica - se pun la 1 litru de apa 5-8 linguri de tarate de grau si 6-8 prune uscate si maruntite (fara samburi) sau 4 lingurite de stafide maruntite. Se lasa de seara pana dimineata, cand se strecoara prin tifon. Se consuma lichidul in cursul zilei. Este un tratament foarte simplu, eficient si care se poate lua, fara efecte secundare, perioade lungi de timp. Cei care nu au alergie, diabet sau obezitate pot adauga si 2-3 linguri de miere de albine.
Diaree - intr-un litru de apa se pun la macerat 5 linguri de tarate si 4 linguri de afine uscate (fructe maruntite). Se consuma zilnic. Un mic secret: daca se adauga doua linguri de miere, este un foarte bun laxativ, dar daca cantitatea este mai mare - 3-4 linguri pe zi - mierea devine utila contra diareei. In plus, mierea ajuta la foarte multe alte afectiuni, inclusiv in afectiunile intestinale care au nevoie de antibiotice, distrugand o serie de germeni patogeni.
Prostata - apa de tarate facuta cu ceai de seminte de bostan (Curcubita pepo). Se iau 8 linguri de seminte si se maruntesc cu coaja cu tot (neprajite si nesarate). Se pun intr-un litru de apa si se fierb 15 minute. Se lasa sa se raceasca. Se scurge numai apa de la suprafata, care contine ulei de bostan, si se pune deoparte pana a doua zi. Restul de lichid se va turna nestrecurat peste 5 linguri de tarate de grau. Se lasa de seara pana dimineata, apoi se strecoara. Se combina cu apa care contine uleiul. Se pot adauga sucul de la doua lamai si, eventual, miere, daca nu aveti diabet, obezitate sau nu sunteti alergici. Este un tratament simplu, care se poate lua in completarea altor tratamente mult mai costisitoare.
Laringita, faringita - apa de tarate cu miere, daca nu exista contraindicatii. Rezolva foarte rapid aceasta afectiune.
Impotenta sexuala, frigiditate - la apa de tarate se adauga suc de telina, in cazul impotentei (50 ml la litru), sau 50 ml suc de patrunjel, pentru frigiditate.
Cancer de colon - se pun 5 linguri de tarate de grau la un litru de apa (sau ceai din plante antitumorale), se lasa pentru 8-12 ore (de seara pana dimineata), cand se strecoara si se consuma indulcit cu miere (daca nu exista contraindicatii). Acest lichid se foloseste zilnic si la clisme.
Boli de piele cronice (inclusiv cancer) - se fac bai cu tarate: 500 g tarate se pun in cada, intr-un saculet, peste care se toarna apa fierbinte. Apoi se completeaza cu apa rece, pana se ajunge la temperatura dorita (preferabil temperatura corpului) si se sta in cada 20-30 de minute. Baile se fac zilnic. Intern, se consuma tarate de grau cu plante medicinale specifice bolii, in una din formele de mai sus. Are rol cicatrizant, emolient si este indicat si in psoriazis sau ihtioza.
Clisme - 100 g de tarate se lasa intr-un litru de apa de seara pana dimineata. Se strecoara si apoi se incalzeste la temperatura corpului. Se fac clisme utile in cancerul de colon sau afectiuni intestinale grave.
Dureri abdominale sau reumatice, dureri sciatice etc. - se pun tarate intr-un saculet de panza, se incalzesc si se aplica calde pe locul dureros. Remediul e bun si la dismenoree sau fibroame uterine. Taratele se pot incalzi cu apa calda sau cu ceaiuri calde, cu care se umezeste saculetul inainte de aplicare. Se tine cat timp este cald. Se pune apoi din nou apa calda (ceai) si se aplica pe locul bolnav.
Efecte adverse sau contraindicatii legate de tratamentele cu tarate nu se cunosc, cu toate ca se folosesc de sute de ani.
vineri, 16 iulie 2010
Leacuri babesti cu explicatie stiintifica
1. Scapati de durere de dinti fara sa deschideti gura!
Aveti idee cum puteti scapa de o durere de masele "fara sa deschideti gura"? Va dam un indiciu: eliminati din start raspunsurile gen pastile, injectii, palinca, ceapa etc. Va spun numai atat: s-a gasit o metoda care nu are, aparent, nicio legatura cu stomatologia.
Este de ajuns sa frecati o bucatica de gheata intre degetul mare si aratator. Terminatiile nervoase care se afla in zona in forma de "V" a mainii stimuleaza o regiune din creier care blocheaza receptionarea semnalelor de durere provenite de la fata si de la maini. Un studiu canadian arata ca puteti incerca aceasta metoda si fara gheata, insa ar avea o eficienta cu 50% mai scazuta.
2. Daca va racaie pe gat, scarpinati-va in ureche!
Cum nu puteti sa va scarpinati direct in gat, incercati sa rezolvati problema altfel - prin ureche. Medicii ORL-isti explica: atunci cand sunt stimulati nervii care se afla in ureche, se creeaza un act reflex in gat, care provoaca un spasm al muschiului. Acest spasm face ca gadilatura sa dispara.
3. S-a descoperit leac contra fricii de injectii.
Cercetatorii germani au descoperit ca daca tusiti in timpul unei injectii nu va mai doare atat de tare intepatura. De ce? Pentru ca acest truc produce o crestere brusca si temporara a tensiunii in piept si in canalul spinal, inhiband structurile care conduc durerea la cordul spinal.
4. Cum sa stingeti arsurile la stomac.
Dormiti pe partea stanga, va sfatuiesc medicii gastroenterologi.
Explicatia este simpla: cand dormiti pe dreapta, stomacul se afla mai sus decat esofagul, permitand mancarii si acidului sa alunece spre gat. Cand stati intinsi pe stanga, stomacul este mai jos decat esofagul si gravitatia lucreaza in favoarea dumneavoastra.
5. Cum sa nu va mai curga sange din nas.
Cand eram mici si ne curgea sange din nas, eram pusi sa ne tinem cu 2 degete de nas si sa ne intindem pe spate pana se oprea sangerarea. Cum altfel se mai poate rezolva aceasta problema fara sa atrageti privirile indiscrete? Puneti o bucatica de bumbac pe gingia de sus, sub varful buzei, si apasati cu putere pe bucata de material.
"Sangele provine in special din partea anterioara a septului. Apasand aici, veti opri sangerarea", apreciaza medicii.
6. Cum sa scapati de ameteala.
Ati baut cateva pahare si v-ati ametit? Tineti-va cu mana de ceva stabil.
Mecanismul responsabil cu echilibrul se afla in urechea interna si pluteste intr-un fluid care are aceeasi densitate ca si sangele. Cum alcoolul dilueaza sangele, se modifica si structura lichidului, fapt care afecteaza echilibrul.
Asadar, creierul este dezorientat si are nevoie de o confirmare, care, in cazul de fata, este data de simtul tactil. In felul acesta, punand mana pe un obiect stabil, va veti recapata echilibrul.
7. Cum sa tineti inima in frau.
Nu o lasati sa o ia la galop! Daca simtiti ca aveti palpitatii si nu va stiti suferind de inima, puteti incerca sa apasati usor carotida imediat sub mandibula. Veti stimula nervul vag si puteti scadea frecventa batailor.
8. Preveniti miopia!
Miopia are rareori o cauza genetica, sustin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauza prea mult timp petrecut in fata computerului. Asadar, ca sa nu aveti probleme, ar fi bine ca de cateva ori pe zi sa inchideti ochii, incordati muschii, inspirati adanc si, dupa cateva secunde, expirati si destindeti-va.
Intinzandu-va si relaxandu-va bicepsii si glutealii puteti pacali muschii involuntari, precum cei ai ochilor, sa se relaxeze.
9. Invatati sa va folositi urechile!
Daca stati de vorba cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine sa-l ascultati cu urechea dreapta. De ce nu cu stanga?
Cercetatorii americani sunt de parere ca dreapta va ajuta sa descifrati
mai rapid un discurs. Daca veti incerca sa va dati seama ce melodie se aude
intr-o camera indepartata, folositi-o pe stanga. Este mai buna cand vine
vorba sa capteze tonurile muzicale.
10. Cum sa nu obositi repede cand alergati.
Daca sunteti asemeni majoritatii oamenilor, cand alergati, obisnuiti sa
expirati atunci cand puneti in pamant piciorul drept. In felul acesta nu faceti decat sa exercitati presiune asupra ficatului (care se afla in partea dreapta), care apoi incepe sa va intepe. Cum sa scapati de aceasta neplacuta senzatie? Simplu. Expirati atunci cand puneti in pamant piciorul stang.

Cand sunt contraindicate unele alimente, remediile fitoterapice sau alte tratamente naturale
Ca fiecare medicament, si plantele medicinale au contraindicatii si efecte secundare atunci cand nu se respecta doza (se supradozeaza). Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele actioneaza mai fin, provoaca mai putine reactii adverse si complicatii. Din aceasta cauza unii oameni considera ca folosirea plantelor este complet inofensiva, indiferent de modul lor de administrare.
Nu asa stau lucrurile in realitate. Ca si in cazul tratamentelor cu pastile, si administrarea plantelor necesita respectarea stricta a dozelor si termenilor. Depasirea lor provoaca deseori diferite dereglari in functionarea echilibrata a organismului
Aloe vera provoaca in unele cazuri inflamatia intestinului gros, afluxul de sange la organele bazinului mic, inhiba peristaltismul intestinal. Cei cu afectiuni ale ficatului, rinichilor si vezicii biliare vor folosi cu prudenta aceasta planta
Armurariul nu se foloseste in cazurile de: tromboflebita, hipertensiune si coagulabilitatea sangelui crescuta.
Barba - ursului (multi o cunosc drept coada calului) in caz de supradozare apar dureri de rinichi, in zona de jos a spatelui. Trebuie folosita cu moderatie de catre bolnavii cu hipertensiune, cu boli de inima si de rinichi.
Baile de namol (peloidoterapia, fangoterapia) imbunatatesc metabolismul organismului in general, stimuland functionarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) in cazuri de: afectiuni oncologice, mioame, tuberculoza activa, tiroidoza, imediat dupa un infarct miocardic, in timpul sarcinii, in procesele inflamatorii acute.
Castanul, supradozat folosit sub forma de flori in ceai, in doze mari provoaca crampe ale degetelor de la maini.
Cimbrisorul in cantitati foarte mari duce la hiperfunctia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor insarcinate si in cazuri de ulcer stomacal si duodenal, pielonefrita, hepatita, aterioscleroza coronariana si cerebrala, fibrilatie auriculara (atriala).
Catina alba este contraindicata pentru bolnavii cu colecistita acuta, pancreatita, diaree cronica. La barbati, catina alba poate provoaca prostatita adenomatoasa, iar la femei mastopatie datorita continutului de fitohormoni. In caz de astm bronsic si in alte cazuri rare, beta-carotenul, care se afla in cantitati mari in catina alba, poate provoca alergie.
- Coada soricelului poate provoca, in caz de supradozare, ameteala, diaree, eruptii, tromboflebita.
Echinacea nu se recomanda in cazuri de imbolnaviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multipla, colagenoza si in caz de sensibilitate ridicata fata de plante compozite.
Florile de tei supradozate, folosite in ceai dau complicatii la inima daca se bea mai mult de o luna, de doua ori pe an. Pauza intre doua cure trebuie sa fie nu mai mica de 6 luni.
Hameiul, folosit in cantitati mari, duce la dureri de cap, dureri de burta, greata, voma, dezvoltarea tumorilor, scaderea potentei, iritarea mucoasei tractului digestiv.
Iarba mare ridica tensiunea.
Imortela, folosita in doze mari, ridica tensiunea arteriala, provoaca fenomene de incetinire a functiilor ficatului.
Inul, sub forma de seminte, provoaca diaree. Folosirea indelungata (mai mult de trei saptamani) actioneaza negativ in cazuri de colecistita si hepatita.
Ginsengul nu se recomanda bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infectii, hiperexcitabilitate. Uneori apare insomnie, dureri de cap, de inima, dezvoltare sexuala prematura (mai ales la fete). Supradozarea duce la scaderea potentei.
Laptisorul de matca nu se foloseste in caz de boala Addison (boala a glandei suprarenale).
Laminaria (alge marine) - supradozata, folosita timp indelungat, duce la osteoporoza.
Macesul, atat de cunoscut, provoaca distrugerea smaltului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, daca e folosit excesiv.
Matasea de porumb in cantitati mari inhiba centrul nervos care coordoneaza activitatea inimii, dar in doze mici il stimuleaza. Supradozata provoaca de asemenea si tromboflebita.
Melisa nu se foloseste in caz de hipotensiune.
Mustarul este contraindicat in tratarea bolilor de rinichi si a tuberculozei.
Paducelul, in doze mari provoaca scaderea brusca a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale si voma daca este baut pe stomacul gol. Dupa folosirea ceaiului sau tincturilor cu paducel se interzice a se bea apa rece deoarece apar colici intestinale.
Patlagina si semintele ei, in caz de supradozare, cand sunt folosite ca ceai sunt contraindicate bolnavilor de ulcer si gastrita hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseste cu succes in tratarea acestor boli.
Patrunjelul agraveaza durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza. Consumarea lui duce la eliminari in exces de potasiu, care trebuie recuperat consumand alimente bogate in acest element.
Pelinul, in cantitati foarte mari provoaca spasme, halucinatii, tulburari psihice.
Pojarnita (sunatoarea) ridica tensiunea arteriala, provoaca stenozarea (ingustarea) vaselor sanguine, fotodermita, scaderea potentei daca o folositi un timp indelungat. Folosind pojarnita nu aveti voie sa folositi inhalatori pentru astm bronsic, medicamente pentru raceala si febra de fan. Cu pojarnita nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castravetii in otet, iaurtul.
Menta nu se recomanda pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scazuta a sucului gastric, hernie. Folosirea indelungata a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, si ca rezultat la incontinenta urinara. Uneori duce si la scaderea potentei. Menta proaspata are toxicitate redusa si este indicat a fi folosita in ceaiuri.
Podbalul este interzis categoric celor cu afectiuni ale ficatului si alcoolicilor. Provoaca dureri abdominale, greata, stari febrile, icter.
Pungulita de camp este contraindicata femeilor insarcinate.
Rostopasca este o planta minune care a salvat multi oameni bolnavi. Dar folosirea indelungata a plantei provoaca greata, voma, inhibarea centrului respirator, paralizie spinala, crampe musculare.
Salvia nu se administreaza mai mult de 2 luni la rand deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor insarcinate si bolnavilor de nefrita le este contraindicata folosirea interna.
Socul, boabele de soc, folosite in doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociata cu stari de voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronica si acuta, producand iritatii ale colonului.
Stejarul - coaja lui se foloseste in medicina populara pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosita timp indelungat pentru gargara duce la scaderea simtului olfactiv. Folosit pentru uzul intern in doze mari provoaca scaderea apetitului, voma, colica renala.
Stevia este contraindicata bolnavilor de tuberculoza. Uneori provoaca uremie.
Troscotul, in doze mari, intareste tonusul uterului, coagula-bilitatea sangelui. Nu se recomanda pentru femeile insarcinate, pentru bolnavii cu inflamatii acute ale rinichilor sau vezicii urinare.
Urzica, in cantitati mari, duce la marirea coagulabilitatii sangelui. Nu se recomanda pentru bolnavii cu hipertensiune arteriala, aterioscleroza, polipi, adenom testicular. Se interzice in caz de hemoragie uterina provocata de fibroame si mioame. La varstnici poate agrava tromboflebita.
Valeriana (odoleanul), folosita timp indelungat, duce la inhibarea functiilor organelor interne, provoaca dureri de cap, greata, schimbari in functionarea inimii, scaderea capacitatii de munca.
in caz de fibrom uterin este contraindicat medicamentul Raunatin.
Vetricea este contraindicata femeilor insarcinate si copiilor mici deoarece ridica tensiunea daca e folosita in cantitati mari.
Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp indelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac si edem cerebral. Nu este indicat a se bea leacurile care scad tensiunea si cele pentru inima cu suc de grepfrut. Aceasta duce la intoxicarea organismului si la alte urmari grave.
Folosirea plantelor medicinale in vindecarea copiilor cere o atentie deosebita si cunostinte aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat si medicul pediatru.
De pilda, adultii usor excitabili folosesc cu rezultate foarte bunetalpa gastei si valeriana(odolean). Pentru copiii cu aceeasi problema in nici un caz nu se folosesc plantele mentionate mai sus. Folosirea sistematica a plantei talpa gastei la copii poate duce la oprirea cresterii si la caderea parului.
Ceaiul din flori de tei cu miere de albine, poate fi consumat de copii de la 14 - 15 ani, daca nu sufera cu inima si nu au afectiuni renale sau distonie vegetativa vasculara. La unii copii ceaiul provoaca ridicarea brusca a tensiunii.
Am incercat sa arat ca tratamentul cu plante medicinale nu este atat de inofensiv cum ar parea la prima vedere. Asta nu inseamna ca trebuie sa disperati si sa renuntati la fitoterapie. Natura este farmacia Domnului si nu putem sa nu apelam la ajutorul ei. Pentru ca tratamentul cu plante sa va aduca numai sanatate si bucurie trebuie sa indepliniti cu strictete indicatiile medicului, sa nu depasiti dozele si termenele propuse in retete si sa faceti pauzele necesare intre seriile de tratamente.
Uneori medicii spun: "este tarziu". Natura insa niciodata nu spune "este tarziu"; ea are leacuri pentru orice stadiu al maladiei si permanent ne intinde o mana de ajutor, propunandu-ne diferite solutii.
PRODUSE ALIMENTARE
Nu numai plantele medicinale, ci si produsele care se folosesc in alimentatia naturista - fructele si legumele - contin compusi care pot avea un efect puternic asupra unui organism bolnav.
- Apa. Evitati prepararea ceaiurilor folosind apa de la robinet. Amestecata cu clor - un element foarte activ si agresiv, a carui folosire a fost interzisa in toate tarile civilizate - poate provoca niste combinatii chimice nedorite.
- Apa fiarta nu se foloseste dupa mai mult de 24 de ore dupa ce a fost pregatita, pentru ca devine nociva. Apa fiarta capata o structura nedorita, este saraca in oxigen si absoarbe din aer multi virusi, bacterii si microorganisme. Folosirea permanenta poate provoca litiaza renala. Apa fiarta se consuma imediat dupa fierbere, sub forma de ceai, supa, etc.
- Bauturile ambalate in cutii de aluminiu (bere, pepsi si altele) contin un conservant care provoaca producerea hormonilor feminini in organismul barbatesc. Barbatii care beau mai mult de 5 cutii pe zi risca sa se aleaga nu numai cu o "burta mare" ci si cu impotenta si cu marirea sanilor.
- Berea este o bautura foarte apreciata si foarte consumata, in special de barbati. Dar trebuie sa se stie ca, in timp ce ea se evapora, elimina anumite substante care ajung in mucoasa nazofaringiana si conduc la scaderea libidoului (apetitului sexual).
- Bobul si fasoleaconsumate timp indelungat, conduc uneori la aparitia durerilor de picioare si uneori la periostita dentara. De asemenea, ceaiul din pastaile de fasole, recomandat mai ales celor bolnavi de diabet zaharat, reduce intr-adevar nivelul zaharului din sange cu 35%, dar daca se supradozeaza, tot cu 35% se inrautateste si vederea bolnavului.
- Bostanul si dovleceiicontin alcaloizi care provoaca inflamarea amigdalelor, iar folosirea indelungata a semintelor poate provoca uneori furunculoza. De asemenea, consumul de bostan este contraindicat in gastritele cu aciditate scazuta, in ulcerul stomacal, in formele acute de boli stomacale, si in formele grave de diabet zaharat.
- Branza de vaci se va consuma in cantitati cat mai reduse de catre cei cu afectiuni grave la rinichi.
- Cartofii consumati in cantitati mari nu se recomanda barbatilor cu excitabilitate sexuala crescuta.
- Ceapa, in cantitati mari, duce la tahicardie si alte modificari in functionarea sistemului cardiovascular. Este contraindicata celor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului, cu ulcer stomacal si duodenal.
- Ciocolata este contraindicata persoanelor cu afectiuni hepatice.
- Compotul de caiseuscate sau proaspetenu e bun in cazul celor cu afectiuni stomacale.
- Curmalele nu se recomanda bolnavilor care au afectiuni ale sistemului digestiv.
- Alimentele de orice fel care au mucegait trebuie aruncate. Mucegaiul produce toxine, inclusiv de natura cancerigena, care nu se distrug prin nici un fel de fierbere.
- Drojdiile sunt necesare organismului uman pentru reglarea metabolismului, pentru functionarea normala a sistemului nervos si ca izvor de vitamine. Dar trebuie folosite cu atentie. Ele trebuie inlaturate din meniul bolnavilor de hipertensiune, a celor cu afectiuni ale tractului digestiv.
- Hreanul irita membrana mucoasa a tractului digestiv.
- Laptele, consumat rece, deregleaza digestia. Pentru a-si face efectul benefic asupra organismului, el trebuie incalzit putin, trebuie consumat pe nemancate, cu inghitituri mici, tinandu-l cat mai mult timp in gura inainte de a-l inghiti.
- Lactatele, inclusiv smantana, sunt contraindicate celor cu afectiuni hepatice.
- Margarina contine multe transizomere - acizi alifatici nesaturati -care deregleaza functionarea fermentilor, schimband si structura membranelor celulare. Ca rezultat, creste nivelul colesterolului in sange, precum si riscul imbolnavirii de diabet si infarct miocardic.
- Mararul, folosit indelungat si in cantitati mari, ca si alte plante din familia lui, scade apetitul sexual la barbati.
- Menta si mentolul consumate in exces, constituie un impediment pentru femeile care vor sa ramana insarcinate.
- Morcovul poate fi o otrava pentru fumatori. Intrand in reactie cu elementele cancerigene din fumul de tigara, betacarotenul provoaca aparitia cancerului.
- Nucile, consumate in cantitati mari, provoaca constipatie, spasme ale vaselor sanguine din creier si dureri de cap. Nu este indicat sa se manance mai mult de 10 nuci pe zi (4 nuci pe zi este doza optima). Folosirea interna a preparatelor din
nuci mareste cantitatea de protrombina din sange (factorul II de coagulare a sangelui), motiv pentru care trebuie folosite concomitent ceaiuri sau preparate din plante, care provoaca fluiditate sanguina (subtierea sangelui): flori de boz, de castan, de tei, radacini de dud sau de zmeura. De asemenea, nucile nu se mananca pe stomacul gol daca aciditatea sucului gastric este ridicata, sau in cazuri de inflamatie intestinala, doar dupa masa fiind indicata consumarea lor.
- Painea graham este foarte buna pentru slabire, prevenirea constipatiei si vitaminizarea organismului. Dar graul se stropeste de cateva ori pe an cu substante chimice. Aproape toate toxinele se regasesc in invelisul graului, care este prezent in graham.
- Pepenele galben nu se recomanda mamelor care alapteaza (uneori la copii apare alergia), de asemenea, nu se recomanda celor care sufera de diabet zaharat, duodenita, ulcer stomacal, dizenterie, diaree.
- Produsele apicole, mai ales veninul de albina, nu se combina cu alcoolul. Din aceste motive, cu cateva zile inainte de folosirea veninului de la albina, se renunta la orice fel de alcool, inclusiv berea.
- Rodiile - supradozate inrautatesc vederea, strica smaltul dentar, irita membrana mucoasa a stomacului, provoaca in unele cazuri vertij, crampe musculare, slabiciune.
- Rosiile nu se consuma atunci cand bolnavul foloseste preparate (medicamente) sulfamidice. Se va reduce la minim consumarea rosiilor in cazurile de: astm bronsic, menstre dureroase, boli ginecologice, diateza urica, litiaza renala.
- Sorbitolul (inlocuitor al zaharului) poate provoca balonare sau constipatie. Este contraindicat femeilor insarcinate.
- Scortisoara nu este indicata femeilor insarcinate, celor afectati de epuizare nervoasa, precum si celor cu pielea foarte sensibila.
- Semintele de floarea soarelui consumate in exces pot provoca leucoree.
- Smantana are multiple calitati, dar supradozata este contraindicata in cazurile de ulcer stomacal sau intestinal, gastrita hiperacida, obezitate.
- Strugurii si stafidele, consumate impreuna cu alte fructe si legume in cantitati mari, sau dupa care se bea lapte sau apa minerala, produc deranjamente ale functionarii stomacului.
- Sucul de sfecla rosie, consumat proaspat, ridica tensiunea arteriala si poate provoca spasme ale vaselor sanguine. Se recomanda ca sucul de sfecla sa fie consumat la doua ore dupa ce a fost stors. Este de dorit sa fie amestecat si cu alte sucuri (morcovi, mere, varza).
- Uleiurile volatile (eterice) sunt substante medicinale puternice si se folosesc in medicina naturista de mai bine de 5000 de ani. Unele dintre ele, folosite in aromoterapie sunt contraindicate femeilor insarcinate, bolnavilor de alergie, spasm bronsic, epilepsie, hipertensiune grava si celor care au suferit de atacuri cardiace, infarcturi de miocard si accidente vasculare cerebrale.
- Usturoiul irita mucoasa tractului digestiv; consumat in exces, inhiba centrul respirator si provoaca uneori diaree si voma.
- Vinetele acumuleaza o substanta otravitoare (toxica), solanina. Pentru a le consuma fara grija, inainte de preparare, ele se tin cateva minute in apa clocotita.
- Vitamina A, in doze mari, provoaca caderea parului, dar in doze mici stimuleaza cresterea lui.
- Zaharul este contraindicat femeilor insarcinate, deoarece scade nivelul calciului.
Dupa aparitia cartii lui Paul Bragg, "Foamea terapeutica (Nestoterapie)", a capatat o raspandire tot mai mare moda "rabdarii de foame", ca metoda de tratament. Adevarul este ca, metoda poate fi folositoare, dar are si contraindicatii; nu se foloseste categoric pana la varsta de 18 ani. Nu se foloseste, de asemenea, de catre cei care sufera de tuberculoza acuta, ulcer stomacal sau duodenal cu hemoragii, diabet zaharat, ciroza hepatica, scleroza renala, tiroidoza pronuntata, diferite boli psihice si ale sistemului nervos, precum si in cazul batranilor, a persoanelor slabe si a celor care sufera de epuizare.
-Pentru copii sunt contraindicate categoric bauturile de tip "Cola" si alte bauturi carbogazoase, mai ales cele care contin cofeina. Daca un copil bea mai mult de 1,5 l din aceste bauturi, pe saptamana, in organism apare o lipsa de calciu considerabila, ce duce la dezvoltarea bolilor cardio-vasculare si scaderea capacitatilor mentale. De asemenea, apar dereglari ale somnului, si toata ziua copilul nu se simte bine. Creste, de asemenea, starea lui de nervozitate ca si starea de stres. Mai mult decat atat, cofeina actioneaza negativ asupra organelor interne, ceea ce va conduce in viitor, la imbolnaviri mai serioase.
Ceaiul verde. Vreau sa va povestesc cateva cuvinte despre ceaiul verde care, inca din antichitate, era folosit nu numai ca bautura ci si ca un medicament cu proprietati deosebit de puternice. Ceaiul verde previne cancerul, scade colesterolul in sange, intareste peretii vaselor sanguine, scade nivelul zaharului in sange, inlatura oboseala si stresul, incetineste procesele de imbatranire. Ceaiul verde are foarte multe virtuti dar, totusi, nu poate fi de folos tuturor. Este contraindicat celor cu predispozitie la lipotimie, gastrita cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenita. Produce dureri in zona stomacului.
Daca mamele care alapteaza copii consuma mult ceai concentrat (inclusiv cel negru) seara, o parte din cofeina trece in laptele matern provocand insomnii copiilor.
La persoanele hipotensive care consuma cantitati mari de ceai verde foarte concentrat, in prima faza tensiunea creste putin, se amelioreaza starea fizica, dar peste cateva ore tensiunea scade accentuat, apare senzatia de slabiciune, scade tonusul vaselor sanguine. In cazul lor este mai indicata folosirea ceaiului negru care creste tensiunea arteriala si mareste tonusul vaselor capilare.
Folosirea ceaiului verde este indicata, dar in cantitati mici si in concentratie slaba. Fiecare consumator de ceai (verde sau negru) trebuie sa aiba simtul masurii si dozele proprii, care sa nu-i afecteze starea sanatatii. Depasirea masurilor duce uneori la insomnie, palpitatii si alte simptome nedorite.
-Aspirina. Cei care consuma zilnic aspirina trebuie sa stie ca ea uneori are efecte in organism ca si alcoolul, ducand la distrugerea ficatului. Se poate ajunge in timp si la scaderea auzului. Consumul indelungat de aspirina duce la scaderea imunitatii organismului, iar asociat cu antibiotice, favorizeaza transformarea proceselor acute in procese cronice. Aspirina poate fi inlocuita cu 4 rosii ecologice consumate in fiecare zi sau ceai din coaja de salcie.
-Preparatele pe baza depropolis facute in casa nu trebuie fierte sau incalzite la temperaturi peste 50 °C; propolisul folosit la prepararea lor nu trebuie pastrat in congelator, deoarece acesta isi pierde proprietatile terapeutice.
Inteleptii anticii spuneau: "Daca te-ai imbolnavit, schimba-ti modul de viata; daca nu ajuta, schimba-ti alimentatia. Daca nici asta nu ajuta, incepe sa te tratezi." Intr-adevar, multe tratamente cer neaparat schimbarea regimului alimentar, cand trebuie excluse, sau doar reduse la minimum, unele alimente din meniul zilnic.
Iata cateva exemple de alimente al caror consum trebuie exclus sau redusdin alimentatia zilnica:
- Afectiuni gastro-intestinale acute si inflamatorii: varza, ceapa, usturoi, ridiche de toamna, fragi, curmale. Ardeiul gras se poate consuma numai in cantitati mici;
- Ulcer stomacal - castraveti murati, ardei capia, ceapa, usturoi, pepenele galben, morcov;
- Duodenita, gastrita - portocale, pepene verde, struguri, rodii, grepfrut, suc de varza, lamaie, coarne, usturoi, ridiche de toamna (neagra), pere, hrean, stevie;
- Colita si diaree - nuci, struguri, varza, hrean, pepene verde;
- Pancreatita, enterocolita - portocale, lamaie, ridichi timpurii si de
toamna;
- Afectiunile sistemului cardiovascular cu edem- sare, struguri, pepene verde, muraturi, stevie, ceapa si produse care provoaca balonarea: soia, fasole, mazare, paine alba;
- Hipertonie vasculara - ginseng si alte plante energizante, sunatoare, struguri, sare;
- Obezitate - piersici, nuci, struguri, banane, cartofi, usturoi, prune uscate, orez, paste fainoase;
- Nefrita, afectiuni renale - zmeura sub orice forma, patrunjel, spanac, struguri, hrean, stevie, ceapa, usturoi, ardei iute, ridiche de toamna (neagra), muraturi, frunza de dafin, salvie si vetrice;
- Litiaza biliara - rosii, vinete, fasole;
- Boli ale aparatului locomotor - bob, fasole, spanac, stevie, piper
negru, mirodenii;
- Coagulabilitatea sangelui marita - porumb, coada soricelului si urzica.
Meniul omului bolnav depinde nu numai de maladia lui. Trebuie sa se ia in considerare si ce medicamente foloseste. De exemplu, folosind preparate care sunt asemanatoare proteinelor (clofelina, teofilina, tetraciclina, digitoxina), trebuie sa renuntati la produse care contin proteine. Interactiunea moleculara dintre ele este atat de puternica, incat medicamentele nu dau efectul de vindecare scontat. Si invers, folosirea preparatelor hormonale presupune consumarea a cat mai multor alimente care contin proteine: branza de vaci, ficat, peste, carne slaba, etc.
-Mancarea grasa scade efectul medicamentelor pentru vindecarea stomacului si intestinelor: antihelmitincelor, sulfanilamidicilor, fenilsalitilatului.
Dar cand folositi vitaminele A, D, E, K, seduxen, metronidazol, anticoagulante, alimentele grase sunt indicate.
Combinatia nereusita de medicamente si alimente poate provoca si o criza de hipertensiune. Asta se intampla cand bolnavul ia medicamente pentru scaderea tensiunii si mananca muraturi sicarne sau peste afumat, sau consuma antidepresive impreuna cu vin tare, bere, cascaval afumat, cafea, fasole, banane.
Nu se recomanda combinarea medicamentelor cu invelisul acidorezistent cu laptele. Calciul din lactate opreste absobtia preparatelor analoage tetraciclinei.

marți, 13 iulie 2010
Ghid de supravietuire in criza
Partea 1-linii generale
In esenta, criza care ne face sa ni se stranga stomacul de teama nu este decat o oportunitate. Da, paradoxal, reprezinta oportunitatea de a iesi din criza profunda in care se zbate umanitatea, din criza consumismului morbid care ne consuma toate resursele sufletesti angrenandu-ne in emotii negative de teama si frustrare.
O sa spuneti, bine, dar cum o sa traiesc cu 25% mai putin? Sau cu 16% dintr-o pensie mizera? Simplu, o sa traim cumpatat, fara frica zilei de maine, fara angoasa, angrenandu-ne in activitati creative, practicand tehnici de relaxare si imbogatindu-ne bagajul spiritual. Bine bine, ok, dar pe burta goala? Da, va inteleg scepticismul dar lucrurile pot fi privite si dintr-un alt unghi, dintr-un unghi de unde ei nu vor sa il priviti. O sa spuneti care ei? Ei, cei care se afla in spatele lucrurilor, ei care au profituri uriase de pe urma cumparaturilor pe care le fac unii umpland cosurile cu disperare, cu produse pe care le vor arunca jumatate, ei cei putini….voi cei multi.
Asadar ce este de facut? In primul rand nu intrati in panica, nu va muri nimeni prin infometare. Si daca va consoleaza cu ceva dieta hipocalorica este asociata cu durata de viata lunga asa ca le puteti face in ciuda pentru ca veti trai mult si vor fi nevoiti sa va acorde pensie pana la o varsta venerabila…
Nu-i lasati sa va tina mintea ocupata cu inundatii, taieri de buget, criza financiara, stirile de la ora 5. Indreptati-va catre activitati gratuite, plimbari in aer liber, vizite prin librarii, biblioteci, vernisaje, parcuri, unde se poate juca sah sau table sau se poate citi o carte la umbra unui pom. Paradoxal toate aceste activitati sunt gratuite, ofera un grad mare de satisfactie si nu se compara cu timpul petrecut in mall-uri care de cele mai multe ori pe langa buzunarele goale iti lasa un grad mare de insatisfactie…
Pentru cei pasionati de sport, inhatati unditele, mingea sau ce alt sport va mai place si mergeti in aer liber. Sportul prin cresterea fluxului sangvin in toate tesuturile da o stare de optimism si ne mentine sanatosi. In plus, ne poate asigura o forma fizica maxima si un aspect de invidiat.
Cititi mult! Oricum e criza si nu sunt bani de cheltuit la cumparaturi inutile. In loc sa saraciti prin magazine va veti imbogati cunostintele si veti avea satisfactii mult mai mari decat daca ati cumparat 2 kg de zahar la pret de 1,5 kg! Daca nu va permiteti sa va cumparati carti, imprumutati de la biblioteca, prieteni sau cumparati mai multi aceeasi carte si cititi-o pe rand.
Mergeti la cursuri de dezvoltare personala. Ele va vor face sa constientizati potentialul imens care se ascunde in voi si va vor oferi o perspectiva optimista asupra vietii. Veti deveni mai altruisti, mai dispusi sa-i ajutati pe cei din jur, cu satisfactia de rigoare!
Participati la actiuni umanitare si voluntariate inscriindu-va in asociatii de profil. Veti lega prietenii noi si va veti simti utili.
Mergeti in pelerinaje! Atmosfera din manastiri si linistea pe care v-o insufla calugarii
Va vor linisti sufletul chinuit de grija zilei de maine, va vor oferi o alta perspectiva asupra vietii.
Practicati rugaciunea sau meditatia. Veti atinge stari de constienta superioare, nebanuite, care va vor ajuta sa va canalizati energia in directia corecta!
Daca v-am starnit interesul cu aceste randuri nu ezitati sa-mi scrieti. Putem gasi impreuna strategii cu ajutorul carora sa profitam de pe urma crizei.
In loc sa spunem: vai e criza mai bine am spune: ce bine ca e criza! Sa profitam la maxim de pe urma crizei! Sa invatam ceva din adevarata criza profunda de moralitate in care se zbate umanitatea!

miercuri, 7 iulie 2010
Uleiul din samburi de struguri
Are un nume cu adevarat predestinat ca elixir de sanatate: "vita de vie",
un izvor al vietii. Prima vie a fost cultivata - se pare - acum nu mai putin de
10.000 de ani, iar de atunci, din negurile preistoriei si pana acum, oamenii au
dezvoltat pana la nivel de arta cultivarea strugurilor si transformarea lor in vin.
Si virtutile terapeutice ale strugurilor sunt cunoscute si practicate de mii de
ani. Pana de curand, s-a crezut chiar ca in acest domeniu nu mai pot aparea noutati
absolute. Aceasta, pana cand atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra a ceea
ce se arunca din struguri: samburii. Mai intai, acestia au provocat o mica revolutie
in industria alimentara, pentru ca apoi sa inceapa o adevarata cariera in domeniul
medical. De "vina" este uleiul extras din acesti samburi cu proprietati terapeutice exceptionale.
Un campion in lupta cu imbatranirea
Desi vita de vie este cultivata de mii de ani, extractia uleiului din seminte
este de data recenta, datorita dificultatilor tehnologice de obtinere a lui. Initial, el a fost fabricat doar in Franta si in Italia si a fost utilizat strict in alimentatie. Apoi a fost utilizat extern, in cosmetica, pentru ca este usor resorbit de piele, pe care o inmoaie si o intinde. Abia la urma a fost luat in vizor de catre industria farmaceutica.
Uleiul de samburi de struguri contine cantitati insemnate de vitamina E si vitamina F, precum si unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, contine asa-numitele procianidine (prescurtat Opc), care sunt un agent anti-imbatranire de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat vitamina C.
Mai contine substante care ajuta la mentinerea sanatatii vaselor de sange si a
inimii, care catalizeaza actiunea unor vitamine in corp, care ajuta la tinerea sub
control a reactiilor alergice.
Cu alte cuvinte, un nou medicament natural s-a nascut de curand. Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum trebuie folosit.
Cand vorbim despre efecte terapeutice ne raportam la uleiul de struguri obtinut
prin presare la rece.
Mai exista un ulei rafinat de samburi de struguri, care se obtine la temperaturi mari, cand sunt distruse, practic, toate substantele active din punct de vedere terapeutic si care, evident, nu este recomandat in vindecare.
Uleiul presat la rece din samburi de struguri il gasim in prezent in marile supermarketuri, in raioanele cu uleiuri de import.
Intern, acest ulei se administreaza in primul rand prin alimentatie, fiind
un excelent adaos in salate, in sosuri, in diferitele feluri de mancare, ce nu presupun prepararea la foc. Este absolut necesar sa evitam prajirea sau fierberea acestui ulei, pentru ca incalzirea la peste 50 de grade Celsius duce la alterarea proprietatilor terapeutice.
Doza zilnica de ulei este de 25-45 de grame, adica 2-4 linguri pe zi, care se
pot consuma ca atare, sau in hrana.
Extern este folosit ca solutie de masaj pentru piele, pe care o hraneste, previne
uscarea sa, ajuta la mentinerea tineretii si a elasticitatii naturale.
Uleiul de struguri - o pavaza impotriva bolii
Bolile vasculare
- Folosirea constanta a uleiului de samburi de struguri in salate, care vor fi consumate zilnic, este suficienta pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi
arterioscleroza,
fragilitatea vasculara
sau arterita.
Aceasta pentru ca uleiul de struguri contine substante (asa-numitele
grasimi nesaturate) care ajuta la mentinerea tineretii si elasticitatii vasculare, precum si substante care impiedica procesele degenerative ale vaselor de sange.
Bolile de inima
- Se consuma zilnic doua linguri din acest ulei, care este recomandat in mod special persoanelor care au avut sau au o dieta cu multa carne si preparate din carne, cu prajeli sau alte grasimi "rele", cum ar fi cele din margarina sau din uleiurile rafinate. Acest ulei previne ischemia cardiaca, precum si tulburari circulatorii cum ar fi hipertensiunea si tensiunea arteriala oscilanta.
Tumorile benigne
- Studii de data recenta arata ca anumite substante continute in samburii de struguri impiedica dezvoltarea unor formatiuni tumorale benigne, cum ar fi chisturile ovariene, fibroamele uterine, adenoamele si adenofibroamele mamare. Femeile cu asemenea predispozitii ar fi bine sa faca de 4-6 ori pe an cure de cate 28 de zile in care sa consume ulei de samburi de struguri, cate 20-30 de ml zilnic.
Infectiile diverse -
Substantele active din acest ulei actioneaza ca stimulent
imunitar pe mai multe cai: catalizeaza actiunea vitaminei C in organism, favorizeaza
producerea de celule imunocompetente si le activeaza pe cele existente. Mai ales
in perioadele reci ale anului, cand sistemul natural de aparare al organismului
este cel mai incercat, se recomanda consumarea uleiului de samburi de struguri, minimum 30 de grame zilnic.
Alzheimer
- La persoanele din zonele in care se consuma deja acest ulei de cateva decenii
(Franta si Italia) s-a observat, pe langa reducerea ratei bolilor cardiovasculare,
o mult mai buna functionare a sistemului nervos. Se pare ca substantele antioxidante din samburii de struguri sunt foarte eficiente in oprirea proceselor degenerative ce afecteaza creierul la persoanele in varsta. Studiile pentru izolarea unei substante active care sa previna aceasta cumplita boala sunt in plina desfasurare, insa pana atunci, un lucru este sigur: consumul de ulei de seminte de struguri este printre cele mai bune antidoturi impotriva Alzheimerului.
Afectiuni dermatologice
- Se recomanda atat consumul intern, cat si masajul pe piele cu acest ulei. Bogat
in vitamina E, este un elixir pentru mentinerea tineretii pielii, dar si pentru prevenirea unor afectiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentari
etc.). Masajul facut dupa baie cu ulei de samburi de struguri impiedica pierderea apei (mentinand hidratarea pielii), da stralucire si finete epidermei, intarziindu-i
imbatranirea.
Tratamente cu ulei de struguri
Colesterol
- In 1993 a fost prezentat la conferinta anuala a "Colegiului stiintific de Cardiologie din Statele Unite" un studiu pe>56 de pacienti, barbati si femei, care aveau valori ridicate ale colesterolului.
Consumand zilnic cate 43 de grame de ulei de seminte de struguri, acestia si-au
redus cu 15,6 % nivelul colesterolului din sange in doar 3 (!) saptamani. In prezent, uleiul de samburi de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment
pentru scaderea si mentinerea la cote normale a nivelului colesterolului.
Varice si hemoroizi
- Consumul zilnic al acestui ulei previne aparitia dilatatiilor venoase anormale si, mai mult, poate micsora venele varicoase.
Se consuma in salate de cruditati, cate 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung (minimum un an). Este recomandat si pentru tratarea umflarii picioarelor si a senzatiei de greutate in picioare.
Arterioscleroza
- Uleiul de samburi de struguri ofera peretilor arterelor o protectie exceptionala la depunerile de colesterol. Este mentionata folosirea cu succes si in arterita obliteranta, unde administrarea sa a ameliorat usor fluxul sanguin si, in timp, a redus crampele specifice (mai ales cele nocturne). Pentru obtinerea acestor efecte, se fac cure de lunga durata (macar 1 an), cu acest ulei presat la rece, din care se administreaza minimum 20 de grame zilnic.
Fragilitatea capilara si fragilitatea vasculara in general
- Substantele din semintele de struguri au o actiune antioxidanta puternica,
asigurand o protectie a celulelor din compozitia peretilor vaselor de sange la actiunea radicalilor liberi si mentinand sau restabilind in buna masura elasticitatea vaselor sanguine. O cura de sase luni, in care se consuma zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce la reducerea semnificativa a suprafetelor cu echimoze produse de fragilitatea capilara si previne accidentele vasculare (eventual recidiva acestora).
Deficiente imunitare
- Semintele de struguri contin substante cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E si procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la cresterea imunitatii organismului. O cura cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, mentinuta minimum o luna, ajuta la marirea rezistentei organismului la factorii infectiosi.
Artrita (reumatismul)
- Cei care sufera deja de artrita pot constata, consumand acest ulei, o reducere
in timp a durerilor datorate inflamatiilor. Aceasta, pentru ca semintele de struguri contin substante care mentin sanatatea tesuturilor din compozitia articulatiilor, precum si antiinflamatoare naturale.
Se consuma salate cu ulei de samburi de struguri (minimum 3 linguri zilnic), in
cure de 2-3 luni.
Alergie
- Este utilizat si in tratarea alergiilor, deoarece blocheaza enzimele care produc
histaminele (substante naturale din corpul uman care determina aparitia reactiilor alergice).
Se fac cure de cate 2-3 luni, in care se consuma cate 30 ml din acest ulei, zilnic.
In caz de criza alergica, administrarea uleiului eficientizeaza, intre altele, actiunea vitaminei C, care este folosita in toate tratamentele anti-alergice.
Imbatranirea
- Uleiul de seminte de struguri nu poate, bineinteles, opri complet procesul de imbatranire al tesuturilor, dar poate prelungi mult tineretea biologica. La femei, ajuta la mentinerea echilibrului hormonal, previne aparitia menopauzei premature, precum si a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, aparitia pilozitatilor in exces, estomparea caracterelor secundare feminine.
La barbati, previne impotenta vasculara.
La ambele sexe, previne si combate Alzheimerul, reumatismul degenerativ, problemele cardiace. Se consuma, zilnic, minimum 30 de grame, in salate de cruditati (care ii potenteaza efectul).
Vedere obosita
- Mai multe studii arata ca acest ulei imbunatateste vederea, facand ca vasele de sange din ochi sa functioneze mai eficient.
Se recomanda mai ales persoanelor la care tulburarile de vedere apar odata cu
varsta sau pe fondul unor probleme circulatorii.
Se recomanda in paralel si curele cu struguri negri, consumati ca atare, pigmentii din coaja acestora ajutand si ei la ameliorarea vederii, inclusiv a celei nocturne.
Boli care se trateaza extern cu uleiul de samburi
de struguri
Piele uscata si sensibila la frig
- La zece minute dupa baie, se maseaza intreg corpul, mai ales membrele, cu ulei de samburi de struguri. Tratamentul se face sase saptamani la rand, mai ales in perioadele friguroase.
Piele cu tendinta de imbatranire
- Uleiul de struguri penetreaza rapid epiderma, nelasand senzatia de piele grasa si protejand in schimb pielea de vant si de soare. Datorita continutului sau ridicat de acid linoleic, care este repede incorporat in piele, reduce pierderea de apa din epiderma si restabileste elasticitatea pielii. Se foloseste, de asemenea, dupa baie, pentru masaj.
Ten uscat
- O data la trei zile, se maseaza obrajii, pometii, fruntea si gatul, cu ulei de samburi de struguri. Are efecte de protectie, mentine hidratarea si impiedica formarea ridurilor.
Contraindicatii
Intern, nu se cunosc contraindicatii la administrarea acestui ulei, cu conditia sa nu fie preparat termic si sa nu fie depasita perioada de valabilitate inscrisa pe ambalaj.
Extern, va fi evitata folosirea sa pe portiunile cu piele grasa, seboreica, putand in
aceste cazuri sa produca reactii cutanate locale.

Tuica in cantitati mici, un medicament minune!
Text de Marius Radu
Traditionala tuicǎ de pruna, de o tarie intre 22-25 grade era odinioara folosita in vindecarile miraculoase ale unor boli de inima, de stomac si biliare.
Combate bolile de inima
Biochimistii americani au dovedit ca o enzima prezenta in cactusul Karroll viridis enoae, este regasita in tuica de pruna, in cantitati de 8 ori mai mari. Enzima are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe arteridele capilare coronariene, vasele care aduc sangele la inima. Este prezenta in alte 120 de medicamente naturiste diferite, cu rol in prevenirea arterosclerozei si, implicit, a infarctului miocardic, medicamente care sunt foarte scumpe in SUA, Canada si Marea Britanie (depasesc in medie 140 de dolari pentru o cura de 45 de zile). Consumarea zilnica a 32,12 ml tuica de pruna este o eficienta metoda de a reduce probabilitatea de aparitie a unor boli de inima datorate arterosclerozei. Acest tip de profilaxie are un pret de 14.000 de ori mai mic decat in cazul unei medicatii naturiste cu extract de cactus, ambalat in SUA.
Antianemic
Cercetatorii germani au descoperit ca in extractele distilate de pruna exista 6 tipuri de substante cerute de celulele rosii sanguine, rapid absorbabile in stomac, o data cu vaporii de alcool. Aceste substanţe, prezente din abundentǎ in tuica, pot creste cu peste 120% viteza de producere a hemoglobinei si chiar a producerii de hematii (celule rosii ale sangelui, care transporta oxigen). In plus, ţuica de pruna are un bogat conţinut in fier, nucleul metalic al hemoglobnei din globulele rosii. Dar acest lucru nu inseamna nici pe departe ca anemia se previne cu tuica, in lipsa unei alimentatii corespunzatoare recomandate de medic. Dimpotriva, un consum zilnic de tarie de pruna poate avea efecte nefaste chiar si pentru un organism sanatos.
Reglarea functiilor hepatice
Tuica de pruna slaba contine o anumita cantitate de vitamine A,B,C,D1 si D2, nedegradate termic si absorbabile intestinal, cu o eficienta crescuta, atunci cand temperatura C). Acesta este un motiv pentru°bauturii este apropiata de cea a sangelui (37,5 care tuica de pruna fiarta, nu foarte fierbinte, este, in ciuda celor crezute, benefica functiilor hepatice, avide in anotimpul rece de vitamine si saruri (sunt exclusi) cei care sufera de afectiuni hepatice cauzate de alcoolism). Se recomanda tuica de pruna slaba in dischinezii biliare, probleme de decongestionare hepatica (disfunctii ale ficatului cauzate de slaba irigare cu sange a acestuia), constipatii cauzate de factori alimentari.
Precautii:
1. Tuica de pruna poate avea efecte magice pentru sanatate numai in conditiile in care este preparata curat.
2. Nu se recomanda ca „terapia cu tuica” sa devina un obicei. Aceasta „traditie" se poate usor transforma intr-un viciu extrem de periculos.
3. A mari doza terapeutica de tuica poate conduce la alcoolism. Priviti tuica drept un medicament si aveti fata de ea atitudinea care se impune.
Terapia cu „suc de pruna”
Mic dejun
Este total exclus a se consuma orice fel de tarie inainte sau dupa micul dejun. Exceptie fac cei care sufera de forme nespecifice de tahicardie (cresterea frecventei batailor inimii) si hipertensiune netratabila, datorita unui stres psihic puternic. Acestora li se indica sa consume 30-40g slanina, urmata de un paharel de maximum 40 ml de tuica fiarta de pruna, „data peste cap”. Persoanele care lucreaza in conditii de temperaturi scazute li se recomanda 50-60 ml „pruna” dupa un mic dejun bogat in grasimi.
Dejun
Tuica de pruna slaba (nu alte tarii) este indicata ca aperitiv inainte de servirea mesei. Alcoolul si mai ales, sarurile minerale, favorizeaza absorbtia unor elemente benefice, prezente numai in fructul de pruna, inainte de inceperea dejunului. Din acest motiv, este absolut necesar ca tuica sa fie servita cu 10-15 minute inainte de masa de pranz (care poate contine elemente ce pot bloca absorbtia unor principii active proprii, regasite numai in tuica de pruna.). Cantitatea ideala de tuica servita a aperitiv nu trebuie sa depaseasca 50-60 ml pentru barbati si°22-24 25-35 ml pentru femei. Nu se recomanda servirea de vinuri tari in timpul dejunului si nici dupa dejun.
Cina
Inainte de cina, se poate servi un paharel de tuica de pruna ceva mai tare (30-35), maximum 50 ml pentru barbati si 40 ml pentru femei, bautǎ incet, inainte cu 20-25 minute inainte de masa. Nu este recomandat a se consuma nici un fel de bauturi distilate dupa servirea mesei de seara.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)