Medicina functionala, o alta abordare

Medicina functionala este o ramura medicala ce utilizeaza un mod de abordare al problemelor de sanatate-“tintit pe pacient”.
Modul de abordare medical conventional e stabilit, in schimb, intr-o maniera complet diferita. El se concentreaza asupra entitatii boala, considerand-o independenta si autosuficienta; clasificabila dupa criteriu unei catalogari botanice fara a privi nici contextul in care se manifesta, nici individul care e afectat. Cel mai adesea pare aproape ca bolnavul tine locul de spectator in conflictul dintre patologie si medicamente, pentru care isi imprumuta pentru moment propriul corp.
Sa diagnostichezi inseamna sa pui o eticheta, sau chiar un nume, bolii. Dupa aceste concepte sanatatea nu este altceva decat lipsa unor boli diagnisticabile. Simptomele, prin forta lucrurilor, devin problema, si astfel a vindeca inseamna a le elimina. Pentru medicina functionala, lucrurile sunt altfel. Modul sau de abordare se adreseaza pacientului, si aceasta entitate unica (individualitate biochimica) este cea care trebuie reechilibrata pentru a ajunge la adevarata stare de sanatate, sau la o bunastare optima.
Boala este un fenomen foarte complex care se dezvolta in timp.Ea este rezultatul probabilistic final al multor evenimente stresante, care au venit toate in contact cu organismul in momente separate, si fiecare in masura sa declanseze o secventa bine precizata de reactii biologice.
Pentru a declansa o boala e necesar ca o intreaga serie de disfunctii individuale antecedente (DIATEZE), derivate dintr-o predispozitie genetica, sa interactioneze ori sa fie puse in contact cu un complex de cofactori negativi, in masura sa activeze un raspuns fenotipic patologic.Situatiile declansatoare cele mai comune, denumite TRIGGERS, sau evenimentele precipitante, sunt in masura sa activeze o intreaga serie de MEDIATORI biochimici ce rezulta din reactiile biochimice in masura sa provoace o patologie.

Concepte si filozofie

Punctele centrale ale Medicinei Functionale sunt diverse concepte fundamentale care servesc ca principii indrumatoare pentru abordarea clinica, diagnostic si tratament, precum si pentru dezvoltarea unor strategii de cercetare clinica si analize statistice. Principalele concepte teotetice sunt:
• Abordare holistica
• individualitate biochimica
• sanatatea ca vitalitate pozitiva
• functia ca homeodinamicitate
• luarea in considerare chiar si a simptomelor minore

Abordarea holistica. Corpul uman este mai bine evaluat daca e considerat dupa criteriu unui intreg holografic integrat. Orice specialitate medicala care are in vedere o singura parte a organismului nu este in masura sa inteleaga adevarata cauza a problemei. Specialitatile sunt importante pentru o medicina din ce in ce mai tehnologizata, mai profunda si mai constienta, cu conditia de a exista intruchiparea unui singur medic delegat sa sintetizeze datele specialistilor intr-un diagnostic unic si intr-un tratament unic care sa ia in considerare caracteristicile individuale ale pacientului. Din ce in ce mai des medicul specialist e atat de departe de realitatea-pacient (pe care nu o cunoaste), incata se limiteaza sa prescrie indicatii terapeutice care sunt foarte departe de realitatea olistica a cazului. Binenteles,teoretic, pe hartie, totul e perfect, dar nu se tine cont de caracteristicile individului. Doar niste cunostinte profunde si complexe sunt in masura sa prezica posibilele reactii, diferite de standardul mediu, si daca terapia protocolara este mai mult sau mai putin potrivita cu caracteristicile sale fiziologice. Din cauza predispozitiei genetice individuale, nu de fiecare data raspunsurile la tratamentul farmacologic sunt egale. Efectiv, eficacitatea terapeutica depinde de multiplele caracteristici si experiente de viata ale pacientului. Pentru un tratament eficient, e fundamental sa integrezi toate experientele disponibile.

Individualitatea biochimica. Punctul central al medicinei functionale se bazeaza pe postulatul ca fiecare individ prezinta caracteristici unice care administreaza nu doar activitatile voluntare, precum capacitatea de decizie, dezvoltarea personalitatii si raspunsurile emotionale, ci si activitatile involuntare, precum metabolismul principiilor nutritive, procesele celulare de informare si comunicare intre diferite aparate organice. Toate aspectele practicii medicale si cercetarii, inclusiv metode clinice, diagnostic si tratament, in medicina functionala sunt revazute ca bazandu-se pe un mod de abordare care ia in considerare caracteristicile individualitatii biochimice. Medicina functionala considera fiecare individ ca un purtator de caracteristici metabolice unice care afecteaza semnificativ nevoile nutritionale: spre exemplu se stie ca persoane cu acelasi nivel seric de vitamine din complexul B, pot atinge diferente de pana la 500% din nivelele intracelulare ale acelorasi vitamine. Aceasta metodica medicala recunoaste printre altele si importanta datelor acumulate de-a lungul cercetarilor, inerente caracteristicilor individuale de raspuns la toxinele din mediu, la aditivii alimentari si la medicamentele prescrise. De aici deriva nevoia de a crea un intreg terapeutic specific si unic pentru fiecare individ.

Sanatatea ca vitalitate pozitiva. Un al treilea postulat al medicinei functionale afirma ca sanatatea nu e caracterizata in mod primar de o stare de absenta a bolii: sanatatea este, mai degraba, prezenta unei vitalitati pozitive, unica si diferita pentru fiecare individ in parte.
Aceasta revizuire a conceptului de sanatate aduce cu sine un nou ansamblu de metode diagnostice in masura sa cuantifice starea de bine individuala, sa evalueze functia fiziologica, cognitiva/emotionala si fizica, in relatie cu vitalitatea. Din punct de vedere al medicinei functionale, un medic nu-si poate concentra atentia sa doar asupra evenimentelor principale ale vietii pacientului, asupra istoricului bolii sau a statusului patologic din acel moment. Medicul trebuie sa se intereseze chiar si despre perioadele de bunastare si asupra eventualelor posibile circumstante viitoare in care pacientul crede ca se simte cu adevarat bine in armonie cu el insusi si cu mediul inconjurator. Tocmai din aceste motive modul de abordare limitat la inlaturarea simptomelor si la prevenirea bolii nu este suficient. Obiectivele medicale trebuie sa includa si sustinerea vitalitatii si bunastarii inerente experientei de viata a pacientului.

Functia ca homeodinamicitate. Al patrulea postulat e corelat cu conceptul de homeostazie. In timp ce notiunea de homeostazie se bazeaza pe un sistem de control format din componente interconectate care functioneaza pentru a mentine o serie de parametri fizici si chimice corporali in limite cat mai constante, homeodinamicitatea considera astfel un sistem de control analog, dar care functioneaza pentru a mentine costanta individualitatea biochimica.
Termenul de homeodinamicitate e folosit in medicina functionala pentru a descrie un spectru amplu de activitati metabolice si fiziologice care se verifica continuu in organism si care sunt responsabile de capacitatea individuala de adaptare la circumstantele in schimbare, la stres si la diferitele experiente.
A sustine sanatatea la nivel homeodinamic inseamna a-si concentra atentia asupra proceselor celulare si asupra functiilor organice care, la prima vedere, ar putea sa para foarte indepartate si necorelate cu tulburarea pacientului si cu logici strategice diferite din punct de vedere conceptual inlaturate de medicul traditional.

Luarea in considerare chiar si a simptomelor minore. Chiar si dezechilibrele biochimice secundare sunt in masura, in anumite cazuri, sa genereze reactii care provoaca in timp probleme majore de sanatate.
Tocmai din acest motiv e fundamental sa putem utiliza o noua serie de teste si analize de laborator in masura sa investigheze domeniul functionalitatii biochimice umane. Sa reusesti sa intervii la acest nivel de dezechilibru, inseamna sa impiedici o cascada de evenimente succesive care vor activa orice mediator biologic capabil sa provoace o patologie. Asa cum se va vedea cand vom vorbi despre protocoale, unicul mod de a obtine un mod de abordare olistic, individual, precoce ( disfunctii biochimice subtile) e acela de a utiliza mai departe o vizita protocolara completa insotita de alegerea inteleapta a testelor celor mai potrivite pentru acel pacient.

Primul protocol: vizita
Prin prisma postulatelor teoretice ale medicinei functionale, vizita devine adevaratul si unicul protocol de baza. Evaluarea tuturor caracteristicilor individuale direct pe pacient e singurul mod de a pune in practica un mod de abordare tintit pe pacient care urmeaza criteriile olismo si individualitatii biochimice.
Vizita poate fi impartita in patru parti:
I-Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori.
III-Vizita practica adevarata si proprie, concentrandu-ne atentia in mod particular pe structura, biochimie si psihic.
IV-Alegerea analizelor functionale tintite.

I.Strangerea datelor si compilarea chestionarelor.
Pentru a standardiza si facilita aceasta sarcina, au fost puse la punct variate chestionare in masura sa furnizeze medicului functional, in scurt timp, un volum insemnat de date.
Chestionarele principale sunt acelea inerente anamnezei patologice indepartate care nu difera intr-o maniera substantiala de acelea traditionale. Chestionarul Health appraisal (HAQ) in schimb a fost studiat de catre Healthcomm din Seattle tocmai pentru medici functionali, exact la fel ca si chestionarul FDOSQ care se adreseaza mai mult functiei de detoxifiere hepatica (vezi capitolul 8). La acestea trebuie adaugat si chestionarul TMAQ util pentru a clasifica individul in Simpaticotonic sau Parasimpaticotonic. La aceste chestionare variate sunt anexate la sfarsitul capitolului, in detaliu, astfel incat medicul sa poata sa se foloseasca de ele cu regularitate in practica clinica de zi cu zi.
Odata compilate chestionarele, medicul va avea deja la dispozitie numeroase date, suficiente pentru a-l indruma in protocolul de intrebari, focalizandu-le asupra organelor si aparatelor specifice.

II-Anamneza tintita in principal pe antecedente, triggers si mediatori. Anamneza patologica apropiata trebuie sa se axeze in primul rand pe investigarea tuturor posibilelor antecedente.
Antecendentele sunt toti acei factori, preexistenti bolii, in masura sa predispuna individul sa o dezvolte. Aceste caracteristici au fost definite de greci ca DIATEZE.
Foarte adesea antecedentele sunt congenitale, de aceea este important sa fie investigate predispozitiile familiale de a dezvolta diverse boli. Sexul e un factor important, in ceea de priveste barbatii si femeile sunt susceptibili in proportii diferite la diferite boli.


Alimentatia si igiena mediului sunt in mod particular de investigat, in special pentru a spulbera un eventual cerc vicios legat de o boala. In realitate e inutil sa-ti storci creierii in cautarea unor noi posibilitati terapeutice, daca pacientul persista in greselile sau in situatiile legate de dezvoltarea patologiei.

In antecedente este cuprinsa anamneza familiala, cea personala, evaluarea obiceiurilor alimentare, folosirea de medicamente si cercetarea biomarkerilor de functiune.
Anamneza familiala: este necesara pentru a evalua posibilele conexiuni genetice. E nevoie intotdeauna sa se investigheze daca in antecedentele heredocolaterale sunt prezente boli, ca neoplazii (si care anume), maladii cardiocirculatorii, diabet, artrita, dementa, osteoporoza, obezitate, alergie sau alcoolism. Cunoasterea predispozitiei catre un anume tip de patologie ingaduie sa concentreze efortul medicului, focalizandu-l asupra imbunatatirii expresiei genetice in acel sector dat.
Anamneza personala: raspunsul la o intrebare tintita, precum prezenta unui istoric de oboseala cronica, susceptibilitate pentru raceala sau gripa, apetit exagerat pentru anumite alimente, alergii si infectii recurente, permite evaluarea modului in care propriile gene sunt capabile sa se exprime fenotipic si care sunt eventualele predispozitii personale.
Obiceiuri alimentare: raspunsul la o serie de intrebari inerente dietei, indica in ce fel un individ raspunde la propriile alegeri alimentare si daca printre ele exista dezechilibre in masura sa provoace disfunctii metabolice. Este important sa ne concentram atentia asupra preferintelor calitative. Orice predispozitie indica ceva legat de propria unicitate genetica, si posibila prezenta a unor reactii de intoleranta intre diversele alimente.
Medicamente folosite: folosirea cu regularitate a unor medicamente indica faptul ca organismul nu se afla intr-o conditie de echilibru optim.
Biomarkeri de functiune: exista simptome masurabile care sunt expresia varstei biologice si care pot fi blocate sau facute reversibile odata identificate. Acestia sunt:
• deteriorarea vazului
• deteriorarea auzului
• cresterea timpului de reactie
• scaderea fortei musculare
• epuizarea dupa exercitiu fizic usor
• dificultati in digestie cu alimente care in trecut nu existau
• sensibilitate crescuta la alcool, parfumuri si poluare atmosferica
• rigiditate matinala majora
• durere cronica si inflamatie
• probleme in mentinerea greutatii
• cresterea sensibilitatii la reactiile alergice
• dificultati in amintirea detaliilor.
Ca o a doua investigatie ce trebuie dezvoltata, medicul functional trebuie sa cerceteze mediatorii inerenti afectiunii. Mediatorii sunt o serie de substante capabile sa provoace simptome si sa lezeze tesuturile. Ei nu sunt cauza unei boli ci intermediarii acesteia. Tabelul ne arata principalii mediatori.


In orice fel, din anamneza unui pacient trebuie sa se evidentieze evenimentul TRIGGER. Triggeri sunt toate acele situatii in masura sa activeze orice mediator inactiv. Aceasta explica de ce o boala incepe sau se intensifica mai ales dupa o gripa, o infectie sau un traumatism.

Frecvent triggerii nu sunt specifici pentru acea boala care nu rareori prezinta mai multi triggeri care interactioneaza intre ei.pana si sensibilitatea individuala prin comparatie unul variaza de la un individ la altul.
Una dintre primele sarcini ale medicului functional este acela de a-i recunoaste, astfel incat sa dezvolte impreuna cu pacientul strategii pentru a elimina sau a le reduce virulenta.

III. Vizita practica. Din punct de vedere practic, vizita consta intr-un ansamblu de metode semeiologice ( bazate in principal pe perceptele kineziologiei aplicate), necesare pentru o evaluare functionala completa, fie dintr-un punct de vedere nutritionalo-metabolic, cat si al diverselor organe si aparate.
De obicei, se tinde sa se subimparta vizita in doua parti principale: prima parte, structurala, a doua parte, biochimico-nutritionala.
Partea structurala: investigarea semeiotica cea mai atenta este aceea pusa la punct de tehnicile inerente chiropracticii. Ele ne-au invatat in principal sa cercetam legaturite marcate intre problematicile structurale functionale si intregul organism. In particular, e fundamental sa intelegem interconexiunile intre structuri, sistem nervos autonom si functii organice. Facem trimitere la carti de specialitate si supraspecializate pentru a aprofunda argumentele (tehnica S.O.T. sau sacro-occipitala, kineziologie aplicata).
Partea biochimico-nutritionala: este sectorul principal al aplicatiei medicinei functionale. Investigatia diagnostica se bazeaza pe cercetarea tuturor posibilelor disfunctii biochimice legate de dezechilibrul functional, in masura sa se exprime fenotipic. Pentru a obtine rezultatul maxim, medicul functional e sprijinit in acest efort de o intrega serie de noi si promitatoare analize funtionale de laborator pe care le vom descrie detaliat in cele ce urmeaza.