Sanatatea este bunul nostru cel mai de pret. O apreciem atunci cand nu-o mai avem. Boala inseamna suferinta, introspectie si rugaciune, analiza profunda a vietii si a greselilor pe care le-am comis. Multe dintre boli se datoreaza modalitatii in care am ales sa ne traim viata, sa ne hranim, sa ne bucuram de aceasta, s-o apreciem. Va invit sa descoperim impreuna calea catre sanatate, dragoste, lumina, Dumnezeu!

luni, 19 aprilie 2010

Cancerul. Ce putem face?

Tot mai des, in ultimul timp, odata cu aparitia unor specialisti in oncologie pe posturi de televiziune de mare audienta am inceput sa fiu contactat cu privire la posibilitatile de tratare a cancerului prin ozonoterapie si nu numai.
Am incercat sa inteleg acei oameni care se prezinta la medic, dispusi sa faca orice in momentul in care aud acest diagnostic cumplit. E ca o ghilotina care cade indepartand o mana de trup: trupul ramane si supravietuieste fara membrul respectiv, dar sangele se scurge incet din fiinta, picatura cu picatura, odata cu viata care paraseste trupul. Mi-am permis aceasta comparatie sinistra pentru a intelege gravitatea acestei maladii si pentru a lua in serios diagnosticul.
Formarea mea ca medic alopat s-a izbit intotdeauna de neputinta medicinei in fata unor maladii incurabile. N-am putut sa ma impac cu ideea de a-i spune apartinatorului sau unui pacient direct in fata: mai ai 6 luni! Cum ai putea oare sa iti arogi acest drept? Cine esti sa dai verdicte de genul acesta? Oare tu, ai suporta sa auzi ca mai ai 6 luni de trait? Sa simti cu viata se scurge incet din tine fara sa poti face nimic?
Asa ca dincolo de oncogene si protooncogene, de citostatice si radioterapie am incercat sa vad solutii. Oare exista cu adevarat sau sunt mituri? Daca sunt mituri pe ce se bazeaza ele? Oare nu cumva exista in istorie cazuri vindecate? Daca da atunci ele cum s-au vindecat?
Am purces deci intr-o calatorie. O calatorie lunga, printr-un tunel la capatul careia sper sa gasesc o luminita. Luminita sperantei ca voi putea spune unui om bolnav de cancer: te vei putea vindeca daca faci asa, daca iei aceste leacuri, daca faci una si alta....Prima data cand am aflat despre ozonoterapie, o informatie mi-a atras atentia: celulele canceroase avide de oxigen si substante hranitoare isi pot incetini multiplicarea in prezenta oxigenului si a ozonului care le inhiba secretia de factori de crestere angiogenetici, adica acei factori care stimuleaza formarea de noi vase de sange in tumora. Adica ozonoterapia reduce agresivitatea tumorii. Singurele cancere care nu raspund la aceste mecanism sunt leucemiile. Medicii care ne-au adus aceste informatii ne-au subliniat faptul ca nu trebuie sa prezentam ozonoterapia ca pe o terapie care vindeca aceasta maladie cumplita ci ca pe un tratament care poate sustine tratamentul de baza oricare ar fi el. S-au semnalat cazuri in care agresivitatea tumorii este atat de mult redusa, incat radio sau chimioterapia se pot aplica in doze scazute la jumatate. De aici efectele secundare mult mai reduse si cresterea calitatii vietii persoanei care urmeaza un tratament oncologic de baza sustinut de ozonoterapie. Ce facem insa cu cazurile care sunt considerate de medicina alopata depasite? Ce facem cu acei pacienti care sunt trimisi acasa datorita unor tumori inoperabile sau unor metastaze multiple? Va puteti imagina ca pentru acesti oameni fiecare zi de viata conteaza? Ce-ati face daca le-ai mai putea da speranta de a mai adauga zile? Ce-ati face daca ati avea pe cineva drag in aceasta situatie? Nu-i asa ca ati incerca sa faceti orice pentru ei?
Multi dintre cei care sunt trimisi acasa de medicina clasica aleg drumul "vindecatorilor" cum ii numeste peiorativ lumea medicala. Iar "vindecatori" sunt putini, restul sunt sarlatani care vor sa stoarca ultima resursa financiara a unor familii disperate dispuse sa faca orice, sa dea oricat pentru a adauga zile in plus celor aflati in suferinta.
De aceea, daca v-ati hotarat sa alegeti sa faceti ozonoterapie trebuie sa stiti ca ea in sine nu vindeca boala ci reduce agresivitatea tumorii, facand-o sensibila la tratamentele clasice, ca transforma o tumora inoperabila intr-o tumora operabila in anumite cazuri. Ozonoterapia este deci un tratament de sustinere in cancer. Tratamentul de baza va trebui sa-l stabiliti cu medicul curant oncolog. Exista si medici oncologi sau chirurgi oncologi care sunt deschisi catre terapiile complementare: dietoterapie, fitoterapie, sacroterapie si exemplele pot continua. Important este ca familia sa fie informata si sa aleaga varianta pe care o considera optima.
Cat dureaza ozonoterapia in cancer si cum se practica?
Ozonoterapia se poate face inainte de interventia chirurgicala, in timpul chimio si radioterapiei si dupa acestea. Ea are rol de a scadea agresivitatea tumorii, de a-i reduce volumul uneori, de a o face operabila in anumite cazuri. Modalitatile de administrare sunt reprezentate de autotransfuzia cu sange ozonizat, insuflatii rectale cu amestec oxigen-ozon si infiltratii perilezionale in anumite cazuri. O cura completa de ozonoterapie are 10-20 sedinte cu o frecventa de o sendinta la 2-3 zile urmata de sedinte de intretinere saptamanale pe o perioada mai lunga (uneori si 6 luni sau peste) urmand ca apoi frecventa sa scada la o sedinta la 14 zile si asa mai departe in functie de particularitatea cazului.
Unde se practica ozonoterapia?
Ozonoterapia se practica in siguranta in cabinetele medicilor inscrisi in Societatea Stiitifica Romana de Oxigen-Ozonoterapie care detin aparatura certificata de Ministerul Sanatatii si Uniunea Europeana. Pentru a vedea o lista cu medicii care practica si a-i contacta in vederea inceperii terapiei intrati pe site-ul: http://www.asociatia-ozonoterapie.ro/
Noi suntem deschisi oricaror terapii complementare care pot ajuta bolnavii cu cancer. Daca stiti cazuri vindecate prin terapii complementare nu ezitati sa-mi scrieti pentru a face publice numerele de telefon si adresele practicantilor care au rezultate certe in acest sens. Suntem constienti ca dieta, anumite suplimente nutritive si alte forme de terapii pot ajuta si pot da rezultate spectaculoase!
Nu uitati insa sa epuizati toate metodele medicinei alopate inainte de a alege sa va tratati "din auzite" sau pe la cine stie ce vindecatori. Riscati sa fiti victimele unor sarlatani care vor profita la maxim de pe urma disperarii dvs!
Daca va adresati cabinetului nostru nu uitati sa aduceti tot istoricul medical certificat de documente medicale (bilet de iesire, scrisoare medicala) insotite de rezultatele investigatiilor. Putem sa concepem un plan personalizat de tratament cu ajutorul ozonoterapiei si altor metode complementare. Mai multe informatii pe site-ul: www.oxigen-ozonoterapie.ro
Adresa: Policlinica Vitan, Calea Dudesti Nr. 104-122, etajul 2, cam.190 Sector 3, Bucuresti

Va recomand si lecturarea unui articol care o sa va puna pe ganduri. Veti intelege mai multe despre ce inseamna boala, de ce apare ea si cum poate fi vindecata. Nu uitati ca nimeni nu va vindeca cu adevarat, vindecarea se afla in mainile dumneavoastra. Asa ca nu asteptati miracole din partea altora. Bolile sunt probe la care ne supune viata. Daca le trecem sau nu asta depinde doar de noi. Sa nu va asteptati ca cineva sa va dea o pilula magica si a doua zi sa fiti vindecat. Boala inseamna suferinta, introspectie si rugaciune, analiza profunda a vietii si a greselilor pe care le-am comis. Sanatatea este bunul nostru cel mai de pret. Il apreciem atunci cand nu-l avem. Multe dintre boli se datoreaza modalitatii in care am ales sa ne traim viata, sa ne hranim, sa ne bucuram de aceasta, s-o apreciem.
Va doresc lectura placuta si multa sanatate!

http://www.formula-as.ro/2007/755/medicina-naturista-25/postul-spovedania-si-regimul-alimentar-7704

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu