Mineralele si oligoelementele dintr-o alta perspectiva

CALCIU
Calciul reprezinta mineralul cel mai abundent din corpul uman, fiind concentrat in cea mai mare parte in oase si dinti. O mica parte din calciul circular in sange contribuie la realizarea functiunilor biologice importante (exemplu: coagularea sangelui, contractia musculara, schimburi metabolice prin membrana celulara, transferul de mesaje hormonale catre nucleu deci spre ADN.
Valori ridicate ale calcilui la A.M.T. pot deriva fie dintr-un aport alimentar excesiv, fie in urma unei metabolizari interne. Sunt aproape intotdeauna corelate cu prevalenta S. N. parasimpatic.
Carenta de calciu poate fi expresia unui aport alimentar insuficient sau unei absorbtii deficitare datorita fie disbiozei intestinale, fie unor obiceiuri alimentare gresite (utilizarea excesiva de carbohidrati rafinati, ingestia de alimente bogate in fitati sau oxalati).
Biodisponibilitatea calciului poate fi influentata de echilibrul cu alte minerale esentiale (de exemplu magneziu si fosfor) putand produce depuneri de calciu in afara zonelor efective (de exemplu: par, articulatii, perete vascular, colecist, ganglioni).
Nivele tisulare scazute se pot corela cu o scadere a tolerantei la glucoza.
Rafinarea alimentelor si progresiva pauperizare a terenurilor si apelor, combinata cu o dificultate in absorbtia intestinala explica frecventa situatiei de carenta a acestui mineral in cadrul analizei firului de par.
Cromul este prezent in diverse alimente, chiar daca doar ca urme, in mod special in drojdia de bere, crusca, cereale integrale, oua, branza, carne slaba, carne de pasare.

COBALT

Mineral prezent in organism in cantitati minime, este esential pentru o corecta productie de hematii si pentru toate acele reactii metabolice ce implica vitamina B12 (in care cobaltul este un element constitutiv).
Cobaltul are o actiune antagonista fata de fier, prin urmare nu numai carenta ci si excesul sau ar putea conduce la aparitia anemiei.
Cobaltul in exces explica actiunea de inhibare a activitatii tiroidiene precum si a unor reactii din cadrul metabolismului oxidativ.
Este eliminat foarte rapid, astfel incat valorile constatate in analiza firului de par nu sunt foarte semnificative.
Cobaltul biologic activ este cel organic, de provenienta exclusiv animala (aproape toate alimentele de provenienta animala, dar in particular: ficat, rinichi, moluste, scoici, lapte).
Cronicizarea acestor fenomene poate conduce la stari patologice.
Surse alimentare: lapte si derivati, branzeturi, heringi, sardele in ulei, mandarine, alune, broccoli, ciocolata, spanac, ceai.
Absorbtia la nivel intestinal nu este optima, astfel incat o eventuala carenta ar putea fi corelata mai degraba cu malabsorbtia sau dietele vegetariene stricte.
Situatii carentiale se intalnesc adesea la alcoolici si la femei in timpul graviditatii si alaptarii.
Cobaltul anorganic nu are valoare nutritionala dar este uneori aditionat in bere ca agent antispumant.



MAGNEZIU

Este al patrulea element mineral prin abundenta in organismul uman; continut in mare parte (70%) in oare si dinti.
O mica parte e in stare ionizata si e responsabila de functiile sale fundamentale (in reactii biologice si metabolism) si mai ales in productia celulara de energie, relaxarea musculara, sinteza proteica, excitarea neuronala.
Nivelul tisular e strans legat de cel al calciului, motiv pentru care fluctuatiile sale tind sa urmeze pe cele ale calciului.
Este antagonizat de nivelul sodiului si fosforului si este influentat mult de stres (carenta).
Surse alimentare: cereale integrale, legume uscate, cacao, ciocolata, fructe uscate, spanac.

SODIU

Mineral esential pentru mentinerea raportului corect intre lichidele corpului si saruri; variabilitatea nivelului sau e strict legata de continului hidric global al organismului.
Sodiul e indispensabil mentinerii echilibrului acido-bazic, pentru productia de acid clorhidric in stomac, pentru transmisia impulsului nervos si pentru contractia musculara.
E parte esentiala a pompei Na/K in membrana celulara , controleaza transportul de substante nutritive si schimburile metabolice intre mediu intra si extracelular.
Alimentele bogate in Na: sare de bucatarie, toate alimentele sarate, mezeluri, branzeturi.

POTASIU

Al treilea mineral cu relevanta cantitativa, dupa Ca si P.
E aproape tot in interiorul celulei si e implicat in procesele de productie energetica, sinteza proteica, reglare a frecventei cardiace, transmisia impulsului nervos, contractia musculara.
Rolul sau in reglarea hidro-salivara se opune Na si favorizeaza eliminarea apei, reducand edemele si TA.
Ca si Na e un constituent fundamental a pompei Na/K.
Nivelul sau direct e corelat cu functia tiroidiana.
Surse alimentare: cacao, soia si derivati, ciocolata, fructe uscate, carne, peste.



CUPRU

E prezent in organism in cantitate limitata, dar are rol important de catalizator in multe reactii biologice. E implicat in raspunsul imun anti-bacterian si in sistemele enzimatice antioxidante. Dezvolta o actiune antianemica, e vasoprotector, e implicat in productia de neurotransmitatori cerebrali, deci o carenta a sa poate contribui la depresie.
Un exces de cupru se poate corela cu o contaminare externa (tratamente pentru par, frecventarea de piscine dezinfectate cu produse pe baza de cupru).
Surse alimentare: scoici, ficat, fructe uscate, ciocolata.

ZINC

Cantitatea de zinc din corp se ridica la circa 2 g, localizat mai ales in piele. Este necesar pentru sinteza proteinelor (ex. colagen, anticorpi, etc), e esential pentru vindecarea ranilor, pentru rezistenta la infecttii si inflamatii si mai ales pentru sanatatea pielii, la nivelul careia se exercita o actiune antimicrobiana (era utilizat pentru ungerea pielii in Egiptul Antic).
Este implicat in corecta functionare a aparatului genital. Este unul din mineralele cele mai eficiente in actiunea de eliminare a metalelor toxice din organism. Carenta de zinc poate fi cauzata de o redusa absorbie intestinala datorita prezentei unor nutrienti antagonisti precum fibrele, fitatii, calciu, fosfor, cupru, crom., codeniu.
Zincul este unul dintre primele minerale eliminate in conditii de stres, motiv pentru care este posibila o carenta a sa in astfel de situatii chiar in prezenta unui aport alimentar corect.
Surse alimentare de zinc sunt: ficat, manzat, scoici, crustacee, branza, mei, drojdie de bere.

FIER

Prezenta fierului in molecula hemoglobinei confera acestui metal un rol fundamental in procesele de respiratie si oxigenare tisulara. Mai mult decat atat fierul participa si la alte reactii biologice esentiale ca de exemplu: sinteza ADN, ceea ce il face extrem de important in faza de dezvoltare a organismului unam (copilarie, adolescenta, sarcina, alaptare).
Fierul introdus in alimentatie este absorbit in procent redus (circa 10% sau mai putin), mai ales in cazul fierului cu disponibilitate redusa precum acela din vegetale. Absorbtia sa este facilitata de prezenta concomitenta a vitaminei C si a unei cantitati adecvate de cupru.
Este redusa prin excesul de calciu, zinc, fitati, ceai, cafea, substante antiacide.
Principalele surse alimentare sunt: carne, moluste, legume, germeni de grau, crusca, cereale.

FOSFOR

Este al doilea mineral in privinta cantitatii in corpul uman fiind prezent mai ales sub forma de fosfat de calciu. Ia parte la constituirea oaselor si dintilor, contribuie la sinteza fosfolipidelor, elemente fundamentale ale sistemului nervos si membranelor celulare. In mod deosebit, fosforul se situeaza in cetrul metabolismului energetic fiind mineralul cheie, al ATP,molecula energetica prin excelenta.
Carenta de fosfor semnalata de mineralograma tisulara ar putea fi expresia unei productii scazute de energie la nivelul celular respectiv a unei scaderi de viteza de oxidare.
Necesitatile de fosfor ale organismului sunt complet satisfacute printr-o alimentatie normala, acest element fiind prezent in mari cantitati in proteinele alimentare (carne, peste, oua, branzeturi, legume) si hidrocarburanti (faina, verdeturi, fructe).
Chiar la doze ridicate fosforul nu comporta risc de toxicitate, cu toate ca are capacitatea de antagonizare a calciului.

SELENIU

Este prezent in organism in cantitati minime, iar un aport excesiv din acest mineral poat induce efecte toxice.
Seleniul, mai ales in sinergie cu vitamina E exercita un rol fundamental in actiunea de neutralizare a radicalilor liberi si de protectie impotriva infectiilor virale.
Diverse studii au evidentiat un rol protector al acestui mineral fata de patologia cardiaca, artrite si fata de anumite tipuri de cancer.
Impreuna cu zincul, reprezinta unul dintre mineralele cele mai eficiente in eliminarea metalelor toxice din tesuturi (de exemplu: mercur, carniu, arsenic).
Nivelul de seleniu in firul de par poate fi ridicar in masura utilizarii anumitor tipuri de sampon antimatreata ce contin acest element.
Surse alimentare de seleniu: celealele integrale, asparagus, usturoi, oua, ciuperci, peste, carne slaba.

BOR

Functia acestui mineral nu este in intregime elucidata dar numeroase cercetari par sa confirme un rol important in metabolismul multor alte minerale, printre care: calciu, magneziu, fosfor cu actiune de reglare in contextul unor diverse mecanisme hormonale. Este prin urmare direct implicat in metabolismul oaselor si dintilor si prezinta actiune preventiva fata de osteoporoza.
Stimuleaza functia cerebrala si cresterea musculara.
Borul este un antagonist al vitaminei B2, iar prezenta in cantitate crescuta a acestui mineral la nivel tisular poate duce la carenta de riboflavina.
Surse alimentare de bor: verdeturi, legume, tuberculi, fructe prospete si uscate, vin.

MOLIBDEN

Importanta acestui mineral este conectata rolului dezvoltat in cadrul unor sisteme antienzimatice, precum acelea implicate in catabolizarea alcoolului (aldehidoxidaza), in formarea acidului uric (xantinoxidaza) si detoxifierii sulfitilor (sulfioxidaza), substante mult folosite in industria alimentara.
Molibdenul este implicat si in metabolismul fierului (xantin oxidaza este implicata in conversia ionului feros in feric), actioneaza in calitate de cofactor al vitaminei B2 in productia energetica, explica activitatea antioxidanta, este necesar pentru o functionalitate normala sexuala masculina si reprezinta un factor de protectie fata de cancerul esofagian.
Molibdenul este un ingredient al smaltului dentar, dezvoltand o actiune de protectie impotriva cariilor. Mecanismul de absorbie intestinala este comun cu cel al cuprului, putand intra in competitie cu acestea din urma. Alaturi de zinc favorizeaza eliminarea cuprului (este utilizat in terapia bolii Wilson).
Molibdenul se gaseste aproape in toate alimentele, dar mai ales in lapte, carne, legume.

GERMANIU

Mineral neesential cu proprietati asemanatoare siliciului. Semnificatia sa biologica la om nu este inca bine definita, chiar daca unele studii i-ar atribui functiuni foarte importante.
Se pare ca germaniu ar dezvolta activitati antioxidante, antialgice, de neutralizare a toxinelor si otravurilor, de potentare a fortei si rezistentei organismului.
Surse alimentare: usturoi, ceapa, aloe vera, ginseng, consonda si suma.

SILICIU

Siliciul reprezinta substanta cea mai abundenta (28%) de pe Pamant, dupa oxigen, dar in organismul uman reprezinta numai 0,05% din greutatea corporala. Constituie insa un mineral important pentru diverse organe si aparate, ca de exemplu: plamani, splina, ganglioni limfatici, tesut conjunctiv, unghii, par, piele, oase, vase sanguine, cartilaje, tendoane.

Continutul maxim de siliciu in corp apare in perioada neonatala, dupa care urmeaza un declin lent si progresiv odata cu inaintarea in varsta.
Cercetarile recente au demonstrat ca siliciul este necesar pentru sinteza de colagen si prin urmare au evidentiat importanta acestuia in formarea tesutului osos si cartilajelor (faciliteaza corecta depunere a calciului), precum si in procesul imbatranirii precoce, a patologie cardiovasculare (arterele aterosclerotice au un continut de siliciu de 14 ori inferior arterelor normale) si a maladiei Alzheimer.
Si sub forma de urme este prezent in alimente si in apele netratate.

SULF

Este unul dintre mineralele –urma cel mai abundent din organism si este prezent in colagen, in hemoglobina, precum si in alte molecule importante din structura corpului. Este un element constitutiv esential al aminoacizilor sulfurati precum: metionina, cistina, cisteina si taurina, care tocmai prin prezenta sulfului reprezinta substante importante in unele procese de detoxifiere hepatica.
Nivelurile de sulf in analiza firului de par pot fi influentate de unele tratamente pentru par (permanent, sampon).
Surse alimentare bogate in sulf: oua, ceapa, fasole, usturoi, varza, varza de Bruxelles.

MANGAN

Acest mineral exercita numeroase functii in organism:
-contribuie la corectul metabolism al tesutului osos, al cartilajului si tesutului conjunctiv, la sinteza de proteine si ADN, la productia de energie celulara.
Este parte integranta al unui metal-enzime-superoxiddismutaza (SOD), implicata in sistemul de neutralizare a radicalilor liberi ai oxigenului.
Manganul este un important cofactor al enzimelor cheie din metabolismul carbohidratilor si este adeseori deficitar la persoanele diabetice.
Valorile scazute de mangan au fost semnalate in firul de par al indivizilor suferinzi de artrita reumatoida.
Surse alimentare de mangan: acest mineral este scazut in proteine, cereale rafinate, dar prezinta o concentratie ridicata in cerealele integrale, germenii de grau, legume (fasole, mazare) in fructe uscate (nuci) si proaspete (banane, portocale, fragi).





CROM

Element prezent sub forma de urme in organismul uman, este caracterizat prin trei functii metabolice semnificative: metabolismul carbohidratilor, reducerea placii ateromatoase si in potentarea raspunsului imunitar.
Rolul sau cel mai important este acela de component al asa numitului “factor de toleranta la glucoza” care contribuie la functionarea corecta a insulinei in reglarea metabolismului glucidic.

VANADIU

Doar studii recente au lansat ipoteza principalelor functiuni ale vanadiului pentru organismul uman, motiv pentru care raman deocamdata necunoscute functiile biochimice specifice ale acestui element precum si semnele si conditile legate de carenta sa.
Studii limitate ar indica un rol in metabolismul celular, mai ales in reglarea energiei, a formarii de os si dinti, precum si in procesele de crestere si reproducere.
Este posibil si capacitatea vanadiului de a inhiba sinteza de colesterol, de a reduce glicemia si de a inhiba cresterea tumorala.
Un aport excesiv de vanadiu pe cale orala la om pare sa nu exercite efecte toxice, spre deosebire de inhalarea sa in contextul poluarii ambientale, caracterizat de o grava toxicitate.
Surse alimentare de vanadiu: cereale integrale, linte, mazare, spanac, ciuperci, scoici.


MINERALELE TOXICE

MERCURUL

Este un mineral toxic ale caror efecte benefice nu sunt cunoscute, dar ale caror efecte toxice asupra organismului si faptul ca se difuzeaza cu usurinta mai ales in tesutul adipos este bine cunoscut.
Organele de electie pentru depozitarea mercurului sunt deci acelea bogate in grasimi, asa cum este de exemplu, creierul.
Simptomele cele mai evidente ale intoxicatiei cu mercur sunt cele determinate de afectiunile sistemului nervos, ca de exemplu: tulburari psihice si emotionale (iritabilitate, pierderea memoriei, depresie), tremor, ataxie (tulburari de echilibru), necoordonarea motorie.
Alte tulburari frecvente sunt reprezentate de: greutate la deglutitie, furnicaturi in jurul buzelor), iritatii cutanate, tulburari renale, fatigabilitate, hipertensiune arteriala, cresterea riscului de boli cardio-vasculare, anemie, afectiune gingivala.
Mercurul parvine din contaminarea terenului si apelor, cu repercusiuni de-a lungul intregului lant alimentar.
Principalele surse de mercur: amalgamul de argint pentru obturatii dentare, peste contaminat, rezidii industriale in industria de acumulatori, de material electronic si fotografic, insecticide, fumicide, germicide, vopsele de apa, unele crème cosmetice.

CARNIU

Mineral foarte toxic a carui difuziune in mediu este legata de utilizarea sa industriala, precum tratamentele galvanice ale metalelor (zincare, nichelare), in productia de culori (rosu si galben), industria acumulatorilor si materialelor plastice.
Sursa de difuziune importanta a carniului, este reprezentata de fumul de tigarete.
Ca si multe alte plante, tabacul este contaminat cu carniu si o parte din acesta este inhalat sub forma de fum.. Datorita contaminarii ambientale, aproape toate alimentele contin carniu, mai ales pestii si molustele.
Un bun antidot pentru absorbtia carniului este reprezentat de zinc, care reprezinta un mecanism de asimilare competitiv cu carniu.

PLUMB

Metal toxic care constituie una dintre otravurile cele mai raspandite in mediu. Acesta se gaseste in aer, sol si apa.
Sursele majore sunt reprezentate de poluarea prin trafic, de fumul de tigareta (daca tabacul este tratat cu insecticide pe baza de plumb), de vopseluri si de hrana, mai ales produsele otofruticole.
Solul primeste plumb din aerul poluat si din unele pesticide (arsenicul de plumb) si anticriptogamice (plumb-tetraalchil). Din sol plumbul penetreaza in radacina plantelor destinate alimentatiei uname sau alimentatiei animalelor pentru carne sau lapte.
Din aer, plumbul se poate depozita in apa, ajungand astfel in produsele piscicole, fiind ulterior ingerate de om. Tot din aer plumbul poate sa penetreze in organism pe cale respiratorie.
In organism, plumbul se depoziteaza in sange, in oase si in tesuturile moi.
La nivel celular, este sechestrat in mitocondrii si nucleu unde pot sa apara incluziuni continand plumb.
Toxicitatea plumbului se manifesta in special asupra sistemului nervos, mai ales la copii, la care poate sa produca tulburari cognitive si de invatare, precum si comportament hiperkinetic.
Alte afectari determinate de intoxicatia cu plumb cuprind: alterari cromozomiale, scaderea rezistentei la infectii, colici abdominale, constipatie, astenie, anemie.
Absorbtia plumbului la nivel intestinal poate fi eficient combatuta de calciu si fier care provoaca eliminarea acestuia prin scaun.
La nivel tisular plumbul este antagonizat de calciu si de zinc care il deplaseaza din siturile de legare.

BERILIU

Mineral toxic sub forma de ultraurme fara functii biologice cunoscute.
Este absorbit foarte usor si cu grave efecte toxice pe cale cutanata si respiratorie cu dificultate si toxicitate inferioara pe cale intestinala. Eliminarea are loc extrem de lent pe cale urinara.
Sursele de beriliu sunt ubicuitare, de la teren si pana la apele de suprafata, praful de casa, in hrana, apa potabila. Sursele majore de poluare sunt reprezentate de productia industriei electronice, metalurgice, lampile, emisiunile realizate prin arderea carbunelui, fumul de tigareta.
Poate interfera cu diviziunea celulare la nivel ADN, cu expresia genetica avand prin urmare posibile afecte cancerigene.
Antagonisti: Calciul si Vitamina D.

ALUMINIU

Aluminiul este in ordine cel de al-treilea element raspandit in natura, prin urmare organismul fiind in mod natural expus la actiunea sa cu mare frecventa. Pana nu demult a fost considerat ca un mineral inert, deci nontoxic, fiind insa la ora actuala considerat ca potential toxic.
Aluminiul se leaga de ADN mai ales la nivelul celulelor cerebrale, dar si la nivel pulmonar, tiroidian si hepatic, cauzand leziuni metabolice importante.
Simptomele asociate excesului de aluminiu sunt reprezentate de: pierderea memoriei, stari confuzionale, depresie, cefalee, piele uscata, constipatie. Inclusiv boala Alzheimer a fost asociata excesului de aluminiu la nivel cerebral.
Asimilarea excesiva de aluminiu poate fi corelata cu utilizarea de ambalaje si vase de aluminiu, continatori din hartie de aluminiu si prin ingestia sub forma de aditivi alimentari (conservanti, coloranti, agenti de fermentatie).
Alte surse cuprind: branzeturi topite, muraturi, antiacide, deodorante.
Spre deosebire de alte minerale toxice, aluminiul nu raspunde la terapia chelatoare orala.




ARSENIC

In stare elementala este lipsit de orice actiune, caci este complet insolubil, in timp ce compusii sai sunt foarte activi. In cantitati extrem de limitate, arsenicul pare sa posede un rol oligo-dinamic, cu unele actiuni biologice dovedite, precum rolul de activator in cadrul unor sisteme enzimatice, capacitatea de inhibare a unor reactii oxidante in cadrul metabolismului intermediar al glucidelor, actiunea competitiva fata de fosfor, actiunea antagonista fata de iod si seleniu.
Sporind cantitatile introduse, arsenicul se transforma intr-o otrava puternica cu posibilitatea de intoxicatie acuta potential letala. Intoxicatia cronica produce leziuni cutanate, hiperpigmentare cutanata si a unghiilor, edeme palpebrale si perimaleolare, alopecie, cresterea frecventei neoplaziilor cutanate, pulmonare si hepatice. Intoxicatia cronica se poate manifesta printr-o simptomatologie mai putin marcata si mai dificil de corelat cu arsenicul (iritabilitate, depresie, dermatite, hepatopatii toxice). La ora actuala, arsenicul reprezinta un poluant ambiental, iar introducerea sa in organism urmeaza in special calea alimentara: peste, moluste, pasari hranite cu nutret industrial, verdeturi tratate cu substante antiparazitare si anticriptoganice pe baza de compusi anorganici ai arsenicului.
Arsenicul este antagonizat de seleniu.