Oferta unica de sanatate!
Din 2013 se vor institui noile asigurari de sanatate! Sa fii bolnav va costa foarte scump si multi nu-si vor putea permite servicii de sanatate suplimentare!
Afla acum modul in care iti poti pastra starea de sanatate la un nivel optimal. Investitia minima in pastrarea starii de sanatate asigura cheltuieli minime cu spitalizarea si tratamente ambulatorii, bani pe medicamente si proceduri costisitoare!
Preventia e cel mai bun tratament!
In clinica noastra veti invata cum sa va pastrati starea de sanatate, cum s-o imbunatatiti, nutritie inteligenta, mod de gandire si abordare a vietii.
Suplimentii nutritivi promovati de noi, alaturi de combinatiile alimentare recomandate, va ajuta sa scapati de kilogramele in plus, sa fiti mai tonici, mai activi si mai plini de viata si de optimism.
Afla cum poti intra in program acum: 0765483425, Dr. Razvan Constantinescu
Preventia imbatranirii
Prevenirea imbatranirii precoce incepe cu un aport optim de antioxidanti. Pe langa hrana de zi cu zi va recomandam cel mai modern mod de administrare a unei combinatii unice de antioxidanti: stabilizarea in gel care creste absorbitia de pana la 4-5 ori.
Înseamnă că EXO îţi poate ajuta organismul să se “ocupe”
de stresul unui stil de viață febril şi a unui mediu plin de
poluanți. De fapt, scăpând de radicalii liberi poţi încetini
procesul de îmbătrânire.
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale.
· Conţine sute de antioxidanţi naturali
· Crează un scut împotriva radicalilor liberi
· Combate semnele relaţionate cu înaintarea în vârstă
· Îmbunătăţeşte activitatea sistemului imunitar
Vitamine si minerale pentru oameni activi
Fiecare are nevoie de vitaminele şi mineralele potrivite
pentru a avea o viaţă sănătoasă. De aceea, toată lumea
ar trebui să ştie despre MIN.
Nu conține prea mult sau prea puţin din nutrienţii esenţiali,
ci exact necesarul zilnic pentru a te ajuta să depăşeşti
impactul mâncărurilor procesate şi a obiceiurilor
nesănătoase de alimentaţie.
Nutrienţii buni sunt greu de găsit.
În zilele noastre, cei mai mulți dintre noi îşi iau caloriile
necesare nu din mâncare, ci din produse „alimentare” înalt
procesate şi rafinate sau din gustări care pun mai mult
accentul pe accesibilitate decât pe o bună nutriție.
În afară de faptul că asigură cantitatea optimă de nutrienți,
MIN foloseşte tehnologia de suspendare în gel
pentru a maximiza absorbţia lor. Deci dacă vrei să
minimizezi pierderile şi să maximizezi vitaminele şi
mineralele, MIN este suplimentul pentru tine. Chiar mai
bine de atât, îti asigură nutriţia esențială şi au un gust
excelent. Este uşor de înghiţit , uşor de luat cu tine,
îndulcit cu zahărul propriu al naturii - fructoza.
Ce poate face MIN pentru tine?
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale:
· Conține 100% din coenzimele esențiale producătoare de
energie
· Asigură rezistenţa pentruactivităţile zilnice
· Transformă carbohidraţii, proteinele şi grăsimile în
energie
· Ajută la menținerea sănătăţii oaselor, dinţilor şi
încheieturilor
· Sprijină o vedere şi un auz normal
Sistem imun echilibrat
Fucoidanul este una dintre cele mai încântătoare
descoperiri în lumea nutriţiei din ultima decadă şi este
important ca milioane de oameni să-l descopere pentru
ei.
UMI este bogat în acest ingredient extraordinar care provine
din algele marine brune care au fost şi sunt folosite de
populațiile cu o durată mare de viață.
Afla ce mulţi ştiau de secole.
În civilizațiile şi culturile care trăiau pe coastele şi insulele
din jurul lumii, algele marine brune bogate în fucoidan sunt
un pilon esențial pentru o nutriție sănătoasă de secole.
Se pare că erau pe cale să descopere „secretul nemuririi”.
Alegerea lor de a include algele marine în dietă, acum este
susținută ştiințific.
Sunt deja publicate sute de studii despre beneficiile pe care
le dă fucoidanul.
Foarte mulți experți în sănătate şi oameni de ştiință
explorează acum posibilitățile acestui nutrient incredibil.
Fucoidanul a arătat că susține şi promovează o sănătate
mai bună. De asemenea, promovează sănătatea celulelor
albe şi sprijină producția lor în organism. Celulele albe
sănătoase au un rol critic în răspunsul imunologic al
organismului tău.
Ce poate face UMI pentru tine?
Uite doar cateva dintre multele beneficii potentiale:
· Ajută la înlocuirea celulelor moarte activând regenerarea
țesuturilor şi a organelor
· Sprijină sistemul imunitar mărind numărul de celule albe
sănătoase
· Sprijină sistemul circulator şi cardiac pentru menținerea
unei funcții cardiace şi a unei tensiuni normale
· Asistă la inducerea apoptozei – modul natural prin care
organismul elimină celulele dăunătoare
•Sprijină funcționarea normală a ficatului şi rinichiului
Energie pentru o minte sclipitoare
Pentru a caştiga voiciunea şi claritatea fără a-ţi pierde
calmul, asigură-te că mintea ta beneficiază de
proprietăţile OHM.
Caloriile sărăcite şi stimulenţii artificiali o să-şi piardă toată
atractivitatea pentru tine după ce o să experimentezi
energia naturală pe care OHM o dă cu abundenţă.
Bogat în resurse pentru o energie mentală mărită.
OHM conține schizandra, rhodiala, ginseng, elemente ce te
pot ajuta să-ţi măreşti rezistența la stres şi săţți
îmbunătăţească concentrarea.
De asemenea conţine taurina, multe dintre vitaminele B , Driboza
pentru şi mai multă energie.
Energie când ai nevoie de ea.
Această formulă specială îți dă, de asemenea, şi energie
fizică atunci când ai nevoie de ea şi poate ajuta la
reducerea timpului de care organismul tău are nevoie
pentru a se recupera de solicitările activităţii zilnice.
Aceste pachețele de gel care sunt uşor de luat cu tine îţi
permite să ai acces uşor la această energie când îti
doreşti asta.
Este o resursă esenţială pentru oricine este implicat în
„pasul alert “ al lumii moderne.
Ce poate face OHM pentru tine?
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale:
· Sprijin pentru a avea energia şi concentrarea zilnică
· Eficientizează transformarea alimentelor în energie
· Te poate ajuta să-ţi susţii energia şi concentrarea când
ai nevoie de performanţă atletică
· Sprijină sistemul tău imunitar
· Minimizează oboseala în timpul activităţilor zilnice
· Îţi creşte capacitatea pentru activitate fizica şi mentală
Protejeaza-ti inima de infarct
O bună funcţionare a inimii este esenţială pentru o bună
sănătate.
Combinaţia unică de substanţe nutritive pe care o are HRT
te poate ajuta să îţi păstrezi inima în cea mai bună stare de
sănătate.
Acest gel, obţinut pe bazele ştiinţifice ale unei tehnologii
avansate, este special conceput pentru a ajuta la protejarea
inimii, ca un combustibil miocardic pentru sistemul tău
circulator, precum şi îţi menţină nivelul de colesterol in
limitele admise.
HRT te poate ajuta să îţi menţii nivelul colesterolului în
limitele admise.
Se ştie că un nivel crescut de anumite tipuri de colesterol
poate duce la infarct miocardic sau accident vascular
cerebral.
Vestea bună este că, cu o alimentaţie corespunzătoare şi
cu gelul HRT poţi să îţi menţii colesterolul in limite normale.
HRT poate alimenta şi hrăni inima ta. HRT poate proteja
inima ta.
Cu un amestec de antioxidanţi şi alte substanţe nutritive,
HRT oferă inimii energie şi protecţie.
Taurina, de exemplu, susţine sănătatea ţesutului inimii, în
timp ce carnitine ajută la creşterea energiei miocardului.
Acestea sunt doar două exemple de componente care se
găsesc în HRT şi care contribuie la sănătatea inimii.
Ajunge la „inima” problemei.
Starea de sănătate a inimii tale are un mare impact
asupra vietii.
Pentru un stil de viaţă sănătos ia în considerare
combinaţia unicăde substanţe nutritive găsite în HRT.
Ce poate face HRT pentru tine?
Aici sunt doar câteva dintre numeroasele beneficii
potenţiale:
· Ajută la menținerea sănătoasă a nivelurile de colesterol
· Da inimii tale energie
· Ajutor spre a reduce afecţiunile inimii
· Suplimentul HRT pentru inimă = o viaţă sănătoasă
Pastreaza-ti greutatea optima
Scăderea în greutate poate fi o adevarată povară.
FIT te poate ajuta ca în sfârşit să câştigi această bătălie.
Dacă eşti o persoană supraponderală, cresc şansele să
apară probleme de sănatate şi să îţi scadă abilitatea de a
face unele lucruri. Să depăşeşti acel lucru nu este uşor.
Folosind FIT ca parte a controlului greutăţii tale, poţi
beneficia de un mare ajutor.
FIT se potriveşte perfect cu un program de control al
greutăţii.
Pentru a-ţi reduce greutatea corporală, trebuie să mănânci
mai puțin şi să te mişti mai mult. Consumul de FIT înainte
de 2 mese principale, poţi eficientiza programul tău de
control al greutăţii.
Asta se datorează faptului că FIT conţine un element activ
numit acid hidroxicitric (HCA) care provine din fructul
garcinia cambogia.
Previne depozitarea de carbohidraţi neconsumaţi.
Studiile clinice au arătat că HCA previne depozitarea
carbohidraţilor neconsumați şi inhibă producerea de
grasimi.
Cu alte cuvinte , te ajută să câştigi lupta dintre câte
calorii consumi şi câte calorii arzi. Ori de câte ori caştigi
această luptă , scazi în greutate.
Mănânci mai putin, te mişti mai mult şi scazi în
greutate.
Un alt avantaj al HCA este că suprimă pofta de mâncare.
Dacă este luat cu 30 – 60 de minute înainte de masă, te
ajută să mănânci mai puțin. Dacă mănânci mai puțin şi te
mişti mai mult, poți câştiga lupta.
De asemenea, vei avea de câştigat la capitolul sănătății.
Studiile arată că scăderea în greutate menține o presiune
arterială sănătoasă, îmbunătățeşte somnul şi poate
adăuga ani vieții tale.
Ce poate face FIT pentru tine?
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale:
· Poate inhiba apetitul
· Poate inhiba sitetizarea de grăsime
· Poate accelera arderea grăsimilor
· Sprijină reducerea sănătoasă a greutăţii corporale
· Ajută la producerea normală a serotoninei în organism
· Poate creşte eficienţa unui program de control al
greutăţii
Curata-ti organismul de toxine
Formula bogată a gel-ului GRN, ajută la curăţarea şi
stimularea tractului digestiv şi favorizează creşterea florei
bacteriene sănătoase.
Intestinul nu este un simplu organ de absorbţie. El este
„inelul” cel mai relevant al lanţului activităţilor sistemului
imunitar şi al mecanismelor de protecţie.Există alimente
considerate funcţionale pentru că sunt capabile să modifice
flora intetinală, printre alte efecte salutabile.
În felul acesta, au loc efecte benefice asupra sistemului
imunitar şi în creşterea tranzitului intestinal cum ar fi
eliminarea contaminanţilor şi toxinelor potenţial periculoase
pentru organism.
Pentru cine?
Gel-ul GRN a fost creat pentru acele persoane care au
probleme de tranzit intestinal şi care îşi doresc să îşi
menţină un sistem digestiv eficace.
În lumea actuală, stilul de viaţă şi alimentaţia defectoasă,
face ca în permanenţă să apară tot mai multe persoane cu
probleme de digestie, colite, boala lui Crohn, afecţiuni
pentru care se impun un aport suplimentar de nutrienţi
pentru a mări sănătatea digestivă.
Ce poate face GRN pentru tine?
Uite doar cateva dintre multele beneficii potentiale:
- Menţine un tract digestiv funcţional în bune condiţii
- Facilitează trecerea alimentelor prin sistemul digestiv
- Fitonutrienţii conţinuţi dezintoxică, curăţă şi hrănesc
tractul digestiv
- Clorofila conţinută în plantele verzi ajută la neutralizarea
contaminanţilor care atacă organismulnostru
- Diminuează gazele intestinale
- Menta asigură beneficii tractului digestiv prin aceea că îl
relaxează, îl curăţă şi îl revigoreazăavand în acelaşi timp
şi proprietaţi anti-oxidante
- Elementele nutritive extrase din brocoli au efecte
antioxidante şi detoxifiante, stimulând tractuldigestiv ,
curăţându-l şi pregătindu-l pentru absorbţia de nutrienţi
Ingredienţii conţinuţi de Agel GRN aduc avantaje
depurative care contribuie la reducerea substanţelor
toxice acumulate în organism şi favorizează creşterea
florei bacteriene salutare, aducând avantaje în principal
pentru tranzitul intestinal şi sistemul imunitar.
Între alţi componenţi, mai găsim:
Chlorella Vulgaris
Chlorella vulgaris este o alga verde găsiă în cele mai
multe corpuri de apă proaspătă. Incluse în suplimentele
alimentare de mulţi, ca fiind un rapel al sistemului
imunitar, Chlorella vulgaris conţine o mare concentraţie de
clorofilă, acid nucleic , amino acizi , enzime , vitamine şi
minerale.
Dovada eficienţei: studii extinse au arătat că, Chlorella
vulgaris limitează prejudiciul unor infecţii bacteriene şi
poate micşora tumorile canceroase precum şi detoxifierea
pentru metale grele din corpul nostru . Aduce beneficii şi
in funcţionarea sistemului imunitar. Algele verzi albastre
de apă dulce, sunt şi o sursă extraordinară de vitamine şi
fitonutrienţi.
Spirulina este bogată în proteine complete şi acizi graşi polisaturaţi, implicate în imbunătaţirea proceselor inflamatorii, ca şi
în menţinerea sănătaţii aparatului cardiovascular.
Extracte de broccoli şi spanac: aduc cu ele un înalt conţinut în fibre, minerale,vitamine şi fibronutrienţi care ajută la
curăţarea intestinului.
Muguri de lucernă verde, grâu şi orz: pot aduce un plus de energie, favorizează corecta funcţionare a sistemului imunitar,
şi ajută la evitarea acumulării de substanţe potenţial dăunătoare.
Omega 3 previne infactul si accidentul vascular cerebral
Pliculeţele Agel OM3 conţin ulei de somon din apele reci şi
curate norvegiene. Omega 3 din uleiul de somon ajută la
înlăturarea durerilor articulare datorate geneticii, vârstei şi
alimentației nesănătoase.
Acest lucru a fost deja stabilit clinic de catre cercetători.
Durerile articulare cum ar fi artrita, apar din cauză că
membranele care protejează şi lubrefiază articulațiile se
inflamează..
Acizii graşi Omega 3 pot preveni deteriorarea cartilajului şi
protejarea acestuia în mod corespunzător.
Cercetările au
relevat faptul că, de asemenea, Omega 3 poate inversa,
precum şi stopa acțiuni nedorite ale unor enzime, care pot
duce la deteriorarea cartilajelor pentru persoane cu
osteoartrita.
Studiile clinice arată că aportul de la 1 până la 3 grame de
ulei de peşte pe zi, poate reduce durerea şi inflamația.
Cele mai recente descoperiri legate de Omega 3
evidențiază rolul lor în tratarea problemelor de piele. Pielea
noastră este afectată negativ datorită schimbărilor de
mediu, schimbărilor hormonale, obiceiurilor noastre
alimentare şi a stilului de viață.
Toti acesti factori pot duce la diverse afecțiuni ale pielii,
cum ar fi eczeme, psoriazis, uscăciune excesivă,
mâncarimi ale pielii, acnee şi alte alergii. Aceste probleme
pot reduce nivelul de încredere în sine şi poate fi cauza
unui disconfort individual.
Acizii graşi Omega 3 joacă un rol esențial în promovarea
sănătății pielii. Atât DHA cât şi EPA, sunt două dintre
cele mai importante grăsimi care contribuie la reglarea
funcțiilor celulare, mențin elasticitatea pielii şi o
protejează de radiațiile nocive ale soarelui.
Unele dintre cele mai comune simptome al unui deficit de
Omega 3 sunt mâncărimi, piele uscată, pete albe,
eczeme, mătreață şi vindecarea lentă a rănilor. Toate
acestea şi alte probleme grave ale pielii pot fi tratate
eficient prin consumul regulat de ulei de peste.
Grăsimile EPA şi DHA sunt cunoscute pentru că reduc
inflamația în tot corpul prin producerea de prostaglandine.
Acestea sunt hormoni-substanțe care ajută în contracțiile
musculare, reglarea hormonală, controlul tensiunii
arteriale şi reducerea inflamației.
Uleiurile de peşte inhibă secreția de hormoni androgeni.
Androgenii sunt responsabili pentru producția de sebum în
foliculii de păr. Excesul de sebum poate duce la acnee,
coşuri şi alte probleme de piele.
Oamenii care suferă de
afecțiuni inflamatorii ale pielii, cum ar fi eczema, psoriazis
au un nivel ridicat de acid arahidonic în sânge.
Grăsimile EPA inhibă producerea acestui acid şi ajută la
controlul răspunsurilor pielii la stări inflamatorii.
Recent, interesul a fost axat pe nutriția creierului. Din
ultimul trimestru de sarcină, trecând prin toate etapele de
dezvoltare ale vieții până la maturitate, elemente nutritive
importante sunt cercetate în prezent.
Rezultatele acestei cercetări au relevat o serie de nutrienți
importanți care sunt esențiali pentru dezvoltarea şi buna
funcționare a creierului.
Cercetările clinice au investigat, de asemenea, şi
sindroamele cauzate de deficitul diverşilor nutrienți.
Multe dintre aceste proiecte de cercetare subliniază rolul
acizilor graşi polinesaturați în dezvoltarea creierului şi
nutriția sa. Importanța multora dintre aceste substanțe
nutritive în dezvoltarea şi întreținerea creierului a fost
anterior subestimată.
Tipurile de grăsimi din dieta noastră pot influența memoria
noastră, stările, răspunsul la stres şi capacitatea noastră de
învațare.
Creierul nostru conține un procent ridicat de grăsime.
Aceasta este grăsime "structurală"; genul care ajută la
formarea membranelor celulare şi joacă un rol vital în modul
în care celulele creierului nostru functionează.
Creierul nostru este de obicei bogat în Omega 3.
Depresia este legată de nivelul din sânge de DHA
(Omega 3).
Alcoolul afectează DHA din creier. Între 16-50%
dintre alcoolici suferă de depresie, la fel ca şi un procent de
până la 70% dintre alcoolicii cronici.
Dacă o femeie însărcinată nu produce suficient Omega 3,
fătul va lua Omega 3 din țesuturile ei.
Dacă o femeie are o sarcină multiplă şi nu suplineşte lipsa
de Omega 3, ea va avea un nivel cu atât mai scăzut de
DHA cu cât numărul de copii ai sarcinii este mai mare.
Lipsa de DHA a fost legată de depresia post-naştere.
Teste de sânge arată că copiii cu hiperactivitate sşi deficit
de atenție (ADHD) au un nivel scăzut anormal de Omega 3.
O serie de studii au arătat că infractorii violenți, au un nivel
neobişnuit de scăzut de Omega 3.
Persoanele deprimate sau ostile sunt cele mai susceptibile
de a avea atacuri de cord. O deficiență de Omega 3
poate sta atât la baza problemelor privind starea de spirit
cât şi a problemelor cu inima.
Schizofrenicii au un nivel foarte scăzut al Omega 3.
Sugarii care sunt hrăniți cu lapte matern, acumulează mai
mult Omega 3 în creier. Studiile făcute de un grup de
cercetători, au arătat că bebelusii hrăniți la san timp de cel
puțin 4 luni au obținut la testele comparative un calificativ mult mai ridicat decât sugarii care nu au fost
alăptați la sân în aceeaşi etapă de viață.
Bebeluşii care au fost alăptați pentru o perioadă mai
scurtă de timp, au obținut punctaje mai mici la evaluare. În
consecință, rezultatele testelor realizate pe eşantionul de
cercetare indică o nevoie de o aprovizionare continuă de
Omega 3 din laptele matern pentru cel putin primele patru
luni de viață.
Mentine-ti articulatiile sanatoase
Articulaţiile sănătoase te pot ajuta să ai un stil de viaţă
activ.
Durerile de articulaţii de la exercţţii sau din activităţile
normale datorate unui stil de viaţă activ, pot să provoace
neplăceri serioase. De aceea, este esențial să-ţi menţii
îincheieturile sănătoase.
Patru suplimente pentru articulaţii sănătoase.
Există patru suplimente recunoscute pentru efectele lor
pozitive asupra articulaţiilor:
Chondroitina Sulfat- este parte a unei mari molecule de
proteină care oferă elasticitate cartilajului.
Glucosamina este un amino-zahăr care are rol iîn formarea,
repararea şi lubrifierea cartilajului articulațiilor.
Methylsulfonylmethane (MSM) este o formă biovalabilă de
sulf care a arătat că este eficient la sprijinirea sănătăţii
articulaţiilor.
Celadrin™ este o combinaţie specială a unor
acizi graşi cetilaţi.
Ei au dovedit, de asemenea, că sprijină
sănătatea articulaţiilor şi reduce durerile minore sau
temporare datorate activităţilor unui stil activ de viaţă.
Sunt multe pastile care au una sau cel mult două dintre
aceste suplimente. Dar FLX le conţine pe toate patru.
Toate naturale pentru un stil de viaţă activ.
Toate aceste patru ingrediente provin din surse naturale,
ceea ce înseamnă că cea mai eficientă cale pentru
sănătatea articulaţiilor se poate găsi chiar în natură şi mult
mai convenabil: puse în pacheţele cu conţinut uşor de
înghiţit, uşor de luat cu tine.
Cu alte cuvinte, un mod simplu de a-ţi menţine sănătatea
articulaţiilor tale pentru un stil de viaţă activ.
Ce poate face FLX pentru tine?
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale:
· Este benefic în menţinerea unor articulaţii sănătoase
· Ajută la menţinerea mobilității şi maximizează
flexibilitatea articulaţiilor
· Ajută la eliminarea durerilor minore sau temporare
asociate cu activităţile zilnice
Energie zilnica-elimina starea de oboseala de peste zi!
Acest produs nou Agel pentru energie superioară combină
cafeina , vitaminele si plantele selectate pentru a crea
ultimul gel energie-superioară pentru oameni activi.
Agel VLT are un efect energizant superior băuturilor
energizante.
Furnizează rapid energia de care ai nevoie , fără cadere
bruscă.
Ce poate face VLT pentru tine
Câteva beneficii:
· Furnizează o explozie susţinută de energie
· Susţine sinteza APT ( combustibil natural pentru
muşchi)
· Conţine de acetyl L carnitină (ALC), care a demonstrat
ca reduce oboseala fizică si psihică asociate vârstei.
ALC este un precursor al unui important
neurotransmiţător al creierului, acetilcolina,care
contribuie la susţinerea funcţiei cognitive şi a
memoriei.
Frumusetea vine din interior!
Agel GLO a fost special conceput spre a oferi
organismului dumneavoastră nevoile nutriţionale
pentru a reflecta frumuseţea de la interior spre exterior.
Hidratarea corpul tău este cheia pentru a arăta şi a te simţi
bine. Pe masură ce îmbătrânim, devine tot mai dificil pentru
celulele noastre de a absorbi apa. Acest lucru duce la un
aspect uscat, solzos şi cu aspect obosit.
Atunci când sunt combinate, uleiul din semințe de ceai
verde, din semințe de struguri şi de aloe vera ajută celulele
să absoarbă apa oferind un aspect sănătos pielii, părului şi
unghiilor.
Produsul GLO utilizat împreună cu linia de produse
cosmetice Ageless oferă corpului tău beneficiile unor
ingrediente atent cercetate şi studiate care vor aduce
frumuseţe şi îngrijire într-un tot unitar.
Cu ingrediente revoluționare ca Turmeric şi Acerola Cherry,
GLO este un produs 100% natural care oferă protecţie cu
efecte pe termen lung împotriva radiaţiilor solare, reducerea
liniilor fine şi a ridurilor, pete datorate expunerii la soare.
Ce sunt radicalii liberi, cum funcţionează aceştia?
Acţiunea radicalilor liberi are loc la nivel atomic.
Moleculele sunt realizate din atomi. Un singur atom este
format din protoni, neutroni şi electroni. Electronii se
găsesc întotdeauna în perechi.
Cu toate acestea, atunci când moleculele de oxigen sunt
implicate într-o reacţie chimică, ele pot pierde unul dintre
electronii lor. Această moleculă de oxigen, care acum are
un singur electron, este numit radical liber.
Cu un singur electron, molecula de oxigen trebuie să
găseasca rapid un alt electron şi face acest lucru prin
luarea de electroni de la o altă moleculă.
Atunci când această moleculă, la rândul său îşi pierde
unul dintre electronii săi, trebuie să caute altă moleculă,
într-o reacție continuă. încercarea moleculelor de a se
repara în acest fel, declanşează un eveniment numit
„cascada radicalilor liberi”.
Ce poate face GLO pentru tine?
Uite doar câteva dintre multele beneficii potenţiale:
· Asigură o mai bună hidratare a corpului
· Consolidarea fibrelor de colagen pentru a reduce liniile
fine si ridurile
· Protejarea tenului împotriva factorilor poluanţi şi a
expunerii la radiaţiile solare
Combustibil pentru muschi
Proteinele solicita cel mai mult din punct de vedere energetic organismul pentru digestie de aceea dietele bazate pe proteine sunt recomandate in regimurile care vizeaza curele de slabire. Produsul Pro este recomandat tuturor celor care doresc sa inlocuiasca o masa dar si sportivilor care au nevoie de un aport suplimentar de aminoacizi de cea mai buna calitate.
PRO oferă susţinere vitală a nutrienţilor într-un sistem de
livrare revoluţionar.
Nu vă lăsaţi induşi în eroare de forma uscată , PRO este
încă bazat pe gelul de suspensie, un sistem avansat de
livrare de nutrienţi, care oferă o absorbţie superioară în
comparaţie cu sistemele convenţionale de livrare.
Acest lucru asigură o absorbţie superioară în muşchii dvs. ,
obţineţi combustibilul de care au nevoie, permiţând corpului
atingerea celor mai bune performanţe.
Începeţi să utilizaţi Agel PRO acum si lăsaţi corpul
dumneavoastră să beneficieze de un produs de proteine,
care pur si simplu nu are concurenţă.
Cu un profil de neegalat de aminoacizi realizat prin
combinarea a mai multe surse de proteine, PRO este
capabil să ofere hrana eficace ca nimic altceva.
Şi acesta este doar începutul. PRO conţine extract de ceai
verde, care este extrem de bogat în super nutrienţi
cunoscuţi sub numele de polifenoli.
Studii recente arată că polifenolii pot stimula metabolismul
şi pot sa vă asiste la arderea grăsimilor, în dorinta de a
pierde în greutate şi menţinerea în formă. Ce aţi mai putea
cere?
Cu adevarat revolutionar-tehnologia de suspensie in gel!
O putem numi o „inovaţie ştiinţifică”, dar ce este
această tehnologie de fapt?!?…
Secretul tehnologiei este în gel. Ce este gelul?
Gelul utilizat ca şi tehnologie, este o substanță cu
consistență vâscoasă, având proprietăți caracteristice
lichidelor și solidelor bazat pe plante. Acest lucru permite
nutrientilor să “plutească”. Când nutrienții "plutesc", ei sunt
dizolvați şi sunt mult mai manevrabili, mai uşor de înghițit,
permite o dozare mai precisă şi sunt gata de a fi absorbiți
de organismul tău.
Ce înseamnă „mai manevrabili”?
Ştiința este clară.
Pentru a beneficia de cât mai mult din benefibiile
aportului de nutrienți, este recomandat să îi iei în apropierea
orei de masă.
Asta înseamnă sa ai suplimentele nutritive
peste tot cu tine unde umbli pentru că nu poți lua un
supliment pe care îl ai acasă.
Pachețelele de gel Agel nu pot fi mai “apucabile “,
mai uşor de pus în buzunar. Când ai nevoie să le
consumi,doar rupi recipientului şi sorbi conținutul.
Este chiar distractiv să-l ții în mână. Este atât de comod şi
distractiv în celaşi timp încât nu o să-ți mai uiți niciodată
suplimentul acasă.
Ce înseamnă mai uşor de înghiţit.
Trebuie să recunoaştem: pastilele sunt greu de înghițit şi nu
pot fi luate cu uşurință de copii şi de cei mai în vârstă.
Suplimentele sub formă lichidă au de obicei gust groaznic.
Toți ne-am dorit conştient sau inconştient să existe o cale
mai bună.
Fondatorii Agel asta şi-au şi propus: această cale mai
uşoară.
Pachețelele Agel au un gust excelent şi nu puteau fi făcute
să fie mai uşor „băubile” decât atât; fără să verşi conținutul;
fără înecături; fără gust de „pastile”; fără a fi necesară apa;
totul nu este decât o sumă de nutrienți acolo unde vrei şi
ai nevoie.
Ce presupune că aceste geluri sunt precise în dozare.
Fiecare pachețel Agel conține exact doza de nutrienți de
care corpul tău are nevoie, iar tehnologia patentată îți
permite să obții şi ultima picătura când „rupi şi sorbi ” fără
să agiți, fără sedimente de ingrediente la fundul
recipientului pe care să le pierzi.
Fiecare gel este o combinație unică de bunătate cu
aceeaşi dozare de nutrienți de fiecare dată.
De ce sunt mult mai uşor de absorbit de organism.
Acest proces poartă denumirea de „bio-valabilitate”.
Termenul este unul mare când vorbim despre cât de
repede pot fi absorbiți nutrienții pe care tu îi înghiți. Atleții
consumă carbohidrați în pachete de gel în mijlocul
curselor pentru ca să poată beneficia de ei imediat.
Acum şi organismul tău poate beneficia de aceleaşi
rezultate imediate la ingerarea de suplimente nutritive.
Pastilele şi „învelişul lor” pot să se dizolve sau nu.
Lichidele în schimb, trebuiesc agitate şi consumate
imediat.
Nutrienții din pachețelele Agel sunt întotdeauna dizovați,
suspendați în gel şi gata de a se duce la „muncă”.
Secretul tehnologiei de suspendare în gel :
ideea este în gel.
miercuri, 4 iulie 2012
vineri, 11 noiembrie 2011
Echilibrul oligoelementelor-interactiuni si sinergisme minerale si mineralovitaminice
De cativa ani este din ce in ce mai evident ca ceea ce influenteaza cel mai mult sanatatea este pierderea echilibrului homeostatic intre diferitele substante nutritive. Pierderea acestui echilibru vital, in particular al oligoementelor, poate foarte usor provoca carente subclinice. Interactiunile intre substantele nutritive sunt complexe. Un dezechilibru al oligoelementelor, de exemplu, poate sa se extinda la vitamine si chiar sa interfereze cu functiile endocrine.
Aceasta premiza se refera la ceea ce am discutat anterior: carentele absolute sunt acum exceptie si nu regula. Este mult mai corect sa ne focalizam atentia asupra carentelor relative. Aceasta semnifica faptul ca un mineral poate avea un nivel absolut in limitele normalului, dar sa fie la un nivel scazut in relatie (relativ) cu un alt mineral, dezechilibrand raportul ideal care este adevaratul punct asupra caruia se focalizeaza atentia din punct de vedere nutritional.
Interactiuni intre minerale
Mineralele intracelulare prezinta doua tipuri de interactiuni: sinergice si antagoniste care se pot vedea la doua niveluri: METABOLIC si la nivelul ABSORBTIEI.
Un antagonista la nivelul absobtiei presupune inhibarea absorbtiei unui alt mineral. Cateodata este suficienta o absorbtie excesiva a unui singur element pentru a interfera la nivel intestinal cu absobtia unui alt element. De exemplu, o absorbtie crescuta de calciu poate incetini absorbtia intestinala a zincului, in timp ce un exces de zinc poate scadea absobtia cuprului. Un antagonist la nivel metabolic este atunci cand un exces al unui element interfera cu functiile metabolice ale altuia, sau contribuie la excretia sa. Aceasta apare in cazul zincului si cuprului, cadmiului si zincului, fierului si cuprului, calciului, magneziului si fosforului.
Sinergismele minerale
Cea mai mare parte ale actiunilor sinergice nutritionale sunt la nivel metabolic. Spre exemplu, fierul si cuprul sunt sinergice in momentul in care este necesara o anumita cantitate de cupru pentru a utiliza fierul. Magneziul actioneaza sinergic cu potasiul, crescand retentia sa la nivel celular. Se stie ca sinergismul dintre calciu, magneziu si fosfor se datoreaza participarii lor la mentinerea integritatii structurilor si tesutului osos. Alte sinergisme intre minerale sunt descrise in tabel. Exista si o a treia interactiune care se verifica atunci cand absorbitia deficitara a unui element poate favoriza o acumulare toxica a altor metale. In prezenta unei absorbtii la limita inferioara sau scazute a zincului, chiar si cantitati infime de cadmiu pot sa se acumuleze pana la nivele toxice. O toxicitate a plumbului deriva mai ales dintr-o absorbtie insuficienta de calciu sau fier si
o toxicitate a fierului poate sa apara in cazul unei carente de cupru. O a patra interactiune se poate verifica atunci cand absorbtia excesiva a unui element poate provoca o carenta a unui element sinergic. Spre exemplu, absorbia exagerata poate contribui la aparitia unei carente a cuprului. Acest dezechilibru poate produce o retentie excesiva intracelulara a fierului. Manganul, interferand cu magneziul, poate favoriza o acumulare excesiva de sodiu sau potasiu.
Sinergisme intre minerale
Mineral sinergisme minerale
Calciu Mg-P-Cu-Na-K-Se
Magneziu Ca-K-Zn-Mg-P-Cr
Sodiu K-Se-Co-Ca-Cu-P-Fe
Potasiu Na-Mg-Co-Mg-Zn-P-Fe
Cupru Fe-Co-Ca-Na-Se
Zinc K-Mg-Mn-Cr-P
Fosfor Ca-Mg-Na-Zn-K-Fe
Fier Cu-Mg-K-Na-Cr-P-Se
Crom Mg-Zn-K
Mangan K-Zn-Mg-Fe-P
Seleniu Na-K-Cu-Fe-Mn-Ca
Antagonismele vitaminice
Chiar si vitaminele prezinta interactiuni sinergice si antagoniste care cel mai adesea nu sunt luate in considerare. Antagonistii pot sa nu fie directi, dar cum rezulta dintr-o absobtie excesiva pot produce o crestere a cererii de alte vitamine.
Iata unele exemple: vitamina A reduce efectele toxice ale vitaminei D, in timp ce nivele crescute de vitamina C pot produce o carenta a vitaminei B12. chiar si vitamina B1 prezinta o actiune antagonista in raport cu vitamina B12.
Sinergisme vitaminice
Vitaminele sunt implicate in multe reactii. Actioneaza ca si coenzime si deci participa sinergic la multe reactii enzimatice. Pot sa aiba chiar si o actiune protectiva in cazul carentelor altor vitamine.
Sinergismele vitamino-minerale
Vitaminele sunt foarte puternic asociatte cu functiile metabolice ale mineralelor. Se stie ca o carenta vitaminica poate interfera cu utilizarea sau absorbtia unui mineral, asa cum poate fi necesara administrarea unei vitamine specifice pentru corectarea carentei unui mineral. Exemplul clasic este al rahitismului si vitaminei D.
Vitaminele C, B6 si A pot fi necesare pentru a corecta o anemie feripriva care nu raspunde la suplimentarea cu fier. O carenta de zinc poate sa se datoreze unei carente de vitamina A care nu raspunde la suplimentarea cu vitamina A . zincul este necesar pentru a mobiliza vitamina A din depozitele hepatice.
Antagonisme vitamino minerale.
Absorbtia excesiva a unei singure vitamine, poate duce la un dezechilibru al unui mineral, fie prin producerea unei carente, fie prin cresterea retentiei tisulare. Vitamina C luata in doze mari poate, de exemplu, sa contribuie la o carenta de Cu, inferferand in absorbtia si metabolismul acestuia. Deoarece vitamina C este antagonista cuprului si acesta este necesar pentru utilizarea adecvata a fierului, o absorbie excesiva de vitamina C ar putea sa favorizeze o toxicitate a fierului. Doze crescute de vitamina D, in schimb, pot produce carenta de Mg si K, deoarece vitamina D favorizeaza si imbunatateste absortia si/sau reabsorbtia Ca. o absorbtie excesiva de vitamina A poate contribui la o pierdere de Ca.
Aceasta premiza se refera la ceea ce am discutat anterior: carentele absolute sunt acum exceptie si nu regula. Este mult mai corect sa ne focalizam atentia asupra carentelor relative. Aceasta semnifica faptul ca un mineral poate avea un nivel absolut in limitele normalului, dar sa fie la un nivel scazut in relatie (relativ) cu un alt mineral, dezechilibrand raportul ideal care este adevaratul punct asupra caruia se focalizeaza atentia din punct de vedere nutritional.
Interactiuni intre minerale
Mineralele intracelulare prezinta doua tipuri de interactiuni: sinergice si antagoniste care se pot vedea la doua niveluri: METABOLIC si la nivelul ABSORBTIEI.
Un antagonista la nivelul absobtiei presupune inhibarea absorbtiei unui alt mineral. Cateodata este suficienta o absorbtie excesiva a unui singur element pentru a interfera la nivel intestinal cu absobtia unui alt element. De exemplu, o absorbtie crescuta de calciu poate incetini absorbtia intestinala a zincului, in timp ce un exces de zinc poate scadea absobtia cuprului. Un antagonist la nivel metabolic este atunci cand un exces al unui element interfera cu functiile metabolice ale altuia, sau contribuie la excretia sa. Aceasta apare in cazul zincului si cuprului, cadmiului si zincului, fierului si cuprului, calciului, magneziului si fosforului.
Sinergismele minerale
Cea mai mare parte ale actiunilor sinergice nutritionale sunt la nivel metabolic. Spre exemplu, fierul si cuprul sunt sinergice in momentul in care este necesara o anumita cantitate de cupru pentru a utiliza fierul. Magneziul actioneaza sinergic cu potasiul, crescand retentia sa la nivel celular. Se stie ca sinergismul dintre calciu, magneziu si fosfor se datoreaza participarii lor la mentinerea integritatii structurilor si tesutului osos. Alte sinergisme intre minerale sunt descrise in tabel. Exista si o a treia interactiune care se verifica atunci cand absorbitia deficitara a unui element poate favoriza o acumulare toxica a altor metale. In prezenta unei absorbtii la limita inferioara sau scazute a zincului, chiar si cantitati infime de cadmiu pot sa se acumuleze pana la nivele toxice. O toxicitate a plumbului deriva mai ales dintr-o absorbtie insuficienta de calciu sau fier si
o toxicitate a fierului poate sa apara in cazul unei carente de cupru. O a patra interactiune se poate verifica atunci cand absorbtia excesiva a unui element poate provoca o carenta a unui element sinergic. Spre exemplu, absorbia exagerata poate contribui la aparitia unei carente a cuprului. Acest dezechilibru poate produce o retentie excesiva intracelulara a fierului. Manganul, interferand cu magneziul, poate favoriza o acumulare excesiva de sodiu sau potasiu.
Sinergisme intre minerale
Mineral sinergisme minerale
Calciu Mg-P-Cu-Na-K-Se
Magneziu Ca-K-Zn-Mg-P-Cr
Sodiu K-Se-Co-Ca-Cu-P-Fe
Potasiu Na-Mg-Co-Mg-Zn-P-Fe
Cupru Fe-Co-Ca-Na-Se
Zinc K-Mg-Mn-Cr-P
Fosfor Ca-Mg-Na-Zn-K-Fe
Fier Cu-Mg-K-Na-Cr-P-Se
Crom Mg-Zn-K
Mangan K-Zn-Mg-Fe-P
Seleniu Na-K-Cu-Fe-Mn-Ca
Antagonismele vitaminice
Chiar si vitaminele prezinta interactiuni sinergice si antagoniste care cel mai adesea nu sunt luate in considerare. Antagonistii pot sa nu fie directi, dar cum rezulta dintr-o absobtie excesiva pot produce o crestere a cererii de alte vitamine.
Iata unele exemple: vitamina A reduce efectele toxice ale vitaminei D, in timp ce nivele crescute de vitamina C pot produce o carenta a vitaminei B12. chiar si vitamina B1 prezinta o actiune antagonista in raport cu vitamina B12.
Sinergisme vitaminice
Vitaminele sunt implicate in multe reactii. Actioneaza ca si coenzime si deci participa sinergic la multe reactii enzimatice. Pot sa aiba chiar si o actiune protectiva in cazul carentelor altor vitamine.
Sinergismele vitamino-minerale
Vitaminele sunt foarte puternic asociatte cu functiile metabolice ale mineralelor. Se stie ca o carenta vitaminica poate interfera cu utilizarea sau absorbtia unui mineral, asa cum poate fi necesara administrarea unei vitamine specifice pentru corectarea carentei unui mineral. Exemplul clasic este al rahitismului si vitaminei D.
Vitaminele C, B6 si A pot fi necesare pentru a corecta o anemie feripriva care nu raspunde la suplimentarea cu fier. O carenta de zinc poate sa se datoreze unei carente de vitamina A care nu raspunde la suplimentarea cu vitamina A . zincul este necesar pentru a mobiliza vitamina A din depozitele hepatice.
Antagonisme vitamino minerale.
Absorbtia excesiva a unei singure vitamine, poate duce la un dezechilibru al unui mineral, fie prin producerea unei carente, fie prin cresterea retentiei tisulare. Vitamina C luata in doze mari poate, de exemplu, sa contribuie la o carenta de Cu, inferferand in absorbtia si metabolismul acestuia. Deoarece vitamina C este antagonista cuprului si acesta este necesar pentru utilizarea adecvata a fierului, o absorbie excesiva de vitamina C ar putea sa favorizeze o toxicitate a fierului. Doze crescute de vitamina D, in schimb, pot produce carenta de Mg si K, deoarece vitamina D favorizeaza si imbunatateste absortia si/sau reabsorbtia Ca. o absorbtie excesiva de vitamina A poate contribui la o pierdere de Ca.
Vitaminele si functiilor lor biochimice
Vitaminele sunt substante organice necesare organismului uman in cantitati mici pentru a mentine in bune conditiuni functiile metabolice. Clasificarea obisnuita le imparte in doua mari familii: liposolubile (vitaminele A, D, E, K) si hidrosolubile (vitamina C si complexul de vitamine B). Din punct de vedere functional se prefera sa fie clasifica in functie de activitatea lor, in principal in:
1-COENZIME si COFACTORI (vitaminele C, K, biotina si complexul B).
2-Cu EFECT HORMONAL STEROIDIAN (vitaminele A, D).
3-Cu ACTIUNE ANTIOXIDANTA (vitaminele C, E si bioflavoidele).
1-Coenzimele si cofactorii
in calitate de cofactori si coenzime, functiile vitaminice sunt mult specifice si fundamentale pentru a conferi schimbarile biochimice necesare ale substraturilor. Tabelul evidentiaza principalele mecanisme.
Vitamina B1 (tiamina)
Este o molecula compusa dintr-un metil legat la o pirimidina si la un inel tiazolic. Ea este implicata in transferul de grupari aldehidice. Din cauza acestei caracteristici, ea participa la diferite reactii enzimatice fundamentale pentru a produce energie, reactii care implica decarboxilari si transchetolari.
Aceasta vitamina prezenta inclusiv functii nonenzimatice, ca modularea canalelor ionilor de clor la nivelul sistemului nervos central
Ea furnizeaza energia pentru calea suntului hexozomonofosfatilor.
Vitamina B2 (Riboflavina)
Vitamina B2 este o izoallosazina care poate fi usor distrusa de substante foarte alcaline si de catre lumina. Coenzimele active derivate din ea sunt Flavin mononucleotidul (FMN) si Flavin adenindinucleotide (FAD).
Functia principala a riboflavinei este aceea de precursor al coenzimelor FMN si FAD care catalizeaza reactiile de oxido-reducere si transfer al hidrogenului. Vitamina B2 este fundamentala pentru:
1. Productia de energie, in calitate de FAD, in interiorul lantului respirator.
2.Catabolismul medicamentelor si toxinelor prin intermediul enzimelor Citocromului P450.
3. Metabolismul lipidic.
4. Actiune antioxidanta in calitate de cofactor in regenerarea glutationului.
Vitamina B3 (Niacina)
Se considera drept vitamina B3 doua structuri moleculare care sunt acidul nicotinic (sau piridoxin-3-carboxilat) si derivatul sau amidic nicotinamida.
Triptofanul este precursorul sau, in timp ce enzimele NAD (nicotin-adenin-dinucleotidul) si NADP (nicotin-adenin-dinucleotid fosfatul) nunt principalele forme active.
Organismul uman foloseste NAD ca acceptor de electroni sau ca donor de hidrogen in multe reactii redox. Aceasta vitamina este implicata, de asemenea, in reactii de dehidrogenare, precum in conversia acidului alfaketoglutaric in succinat.
Vitamina B5 (Acidul pantotenic)
Este un acid care se obtine din combinatia dintre beta-alanina si acid pantotenic. Forma sa activa principala este Coenzima A (CoA). Din acest motiv este implicat in numeroase functii biochimice. Printre acesta amintim sinteza unei serii de aminoacizi, hormoni steroidieni, vitamina D, acizi grasi, sfingolipide si inelul porfirinic ce intra in structura hemoglobinei din eritrocite.
Alte functii sunt: oxidarea acizilor grasi, acetilarea colinei si diverse faze ale metabolismului proteinelor si carbohidratilor.
Vitamina B6 (Piridoxina)
Exista trei forme principale ale vitaminei: Piridoxina (PN), Piridoxalul (PL) si Piridoxamina (PM). Formele coenzimatice active sunt PMP (Piridoxamina-5-fosfat) si PLP (Piridoxal-5-fosfat).
Aceasta substanta nutritiva este implicata in circa o suta de reactii enzimatice. Reactiile enzimatice sunt atat de multe si vitamina este atat de importanta pentru productia si modularea unui numar atat de mare de compusi, astfe incat este necesar sa fie evaluat statusul vitaminei B6 de fiecare data cand se suspecteaza un dezechilibru nutritional in anamneza unui pacient.
Vitamina B6 scoate gruparile sulfurice din aminoacizi, ajuta la transferul gruparilor aminice de la un aminoacid la altul si participa, alaturi de acidul folic, la metilarea colinei, serinei, metioninei si homocisteinei. Rolul vitaminei B6 in reactiile de decarboxilare o face sa fie fundamentala in conversia triptofanului in serotonina. Chiar si conversia aminoacidului la niacina este B6-dependenta. Riboflavina si magneziul sunt necesare pentru a transforma piridoxina in piridoxal-5-fosfat. PLP-ul joaca un rol important in productia de glucoza prin procesul de gluconeogeneza; moduleaza activitatea hormonilor steroidieni legandu-se de receptorii lor.
Vitamina B12 (Cianocobalamina)
Termenul de vitamina B12 este folosit, din punct de vedere chimic, pentru a descrie molecula denumita cianocobalamina. Activitatea coenzimatica activa este indeplinita de catre Metilcobalamina si de catre 5-dezoxianenoxil-cobalamina (coenzima B12). Aceata vitamina este folosita de toate celulele care sintetizeaza ADN pentru a facilita metabolismul ciclului acidului folic. Este considerata, pentru rolul sau primar, un donator de grupari metil. Din acest motiv ea este fundamentala pentru sistemul hematopoietic.
Vitamina B12 joaca un rol important in functionarea sistemului nervos. Celulele gliale au tendinta de a duce lipsa de vitamina B12. in acest caz se confirma in interiorul lor o productie crescuta de homocisteina cu consecinte neurotoxice.
Acidul folic
Folatul este numele dat unei serii de compusi care prezinta o structura chimica comuna denumita pteroilglutamat. Molecula cunoscuta ca 5-metiltetraidrofolat este compusul cel mai raspandit din aceasta familie desi nu foarte usor asimilat la nivel celular, fiind necesar intai sa fie metilat de enzima metiltrasferaza B12-dependenta.
Aceste molecule sunt donatoare de carbon si metil. Pot fi pe langa aceasta chiar si acceptoare de carbon. Chiar si sinteza cisteinei din metionina este folat-dependenta, si deci acidul folice este fundamental pentru sinteza de tripeptid glutation.
Biotina
Biotina prezinta o structura biciclica si, desi exista opt izomeri, doar D-biotina este activa din punct de vedere enzimatic. Chiar daca face parte din complexul B si este activa in numeroase reactii enzimatice, biotina este prea putin luata in considerare de catre medici. Ea este fundamentala pentru diferite sisteme enzimatice legate de procesele de carboxilare, precum piruvat carboxilaza (productie energetica) si acetil CoA carboxilaza (donator de acetati in sinteza acizilor grasi). O carenta de biotina poate genera o acumulare de acid lactic in interiorul sistemului nervos central si sa cauzeze o insuficienta functionare a piruvat carboxilazei cu dezvoltarea de siptome, ca hipotonia, ataxia, ictusul.
Biotina este implicata si in sinteza folacinului (acidului folic).
Vitamina C
Ascorbatul se prezinta sub trei forme principale: acidul ascorbic, semidehidroascorbatul si dehidroascorbatul. Acidul ascorbic este forma redusa. Fiind in masura sa piarda foarte usor un electron, vitamina C este un bun donor de electroni, motiv pentru care reduce numerosi agenti oxidanti din organismul uman.
Actioneaza ca substrat sau cosubstrat pentru opt enzime diferite implicate in sinteza colagenului, carnitinei, catecolaminelor, amidarii peptidice si in metabolismul tirozinei.
In sinteza de colagen vitamina C este necesara pentru productia hidroxiprolinei din prolina; ca antioxidant ascorbatul reduce radicalii hidroxilici, superoxid, hipoclorit si alte specii reactive ale oxigenului. Acidul ascorbic regenereaza vitamina E dandu-i un proton radicalului tocoferil.
2-Efectul hormonal steroidian
efectul similar hormonului steroidian al vitaminelor este de tip direct in ceea ce priveste esprimarea genetica gratie receptorilor hormonali specifici. Efectul variaza in functie de tipul celular, de stadiul de dezvoltare, de interactiunile cu alte cai de semnalizare celulara si de tipul de receptor.
Vitamina A
Vitamina A este o substanta nutritiva liposolubila denumita din punct de vedere chimic trans-retinol. Din aceeasi familie fac parte aldehidele retinale si acidul retinoic. Carotenoizii sunt un alt grup, totdeauna apartinand aceleasi familii. Dintre ei, doar beta-carotenul, alfa-carotenul si gamma-carotenul prezinta activitate analoaga vitaminei A.
Functiile de baza ale vitaminei A sunt asociate vazului, functiei imunitare, dezvoltarii osoase, diferentierii celulare, cresterii si reproducerii. Vitamina este necesara pentru detoxificarea PBC si dioxinei.
Vitamina D
Cunoscuta si sub denumirea de calciferol, vitamina D este un secosteroid, si in zilele noastre, pentru actiunea sa, se considera ca este mai mult un hormon decat o vitamina. Forma activa este calcitriolul sau 1,25 dihidrocolecalciferol.
Multe tesuturi poseda receptori pentru acesta vitamina-hormon.
Functia principala este de reglare a absorbitiei intestinale a calciului si fosforului; reglare a calciului prin intermediul paratiroidelor si stimularea mineralizarii celulelor osoase, deoarece vitamina D joaca rol de carrier de membrana pentru calciu la nivel osteoclastic si osteoblastic.
Vitamina K
Termenul de vitamina K descrie o serie de compusi care prezinta comun un inel 1,4-naptochinonico.
Vitamina K1 (filochinona) este o forma care se gaseste in diverse vegetale; vitamina K2 (menachinona) este in schimb o forma sintetizata de catre bacterii, dar se poate gasi si in produse de origine animala. Vitamina K3 (menadiona) este o forma sintetica, si trebuie sa fie alchilata pentru a fi utilizata de catre organismul uman. Functia principala a vitaminei K este implicarea ei in producerea a patru factori ai coagularii: factorul III (protrombina), factorul VII, factorii IX si X. ea este necesara si pentru carboxilarea protrombinei care anuleaza formarea situsurilor de legare ale calciului in procesul de coagulare. Cumadina si heparina sunt antagonistii biochimici ai vitaminei K.
3-Actiunea antioxidanta
unele vitamine actioneaza in calitate de antioxidanti pentru ca sunt capabile sa se lege de radicalii liberi si sa-i faca mai putin periculosi, chiar sa-i neutralizeze, gratie unui complex “joc de echipa”.
Principalele vitamine antioxidante sunt vitamina C, carotenoizii si vitamina E. primele au fost deja descrise mai sus. Urmeaza descrierea celei de a treia.
Vitamina E
Vitamina E reprezinta numele generic dat unui grup de opt izomeri; patru dintre ei sunt cunoscuti ca tocoferoli (alfa, beta, gamma si delta care prezinta o catena laterala saturata); ceilalti patru izomeri sunt in schimb cunoscuti ca tocotrienoli. Sunt din punct de vedere structural asemanatori, in afara de catena laterala, care este nesaturata. Si ei sunt clasificati ca alfa, beta, gamma si delta. Alfa-tocoferolul este izomerul cel mai bioactiv.
Functia principala a vitaminei E este aceea de a preveni oxidarea acizilor grasi nesaturati, componenti ai fosfolipidelor de membrana. Celulele cu un continut ridicat de acizi grasi polinesaturati au nevoie de un nivel ridicat de vitamina E si sunt in mod particular mai sensibili la stresul oxidativ. Chiar si fagocitele au rezerve marcate de vitamina E pentru a se proteja de autooxidare.
Vitamina E este importanta si prin calitatea de protectoare a vitaminei A. vitamina C, este, in schimb in masura sa regenereze radicalul tocoferoxilic reechilibrand statusul antioxidant al vitaminei E.
Nonvitamine si rolul lor
Betaina Transfera grupari metil
Acid lipoic Decarboxilarea oxidativa a alfaceto acizilor asociati cu enzime
Colina Donor de metil; componenta a fosfolipidelor si substrat pentru sinteza acetilcolinei
Inozitolul Componenta a fosfolipidelor si mesager secund
Carnitina Carrier pentru transportul acizilor grasi si ai gruparilor acetil in mitocondrii
1-COENZIME si COFACTORI (vitaminele C, K, biotina si complexul B).
2-Cu EFECT HORMONAL STEROIDIAN (vitaminele A, D).
3-Cu ACTIUNE ANTIOXIDANTA (vitaminele C, E si bioflavoidele).
1-Coenzimele si cofactorii
in calitate de cofactori si coenzime, functiile vitaminice sunt mult specifice si fundamentale pentru a conferi schimbarile biochimice necesare ale substraturilor. Tabelul evidentiaza principalele mecanisme.
Vitamina B1 (tiamina)
Este o molecula compusa dintr-un metil legat la o pirimidina si la un inel tiazolic. Ea este implicata in transferul de grupari aldehidice. Din cauza acestei caracteristici, ea participa la diferite reactii enzimatice fundamentale pentru a produce energie, reactii care implica decarboxilari si transchetolari.
Aceasta vitamina prezenta inclusiv functii nonenzimatice, ca modularea canalelor ionilor de clor la nivelul sistemului nervos central
Ea furnizeaza energia pentru calea suntului hexozomonofosfatilor.
Vitamina B2 (Riboflavina)
Vitamina B2 este o izoallosazina care poate fi usor distrusa de substante foarte alcaline si de catre lumina. Coenzimele active derivate din ea sunt Flavin mononucleotidul (FMN) si Flavin adenindinucleotide (FAD).
Functia principala a riboflavinei este aceea de precursor al coenzimelor FMN si FAD care catalizeaza reactiile de oxido-reducere si transfer al hidrogenului. Vitamina B2 este fundamentala pentru:
1. Productia de energie, in calitate de FAD, in interiorul lantului respirator.
2.Catabolismul medicamentelor si toxinelor prin intermediul enzimelor Citocromului P450.
3. Metabolismul lipidic.
4. Actiune antioxidanta in calitate de cofactor in regenerarea glutationului.
Vitamina B3 (Niacina)
Se considera drept vitamina B3 doua structuri moleculare care sunt acidul nicotinic (sau piridoxin-3-carboxilat) si derivatul sau amidic nicotinamida.
Triptofanul este precursorul sau, in timp ce enzimele NAD (nicotin-adenin-dinucleotidul) si NADP (nicotin-adenin-dinucleotid fosfatul) nunt principalele forme active.
Organismul uman foloseste NAD ca acceptor de electroni sau ca donor de hidrogen in multe reactii redox. Aceasta vitamina este implicata, de asemenea, in reactii de dehidrogenare, precum in conversia acidului alfaketoglutaric in succinat.
Vitamina B5 (Acidul pantotenic)
Este un acid care se obtine din combinatia dintre beta-alanina si acid pantotenic. Forma sa activa principala este Coenzima A (CoA). Din acest motiv este implicat in numeroase functii biochimice. Printre acesta amintim sinteza unei serii de aminoacizi, hormoni steroidieni, vitamina D, acizi grasi, sfingolipide si inelul porfirinic ce intra in structura hemoglobinei din eritrocite.
Alte functii sunt: oxidarea acizilor grasi, acetilarea colinei si diverse faze ale metabolismului proteinelor si carbohidratilor.
Vitamina B6 (Piridoxina)
Exista trei forme principale ale vitaminei: Piridoxina (PN), Piridoxalul (PL) si Piridoxamina (PM). Formele coenzimatice active sunt PMP (Piridoxamina-5-fosfat) si PLP (Piridoxal-5-fosfat).
Aceasta substanta nutritiva este implicata in circa o suta de reactii enzimatice. Reactiile enzimatice sunt atat de multe si vitamina este atat de importanta pentru productia si modularea unui numar atat de mare de compusi, astfe incat este necesar sa fie evaluat statusul vitaminei B6 de fiecare data cand se suspecteaza un dezechilibru nutritional in anamneza unui pacient.
Vitamina B6 scoate gruparile sulfurice din aminoacizi, ajuta la transferul gruparilor aminice de la un aminoacid la altul si participa, alaturi de acidul folic, la metilarea colinei, serinei, metioninei si homocisteinei. Rolul vitaminei B6 in reactiile de decarboxilare o face sa fie fundamentala in conversia triptofanului in serotonina. Chiar si conversia aminoacidului la niacina este B6-dependenta. Riboflavina si magneziul sunt necesare pentru a transforma piridoxina in piridoxal-5-fosfat. PLP-ul joaca un rol important in productia de glucoza prin procesul de gluconeogeneza; moduleaza activitatea hormonilor steroidieni legandu-se de receptorii lor.
Vitamina B12 (Cianocobalamina)
Termenul de vitamina B12 este folosit, din punct de vedere chimic, pentru a descrie molecula denumita cianocobalamina. Activitatea coenzimatica activa este indeplinita de catre Metilcobalamina si de catre 5-dezoxianenoxil-cobalamina (coenzima B12). Aceata vitamina este folosita de toate celulele care sintetizeaza ADN pentru a facilita metabolismul ciclului acidului folic. Este considerata, pentru rolul sau primar, un donator de grupari metil. Din acest motiv ea este fundamentala pentru sistemul hematopoietic.
Vitamina B12 joaca un rol important in functionarea sistemului nervos. Celulele gliale au tendinta de a duce lipsa de vitamina B12. in acest caz se confirma in interiorul lor o productie crescuta de homocisteina cu consecinte neurotoxice.
Acidul folic
Folatul este numele dat unei serii de compusi care prezinta o structura chimica comuna denumita pteroilglutamat. Molecula cunoscuta ca 5-metiltetraidrofolat este compusul cel mai raspandit din aceasta familie desi nu foarte usor asimilat la nivel celular, fiind necesar intai sa fie metilat de enzima metiltrasferaza B12-dependenta.
Aceste molecule sunt donatoare de carbon si metil. Pot fi pe langa aceasta chiar si acceptoare de carbon. Chiar si sinteza cisteinei din metionina este folat-dependenta, si deci acidul folice este fundamental pentru sinteza de tripeptid glutation.
Biotina
Biotina prezinta o structura biciclica si, desi exista opt izomeri, doar D-biotina este activa din punct de vedere enzimatic. Chiar daca face parte din complexul B si este activa in numeroase reactii enzimatice, biotina este prea putin luata in considerare de catre medici. Ea este fundamentala pentru diferite sisteme enzimatice legate de procesele de carboxilare, precum piruvat carboxilaza (productie energetica) si acetil CoA carboxilaza (donator de acetati in sinteza acizilor grasi). O carenta de biotina poate genera o acumulare de acid lactic in interiorul sistemului nervos central si sa cauzeze o insuficienta functionare a piruvat carboxilazei cu dezvoltarea de siptome, ca hipotonia, ataxia, ictusul.
Biotina este implicata si in sinteza folacinului (acidului folic).
Vitamina C
Ascorbatul se prezinta sub trei forme principale: acidul ascorbic, semidehidroascorbatul si dehidroascorbatul. Acidul ascorbic este forma redusa. Fiind in masura sa piarda foarte usor un electron, vitamina C este un bun donor de electroni, motiv pentru care reduce numerosi agenti oxidanti din organismul uman.
Actioneaza ca substrat sau cosubstrat pentru opt enzime diferite implicate in sinteza colagenului, carnitinei, catecolaminelor, amidarii peptidice si in metabolismul tirozinei.
In sinteza de colagen vitamina C este necesara pentru productia hidroxiprolinei din prolina; ca antioxidant ascorbatul reduce radicalii hidroxilici, superoxid, hipoclorit si alte specii reactive ale oxigenului. Acidul ascorbic regenereaza vitamina E dandu-i un proton radicalului tocoferil.
2-Efectul hormonal steroidian
efectul similar hormonului steroidian al vitaminelor este de tip direct in ceea ce priveste esprimarea genetica gratie receptorilor hormonali specifici. Efectul variaza in functie de tipul celular, de stadiul de dezvoltare, de interactiunile cu alte cai de semnalizare celulara si de tipul de receptor.
Vitamina A
Vitamina A este o substanta nutritiva liposolubila denumita din punct de vedere chimic trans-retinol. Din aceeasi familie fac parte aldehidele retinale si acidul retinoic. Carotenoizii sunt un alt grup, totdeauna apartinand aceleasi familii. Dintre ei, doar beta-carotenul, alfa-carotenul si gamma-carotenul prezinta activitate analoaga vitaminei A.
Functiile de baza ale vitaminei A sunt asociate vazului, functiei imunitare, dezvoltarii osoase, diferentierii celulare, cresterii si reproducerii. Vitamina este necesara pentru detoxificarea PBC si dioxinei.
Vitamina D
Cunoscuta si sub denumirea de calciferol, vitamina D este un secosteroid, si in zilele noastre, pentru actiunea sa, se considera ca este mai mult un hormon decat o vitamina. Forma activa este calcitriolul sau 1,25 dihidrocolecalciferol.
Multe tesuturi poseda receptori pentru acesta vitamina-hormon.
Functia principala este de reglare a absorbitiei intestinale a calciului si fosforului; reglare a calciului prin intermediul paratiroidelor si stimularea mineralizarii celulelor osoase, deoarece vitamina D joaca rol de carrier de membrana pentru calciu la nivel osteoclastic si osteoblastic.
Vitamina K
Termenul de vitamina K descrie o serie de compusi care prezinta comun un inel 1,4-naptochinonico.
Vitamina K1 (filochinona) este o forma care se gaseste in diverse vegetale; vitamina K2 (menachinona) este in schimb o forma sintetizata de catre bacterii, dar se poate gasi si in produse de origine animala. Vitamina K3 (menadiona) este o forma sintetica, si trebuie sa fie alchilata pentru a fi utilizata de catre organismul uman. Functia principala a vitaminei K este implicarea ei in producerea a patru factori ai coagularii: factorul III (protrombina), factorul VII, factorii IX si X. ea este necesara si pentru carboxilarea protrombinei care anuleaza formarea situsurilor de legare ale calciului in procesul de coagulare. Cumadina si heparina sunt antagonistii biochimici ai vitaminei K.
3-Actiunea antioxidanta
unele vitamine actioneaza in calitate de antioxidanti pentru ca sunt capabile sa se lege de radicalii liberi si sa-i faca mai putin periculosi, chiar sa-i neutralizeze, gratie unui complex “joc de echipa”.
Principalele vitamine antioxidante sunt vitamina C, carotenoizii si vitamina E. primele au fost deja descrise mai sus. Urmeaza descrierea celei de a treia.
Vitamina E
Vitamina E reprezinta numele generic dat unui grup de opt izomeri; patru dintre ei sunt cunoscuti ca tocoferoli (alfa, beta, gamma si delta care prezinta o catena laterala saturata); ceilalti patru izomeri sunt in schimb cunoscuti ca tocotrienoli. Sunt din punct de vedere structural asemanatori, in afara de catena laterala, care este nesaturata. Si ei sunt clasificati ca alfa, beta, gamma si delta. Alfa-tocoferolul este izomerul cel mai bioactiv.
Functia principala a vitaminei E este aceea de a preveni oxidarea acizilor grasi nesaturati, componenti ai fosfolipidelor de membrana. Celulele cu un continut ridicat de acizi grasi polinesaturati au nevoie de un nivel ridicat de vitamina E si sunt in mod particular mai sensibili la stresul oxidativ. Chiar si fagocitele au rezerve marcate de vitamina E pentru a se proteja de autooxidare.
Vitamina E este importanta si prin calitatea de protectoare a vitaminei A. vitamina C, este, in schimb in masura sa regenereze radicalul tocoferoxilic reechilibrand statusul antioxidant al vitaminei E.
Nonvitamine si rolul lor
Betaina Transfera grupari metil
Acid lipoic Decarboxilarea oxidativa a alfaceto acizilor asociati cu enzime
Colina Donor de metil; componenta a fosfolipidelor si substrat pentru sinteza acetilcolinei
Inozitolul Componenta a fosfolipidelor si mesager secund
Carnitina Carrier pentru transportul acizilor grasi si ai gruparilor acetil in mitocondrii
Substante nutritive de baza
Nutritia clinica traditionala stabileste schemele diagnostico-terapeutice considerand posibile doar carentele absolute si legate de simptomatologii bine precizate.
Acest tip de abordare este, in mod evident, mult mai usor de inteles atunci cand carenta este asociata cu un sidrom adevarat (mod de abordare tintit al bolii), ca de exemplu cheiloza pentru carenta vitaminei B2, coilonichia pentru carenta de fier, glosita pentru carenta de folat, rahitismul pentru carenta de vitamina D sau gingivita pentru carenta de vitamina C. tratamentul, fara prea multa bataie de cap, consta in suplimentarea substantei nutritive care lipseste ducand la eliminarea problemelor. Din fericire in zilele noastre se intalnesc destul de greu nivele atat de scazute, dar oamenii dezvolta disfunctii nutritionale mai inselatoare si dificile de interpretat. Aproape mereu problemele sunt la un nivel subclinic si disfunctiile nutritionale se confirma cu mult inainte sa se transforme intr-o simptomatologie clasica indiscutabila.
Cateodata carenta subclinica nu depinde de o absorbtie scazuta cat de alte probleme, ca de exemplu o productie insuficienta de acid clorhidric, necesar pentru absorbtia substantei nutritive respective. Din punct de vedere functional, nivelul de substante nutritiva este doar o parte din intreaga inlantuire de evenimente metabolice implicate. Carenta nu va putea fi rezolvata pana ce nu se vor descoperi si interpretate toate conexiunile metabolice cauzale, cateodata dificile de identificat si corelat.
O alta problema pentru care abordarea conventionala este considerata depasita, este conceptul caracterului esential. Toate substantele nutritive, pana acum, au fost clasificate in esentiale si neesentiale. Primele sunt acelea pe care organismul uman nu le poate sintetiza, si, de aceea, trebuie sa si le procure printr-o suplimentare dietetica; celelalte sunt produse ale metabolismului. Din punct de vedere functional, substantele nutritive nu pot fi clasificate doar in aceste doua categorii. Uneori, substantele nutritive neesentiale pot sa nu fie produse de organism dintr-o serie de motive; alteori, substantele nutritive considerate esentiale pot sa nu fie solicitate in dieta. Este, deci, necesar din punct de vedere functional, sa adaugam la clasificare o a treia categorie, denumita substante nutritive “conditionat esentiale”.
Substantele nutritive pot fi clasate in a treia categorie din diferite motive. Organismul poate prezenta defecte genetice, pentru care nu se probeaza sinteza normala a substantei nutritive. Pe de alta parte, defectul genetic poate fi si indus ( de exemplu, o substanta toxica inhiba o enzima necesara in sinteza substantei nutritive respective); se stie intr-adevar ca anumiti indivizi necesita doze de vitamina B6 de 500 mai mari decat normalul. Pentru a incheia, problema cea mai importanta este cea a interactiunilor.
Un timp indelungat tratamentele nutritionale au avut ca unic scop recunosterea si corectarea carentelor nutritionale.
Inainte de a aprofunda adevaratul aspect nou al interpretarii micronutrientilor, este important sa facem o trecere in revista mai aprofundata asupra functiilor biochimice ale acestora.
Vitamina B1 Rupe legaturile C-C periferice ale grupului carbonilic; influenteaza canalele de clor.
Vitamina B2 Transfera hidrogenul intre FAD si FMN;
Agentul oxidant cel mai puternic al NAD(P)+, poate fi redus cu unul sau doi electroni si oxidat cu O2-
Vitamina B3 Transfera hidrogen prin NAD+ si NADP+
Vitamina B5 Parte din coenzima A, asista la reactiile de acetilare
Vitamina B6 Reactii de transaminare cu aminoacizi si amine
Vitamina B12 Transfera grupari metilice
ACIDUL FOLIC Transfera compusi cu un singur atom de carbon (acid formic, formaldehida, metil)
VITAMINA C Transporta hidrogenul in reactii de hidroxilare si aminare
VITAMINA K Transporta hidrogenul
BIOTINA Transporta grupari carboxilice
Acest tip de abordare este, in mod evident, mult mai usor de inteles atunci cand carenta este asociata cu un sidrom adevarat (mod de abordare tintit al bolii), ca de exemplu cheiloza pentru carenta vitaminei B2, coilonichia pentru carenta de fier, glosita pentru carenta de folat, rahitismul pentru carenta de vitamina D sau gingivita pentru carenta de vitamina C. tratamentul, fara prea multa bataie de cap, consta in suplimentarea substantei nutritive care lipseste ducand la eliminarea problemelor. Din fericire in zilele noastre se intalnesc destul de greu nivele atat de scazute, dar oamenii dezvolta disfunctii nutritionale mai inselatoare si dificile de interpretat. Aproape mereu problemele sunt la un nivel subclinic si disfunctiile nutritionale se confirma cu mult inainte sa se transforme intr-o simptomatologie clasica indiscutabila.
Cateodata carenta subclinica nu depinde de o absorbtie scazuta cat de alte probleme, ca de exemplu o productie insuficienta de acid clorhidric, necesar pentru absorbtia substantei nutritive respective. Din punct de vedere functional, nivelul de substante nutritiva este doar o parte din intreaga inlantuire de evenimente metabolice implicate. Carenta nu va putea fi rezolvata pana ce nu se vor descoperi si interpretate toate conexiunile metabolice cauzale, cateodata dificile de identificat si corelat.
O alta problema pentru care abordarea conventionala este considerata depasita, este conceptul caracterului esential. Toate substantele nutritive, pana acum, au fost clasificate in esentiale si neesentiale. Primele sunt acelea pe care organismul uman nu le poate sintetiza, si, de aceea, trebuie sa si le procure printr-o suplimentare dietetica; celelalte sunt produse ale metabolismului. Din punct de vedere functional, substantele nutritive nu pot fi clasificate doar in aceste doua categorii. Uneori, substantele nutritive neesentiale pot sa nu fie produse de organism dintr-o serie de motive; alteori, substantele nutritive considerate esentiale pot sa nu fie solicitate in dieta. Este, deci, necesar din punct de vedere functional, sa adaugam la clasificare o a treia categorie, denumita substante nutritive “conditionat esentiale”.
Substantele nutritive pot fi clasate in a treia categorie din diferite motive. Organismul poate prezenta defecte genetice, pentru care nu se probeaza sinteza normala a substantei nutritive. Pe de alta parte, defectul genetic poate fi si indus ( de exemplu, o substanta toxica inhiba o enzima necesara in sinteza substantei nutritive respective); se stie intr-adevar ca anumiti indivizi necesita doze de vitamina B6 de 500 mai mari decat normalul. Pentru a incheia, problema cea mai importanta este cea a interactiunilor.
Un timp indelungat tratamentele nutritionale au avut ca unic scop recunosterea si corectarea carentelor nutritionale.
Inainte de a aprofunda adevaratul aspect nou al interpretarii micronutrientilor, este important sa facem o trecere in revista mai aprofundata asupra functiilor biochimice ale acestora.
Vitamina B1 Rupe legaturile C-C periferice ale grupului carbonilic; influenteaza canalele de clor.
Vitamina B2 Transfera hidrogenul intre FAD si FMN;
Agentul oxidant cel mai puternic al NAD(P)+, poate fi redus cu unul sau doi electroni si oxidat cu O2-
Vitamina B3 Transfera hidrogen prin NAD+ si NADP+
Vitamina B5 Parte din coenzima A, asista la reactiile de acetilare
Vitamina B6 Reactii de transaminare cu aminoacizi si amine
Vitamina B12 Transfera grupari metilice
ACIDUL FOLIC Transfera compusi cu un singur atom de carbon (acid formic, formaldehida, metil)
VITAMINA C Transporta hidrogenul in reactii de hidroxilare si aminare
VITAMINA K Transporta hidrogenul
BIOTINA Transporta grupari carboxilice
Indepartarea si eliminarea metalelor toxice din organism Terapia chelanta orala
Metale cu rol de substante nutritive si metale toxice
Multe metale sunt prezenta in mod normal in organism si sunt indispensabile pentru functionarea corecta a acestuia.
Rolul fierului in mecanismul de transport al oxigenului in hematii este in mod cert cea mai cunoscuta dintre nenumaratele roluri pe care le are aceste metal.
Atomii de fier, de exemplu, sunt necesari pentru nenumaratele reactii de oxidoreducere si pentru transportul electronilor in fosforilarea oxidativa mitocondriala.
Un alt metal cu multiple functii este zincul. Acesta participa in calitate de cofactor esential in sute de reactii enzimatice si activitatea sa este fundamentala pentru functionarea sistemelor endocrin si imun.
Am putea continua la nesfarsit cu descrierea diverselor metale si a rolului acestora in functionarea corecta a organismului. Aceste metale in mod normal se gasesc in organism in concentratii relativ scazute si se numesc oligoelemente. In cazul unor nivele ridicate ale acestor metale, ele pot deveni toxice si pot provoca dezechilibre ale absorbtiei sau ale excretia altor oligoelemente. Un exemplu tipic il reprezinta zincul, care atunci cand este prezenta in cantitati excesive determina carenta de cupru, cu concecinte negative asupra multor procese biologice si metabolice.
Unele metale, cu cat sunt mai grele (adica au densitatea de cel putin 5 ori mai mare decat a apei), nu au functii biologice evidente dar prezinta unele efecte nocive certe atunci cand ajung si se acumuleaza in organism.
In aceasta categorie de metale toxice se pot include, cu caracteristici de toxice particulare, mercurul, cadmiul, plumbul, arsenicul, aluminiul si beriliul.
De cateva decenii milioane de tone de substante nocive, printre care si metale toxice, sunt deversate in fiecare an in aer, in apa si in sol, creand conditii de poluare planetara de o gravitate care nu este perceputa inca suficient. In Europa si Statele Unite sute de tone de mercur sunt depozitate in cariile dentare ale locuitorilor acestor regiuni sub forma de obturatii.
Copiii sunt probabil cei mai expusi la procesul de depozitare progresiva a mineralelor toxice in organism: inca din viata intrauterina incep sa acumuleze metale grele de provenienta materno-placentara: mercurul eliberat din amalgamul care obtureaza cariile mamelor sau introdus in organismul matern prin intermediul ingestiei de peste contaminat, plumb provenit din gazele de esapament ale autoturismelor sau din vopselele care acopera peretii caselor, arsenicul si cadmiul prezente in legumele si fructele tratate cu antiparazitare si neindepartate suficient. Aceste metale toxice isi exercita actiunea cel mai mult prin interactiunea cu mineralele cu rol nutritiv, luandu-le locul la nivelul siturilor active enzimatice si substituidu-le in exercitarea unor importante functii enzimatice si metabolice.
METALELE TOXICE SI SOLUTIILE MEDICINEI FUNCTIONALE
Medicina Functionala enumera printre subiectele de interes stiintific si clinic si situatii datorate intoxicarii cu metale toxice precum si metodologii diagnostice si protocoale terapeutice tipice utilizarii de rutina de catre medicii care fac referire la ea.
In ce priveste partea diagnostica, un rol evident este datorat analizei minerale tisulare, care permite o dozare a mineralelor toxice din firul de par si deci din tesuturile periferice ale organismului, precum si o evaluare a nocivitatii acestor minerale toxice asupra bazei raportului cu mineralele nutritive de referinta.
In ce priveste terapia, un rol esential este recunoscut ca apartinand alimentatiei si integrarii nutritive si fito-vitaminico-minerala, instrumente eficace de informare moleculara si de reglare a expresiei genetice a mecanismelor de detoxifiere si de eliminare a mineralelor nocive.
CHELARE SI DETOXIFIERE
Procesele fundamentale prin care organismul se apara impotriva efectelor metalelor toxice sunt doua: chelarea acestora la nivel celular si detoxifierea, adica transformarea biochimica a complexului toxic+chelant intr-un metabolit eliminabil prin intermediul emuntoriilor (organelor cu rol de excretie).
Terapia chelanta poate fi efectuata prin administrarea intravenoasa a substantelor active, in general acid etilen-diaminic-tetraacetic EDTA, sau pe cale orala.
Terapia chelanta IV este o procedura foarte eficace si suficient de sigura, ea insasi insa nelipsita de riscuri. Tratementul cu chelatori pe cale orala este prin comparatie, de o eficacitate buna, chiar daca nu actioneaza imediat, dar prezinta o siguranta absoluta.
Substantele nutritive capabile sa lege metalele toxice diseminate in organism sunt constituite din aminoacizi, antioxidanti si coenzime (vitamine si minerale).
Odata extrase din tesuturile de depozit si readusi in circulatie, complexele toxic+chelant ajung in ficat unde activitatea detoxifianta a ficatului, prin intermediul reactiei de faza I si faza II, le transforma in metaboliti perfect hidrosolubili si deci mult mai usor de eliminat pe cale urinara sa bilio-fecala.
Protocolul integrational propus de GHEOS se bazeaza pe doua formule fiecare dintre ele centrata in principal, pe unul dintre cele doua etape importante ale tratamentului: extractia celulara (KELABLEND) si biotransformarea hepatica (TOXIRID).
KELABLEND
Substantele nutritive selectionate pentru extragerea celulara utilizeaza pentru activitatea lor aceleasi mecanisme de actiune ca si mineralele toxice.
Metalele toxice isi exercita efectele negative asupra celulelor legandu-se la nivelul siturilor specifice, rezervate mineralelor cu functie de substanta nutritiva indepartate din secventa aminoacidica a proteinelor endocelulare. Pentru a face fata acestei actiuni nocive se poate recurge la doua modalitati de interventie: suplimentarea mineralelor pentru care metalele toxice au afinitate deosebita contracarand depletia acestora si introducerea unei cantitati semnificative de “reactivi” capabili sa se combine cu substantele toxice si sa protejeze astfel structurile proteice.
KELABLEND contine: seleniu, mineral antagonist prin excelenta cu mercurul, zinc, ce vizeaza specific activitatea nociva a cadmiului; magneziu, mineralul pentru care aluminiul prezinta afinitate maxima.
Aminoacizii cei mai susceptibili la atacul metalelor tixice si deci cei care le capteaze cel mai bine sunt cei sulfurati.
Grupurile sulfhidril (SH) sunt tinta preponderenta a mineralelor toxice si KELABLEND aduce un aport de aminoacizi bogati in grupari sulfhidrilice: glutation, N-acetil-cisteina, l-cisteina, metionina, l-lisina.
O serie de studii au evidentiat actiunea nociva minima a metalelor toxice in prezenta unui tratament antioxidant adecvant, probabil deoarece mecanismul lor de actiune este analog celui apartinand radicalilor liberi.
Substantele nutritive enumerate pana acum (minerale, aminoacizi sulfurati), pe langa activitatea chelanta prezinta si o semnificativa actiune antioxidanta si la acestea se adauga in compozitia KELABLEND vitaminele E si C, precum si acidul alfa-lipoic, bogat in grupari sulfhidril –SH.
KELABLEND contine si doua extracte de plante care s-au dovedit extrem de active si de eficace in terapia chelanta a mineralelor toxice precum plumbul, cadmiul, aluminiul si, mai ales, mercurul, din tesutul nervos, central si periferic si din alte tesuturi ale organismului; aceste plante sunt representate de CHLORELLA PYRENEIDOSA si CORIANDRUM SATIVUM (coriandrul).
TOXIRID
Biotransformarea complexului toxic+chelant intr-un compus caracterizat de hidrosolubilitate crescuta si deci multa mai usor eliminabil de catre organele cu functie de excretie si este o functie de competenta strict hepatica, iar formula TOXIRID contine aproape toti cofactorii si substraturilor necesare unue corecte desfasurari a reactiilor de detoxifiere de faza I si de faza II.
In reactiile fazei I, enzimele cele mai implicate implicate sunt cele apartinand citocrom P450 monooxigenaza. In desfasurarea ciclului lor oxidativ, participa cu un rol fundamental enzima flavoprotein-Cy-450-reductaza, care utilizeaza NADPH ca agent reducator.
Pe langa Cy-P450-monooxigenaza, in faza I intervin in importante reactii oxidative si alte enzime, denumite Monooxigenaze care contin Flavina (FMO: MonoOxigenaza ce contine Flavina). FMO necesita drept coezime FAD si NADP.
In final reactiile de faza I depind strict de prezenta adecvata a vitaminelor B2 (FAD) si B3(NADP).
NADP deriva in principal din metabolismul carbohidratilor (calea pentozo-fosfatilor), care presupune implicarea directa a si vitaminei B1(tiamina). Cy-P450 si FMO necesita pentru sinteza prezenta vitaminei C.
Reactiile de oxidare duc la formarea de radicali liberi si de intermediari reactivi, care pot degrada acizii grasi polinesaturati din structura membranelor, alterand morfologia si fonctionalitatea acestora. Primele membrane asupra carora se exercita aceste efecte nocive, prin vecinatate sunt exact acelea ale reticulului endoplasmic de care sunt legate enzimele Citocromului P450, a caror activitate este impiedicata de proprii produsi ai functiei de detoxificare.
Neutralizarea radicalilor liberi se bazeaza mai ales pe sistemul constitutiv enzimatic (SOD, Catalaze, Glutation-Peroxidaza), a caror functionalitate este asigurata de:
-oligoelemente: cupru, zinc (SOD), seleniu (GSH-Pox). Zincul, ca si cofactor al alcool-dehidrogenazei (alta enzima a fazei I), participa si la detoxifierea etanolului. Alt mineral important pentru reactiile fazei I este molibdenul, oligoelement esential pentru alte enzime de faza I: aldehid-oxidaza si sulfit-oxidaza.
-substante nutritive: glutation, N-acetil-cisteina (precursor al cisteinei, folosit pentru sinteza glutationului).
Pe langa apararea asigurata de antioxidantii constitutivi (enzime), un rol important il joaca antioxidantii circulanti: vitamina A, beta-caroten, vitamina C, vitamina E si remedii fitoterapeutice dotate cu proprietati antioxidante precum silimarina din Sylibum Marianum, epigallocatechingallato din Camelia Sinensis si acidul elagic din Punica Granatum.
In reactiile fazei II ficatul conjuga toxinele bioactive ale fazei I cu substante care le fac complet hidrosolubile si eliminabile. Reactiile de conjugare cele mai importante si substantele nutritive corelate cu acestea sunt:
-glucuronoconjugarea: acidul glicuronic, foarte disponibil in organism.
-sulfarea: sulful necesar pentru aceasta conjugare este furnizat de cisteina si metionina. Pentru aceasta reactie este nevoie si de molibden.
-conjugarea cu aminoacizi: pentru aceasta reactie substantele nutritive utilizabile sunt glutationul, N-acetil-cisteina, metionina, glicina, magneziul.
-Metilarea: metionina, colina, vitaminele B6, B9, B12.
-Acetilarea: acetilCoA si deci vitamina C, B1 si B5.
Metionina joaca un rol central in reactiile de detoxifiere din faza II: ea formeaza cisteina, folosita pentru sinteza glutationului si coenzimei A si pentru producerea taurinei si este cea mai importanta sursa de sulfat pentru sulfare. Pe langa aceasta metionina reprezinta donatorul de metil pentru sinteza de fosfolipide si de membrane precum reticulul endoplasmic unde sunt localizate multe dintre sinstemele enzimatice ale detoxifierii.
Chiar si colina este un precursor al fosfolipidelor si poate fi sintetizat plecand de la metionina. Enzimele P450-MO si NADPH-Cy-P450-Reductaza necesita fosfatidilcolina.
Vitamina B6 sustine atat sinteza de fosfolipide si cisteina, aceasta din urma sintetizata din metionina. Conjugarile cu acetil si cu aminoacizi au nevoie de acid pantotenic (vit. B5), precursor al Coenzimei A. Acidul pantotenic este necesar si pentru a stimula productia de glutation redus.
Remediile fitoterapeutice prezente in compozitia acestei formule prezinta particularitati destul de interesante si tintite pe reactiile de detoxifiere.
Silimarina (continuta in Sylibum Marianum), catechinele din ceaiul verde (Camelia Sinensis), acidul elagic (Punica Granatum) si glucozinolatii din Nasturtium Officinale si din Brassica Oleracea sunt “modulatori bifunctionali”, deoarece au capacitatea de a influenta simultan atat enzimele fazei I si cele ale fazei II.
Aceasta explica o activitate de modulare a unor enzime de faza I superinduse de toxine, pentru a incetini productia de metaboliti intemediari reactivi si pentru o actiune neta de stimulare a enzimelor reactiilor de faza II sau de conjugare.
Silimarina imbunatateste functia hepatica la indivizi afectati de hepatopatii de diverse origini, inclusiv acelea rezultate din expunerea la nivele toxice de fenoli industriali, precum si de toluen
Dotate cu o capacitate antioxidanta puternica este capabila sa creasca nivelele serice de glutation si de glutation-peroxidaza (atenuand efectele oxidative ale fazei I), precum si sa induca activitatea glutation-S-transferazei (enzima de faza II).
Catechinele continute in Camelia Sinensis potenteaza inducerea a doua enzime de faza II, glutation-S-transferaza si chinon-reductaza, in timp ce incetinesc hiperinducerea anumitor enzime specifice Cy-P450 a fazei I.
Chiar si acidul elagic continut in Punica Granatum este dotat cu capacitatea modulanta bifunctionala: minimizeaza efectele negative ale unei excesive activitati a fazei I si in acelasi timp stimuleaza energic inductia enzimelor de faza II glutation-S-transferaza si Chinon-reductaza.
Nasturtium Officinale contine concentratii semnificative de glucozilati, precursori ai fen-etil-izocianat, substanta a carei eficacacitate a fost demostrata in ceea ce priveste inhibarea suprainductiei enzimelor specifice CyP450 de faza I si cresterea enzimelor de faza II glutation-S-transferaza si chinon-reductaze.
Glucozilatii cu activitate analoaga sunt continuti in extractul de broccoli (Brassica Oleracea), printre care se numara sulforafanul si indolo-3-carbinolul, modulatori bifunctionali pentru capacitatea lor de a incetini inductia excesiva a reactiilor de faza I, de a stimula inductia reactiilor de faza II si de a exprima o activitate antioxidanta eficace.
Cercetarile de ultima ora asupra indol-3-carbinol (se asupra metabolitului sau Di-indolil-metan sau DIM) arata ca acesta ar putea avea efecte antitumorale asupra neoplaziilor mamare si de col uterin. Aceasta activitate anticanceroasa se coreleaza cu capacitatea lor de a interfera in reactiile de detoxifiere hepatica a estrogenilor.
In particular, prezinta activitate de inductie a enzimelor de faza I (CyP450-1A1 si 1A2) care catalizeaza hidroxilarea carbonului 2 al estrogenilor, cu productia de 2-OHE, care din punct de vedere metabolic sunt aproape inerti, reducand in asemenea mod reactiile de hidroxilare daunatoare (in C-4 si in C-16), incat dau nastere la metaboliti estrogenici 16-oh care au inca o importanta activitate hormonala.
In sfarsit, extractul de Brassica Oleracea contine cantitati semnificative biologic de glucarat. S-a demonstrat ca glucaratul este capabil sa inhibe beta-glucuronidaza, o enzima produsa de bacterii intestinale disbiotice capabile sa scindeze legatura dintre metabolitii estrogenici si acidul glucuronic realizata in reactiile de faza II (glucuronoconjugare).
Activitatea detoxificanta a ficatului este in concluzie o actiune de hidrosolubilizare a toxinelor lipofile. Pentru o corecta si completa eliminare a acestora, este nevoie de o hidratare corecta si o buna functionare a aparatului renal.
Formula contine o cantitate optima de Ceai de Java (Ortosiphon Stamineus), capabil sa stimuleze o corectta eliminare urinara a toxinelor hidrosolubilizate.
Multe metale sunt prezenta in mod normal in organism si sunt indispensabile pentru functionarea corecta a acestuia.
Rolul fierului in mecanismul de transport al oxigenului in hematii este in mod cert cea mai cunoscuta dintre nenumaratele roluri pe care le are aceste metal.
Atomii de fier, de exemplu, sunt necesari pentru nenumaratele reactii de oxidoreducere si pentru transportul electronilor in fosforilarea oxidativa mitocondriala.
Un alt metal cu multiple functii este zincul. Acesta participa in calitate de cofactor esential in sute de reactii enzimatice si activitatea sa este fundamentala pentru functionarea sistemelor endocrin si imun.
Am putea continua la nesfarsit cu descrierea diverselor metale si a rolului acestora in functionarea corecta a organismului. Aceste metale in mod normal se gasesc in organism in concentratii relativ scazute si se numesc oligoelemente. In cazul unor nivele ridicate ale acestor metale, ele pot deveni toxice si pot provoca dezechilibre ale absorbtiei sau ale excretia altor oligoelemente. Un exemplu tipic il reprezinta zincul, care atunci cand este prezenta in cantitati excesive determina carenta de cupru, cu concecinte negative asupra multor procese biologice si metabolice.
Unele metale, cu cat sunt mai grele (adica au densitatea de cel putin 5 ori mai mare decat a apei), nu au functii biologice evidente dar prezinta unele efecte nocive certe atunci cand ajung si se acumuleaza in organism.
In aceasta categorie de metale toxice se pot include, cu caracteristici de toxice particulare, mercurul, cadmiul, plumbul, arsenicul, aluminiul si beriliul.
De cateva decenii milioane de tone de substante nocive, printre care si metale toxice, sunt deversate in fiecare an in aer, in apa si in sol, creand conditii de poluare planetara de o gravitate care nu este perceputa inca suficient. In Europa si Statele Unite sute de tone de mercur sunt depozitate in cariile dentare ale locuitorilor acestor regiuni sub forma de obturatii.
Copiii sunt probabil cei mai expusi la procesul de depozitare progresiva a mineralelor toxice in organism: inca din viata intrauterina incep sa acumuleze metale grele de provenienta materno-placentara: mercurul eliberat din amalgamul care obtureaza cariile mamelor sau introdus in organismul matern prin intermediul ingestiei de peste contaminat, plumb provenit din gazele de esapament ale autoturismelor sau din vopselele care acopera peretii caselor, arsenicul si cadmiul prezente in legumele si fructele tratate cu antiparazitare si neindepartate suficient. Aceste metale toxice isi exercita actiunea cel mai mult prin interactiunea cu mineralele cu rol nutritiv, luandu-le locul la nivelul siturilor active enzimatice si substituidu-le in exercitarea unor importante functii enzimatice si metabolice.
METALELE TOXICE SI SOLUTIILE MEDICINEI FUNCTIONALE
Medicina Functionala enumera printre subiectele de interes stiintific si clinic si situatii datorate intoxicarii cu metale toxice precum si metodologii diagnostice si protocoale terapeutice tipice utilizarii de rutina de catre medicii care fac referire la ea.
In ce priveste partea diagnostica, un rol evident este datorat analizei minerale tisulare, care permite o dozare a mineralelor toxice din firul de par si deci din tesuturile periferice ale organismului, precum si o evaluare a nocivitatii acestor minerale toxice asupra bazei raportului cu mineralele nutritive de referinta.
In ce priveste terapia, un rol esential este recunoscut ca apartinand alimentatiei si integrarii nutritive si fito-vitaminico-minerala, instrumente eficace de informare moleculara si de reglare a expresiei genetice a mecanismelor de detoxifiere si de eliminare a mineralelor nocive.
CHELARE SI DETOXIFIERE
Procesele fundamentale prin care organismul se apara impotriva efectelor metalelor toxice sunt doua: chelarea acestora la nivel celular si detoxifierea, adica transformarea biochimica a complexului toxic+chelant intr-un metabolit eliminabil prin intermediul emuntoriilor (organelor cu rol de excretie).
Terapia chelanta poate fi efectuata prin administrarea intravenoasa a substantelor active, in general acid etilen-diaminic-tetraacetic EDTA, sau pe cale orala.
Terapia chelanta IV este o procedura foarte eficace si suficient de sigura, ea insasi insa nelipsita de riscuri. Tratementul cu chelatori pe cale orala este prin comparatie, de o eficacitate buna, chiar daca nu actioneaza imediat, dar prezinta o siguranta absoluta.
Substantele nutritive capabile sa lege metalele toxice diseminate in organism sunt constituite din aminoacizi, antioxidanti si coenzime (vitamine si minerale).
Odata extrase din tesuturile de depozit si readusi in circulatie, complexele toxic+chelant ajung in ficat unde activitatea detoxifianta a ficatului, prin intermediul reactiei de faza I si faza II, le transforma in metaboliti perfect hidrosolubili si deci mult mai usor de eliminat pe cale urinara sa bilio-fecala.
Protocolul integrational propus de GHEOS se bazeaza pe doua formule fiecare dintre ele centrata in principal, pe unul dintre cele doua etape importante ale tratamentului: extractia celulara (KELABLEND) si biotransformarea hepatica (TOXIRID).
KELABLEND
Substantele nutritive selectionate pentru extragerea celulara utilizeaza pentru activitatea lor aceleasi mecanisme de actiune ca si mineralele toxice.
Metalele toxice isi exercita efectele negative asupra celulelor legandu-se la nivelul siturilor specifice, rezervate mineralelor cu functie de substanta nutritiva indepartate din secventa aminoacidica a proteinelor endocelulare. Pentru a face fata acestei actiuni nocive se poate recurge la doua modalitati de interventie: suplimentarea mineralelor pentru care metalele toxice au afinitate deosebita contracarand depletia acestora si introducerea unei cantitati semnificative de “reactivi” capabili sa se combine cu substantele toxice si sa protejeze astfel structurile proteice.
KELABLEND contine: seleniu, mineral antagonist prin excelenta cu mercurul, zinc, ce vizeaza specific activitatea nociva a cadmiului; magneziu, mineralul pentru care aluminiul prezinta afinitate maxima.
Aminoacizii cei mai susceptibili la atacul metalelor tixice si deci cei care le capteaze cel mai bine sunt cei sulfurati.
Grupurile sulfhidril (SH) sunt tinta preponderenta a mineralelor toxice si KELABLEND aduce un aport de aminoacizi bogati in grupari sulfhidrilice: glutation, N-acetil-cisteina, l-cisteina, metionina, l-lisina.
O serie de studii au evidentiat actiunea nociva minima a metalelor toxice in prezenta unui tratament antioxidant adecvant, probabil deoarece mecanismul lor de actiune este analog celui apartinand radicalilor liberi.
Substantele nutritive enumerate pana acum (minerale, aminoacizi sulfurati), pe langa activitatea chelanta prezinta si o semnificativa actiune antioxidanta si la acestea se adauga in compozitia KELABLEND vitaminele E si C, precum si acidul alfa-lipoic, bogat in grupari sulfhidril –SH.
KELABLEND contine si doua extracte de plante care s-au dovedit extrem de active si de eficace in terapia chelanta a mineralelor toxice precum plumbul, cadmiul, aluminiul si, mai ales, mercurul, din tesutul nervos, central si periferic si din alte tesuturi ale organismului; aceste plante sunt representate de CHLORELLA PYRENEIDOSA si CORIANDRUM SATIVUM (coriandrul).
TOXIRID
Biotransformarea complexului toxic+chelant intr-un compus caracterizat de hidrosolubilitate crescuta si deci multa mai usor eliminabil de catre organele cu functie de excretie si este o functie de competenta strict hepatica, iar formula TOXIRID contine aproape toti cofactorii si substraturilor necesare unue corecte desfasurari a reactiilor de detoxifiere de faza I si de faza II.
In reactiile fazei I, enzimele cele mai implicate implicate sunt cele apartinand citocrom P450 monooxigenaza. In desfasurarea ciclului lor oxidativ, participa cu un rol fundamental enzima flavoprotein-Cy-450-reductaza, care utilizeaza NADPH ca agent reducator.
Pe langa Cy-P450-monooxigenaza, in faza I intervin in importante reactii oxidative si alte enzime, denumite Monooxigenaze care contin Flavina (FMO: MonoOxigenaza ce contine Flavina). FMO necesita drept coezime FAD si NADP.
In final reactiile de faza I depind strict de prezenta adecvata a vitaminelor B2 (FAD) si B3(NADP).
NADP deriva in principal din metabolismul carbohidratilor (calea pentozo-fosfatilor), care presupune implicarea directa a si vitaminei B1(tiamina). Cy-P450 si FMO necesita pentru sinteza prezenta vitaminei C.
Reactiile de oxidare duc la formarea de radicali liberi si de intermediari reactivi, care pot degrada acizii grasi polinesaturati din structura membranelor, alterand morfologia si fonctionalitatea acestora. Primele membrane asupra carora se exercita aceste efecte nocive, prin vecinatate sunt exact acelea ale reticulului endoplasmic de care sunt legate enzimele Citocromului P450, a caror activitate este impiedicata de proprii produsi ai functiei de detoxificare.
Neutralizarea radicalilor liberi se bazeaza mai ales pe sistemul constitutiv enzimatic (SOD, Catalaze, Glutation-Peroxidaza), a caror functionalitate este asigurata de:
-oligoelemente: cupru, zinc (SOD), seleniu (GSH-Pox). Zincul, ca si cofactor al alcool-dehidrogenazei (alta enzima a fazei I), participa si la detoxifierea etanolului. Alt mineral important pentru reactiile fazei I este molibdenul, oligoelement esential pentru alte enzime de faza I: aldehid-oxidaza si sulfit-oxidaza.
-substante nutritive: glutation, N-acetil-cisteina (precursor al cisteinei, folosit pentru sinteza glutationului).
Pe langa apararea asigurata de antioxidantii constitutivi (enzime), un rol important il joaca antioxidantii circulanti: vitamina A, beta-caroten, vitamina C, vitamina E si remedii fitoterapeutice dotate cu proprietati antioxidante precum silimarina din Sylibum Marianum, epigallocatechingallato din Camelia Sinensis si acidul elagic din Punica Granatum.
In reactiile fazei II ficatul conjuga toxinele bioactive ale fazei I cu substante care le fac complet hidrosolubile si eliminabile. Reactiile de conjugare cele mai importante si substantele nutritive corelate cu acestea sunt:
-glucuronoconjugarea: acidul glicuronic, foarte disponibil in organism.
-sulfarea: sulful necesar pentru aceasta conjugare este furnizat de cisteina si metionina. Pentru aceasta reactie este nevoie si de molibden.
-conjugarea cu aminoacizi: pentru aceasta reactie substantele nutritive utilizabile sunt glutationul, N-acetil-cisteina, metionina, glicina, magneziul.
-Metilarea: metionina, colina, vitaminele B6, B9, B12.
-Acetilarea: acetilCoA si deci vitamina C, B1 si B5.
Metionina joaca un rol central in reactiile de detoxifiere din faza II: ea formeaza cisteina, folosita pentru sinteza glutationului si coenzimei A si pentru producerea taurinei si este cea mai importanta sursa de sulfat pentru sulfare. Pe langa aceasta metionina reprezinta donatorul de metil pentru sinteza de fosfolipide si de membrane precum reticulul endoplasmic unde sunt localizate multe dintre sinstemele enzimatice ale detoxifierii.
Chiar si colina este un precursor al fosfolipidelor si poate fi sintetizat plecand de la metionina. Enzimele P450-MO si NADPH-Cy-P450-Reductaza necesita fosfatidilcolina.
Vitamina B6 sustine atat sinteza de fosfolipide si cisteina, aceasta din urma sintetizata din metionina. Conjugarile cu acetil si cu aminoacizi au nevoie de acid pantotenic (vit. B5), precursor al Coenzimei A. Acidul pantotenic este necesar si pentru a stimula productia de glutation redus.
Remediile fitoterapeutice prezente in compozitia acestei formule prezinta particularitati destul de interesante si tintite pe reactiile de detoxifiere.
Silimarina (continuta in Sylibum Marianum), catechinele din ceaiul verde (Camelia Sinensis), acidul elagic (Punica Granatum) si glucozinolatii din Nasturtium Officinale si din Brassica Oleracea sunt “modulatori bifunctionali”, deoarece au capacitatea de a influenta simultan atat enzimele fazei I si cele ale fazei II.
Aceasta explica o activitate de modulare a unor enzime de faza I superinduse de toxine, pentru a incetini productia de metaboliti intemediari reactivi si pentru o actiune neta de stimulare a enzimelor reactiilor de faza II sau de conjugare.
Silimarina imbunatateste functia hepatica la indivizi afectati de hepatopatii de diverse origini, inclusiv acelea rezultate din expunerea la nivele toxice de fenoli industriali, precum si de toluen
Dotate cu o capacitate antioxidanta puternica este capabila sa creasca nivelele serice de glutation si de glutation-peroxidaza (atenuand efectele oxidative ale fazei I), precum si sa induca activitatea glutation-S-transferazei (enzima de faza II).
Catechinele continute in Camelia Sinensis potenteaza inducerea a doua enzime de faza II, glutation-S-transferaza si chinon-reductaza, in timp ce incetinesc hiperinducerea anumitor enzime specifice Cy-P450 a fazei I.
Chiar si acidul elagic continut in Punica Granatum este dotat cu capacitatea modulanta bifunctionala: minimizeaza efectele negative ale unei excesive activitati a fazei I si in acelasi timp stimuleaza energic inductia enzimelor de faza II glutation-S-transferaza si Chinon-reductaza.
Nasturtium Officinale contine concentratii semnificative de glucozilati, precursori ai fen-etil-izocianat, substanta a carei eficacacitate a fost demostrata in ceea ce priveste inhibarea suprainductiei enzimelor specifice CyP450 de faza I si cresterea enzimelor de faza II glutation-S-transferaza si chinon-reductaze.
Glucozilatii cu activitate analoaga sunt continuti in extractul de broccoli (Brassica Oleracea), printre care se numara sulforafanul si indolo-3-carbinolul, modulatori bifunctionali pentru capacitatea lor de a incetini inductia excesiva a reactiilor de faza I, de a stimula inductia reactiilor de faza II si de a exprima o activitate antioxidanta eficace.
Cercetarile de ultima ora asupra indol-3-carbinol (se asupra metabolitului sau Di-indolil-metan sau DIM) arata ca acesta ar putea avea efecte antitumorale asupra neoplaziilor mamare si de col uterin. Aceasta activitate anticanceroasa se coreleaza cu capacitatea lor de a interfera in reactiile de detoxifiere hepatica a estrogenilor.
In particular, prezinta activitate de inductie a enzimelor de faza I (CyP450-1A1 si 1A2) care catalizeaza hidroxilarea carbonului 2 al estrogenilor, cu productia de 2-OHE, care din punct de vedere metabolic sunt aproape inerti, reducand in asemenea mod reactiile de hidroxilare daunatoare (in C-4 si in C-16), incat dau nastere la metaboliti estrogenici 16-oh care au inca o importanta activitate hormonala.
In sfarsit, extractul de Brassica Oleracea contine cantitati semnificative biologic de glucarat. S-a demonstrat ca glucaratul este capabil sa inhibe beta-glucuronidaza, o enzima produsa de bacterii intestinale disbiotice capabile sa scindeze legatura dintre metabolitii estrogenici si acidul glucuronic realizata in reactiile de faza II (glucuronoconjugare).
Activitatea detoxificanta a ficatului este in concluzie o actiune de hidrosolubilizare a toxinelor lipofile. Pentru o corecta si completa eliminare a acestora, este nevoie de o hidratare corecta si o buna functionare a aparatului renal.
Formula contine o cantitate optima de Ceai de Java (Ortosiphon Stamineus), capabil sa stimuleze o corectta eliminare urinara a toxinelor hidrosolubilizate.
CLASIFICAREA METABOLICA SI FAZELE STRESULUI
Analiza minerala tisulara (AMT) si raporturile intre minerale
Ofera informatii despre raporturile intre principalele minerale nutritive si asupra unor fenomene biologice fundamentale ale organismului:
• Functionarea proceselor oxidative la nivel celular,
• Activitatea Sistemului Nervos Vegetativ, mai ales in legatura cu ansamblul de reactii adaptative la stres
Sistemul nervos vegetativ (SNV)
SNV, componenta a SN periferic, trimite la nivel cerebral impulsuri senzoriale provenite de la nivelul vaselor, cordului si tuturor organelor interne. Aceste impulsuri genereaza raspunsuri reflexe din partea SNC, care prin fibrele eferente determina reactii adecvate din partea organelor si tesuturilor.
Cele 2 componente ale SNV, distincte prin actiunile lor complementare, sunt simpaticul si parasimpaticul:
• Stimularea simpatica, generata de situatiile de pericol, pentru raspunsuri de tipul “fugi sau lupta” . Creierul stimuleaza suprarenalele, care cresc sinteza de catecolamine; acestea determina cresterea nivelului de glucoza circulanta, pe calea glicogenolizei.
• SNV parasimpatic este destinat conservarii si refacerii rezervelor energetice.
O zi din viata este marcata de alternante intre stimularea simpaticului si a parasimpaticului, care la randul or determina variatii in absorbtia si excretia mineralelor. Cu ajutorul mineralogramei putem afla daca a existat o dominanta simpatica sau parasimpatica in ultimele 2-3 luni.
Dominanta simpaticotonica
Raportul Ca/P < 2,6:1
Evoca modelul fazei de alarma a raspunsului la stres.
In fata unui stres acut, organismul raspunde prin cresterea stimularii suprarenale, medulara (catecolamine) si corticala (aldosteron, in prima faza, si mai apoi cortizol).
Stimularea suprarenalei
• Hipersecretia de adrenalina: are efecte cardiovasculare, metabolica (actiune hiperglicemianta (glicogenoliza) si lipolitica)
• Hipersecretia de aldosteron: creste retentia de Na si apa, iar pe AMT, cresterea Na atat in termeni absoluti, cat si relativ la K.
• Hipersecretie de cortizol: actiune hiperglicemianta (gluconeogeneza).
Hipofiza realizeaza o stimulare directa a SNV simpatic, prin care creste secretia de aldosteron, iar apoi, in faza urmatoare, creste secretia de cortizol. Stimularea de catre SNC a medulosuprarenalei determina o crestere imediata si directa a secretiei de adrenalina, si nu prin intermediul ACTH.
Stimularea tiroidei
• In timp ce hormonii suprarenalieni cresc disponibilul de combustibil, cei tiroidieni ajuta organismul sa optimizeze arderile, si astfel faciliteaza productia de ATP.
Dominanta parasimpaticotonica
Raportul Ca/P > 2,6:1.
In aceasta situatie, sistemul de productie energetica al organismului sufera o incetinire.
Predomina mecanismele de refacere, cu stimularea proceselor de digestie si de absorbtie.
Adesea dominanta parasimpatica indica epuizarea capacitatii de reactie a organismului, corespunzand fazei a 3-a de raspuns la stres.
Analiza minerala tisulara evalueaza fazele raspunsului la stres
Hans Selye, Md, PhD (1907-1982) este endocrinologul caruia ii datoram o mare parte a cunostintelor actuale asupra raspunsului organismului la stres. Selye a elaborat conceptul care astazi este definit drept G.A.S (“General Adaptation Syndrome”), sindromul adaptarii generale.
Nascut la Viena (1907), isi efectueaza studiile medicale la Praga, Paris si Roma, apoi se transfera in SUA, la Baltimore, la Universitatea “John Hopkins”. In 1932, la 25 de ani, este chemat ca si profesor asociat la Catedra de Histologie a Universitatii din Montreal, Canada.
In cursul experimentelor sale de laborator, Selye observa ca inoculand substante toxice la diverse animale, obtine de fiecare data un raspuns trifazic identic:
1. Marirea de volum a glandelor suprarenale
2. Tumefactia, urmata de regresiune, a ganglionilor limfatici si a altor structuri limfatice
3. sangerari gastrice si intestinale.
Selye ajunge la concluzia ca organismul, in fata unei agresiuni, raspunde intotdeauna cu aceeasi secventa de reactii, expresia unei incercari de adaptare. El elaboreaza teoria sindromului de adaptare generala a organismului, care raspunde conform unei scheme, intotdeauna aceeasi, bazata pe succcesiunea a trei faze.
G.A.S. (Sindromul de Adaptare Generala)
1. In faza de alarma organismul declanseaza o serie imediata de reactii pentru a neutraliza agentul stresor fizic sau psihic(stimulare suprarenaliana). Doarece initial sistemul imun este deprimat, nivelul normal de rezistenta la stres este diminuat si deci organismul este mai susceptibil la infectii si boala.
2. Faza de rezistenta. Daca reactia de alarma nu reuseste sa neutralizeze agentul stresor, organismul isi schimba atitudinea si incearca sa se adapteze. In aceasta faza sunt potentate mecanismele de rezistenta la boala, cu cresterea activitatii sistemului imunitar (adenopatii).
3. Faza de epuizare. Organismul este incapabil sa lupte impotriva stresului la infinit si datorita acestui fapt are loc, la un moment dat, o prabusire a sistemului de rezistenta imuna. Mecanismele de aparare sunt depasite si se instaureaza ceea ce Selye a definit “Boala de adaptare” (ulcer, astm, etc).
AMT si S.A.G.
Faza I: reactia de alarma.
Agentul stresor, la primul contact cu organismul genereaza o reactie de tip “lupta sau fugi”. Majoritatea studiilor actuale identifica in aceasta faza un raspuns simptaticotonic, cu o stimulare directa a medulosuprarenalei urmata de activarea zonei corticale mediata prin ACTH.
Raportul Na/K
Pe baza studiilor lui Paul Eck toate aceste fenomene biochimice sunt reflectate pe mineralograma de raportul Na/K.
Na (valori normale 24 mg/100) este expresia secretiei de aldosteron, in timp ce potasiu (valori normale 10 mg/100) reprezinta un semn al activitatii glucocorticoizilor.
Date caracteristice pentru AMT in faza I:
-hiperstimulare simpatica (raport Ca/P <2,6:1);
-cresterea vitezei de oxidare cu hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1, valori absolute ale Na si K crescute)
-raportul Na/K(valori normale 2,4:1) crescut cuprins intre 2,4:1 si 8:1. Cand acest raport devine foarte crescut (>8:1) probabil ca ne confruntam cu un stres supraacut sau cu o reactie inflamatorie
Faza II: Rezistenta
Daca reactia de alarma nu neutralizeaza agentul stresor, organismul se adapteaza la un “razboi de gherila” si incearca sa reziste. Are loc scaderea secretiei de adrenalina insa se mentine ridicata cea de cortizol cu hipertrofia stratului cortical intermediar a suprarenalelor, sau zona fasciculata.
Faza de rezistenta poate dura mai mult decat faza de alarma si astfel se instaleaza o stare de hipercorticism cronic. Aportul de glucoza la tesuturi ramane crescut, dar aceasta nu se mai realizeaza pe seama rezervelor de glicogen, ci pe seama proteinelor musculare prin gluconeogeneza.
Hipercortizolemia cronica conduce la depresia sistemului imunitar.
Date caracteristice pentru AMT in faza II:
-nivelul de Na tinde sa scada (in paralel cu scaderea nivelului de aldosteron), in timp ce cel de K (expresia secretiei de cortizol) ramane la valori ridicate. Rezulta modificarea raportului Na/K care tinde sa se apropie de valoarea ideala (2,4:1);
-raportul Ca/P, care in faza de alarma este intotdeauna mai mic decat valoarea ideala (2,6:1) datorita dominantei simpatice, in faza de rezistenta tinde sa stationeze intr-o pozitie intermediara cu dominanta simpatica sau parasimptica, chiar daca dominanta parasimpatica este prevalenta.
-viteza de oxidare scade, fiind posibil ca una dintre cele doua glande sa fie hipoactiva.
Faza III: Epuizarea
Organismul nu poate ramane la infinit in faza de rezistenta, de aceea, intr-un anumit moment se produce trecerea la a III a faza a S.A.G. in aceasta faza apare o “epuizare” suprarenaliana care nu mai reactioneaza la stimuli, nu mai secreta adrenalina, cortizol, cu prabusirea rezervelor energetice si a apararii imune.
Suprarenalele nu mai pot raspunde la stimularea simpatica si hipofizara, mecanismele de reglare ale metabolismului glucidic si energetic sunt blocate.
Disponibilitatea energetica minima reduce capacitatea defensiva a sistemului imunitar facand organismul mai susceptibil la boala, situatie pe care Selye o numea “boala de adaptare” (boala de stres): astm, ulcere, colite, aritmii si in final unele forme de cancer.
Date caracteristice pentru AMT in faza III:
-dominanta franc parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1);
-viteza de oxidare mult scazuta, cu activitate tiroidiana si suprarenala mult scazuta (Ca/P>> 4,2:1, Na/Mg<< 4:1);
-valorile Na si K sunt destul de scazute, mai ales cele ale Na, care poate sa ajunga la valori de 1-4 mg%, fata de valorile normale de 24 mg%;
-raportul Na/K scade foarte mult cu o inversiune neta.
AMT si metalele toxice
AMT a fost recunoscuta in 1980 de catre EPA ca metoda de monitorizare biologica a metalelor toxice in tesuturile organismului. Mineralele toxice odata ajunse in organism, tind sa se depoziteze in tesutul adipos si sa ramana la acest nivel pana cand nu este instituita o terapie chelatoare.
Clasificarea metabolica
Dominanta simpaticotonica (Ca/P<2,6:1) are patru subtipuri:
ST1:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-aceasta este situatia tipica a indiividului supus unui stres in faza acuta precum si in cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic crescut.
ST2:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
ST3
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
-reducerea functionalitatii suprarenalei poate sa prefigureze o epuizare iminenta
ST4
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, in care organismul nu mai este capabil sa raspunda la stimularea simpatica produsa de agentul stresor.
Dominanta parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1) are patru subtipuri:
PT1
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, sau cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic scazut.
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT2
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT3
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
-scaderea functionalitatii suprarenaliene poate sa prefigureze o epuizare iminenta.
PT4
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-situatie aparent contradictorie putand fi corelata cu fazele de rezistenta si de epuizarea a SAG.
DOMINANTA SIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Cresterea proceselor catabolice datorata hipersimpaticotoniei impune o compensare prin alimente anabolice.
Este indicata alegerea unei diete hipo/normocalorice, de 1500 – 1800 kcal.
• Introducere adecvata, dar nu in exces, de proteine (30%), furnizate de alimente bogate in purine (organe interne, sardine, stridii)
• Reducerea aportului de carbohidrati (40%), eliminandu-I pe cei simpli si rafinati (faina alba, dulciuri de cofetarie – acestea aduc calorii pure, fara minerale si stimuleaza in exces secretia insulinei)
• Cresterea semnificativa a procentului de grasimi (30%) introduse prin alimentatie (branza, dar mai ales grasimi mono- si polinesaturate). Grasimile saturate trebuie sa constituie mai putin de 10% din aportul lipidic, ideal fiind ca restul de 90% sa fie format din grasimi mono si polinesaturate. Acizii grasi polinesaturati Omega 3, continute de uleiul de peste, pestele oceanic (mai ales cel care se hraneste cu plancton) trebuie sa fie in echilibru cu cei Omega 6. Raportul ideal Omega 3 : Omega 6 este de 6 : 1. Alimentatia occidentala furnizeaza un raport de 35 : 1, acest dezechilibru stimuland sinteza acidului arahidonic si a eicosanoizilor proinflamatorii. Dietele prea bogate in Omega 6 (germeni), cum se intampla in tarile orientale, cresc mult riscul bolilor cardio-vasculare. Uleiurile polinesaturate (ulei de floarea soarelui, soia, masline) contin Omega 9 (uleiul de masline are cel mai crescut procent). Omega 9 nu interfera cu echilibrul Omega 3 / Omega 6 si permite mentinerea fluiditatii membranei celulare data de compozitia in acizi grasi nesaturati.
2. Strategia integrativa
A. Reechilibrarea metabolica, prin incetinirea vitezei de oxidare
Administrarea de:
• Ca, Mg, Cu - minerale sedative
• Vitaminele B12 si D3 - de asemenea sedative
Vit. B12 este bogata in Co – are efect antitiroidian
Vit. D3 favorizeaza absorbtia Ca care este sedativ
B. Optimizarea functionarii ciclului Krebs
Carenta relativa a acetilCoA poate fi contracarata fie favorizand sinteza directa( prin vitamina B5 sau acid pantotenic) sau prin cresterea biodisponibilitatii, prin imbunatatirea metabolismului lipidic ( biotina-vitamina H, vitamina B5, colina, carnitina).
C. Optimizarea metabolismului lipidic
In principal prin cresterea lipolizei, cu ajutorul nutrientilor specifici:
-vitamina H (biotina) care joaca rol de coenzima in reactiile de carboxilare, in special in cadru metabolismului lipidic
-vitamina B5 (acid pantotenic)
-carnitina
-colina (donatoare de grupare metil)
D. Mentinerea efiientei proceselor de metilare
-implicate in special in hipersimpaticotonie, prin mecanismul metabolizarii aminoacizilor pe calea gluconeogenezei, stimulata de cortizol;
-implicate de asemenea in metabolismul catecolaminelor
Vitamine implicate:
Vitamina B6, B12, acid folic, vitamina C.
E. Tamponarea excesului de radicali liberi
Prin intermediul stimularii proceselor oxidative
Substante nutritive antioxidante:
Vitaminele A-C-E, carnitina, metionina, polifenoli.
F. Stimularea raspunsului imun
Care rezulta secundar datorita hipersecretiei cronice de cortizol.
Vitamina D3 are activitate imunomodulatoare, contribuie la reglarea maturii si diferentierii celulelor sistemului imun (monocite, limfocite T si B) stimuland imunitatea mediata celular.
DOMINANTA PARASIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Se indica o dieta hipo/normocalorica.
Principii:
• Scaderea aportului de grasimi (pana la 15-20% din aportul caloric total), care scad si mai mult viteza de oxidare.
• Cresterea moderata a carbohidratilor (50%) complecsi si nerafinati
Pacientii care prezinta o dominanta a ramurii parasimpatice a sistemului nervos vegetativ au o glicoliza incetinita, deci au o disponibilitate crescuta de piruvat si oxalacetat in comparatie cu cantitatea de acetil coA rezultata din ciclul Krebs. Pentru cresterea eficientei se utilizeaza o cantitate sporita de carbohidrati complecsi nerafinati care sunt usor digerabili, precum si un suport vitaminic-mineral care sa le accelereze metabolismul glucidic.
• Introducerea la fiecare masa a alimentelor bogate in proteine provenite din carne slaba (peste, manzat, pui slab), dar si din legume, cereale, oua intr-o proportie de 30-35% din aportul caloric total.
2. Strategia integrativa
A. Administrarea de minerale stimulante
K, P, Mn, Se, I, Zn, Fe.
B. Cresterea vitezei de oxidare metabolica
Prin stimularea metabolismului glucidic in principal (Vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, H), dar si a celui proteic (B3, B6, H, acid folic) si a celui lipidic (B3, B5, B6, H, Inozitol, lecitina).
Substante nutritive utile pentru sustinerea metabolismului glucidic.
• Vitamina B1-participa la reactii fundamentale pentru productia energetica prin intermediul caii glicolitice pe calea suntului pentozofosfatilor din cadrul ciclului Krebs (decarboxilare oxidativa)
• Vitamina B2-cofactor pentru FMN si FAD care pe langa faptul ca actioneaza in cadrul catenei respiratorii, participa in multiple reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B3 (niacina)-constituie partea activa a NAD si NADP, coenzime esentiale pentru multe reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B5 indispensabila pentru formarea coenzimei A
• Vitamina B6 coenzima in multe reactii metabolice in special in metabolismul aminoacizilor, dar si glucidic si lipidic.
• Vitamina H (biotina) functioneaza ca si coenzima a multor enzime de carboxilare ale metabolismului glucidic (ex: piruvat carboxilaza care catalizeaza producerea de oxalacetat in cadrul gluconeogenezei.
C. Optimizarea productiei energetice
Daca ciclul Krebs isi creste activitatea este necesara cresterea cantitatii de substrat reducatoare care capteaza ionul de hidrogen si-l transporta in catena respiratorie mitocondrial: FMN, FAD si NAD furnizate de vitaminele B2 si B3.
D. Neutralizarea excesului de radicali liberi (prin cresterea proceselor oxidative)
Antioxidanti prezenti in formula integrativa:
-vitaminele A,C,E
-betacarotenul
-mineralele: Se, Fe, Mn, Zn
-extracte de plante
Ofera informatii despre raporturile intre principalele minerale nutritive si asupra unor fenomene biologice fundamentale ale organismului:
• Functionarea proceselor oxidative la nivel celular,
• Activitatea Sistemului Nervos Vegetativ, mai ales in legatura cu ansamblul de reactii adaptative la stres
Sistemul nervos vegetativ (SNV)
SNV, componenta a SN periferic, trimite la nivel cerebral impulsuri senzoriale provenite de la nivelul vaselor, cordului si tuturor organelor interne. Aceste impulsuri genereaza raspunsuri reflexe din partea SNC, care prin fibrele eferente determina reactii adecvate din partea organelor si tesuturilor.
Cele 2 componente ale SNV, distincte prin actiunile lor complementare, sunt simpaticul si parasimpaticul:
• Stimularea simpatica, generata de situatiile de pericol, pentru raspunsuri de tipul “fugi sau lupta” . Creierul stimuleaza suprarenalele, care cresc sinteza de catecolamine; acestea determina cresterea nivelului de glucoza circulanta, pe calea glicogenolizei.
• SNV parasimpatic este destinat conservarii si refacerii rezervelor energetice.
O zi din viata este marcata de alternante intre stimularea simpaticului si a parasimpaticului, care la randul or determina variatii in absorbtia si excretia mineralelor. Cu ajutorul mineralogramei putem afla daca a existat o dominanta simpatica sau parasimpatica in ultimele 2-3 luni.
Dominanta simpaticotonica
Raportul Ca/P < 2,6:1
Evoca modelul fazei de alarma a raspunsului la stres.
In fata unui stres acut, organismul raspunde prin cresterea stimularii suprarenale, medulara (catecolamine) si corticala (aldosteron, in prima faza, si mai apoi cortizol).
Stimularea suprarenalei
• Hipersecretia de adrenalina: are efecte cardiovasculare, metabolica (actiune hiperglicemianta (glicogenoliza) si lipolitica)
• Hipersecretia de aldosteron: creste retentia de Na si apa, iar pe AMT, cresterea Na atat in termeni absoluti, cat si relativ la K.
• Hipersecretie de cortizol: actiune hiperglicemianta (gluconeogeneza).
Hipofiza realizeaza o stimulare directa a SNV simpatic, prin care creste secretia de aldosteron, iar apoi, in faza urmatoare, creste secretia de cortizol. Stimularea de catre SNC a medulosuprarenalei determina o crestere imediata si directa a secretiei de adrenalina, si nu prin intermediul ACTH.
Stimularea tiroidei
• In timp ce hormonii suprarenalieni cresc disponibilul de combustibil, cei tiroidieni ajuta organismul sa optimizeze arderile, si astfel faciliteaza productia de ATP.
Dominanta parasimpaticotonica
Raportul Ca/P > 2,6:1.
In aceasta situatie, sistemul de productie energetica al organismului sufera o incetinire.
Predomina mecanismele de refacere, cu stimularea proceselor de digestie si de absorbtie.
Adesea dominanta parasimpatica indica epuizarea capacitatii de reactie a organismului, corespunzand fazei a 3-a de raspuns la stres.
Analiza minerala tisulara evalueaza fazele raspunsului la stres
Hans Selye, Md, PhD (1907-1982) este endocrinologul caruia ii datoram o mare parte a cunostintelor actuale asupra raspunsului organismului la stres. Selye a elaborat conceptul care astazi este definit drept G.A.S (“General Adaptation Syndrome”), sindromul adaptarii generale.
Nascut la Viena (1907), isi efectueaza studiile medicale la Praga, Paris si Roma, apoi se transfera in SUA, la Baltimore, la Universitatea “John Hopkins”. In 1932, la 25 de ani, este chemat ca si profesor asociat la Catedra de Histologie a Universitatii din Montreal, Canada.
In cursul experimentelor sale de laborator, Selye observa ca inoculand substante toxice la diverse animale, obtine de fiecare data un raspuns trifazic identic:
1. Marirea de volum a glandelor suprarenale
2. Tumefactia, urmata de regresiune, a ganglionilor limfatici si a altor structuri limfatice
3. sangerari gastrice si intestinale.
Selye ajunge la concluzia ca organismul, in fata unei agresiuni, raspunde intotdeauna cu aceeasi secventa de reactii, expresia unei incercari de adaptare. El elaboreaza teoria sindromului de adaptare generala a organismului, care raspunde conform unei scheme, intotdeauna aceeasi, bazata pe succcesiunea a trei faze.
G.A.S. (Sindromul de Adaptare Generala)
1. In faza de alarma organismul declanseaza o serie imediata de reactii pentru a neutraliza agentul stresor fizic sau psihic(stimulare suprarenaliana). Doarece initial sistemul imun este deprimat, nivelul normal de rezistenta la stres este diminuat si deci organismul este mai susceptibil la infectii si boala.
2. Faza de rezistenta. Daca reactia de alarma nu reuseste sa neutralizeze agentul stresor, organismul isi schimba atitudinea si incearca sa se adapteze. In aceasta faza sunt potentate mecanismele de rezistenta la boala, cu cresterea activitatii sistemului imunitar (adenopatii).
3. Faza de epuizare. Organismul este incapabil sa lupte impotriva stresului la infinit si datorita acestui fapt are loc, la un moment dat, o prabusire a sistemului de rezistenta imuna. Mecanismele de aparare sunt depasite si se instaureaza ceea ce Selye a definit “Boala de adaptare” (ulcer, astm, etc).
AMT si S.A.G.
Faza I: reactia de alarma.
Agentul stresor, la primul contact cu organismul genereaza o reactie de tip “lupta sau fugi”. Majoritatea studiilor actuale identifica in aceasta faza un raspuns simptaticotonic, cu o stimulare directa a medulosuprarenalei urmata de activarea zonei corticale mediata prin ACTH.
Raportul Na/K
Pe baza studiilor lui Paul Eck toate aceste fenomene biochimice sunt reflectate pe mineralograma de raportul Na/K.
Na (valori normale 24 mg/100) este expresia secretiei de aldosteron, in timp ce potasiu (valori normale 10 mg/100) reprezinta un semn al activitatii glucocorticoizilor.
Date caracteristice pentru AMT in faza I:
-hiperstimulare simpatica (raport Ca/P <2,6:1);
-cresterea vitezei de oxidare cu hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1, valori absolute ale Na si K crescute)
-raportul Na/K(valori normale 2,4:1) crescut cuprins intre 2,4:1 si 8:1. Cand acest raport devine foarte crescut (>8:1) probabil ca ne confruntam cu un stres supraacut sau cu o reactie inflamatorie
Faza II: Rezistenta
Daca reactia de alarma nu neutralizeaza agentul stresor, organismul se adapteaza la un “razboi de gherila” si incearca sa reziste. Are loc scaderea secretiei de adrenalina insa se mentine ridicata cea de cortizol cu hipertrofia stratului cortical intermediar a suprarenalelor, sau zona fasciculata.
Faza de rezistenta poate dura mai mult decat faza de alarma si astfel se instaleaza o stare de hipercorticism cronic. Aportul de glucoza la tesuturi ramane crescut, dar aceasta nu se mai realizeaza pe seama rezervelor de glicogen, ci pe seama proteinelor musculare prin gluconeogeneza.
Hipercortizolemia cronica conduce la depresia sistemului imunitar.
Date caracteristice pentru AMT in faza II:
-nivelul de Na tinde sa scada (in paralel cu scaderea nivelului de aldosteron), in timp ce cel de K (expresia secretiei de cortizol) ramane la valori ridicate. Rezulta modificarea raportului Na/K care tinde sa se apropie de valoarea ideala (2,4:1);
-raportul Ca/P, care in faza de alarma este intotdeauna mai mic decat valoarea ideala (2,6:1) datorita dominantei simpatice, in faza de rezistenta tinde sa stationeze intr-o pozitie intermediara cu dominanta simpatica sau parasimptica, chiar daca dominanta parasimpatica este prevalenta.
-viteza de oxidare scade, fiind posibil ca una dintre cele doua glande sa fie hipoactiva.
Faza III: Epuizarea
Organismul nu poate ramane la infinit in faza de rezistenta, de aceea, intr-un anumit moment se produce trecerea la a III a faza a S.A.G. in aceasta faza apare o “epuizare” suprarenaliana care nu mai reactioneaza la stimuli, nu mai secreta adrenalina, cortizol, cu prabusirea rezervelor energetice si a apararii imune.
Suprarenalele nu mai pot raspunde la stimularea simpatica si hipofizara, mecanismele de reglare ale metabolismului glucidic si energetic sunt blocate.
Disponibilitatea energetica minima reduce capacitatea defensiva a sistemului imunitar facand organismul mai susceptibil la boala, situatie pe care Selye o numea “boala de adaptare” (boala de stres): astm, ulcere, colite, aritmii si in final unele forme de cancer.
Date caracteristice pentru AMT in faza III:
-dominanta franc parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1);
-viteza de oxidare mult scazuta, cu activitate tiroidiana si suprarenala mult scazuta (Ca/P>> 4,2:1, Na/Mg<< 4:1);
-valorile Na si K sunt destul de scazute, mai ales cele ale Na, care poate sa ajunga la valori de 1-4 mg%, fata de valorile normale de 24 mg%;
-raportul Na/K scade foarte mult cu o inversiune neta.
AMT si metalele toxice
AMT a fost recunoscuta in 1980 de catre EPA ca metoda de monitorizare biologica a metalelor toxice in tesuturile organismului. Mineralele toxice odata ajunse in organism, tind sa se depoziteze in tesutul adipos si sa ramana la acest nivel pana cand nu este instituita o terapie chelatoare.
Clasificarea metabolica
Dominanta simpaticotonica (Ca/P<2,6:1) are patru subtipuri:
ST1:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-aceasta este situatia tipica a indiividului supus unui stres in faza acuta precum si in cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic crescut.
ST2:
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
ST3
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care poate fi expresia fenomenelor de adaptare care apar in faza de rezistenta a SAG
-reducerea functionalitatii suprarenalei poate sa prefigureze o epuizare iminenta
ST4
-Ca/P< 2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, in care organismul nu mai este capabil sa raspunda la stimularea simpatica produsa de agentul stresor.
Dominanta parasimpaticotonica (Ca/P>2,6:1) are patru subtipuri:
PT1
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare scazuta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hipoactivitate suprarenala (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu faza de epuizare a SAG, sau cazul unui individ care este predispus genetic la un consum energetic scazut.
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT2
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hipoactivitate tiroidiana (Ca/K>4,2:1) si hiperactivitate suprarenaliana (Na/Mg>4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
PT3
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare mixta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hipoactivitate suprarenaliana (Na/Mg<4:1)
-situatie care se poate corela cu fenomenele de adaptare care apar in faza de rezistenta la stres.
-scaderea functionalitatii suprarenaliene poate sa prefigureze o epuizare iminenta.
PT4
-Ca/P>2,6:1
-viteza de oxidare crescuta prin hiperactivitate tiroidiana (Ca/K<4,2:1) si hiperactivitate suprarenala (Na/Mg>4:1)
-situatie aparent contradictorie putand fi corelata cu fazele de rezistenta si de epuizarea a SAG.
DOMINANTA SIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Cresterea proceselor catabolice datorata hipersimpaticotoniei impune o compensare prin alimente anabolice.
Este indicata alegerea unei diete hipo/normocalorice, de 1500 – 1800 kcal.
• Introducere adecvata, dar nu in exces, de proteine (30%), furnizate de alimente bogate in purine (organe interne, sardine, stridii)
• Reducerea aportului de carbohidrati (40%), eliminandu-I pe cei simpli si rafinati (faina alba, dulciuri de cofetarie – acestea aduc calorii pure, fara minerale si stimuleaza in exces secretia insulinei)
• Cresterea semnificativa a procentului de grasimi (30%) introduse prin alimentatie (branza, dar mai ales grasimi mono- si polinesaturate). Grasimile saturate trebuie sa constituie mai putin de 10% din aportul lipidic, ideal fiind ca restul de 90% sa fie format din grasimi mono si polinesaturate. Acizii grasi polinesaturati Omega 3, continute de uleiul de peste, pestele oceanic (mai ales cel care se hraneste cu plancton) trebuie sa fie in echilibru cu cei Omega 6. Raportul ideal Omega 3 : Omega 6 este de 6 : 1. Alimentatia occidentala furnizeaza un raport de 35 : 1, acest dezechilibru stimuland sinteza acidului arahidonic si a eicosanoizilor proinflamatorii. Dietele prea bogate in Omega 6 (germeni), cum se intampla in tarile orientale, cresc mult riscul bolilor cardio-vasculare. Uleiurile polinesaturate (ulei de floarea soarelui, soia, masline) contin Omega 9 (uleiul de masline are cel mai crescut procent). Omega 9 nu interfera cu echilibrul Omega 3 / Omega 6 si permite mentinerea fluiditatii membranei celulare data de compozitia in acizi grasi nesaturati.
2. Strategia integrativa
A. Reechilibrarea metabolica, prin incetinirea vitezei de oxidare
Administrarea de:
• Ca, Mg, Cu - minerale sedative
• Vitaminele B12 si D3 - de asemenea sedative
Vit. B12 este bogata in Co – are efect antitiroidian
Vit. D3 favorizeaza absorbtia Ca care este sedativ
B. Optimizarea functionarii ciclului Krebs
Carenta relativa a acetilCoA poate fi contracarata fie favorizand sinteza directa( prin vitamina B5 sau acid pantotenic) sau prin cresterea biodisponibilitatii, prin imbunatatirea metabolismului lipidic ( biotina-vitamina H, vitamina B5, colina, carnitina).
C. Optimizarea metabolismului lipidic
In principal prin cresterea lipolizei, cu ajutorul nutrientilor specifici:
-vitamina H (biotina) care joaca rol de coenzima in reactiile de carboxilare, in special in cadru metabolismului lipidic
-vitamina B5 (acid pantotenic)
-carnitina
-colina (donatoare de grupare metil)
D. Mentinerea efiientei proceselor de metilare
-implicate in special in hipersimpaticotonie, prin mecanismul metabolizarii aminoacizilor pe calea gluconeogenezei, stimulata de cortizol;
-implicate de asemenea in metabolismul catecolaminelor
Vitamine implicate:
Vitamina B6, B12, acid folic, vitamina C.
E. Tamponarea excesului de radicali liberi
Prin intermediul stimularii proceselor oxidative
Substante nutritive antioxidante:
Vitaminele A-C-E, carnitina, metionina, polifenoli.
F. Stimularea raspunsului imun
Care rezulta secundar datorita hipersecretiei cronice de cortizol.
Vitamina D3 are activitate imunomodulatoare, contribuie la reglarea maturii si diferentierii celulelor sistemului imun (monocite, limfocite T si B) stimuland imunitatea mediata celular.
DOMINANTA PARASIMPATICA
1. Tratamentul dietetic
Se indica o dieta hipo/normocalorica.
Principii:
• Scaderea aportului de grasimi (pana la 15-20% din aportul caloric total), care scad si mai mult viteza de oxidare.
• Cresterea moderata a carbohidratilor (50%) complecsi si nerafinati
Pacientii care prezinta o dominanta a ramurii parasimpatice a sistemului nervos vegetativ au o glicoliza incetinita, deci au o disponibilitate crescuta de piruvat si oxalacetat in comparatie cu cantitatea de acetil coA rezultata din ciclul Krebs. Pentru cresterea eficientei se utilizeaza o cantitate sporita de carbohidrati complecsi nerafinati care sunt usor digerabili, precum si un suport vitaminic-mineral care sa le accelereze metabolismul glucidic.
• Introducerea la fiecare masa a alimentelor bogate in proteine provenite din carne slaba (peste, manzat, pui slab), dar si din legume, cereale, oua intr-o proportie de 30-35% din aportul caloric total.
2. Strategia integrativa
A. Administrarea de minerale stimulante
K, P, Mn, Se, I, Zn, Fe.
B. Cresterea vitezei de oxidare metabolica
Prin stimularea metabolismului glucidic in principal (Vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, H), dar si a celui proteic (B3, B6, H, acid folic) si a celui lipidic (B3, B5, B6, H, Inozitol, lecitina).
Substante nutritive utile pentru sustinerea metabolismului glucidic.
• Vitamina B1-participa la reactii fundamentale pentru productia energetica prin intermediul caii glicolitice pe calea suntului pentozofosfatilor din cadrul ciclului Krebs (decarboxilare oxidativa)
• Vitamina B2-cofactor pentru FMN si FAD care pe langa faptul ca actioneaza in cadrul catenei respiratorii, participa in multiple reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B3 (niacina)-constituie partea activa a NAD si NADP, coenzime esentiale pentru multe reactii de oxidoreducere.
• Vitamina B5 indispensabila pentru formarea coenzimei A
• Vitamina B6 coenzima in multe reactii metabolice in special in metabolismul aminoacizilor, dar si glucidic si lipidic.
• Vitamina H (biotina) functioneaza ca si coenzima a multor enzime de carboxilare ale metabolismului glucidic (ex: piruvat carboxilaza care catalizeaza producerea de oxalacetat in cadrul gluconeogenezei.
C. Optimizarea productiei energetice
Daca ciclul Krebs isi creste activitatea este necesara cresterea cantitatii de substrat reducatoare care capteaza ionul de hidrogen si-l transporta in catena respiratorie mitocondrial: FMN, FAD si NAD furnizate de vitaminele B2 si B3.
D. Neutralizarea excesului de radicali liberi (prin cresterea proceselor oxidative)
Antioxidanti prezenti in formula integrativa:
-vitaminele A,C,E
-betacarotenul
-mineralele: Se, Fe, Mn, Zn
-extracte de plante
Mineralele si oligoelementele dintr-o alta perspectiva
CALCIU
Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN.
Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic.
Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati).
Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni).
Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza.
Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par.
Cromul este prezent in diverse alimente, chiar daca doar ca urme, in mod special in drojdia de bere, crusca, cereale integrale, oua, branza, carne slaba, carne de pasare.
COBALT
Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv).
Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei.
Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ.
Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative.
Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte).
Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice.
Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.
Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte.
Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii.
Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.
MAGNEZIU
Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti.
O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala.
Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului.
Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta).
Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac.
SODIU
Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului.
Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara.
E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular.
Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi.
POTASIU
Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P.
E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara.
Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA.
Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K.
Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.
Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.
CUPRU
E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun anti-bacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie.
Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru).
Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata.
ZINC
Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic).
Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu.
Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect.
Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere.
FIER
Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare).
Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru.
Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.
Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale.
FOSFOR
Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta.
Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare.
Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe).
Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului.
SELENIU
Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice.
Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale.
Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer.
Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic).
Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element.
Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba.
BOR
Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza.
Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara.
Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.
Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin.
MOLIBDEN
Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara.
Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian.
Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson).
Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume.
GERMANIU
Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante.
Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului.
Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma.
SILICIU
Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane.
Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta.
Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer.
Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate.
SULF
Este unul dintre mineralele –urma cel mai abundent din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica.
Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon).
Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles.
MANGAN
Acest mineral exercita numeroase functii in organism:
-contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara.
Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului.
Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice.
Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida.
Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi).
CROM
Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar.
Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului “factor de toleranta la glucoza” care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic.
VANADIU
Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa.
Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere.
Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala.
Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate.
Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici.
MINERALELE TOXICE
MERCURUL
Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut.
Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul.
Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie.
Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala.
Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni de-a lungul intregului lant alimentar.
Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele crème cosmetice.
CARNIU
Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice.
Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.
Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele.
Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu.
PLUMB
Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole.
Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie.
In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb.
Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic.
Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie.
Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun.
La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare.
BERILIU
Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute.
Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara.
Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta.
Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene.
Antagonisti: Calciul si Vitamina D.
ALUMINIU
Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic.
Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante.
Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral.
Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie).
Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante.
Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala.
ARSENIC
In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu.
Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului.
Arsenicul este antagonizat de seleniu.
Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN.
Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic.
Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati).
Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni).
Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza.
Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par.
Cromul este prezent in diverse alimente, chiar daca doar ca urme, in mod special in drojdia de bere, crusca, cereale integrale, oua, branza, carne slaba, carne de pasare.
COBALT
Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv).
Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei.
Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ.
Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative.
Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte).
Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice.
Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.
Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte.
Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii.
Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.
MAGNEZIU
Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti.
O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala.
Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului.
Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta).
Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac.
SODIU
Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului.
Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara.
E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular.
Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi.
POTASIU
Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P.
E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara.
Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA.
Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K.
Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.
Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.
CUPRU
E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun anti-bacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie.
Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru).
Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata.
ZINC
Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic).
Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu.
Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect.
Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere.
FIER
Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare).
Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru.
Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.
Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale.
FOSFOR
Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta.
Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare.
Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe).
Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului.
SELENIU
Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice.
Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale.
Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer.
Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic).
Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element.
Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba.
BOR
Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza.
Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara.
Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.
Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin.
MOLIBDEN
Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara.
Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian.
Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson).
Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume.
GERMANIU
Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante.
Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului.
Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma.
SILICIU
Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane.
Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta.
Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer.
Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate.
SULF
Este unul dintre mineralele –urma cel mai abundent din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica.
Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon).
Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles.
MANGAN
Acest mineral exercita numeroase functii in organism:
-contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara.
Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului.
Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice.
Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida.
Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi).
CROM
Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar.
Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului “factor de toleranta la glucoza” care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic.
VANADIU
Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa.
Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere.
Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala.
Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate.
Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici.
MINERALELE TOXICE
MERCURUL
Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut.
Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul.
Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie.
Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala.
Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni de-a lungul intregului lant alimentar.
Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele crème cosmetice.
CARNIU
Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice.
Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.
Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele.
Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu.
PLUMB
Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole.
Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie.
In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb.
Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic.
Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie.
Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun.
La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare.
BERILIU
Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute.
Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara.
Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta.
Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene.
Antagonisti: Calciul si Vitamina D.
ALUMINIU
Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic.
Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante.
Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral.
Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie).
Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante.
Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala.
ARSENIC
In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu.
Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului.
Arsenicul este antagonizat de seleniu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)